6,757 matches
-
o întrebare stupidă. Unde am greșit? Iată-l pe tînărul V. după cutremurul pămîntului de sub picioare însemnat de firul roșu al dragostei. Peste zîmbetul lui drogat fumegă aburii de carne arsă. Imaginea celeilalte, Elena-prima, își schimbă contururile prin variații de strălucire aidoma păsării violet din vitraliu. Așa cum marea artă, dincolo de orice îmbogățire pe care o aduce omului, presupune ceva inefabil care te violentează și-ți subjugă admirația, nici căldura unui chip de om nu suportă adjectivul. Din eterul său se naște
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ridicarea măștii de pe propriați nimicnicie: mizerie străvezie. Nimic nu te poate polei decît vibrația aripilor lui de fluture. Și nedezmeticit încă, te părăsește lăsîndu-te horcăind gol. Pelerin al cîmpurilor de gunoaie. Așa că, ieși din năuceală, poate te dumirești că singura strălucire care ți-a fost hărăzită rămîne recăutarea sa. Dar am certitudinea că mă va refuza. Și unde să caut? Vreau să mă sinucid. E atîta siguranță calmă în izbucnirea acesta, un calm paradoxal față de jalea din interior, încît aproape că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fără a fi atins esențialul. Mă părăseșteîntr-un pustiu straniu în care spațiul este inutil, lipsit de vibrație ca un decor de studio. Păsările marine se agită în jurul meu. Dincolo de ele se ghicesc încă puncte înstelate. Privind cerul descopăr că fiecare strălucire a sa e o rană care curge în trupul meu întunecat împrăștiind suferința în jur ca o baltă caustică. Mă întreb cum or putea pescărușii ăștia să zboare cînd e întuneric? Și-mi pare că rănile mele miros iute, ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
reușit. Era să mă convingi. Noroc că mi-am amintit cît sîntem de mici, altfel întreaga civilizație s-ar putea reformula invers, așa cum spui tu. Micimea ne face să trăim în lumi paralele în care fiecare adaugă realității decorurile și strălucirile pe care le găsește de cuviință. Realitatea e intoxicată de credulitatea sinelui despre sine și astfel apar nenumărate locuri unde sclavii sînt stăpîni, înșelații, iubiți și victimele distrug totul în jur. Ori, ca și adevărul, mai multe realități n-o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e soarta veșnicia beznei/și doar o scurtă clipă lumina 3.” Numai durerea îți dezvăluie strălucirea clipei de sănătate, temeinicia vieții ca grînă. „-Ai înnebunit la abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca o domnișoară oripilată de un cuvînt grețos. „-Te-a drogat mirosul de sînge și acum visezi crezîndu-te
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cristalizat. Nimic nu s-a putut precipita din gol, ci o explozie de sens a reușit acoperirea. Și stau alături acum, înfrățite, învolburate, cea mîngîiată de cuvînt, lumina, și întunericul cald și protector, substanța cea încă ne-bine-cuvîntată. Mi-e dragă strălucirea. Mi-e dragă bezna nopții protectoare. E uterul cel fără răutate din care urmează să mă nasc. Îndată văd cum, la Poruncă, acestea două se despart și le cunosc distinct și încă-mi par mai blînde, mai curate. Temperatura trupului
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sfărîmat acum, unele chiar pe picioare, ca arborii care mor. Se vede că, în cimentul cu care am unit pietrele, lipsea harul. Privesc și simt căderea. Nostalgia. Puțin, mă mir căci, lumea și-a schimbat fața și și-a pierdut strălucirea. Totul a devenit superficial. Cuvintele și-au schimbat sensul, au devenit șovăitoare. Nu mă mai pot înțelege cu femeia de lîngă mine. Și-n mijlocul acestei definitive izolări, spaima apare pe chipul meu căci moartea s-a născut. Firele de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mine cu părere de rău. E groaznic, sufăr însă NU MĂ VOI OPRI AICI! Viețuiește și n-ai nici o grijă! Căci, încă înainte de a mă lovi, eu te-am iertat.” Și lumea pare că, încet, încet, începe a-și relua strălucirea. Peretele de sticlă se înmoaie și trupurile pot trece prin el în ambele părți. Ce încîntare: să iei universul sub aripă și să încerci, odată cu tine, dăruindu-te Lui, să fii aidoma lui Dumnezeu. Să cîștigi totul. Și univers ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fi născuți decît tot În America. Să vedem ce se va mai Întîmpla, deocamdată mișcarea nealiniaților la Die Hard nu e unitară, nu