6,105 matches
-
Nu simți nici o durere sau amețeală. Nu-i dădu prin cap că nu era îmbrăcat ca să poată ieși afară. Fereastra a fost greu de deschis. Dedesubt găsi un grilaj metalic și o scară îngustă. Coborî în lumea stranie a nopții. Sufla un vânt înghețat, dar el încă păstra cu sine căldura patului, așa că amănuntul nu păru important. Picioarele goale începură să-l doară când atinse pământul, de la asperitățile pe care călca. Dar el o ținu înainte, încruntat, până ce ajunse la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și opt2, anunță el. - Al dracu' de cald pentru Mountainside în februarie. Urmă o discuție scurtă, animată, despre recordurile de temperatură din trecut, pentru această lună. Vocile sparte se stinseră încet într-o tăcere apăsătoare, când adierea fierbinte dinspre deșert suflă mai puternic. Din nou, un bătrân se duse la termometru. Veni înapoi, dând din cap. - O sută cinci 3, spuse el. Și este abia opt și douăzeci și cinci. Pare să fie caniculă. Înainte ca Anrella să poată face altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dinți dând din umeri. Pentru că în curând o să părăsesc Edo și o să mă duc în Tōhoku. În Tōhoku? Fără să răspundă, misionarul îi întoarse spatele colegului său uimit și ieși din încăpere. Intră în magazioara pe care o numeau sanctuar, suflă în lumânarea și îngenunche pe podeaua tare de lemn. Era poziția de penitență pe care o lua încă din primii ani de seminar de fiecare dată când mândria îi era rănită și voia să-și domolească furia ce-l copleșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Lucrau în minele de aur de prin partea locului unde nu aveau pe nimeni. Așa cum furnicile simt de departe mirosul de hrană, la fel și ei se adunaseră în Ogatsu adulmecând zvonul că misionarul sosise aici. Cerul era senin, însă sufla un vânt rece. Fără îndoială la Edo sălciile făcuseră deja mâțișori verzi, dar aici zăpada încă mai acoperea crestele îndepărtate ale munților și pădurile nu se treziseră la viață. Primăvara nu venise încă. Într-unul din centrele de lucru, misionarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Auzi zgomot de pași. Matsuki Chūsaku ieșise și el pe punte. Acest bărbat slab și posomorât nu-și mai lua nici el ochii de la priveliștea maiestuoasă a oceanului. Ce mare mai e și lumea asta! Însă vântul smulse cuvintele samuraiului suflându-le în largul mării ca pe niște foi de hârtie. Nu-mi vine să cred că un ocean nesfârșit de ape ca ăsta se întinde până în Nueva España. Probabil că Matsuki nu-l auzi, căci rămase nemișcat, cu spatele la samurai. Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul pe cei patru supuși ai săi care-și plecaseră capetele. Tare chinuitor mai e răul de mare. Oceanul e și mai cumplit pentru noi, cei crescuți într-o vale. Îi îndemnă ca atunci când se vor întoarce acasă să nu sufle nimănui nici o vorbă despre halul în care arătau cu toții din pricina răului de mare, ceea ce aduse un prim zâmbet pe chipul însoțitorilor săi. Uitându-se la fețele lor trase, samuraiul își dădu seama că acești patru oameni vor fi singurii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru ei, că aveau să fie primiți cu bucurie și că toate aveau să meargă ca pe roate. Nu înțelegeau de ce numai japonezii trebuiau să rămână pe vas. Pe înserat, după apusul soarelui arzător, când în sfârșit o briză firavă sufla peste punte și un stol de păsărele zbura pe deasupra, cei trei se întoarseră. Din partea japonezilor, solii se duseră la Velasco să afle lămuriri. Nu aveți de ce să vă îngrijorați, spuse Velasco abordând zâmbetul lui obișnuit. Avea, de asemenea, obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta pufăitul lui Yozō care sufla în cărbunii aprinși. Se întrebă visător din ce țară venise pasărea aceea albă. În fiecare an, o dată cu venirea iernii, stoluri de lebede albe pluteau pe cer și poposeau negreșit în vale. Traversau oceanul venind din țări îndepărtate și necunoscute. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
epuizați, însă entuziasmul nu se scăzuse câtuși de puțin. Nici nu visaseră vreodată că aveau să-l întâlnească pe rege. Cu obișnuitul său zâmbet încrezător, Velasco le spusese un lucru la care nu se așteptaseră nici în ruptul capului. După ce suflară în lumânări, Nishi zise cu glas însuflețit în întuneric: — Acum că o se ne întâlnim cu regele, putem să ne socotim însărcinarea ca și încheiată. — Asta dacă o să ne întâlnim cu regele față în față, zise samuraiul răsucindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
