5,716 matches
-
rîndu-i: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni, „arhetipii fără de veac sau nume” evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui Eminescu”. Era vorba, după cum anticipam, de o anumită surpriză, de serioase reevaluări privind însemnătatea și locul care i se stabilea operei literare și scriitorului în peisajul larg al literaturii române. Important este că, ulterior, V. Voiculescu, merituos, devine
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
tratată: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni - arhetipii fără de veac sau nume - evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui EMINESCU”. Găsim inspirată ideea încheierii scrierii cu un fel de aducerea aminte despre ceea ce a fost Rugul aprins și Omul care ne-a aprins inimile: Andrei Scrima, prieten cu Vasile Voiculescu. De același autor: Perfecționarea organizării muncii, modernizării
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
critic, teoretician ori istoric. Constatarea întrețeserii experiențelor estetice cu o multitudine de experiențe cotidiene oferă ocazia unei depășiri teoretice analizată prin instrumentarul criticii culturale. Câtă vreme estetica tradițională punea problema receptării și judecării unui obiect (artistic sau natural, frumos sau sublim), având ca limită a întrebuințării "judecata de gust", post-estetica pune problema depășirii strictei raportări față de obiectul frumos și convoacă "judecata socială", "judecata politică", "judecata economică" ori cea "culturală" sau "antropologică", implicând constitutiv interpretarea ca mod de identificare a felului în
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Monaco!). Dar pe demnitarii de acest soi nu ni-i impun străinii ci, culmea! îi alegem noi! Până la urmă, conform panseului bimilenar, fiecare popor are conducătorii pe care și-i merită: îi votează la patru ani, în multe cazuri cu sublimă inconștiență, amăgit cu o bere și-un cârnat! Când aleșii își fac legi care îi apără de brațul Justiției, alegătorii observă asta, dar nu ies în stradă ca să ceară alte legi. Românul nu se implică; el așteaptă fie o minune
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
variantă de viață „alternativă”, ca pe o datorie de conștiință și cu speranța unei contribuții oneste și validate, cândva, în viitor. Tuturor le este proprie convingerea întâlnirii, peste locuri și timp, cu aceia asemănători lor, pe drumul ce duce spre sublimul kantian (cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine). Este, cred, principala opțiune ce susține actul creator. Există, așadar, visători „incurabili”, oameni care cred în posibil, în renaștere și în predestinare. Sunt creaturi care nu merg, ci zboară; nu
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Monaco!). Dar pe demnitarii de acest soi nu ni-i impun străinii ci, culmea! îi alegem noi! Până la urmă, conform panseului bimilenar, fiecare popor are conducătorii pe care și-i merită: îi votează la patru ani, în multe cazuri cu sublimă inconștiență, amăgit cu o bere și-un cârnat! Când aleșii își fac legi care îi apără de brațul Justiției, alegătorii observă asta, dar nu ies în stradă ca să ceară alte legi. Românul nu se implică; el așteaptă fie o minune
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
variantă de viață „alternativă”, ca pe o datorie de conștiință și cu speranța unei contribuții oneste și validate, cândva, în viitor. Tuturor le este proprie convingerea întâlnirii, peste locuri și timp, cu aceia asemănători lor, pe drumul ce duce spre sublimul kantian (cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine). Este, cred, principala opțiune ce susține actul creator. Există, așadar, visători „incurabili”, oameni care cred în posibil, în renaștere și în predestinare. Sunt creaturi care nu merg, ci zboară; nu
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
1896, care a rămas în continuare Imnul oficial a celei mai mari competiții sportive a lumii moderne. Imnul olimpic de Kostis Palamas (în românește de Tudor George) Tu antic Spirit, duh etern, tu creator-a toate A tot ce e Sublim, Frumos și Adevăr curat e, Pogoară-te să strălucești, cu limpede-a-ți lumină, În slava ta de pe Pământ, ca-n slava ta divină! În alergări, și-n lupte-apari la-ntrecerea de forță Aceste jocuri nobile le-aprinde cu-a
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
acest sens, el vorbește de asemeni ( în partea a doua a scrisorilor lui Gabriel) despre "nenorocirea asimilată" ca fiind deosebită de o nenorocire pur și simplu depășită. Celălalt grup al exemplelor date de Sibbern cuprinde sentimente precum melancolia, respectul, sentimentul sublimului. Este în afară de orice îndoială că acestea pot avea caracter de contopire. Tot dintre ele fac parte, după cum se va vedea mai tîrziu, multe forme ale humorului. 7. Organizarea sentimentelor Cealaltă formă de legătură între sentimente apare cînd o serie de