scrie nicăieri, În nici o carte că licuricii au puterea sau voința de-a Înlocui bezna printr-o strălucire solară, nu putem decît spera, fiindcă aproape tot ce vedem acum seamănă cu desene animate cu oameni. Lipsesc directorii de film, scenariile ( În sensul că-s la fel, cu aceleași ingrediente: sînge, mortăciuni, sex ori ce e, apocalipse, lume supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la stradă și o splendidă grădină În spate, la Arie și Lucie Abbeloos, doi avocați soț și soție ce se implicaseră foarte mult În L’Opération Villages Roumaines. Belgienii se Încăpățînează să-și numească sate niște așezări de forma și strălucirea unor bijuterii Înăuntrul cărora viețuiesc indivizi cu aceeași luminozitate și cărora eu, din pricina inevitabilei comparații cu Înnorata viață la țară de la noi, mă obstinez să le spun orășele, deoarece scînteiază, ei nu și nu, villages, bine, atunci, sate sînt toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umbra acelei cărți te va preceda. Poate că, Încă o dată, vezi că totul este derizoriu, chiar și o carte excepțională. Originea conflictului interior al scriitorului modern e atitudinea morală În fața cunoașterii, iar soluția menită a Înveli estetic acest conflict este strălucirea. Însă, pentru a străluci, trebuie să fii galben. Un galben de cadavru. Ori să ai un coif de aur. Ca Van Gogh. Sau măcar să fii conectat la țesutul aurifer al Înțelepciunii popoarelor. La o revelație. Un fasung. O pasiune. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
N-am citit niciodată o carte despre această iubire/fericire. Poate fi ea scrisă ? Cine știe ? Poate mai târziu, când Copilul mic va fi doar acolo, departe, strălucitor în aburii denși ai Nostalgiei. O carte despre Frumusețea mică și despre Strălucirea măruntă care-ți sfâșie inima, despre Lucrurile mici, 166 despre Veselia ca o sorcovă (veselă!), despre Frica de care nu ți-e frică, despre Oboseala care curăță lucrurile, despre cum se schimbă lumea și despre cum se tot schimbă Copilul
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
Owl. Nu a spus niciodată la poliție acest lucru, pentru că nu voia să povestească lucrurile extrem de urîte pe care i le făcuse Fitch. El a fost ușurat: În furia lui, a provocat moartea unor oameni vinovați. Inez. Timpul trecea și strălucirea se estompa. Durerea ei și eroismul lui nu-i puteau susține. Inez știa că Ed nu se va Însura niciodată cu ea. Pentru un polițist de rang Înalt căsătoria cu o mexicancă Însemna sinucidere profesională. Iubirea lui se ținea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
și subțire se mișcă, dar nici de asta nu e sigură, pentru că se poate ca mișcarea să existe doar în mintea ei, nu și în degetele mâinilor. E sigur că a scăpat, gândul acesta e ca o sclipire, ca o strălucire orbitoare, mai grea chiar decât durerea ce-i zdrobește trupul; n-a rămas pe masa de operație și este încă în viață, chiar dacă nu-i în stare să se bucure, prea amețită de anestezice și prea neîndurător simțind cum i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prin care umblase și pe care ajunsese să le îndrăgească. Fusese cu bărbatul ei la nu știu care reuniune a Societății Națiunilor, nu cu mult înainte ca guvernul de la București să ofere portofoliul Externelor, pe care de ani buni îl ocupa cu strălucire Nicolae Titulescu, altcuiva. Îl întâlnea deseori pe ministru, seara mai ales, în același Hôtel des Bergues, la care trăgea și el invariabil, suplu, cu figură de chinez, cu vocea subțiratică, emanând energie și înconjurat permanent de emuli și celebrități. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre arbori și case, îmbrăcându-le, căpătând consistență, redevenind aburul tremurător în care se stingeau fantomele blocurilor albe din zare, mai întâi, ce închideau orizontul, apropiindu-l. În balconul-terasă, Andrei Vlădescu se minuna de strălucirea crepusculară a toamnei ivite pe neașteptate, cu bogăție de culori, dar care își trimisese semnele cu mult înainte. Cine să le vadă? Luminile nopții pulsau mai palide, se simțeau adierile reci învârtejite în frunzișul arborilor, iar pașii trecătorilor întârziați erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