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se determină reciproc. Ignoranța este mama desfătării în paradisul animal și cel ce-și înmulțește cunoștințele își amplifică durerea. Sufletul eroic simte însă plăcere chiar și în durere, fiindcă aceasta este un semn că tindem spre un obiect infinit și sublim, care trebuie și poate să fie un scop pentru o strădanie mereu reînnoită. Sufletul eroic preferă să cadă în luptă, ori măcar să-și simtă deficiența și imperfecțiunea în fața unui mare țel, decît să cîștige perfecțiunea, propunîndu-și unul inferior. Comparația cu
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
care nu e condiționat doar de poziția sa fațăde alte sentimente, ci este determinat, în ființa sa cea mai intimă, prin faptul că trăirea care îl provoacă constă într-un contrast. În sentimentul ridicolului, contrastul acesta este descendent; în sentimentul sublimului, el este ascendent. În rîs, ne simțim mari față de ce este mic; în sublim, ne simțim mici față de ce este mare. Contrastul care joacă aici un rol nu are nevoie să fie unul între două stări de conștiință formate în
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în ființa sa cea mai intimă, prin faptul că trăirea care îl provoacă constă într-un contrast. În sentimentul ridicolului, contrastul acesta este descendent; în sentimentul sublimului, el este ascendent. În rîs, ne simțim mari față de ce este mic; în sublim, ne simțim mici față de ce este mare. Contrastul care joacă aici un rol nu are nevoie să fie unul între două stări de conștiință formate în mod hotărît. În una și aceeași trăire poate fi conținut un contrast care se
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
forme ale experienței de viață și ale reflecției, el presupune un purgatoriu în care contradicțiile vieții și asprele bătălii ale existenței și-au exercitat înrîurirea asupra miezului celui mai intim al vieții sufletești. Ceea ce este mare și ceea ce e mic, sublimul și josnicul, tot ce-i luminos și ce-i întunecat toate și-au lăsat urmele și gîndirea a chibzuit asupra legilor generale ale vieții. Fie că baza humorului este acea superioritate ce exclude orice fel de dispreț, fie că e
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că humorul ar putea fi recunoscut ca o dispoziție vitală, sintetică. În viziunea sa, humorul poate fi doar un anumit gen de dispoziție comică și anume unul ce-și are pericolul său, întrucît acționează ușor dizolvant față de tot ce este sublim (Geschichte der Asthetik in Deutschland, p. 389). Și cu toate că Kierkegaard prezintă marele humor cu simpatie și înțelegere, acesta nu reprezintă totuși pentru dînsul un punct de vedere foarte înalt; el rezervă acest punct modului religios de concepere a vieții. Avem
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
într-o singură curgere și pretutindeni, întocmai ca în lumea obișnuită, contrariile trec unul într-altul. Nu există nimic ridicol și comic în humor care să nu aibă un element de demnitate sau nu poată trezi melancolia. Nimic nu este sublim și tragic în lumea aceasta de jos a vieții pîmîntești trecătoare, care, în alcătuirea sa, să nu poată decădea în insignifiant sau în ridicol" (Erwin, Berlin, 1907, p. 354). Numai în nostalgie, gîndul la tot ce e suprem poate trona
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și tragic în lumea aceasta de jos a vieții pîmîntești trecătoare, care, în alcătuirea sa, să nu poată decădea în insignifiant sau în ridicol" (Erwin, Berlin, 1907, p. 354). Numai în nostalgie, gîndul la tot ce e suprem poate trona sublim deasupra zădărniciei; humoristul însă e dator să considere această nostalgie ca fiind cu mult mai valoroasă decît forma mărginită în care fantezia poate configura ceea ce este mai înalt (Erwin, p. 358)x. În lucrarea sa despre conceptul de ironie, Kierkegaard
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
așa cum îl presupune Goethe, se situează noțiunea de humor la Solger și la Kierkegaard, ca o concepție despre viață sau o dispoziție vitală, dezvoltată pe baza seriozității și pe fundalul înțelegerii, o concepție ce nu permite să i se răpească sublimul, pentru că se află în legătură cu ceea ce este josnic și mărunt ci este capabilă să îmbine surîsul, în fața acestora din urmă, cu entuziasmul celui dintîi. Kierkegaard și-a exprimat foarte clar concepția, atribuind humorului un loc în seria de "stadii",după cel
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este motivat de această întrebare. În activitatea științifică și, deopotrivă, în cea artistică, intră în funcție numai o parte a personalității. În ce fel se comportă însă gîndirea și fantezia față de bucurie și durere, față de entuziasm și mînie, față de sentimentul sublimului sau al descurajării, provocate de propriul destin ori de experiențele pe care le facem în privința intereselor ce ne fac viața demnă de trăit? Se cere, în acest caz, o sinteză cuprinzătoare, una a personalității însăși, în care trebuie să-și
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lor, fie nefericite ori fericite, să-și vadă de calea lor mare și tăcută. Nu a putut fi împiedicat să ne reveleze într-una modul cum ceea ce este mic se înlănțuie cu ce e mare, grotescul cu tragicul, ridicolul cu sublimul. De asemeni, a scos la lumină faptul că tragicul poate să se nască nu numai din ciocnirile caracterelor cu lumea, ci în același timp, ca în Hamlet, și din conflictele între forțe ce se luptă înlăuntrul acelor caractere. Dar mai
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
între diversele valori ce nu și-au găsit limitarea. Or, ideile (valorile) sînt reprezentate în lumea empirică de niște ființe personale. Și așa cum am văzut (* 27), tocmai modul în care eroul tragic își dezvăluie și-și afirmă, în momentul dispariției, sublima sa mentalitate, condiționează efectul propriu zis al tragediei asupra sufletului nostru. În legătură cu vestitul pasaj din Poetica lui Aristotel, de nenumărate ori comentat, în care el socotește că efectul tragediei constă în a provoca teama și compasiunea așa fel încît acestea
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în stare să le provoace. Dar cînd izvoarele valorice ale existenței ar înceta să mai curgă, ar interveni o anemiere progresivă și o moleșire a vieții spirituale umane și ultimul act al dramei omenești ar fi lipsit tocmai de pecetea sublimului. Marele humor subzistă și cade odată cu premisa că ceea ce dispare nu sînt decît valori individuale, date în experiență. Perisabilitatea lor este elementul tragic în trăirile în care își are sursa marele humor. Elementul acesta nu este însă predominant, atîta timp
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și sentimentului religios, după ce s-a renunțat la valabilitatea științifică obiectivă a reprezentării religioase. Metoda istorico-psihologică o înlocuiește aici pe cea speculativă și metafizică; iar această metodă trebuie folosită și în ce privește humorul. Sentimentele individuale de bucurie sau de tristețe, de sublim ori de ridicol, de tragic sau de comic pot fi posibile fără facilitarea complicației specifice prin care, din ansamblul acestor sentimente, se dezvoltă un sentiment total cum este humorul. În orice caz, după cum amvăzut (* 10), acesta a fost observat și
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acumulări de cunoștințe și care punea mai presus filosofarea decît faptul de a avea o filosofie, i-a dat un fundal solid pentru examinarea tentativelor de gîndire nerodnice, dar cu atît mai sigure de ele. În viața sentimentelor lui Kant, sublimul juca cel mai mare rol. Infinitatea universului exterior și infinitatea interioară aparentă în conștiință erau, după o celebră declarație a sa, două lucruri ce-i umpleau sufletul de un respect mereu reînoit. Dar ca un bărbat atașat regulilor ferme ale
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cu scopul ignorat privind reproducerea speciei, dar care în schimb este însoțit de o vie plăcere până la voluptate. Ca derivate ale acestui instinct sunt: instinctul matern, instinctul familial și instinctul social. “Aceste lucruri atât de perfecte și de frumoase ating sublimul - spune Paulescu - actele instinctive sunt îndeplinite cu o îndemânare și precizie inimaginabilă, fără învățătură prealabilă, sunt deci anterioare experienței și independent de ea. Scopurile utile cărora le sunt perfect adaptate n-au fost concepute de ființa care le execută, pentru că
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
decât atât cât are nevoie pentru el și progenitura sa. Prin urmare niciodată un animal, oricât de feroce ar fi el, nu vânează dacă este sătul. Iată de ce Paulescu susținea cu tărie că instinctele coordonează viața animală de o manieră sublimă, într-un echilibru stabil și cu o integrare perfectă în natură. Astfel conflictele ce apar ca rezultat al instinctelor naturale nealterate se grupează în conflicte accidentale și conflicte naturale. Primele se manifestă când viața este pusă în pericol sub raportul
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]