moarte neînsemnată, tocmai pentru că se produce o singură dată și definitiv, orice altceva e neînsemnat. Nimic nu e mai real, niciodată, ca moartea. Gândurile astea aveau să-l frământe insistent câteva zile. Și nu numai ele. Pentru că se gândea, privind strălucirea pâlpâietoare în care se îmbrăcau acoperișurile, arborii, strada, orașul, că între spiritele noastre și lumină trebuie să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu neapărat datorită naturii ei ondulatorii și corpusculare și nu numai datorită obstacolelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se simțea nevoia unei mâini de gospodar care să curețe totul, de sus până jos, dar chiar și astfel păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lemn realizate de Vittorio Holtier pentru o expoziție Macbeth, doi batanți stropiți cu vopsea roșie, ce s-ar fi deschis spre sala tronului, în care nu s-ar fi pătruns decât prin sânge, deci prin crimă, acum pierzându-și în strălucire conturul, amestecându-se cu albul izbitor al peretelui și doar pata și stropii de roșu sângeriu iradiind și absorbind privirea și înghițind-o și părând să tremure în aerul mișcător în care pluteau sclipitoare fire de praf și funigei, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
continua să râdă agățată de gâtul meu și atunci va vorbi din nou, dar știu, de pe acum știu ce va spune. Adică ce spune de mult timp și ce vrea să audă și de la mine. Și nu va fi decât strălucirea aceea albă în jurul nostru. Dar n-o să mai știu atunci ce va urma. Sau acum cel puțin, când leagă cu noduri duble și triple pachetele cu cărți, știe că n-o să mai știe atunci ce va urma. Pentru că ceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de gândit. O familie de patru persoane era adunată în jurul mesei: pater familias sănătos și cu dinți albi, doi copii cu obraji rumeni și ochii sticlindu-le de poftă și tânăra și frumoasa lor mamă cu fața luminată de o strălucire aproape extatică în timp ce punea ultima porție de cârnați cu păsat în fața soțului ei, de parcă această mâncare, victoria finală care încununa o zi de muncă cinstită și împlinirea îndatoririlor de soție, îi aducea confirmarea supremă a respectului de sine. Suntem asaltați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nimeni nu-l va lua în serios și, într-adevăr, întregul incident a fost aproape uitat după câteva luni. Asta se întâmpla cam prin iunie 1982. Iunie 1982 1 Cuvântul există. Știam că există. Dar nu-mi venea în minte. ...strălucire... rafinament... stil... Scopul meu era să prind trenul de 3.35, dar cronica asta îmi luase mai mult timp decât m-așteptasem și eram în întârziere. Am îndesat brambura îmbrăcăminte pentru cinci zile într-o geantă de voiaj, împreună cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pentru că această calitate - care o fi ea - nu poate să pară cu adevărat firească și spontană decât dacă îi lipsește total respectul de sine. Cuvântul se apropia de mine, era acum doar la câțiva centimetri de mine. Scriitorului îi lipsea strălucirea, îndrăzneala, nu avea... vână. Da, asta era. Vână. Exact. Părea deja atât de evident, încât nu înțelegeam de ce durase atât să ajung la el. Imediat, mă copleși o senzație aproape mistică a proprietății termenului; nu numai că eram convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai uluitoare ale cinematografiei pentru a supune conspirația capitalistă unei analize necruțătoare, irezistibile. Visa mai ales să facă un film despre piața aramamentului, subiect care cerea strategia unui Ken Loach sau a unui Frederick Wiseman, combinată cu scandaloasa intrigă și strălucirea cuceritoare a unui film cu James Bond. Părea departe de ce-și dorea el: dar Graham își va găsi deschiderea mai curând decât își imaginase și pe o filieră neașteptată. Packard Promos - cum se intitula acum compania alcătuită dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zi geroasă de noiembrie; erau vreo zero grade afară și pe străzile lăturalnice se vedeau crâmpeie de pământ acoperite de gheață alunecoasă. Dar soarele era sus pe cer și Împrăștia acea intensă lumină hibernală din cauza căreia ochii Încă neobișnuiți cu strălucirea puternică Îți lăcrimează și clipesc, și simțeam cum aerul curat și rece Îmi pătrunde În plămâni. Am mers tot drumul cu geamurile deschise, ascultând muzica din filmul Almost Famous la casetofon. Am reușit să-mi prind cu o mână părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]