săbiile și se apucau să le vorbească. Printre ei, erau și copii care le cereau bani. Era hazliu cum până și oamenii mari se întreceau să adune de pe stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și scotea încălțările din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și să mă retrag într-o mănăstire din Nueva España sau din Filipine. Am pornit din Madrid în plină iarnă, am străbătut podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Și ochii lor și i-au închis. Ca nu cumva să audă cu urechile Și cu inima să înțeleagă Și să întoarcă și Eu să-i vindec.” Ieri ne-a urmărit o furtună. Valuri înspumate își arătau colții albi, vântul sufla cu putere și făcea parâmele să scârțâie, iar cerul era acoperit cu totul de nori plumburii. Chinezii făceau zarvă mare zicând că se putea ca furtuna să ne prindă în vârtejul ei în apropiere de insulele Shichitō. Eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tare, astfel încât chinezii s-au hotărât să ne adăpostim pe insula Kuchinoshima din insulele Shichitō și au îndreptat cursul joncii într-acolo. De pe la ceasurile trei după masă au început să ne lovească ploi și vânturi cumplite. Catargul ne-a fost suflat de vânt, iar jonca noastră nici nu se lăsa bine ridicată pe cresta câte unui val, că îndată se și prăvălea în câte o genune adâncă. Noi, ca să nu fim azvârliți în mare, ne țineam legați unul de altul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
muntelui. Coborâră racla în mormântul unde era îngropat și tatăl samuraiului, iar apoi o acoperiră cu pământ negru amestecat cu zăpadă și noroi. Samuraiul trimise un mesager la seniorul său Ishida înștiințându-l de moartea unchiului. Noapte după noapte, vântul sufla tânguitor peste zăpada înghețată din vale. Pe neașteptate sosi un mesager de la seniorul Ishida. Nici la moartea unchiului său, samuraiul nu primise nici un cuvânt de compătimire din partea seniorului Ishida, poate din pricină că Sfatul Bătrânilor îi poruncise să se înfrâneze. Riku își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe umerii lui. Părintele Carvalho îngenunche alături de Sasada și se rugă și el pentru tânărul care plângea tremurând din tot trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o hârtie pe care era scrisă pedeapsa și o citi. Sufla un vânt înghețat. În zare marea spumega. Când pedeapsa fu în sfârșit citită, temnicerii îi împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, și Domnul să-Și pună Duhul Lui peste ei!" 30. Apoi Moise s-a întors în tabără, el și bătrînii lui Israel. 31. Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt care a adus prepelițe și le-a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într-o parte și cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălțime de aproape doi coți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85128_a_85915]
-
Anglia, în Austria, în Italia...". Celebră deja în Occident, Mariana Drăgescu rămăsese cvasi-anonimă în România anilor '80, chiar dacă importanta Istorie a aviației române din 198420 o menționează în treacăt împreună cu alte camarade de zbor, reproducându-i și fotografia, fără a sufla însă o vorbă despre activitatea sa de pe frontul de Est. Anii de după Revoluția din 1989 i-au adus o binemeritată notorietate. Presa a început din nou să vorbească despre aviatoarele din Escadrila Albă (nu o mai făcuse din anii '40
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
ca și la Odessa se poate vedea precizia bombardamentelor noastre aeriene și a artileriei grele. Seara toată aviația sărbătorește cum se cuvine această zi mult așteptată. 18 <Oct. 1941>. Timpul frumos <cu> care așteptam căderea Odessei și-a încheiat stagiul. Suflă un vânt rece, și o ploaie urmată de cețuri. Escadrilele se pregătesc de întoarcerea la bază. Și zi de zi, una câte una, escadrilele ne părăsesc. Se bucură toți că-și vor revedea casa și pe cei dragi, dar se
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
de casă, că sborul aici, în stepă, este cel mai plăcut lucru din lume. *** Ascult cum bubue tunurile artileriei grele din direcția Stalingradului. Bum, bum. Vântul s-a ridicat din nou. Bate puternic în obloane și mișcă geamurile, șuierând jalnic. Suflă în rafale, ridică nori de praf trântindu-i supărat în pereți. Mă scol și ies cu Moț în curte. Luna nu se mai vede. Stelele par infinit de sus și sunt așa de sclipitoare, cum n-am mai văzut nicăieri
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
severe asupra comesenilor și ies prin ușa din fund în mijlocul tăcerii generale. Eu stau lângă d. Andrei Popovici. După ce polițiștii dispar, îmi arată pe sub masă revolverul. — Dacă ne ataca, trăgeam în ei. Indignarea era generală, dar nimeni nu îndrăznise să sufle. (Id., ibid., foiletonul XLIII, AD., nr. 11 862, 12 noiembrie 1922, p. 1.) Pagina 260 * Eram în tribuna ziariștilor când a vorbit. (Id., ibid., foiletonul XLIX, AD., nr. 11911, 31 decembrie 1922, p. 1). ** A avut un discurs strălucit, dar
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
Ți-am spus anterior că la Craiova coboară, de trei ani, lunar, pe peronul gării câte un scriitor cu faimă. Și continuă să vină. Vei veni și tu, te asigur. Centrul e unde este omul dăruit, adică pretutindeni unde spiritul suflă cu bunăvoință. Dar tu mă întrebi unde este centrul românesc, de parcă aș fi eu un cartograf sau măcar un geodez literar care să-ți spună asta. Centrul, literar și administrativ, este în provincia București, după cum bine știi. Nu o spun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lungul timpului îți dai seama că numai cărțile nu l-au dezamăgit cu adevărat. Oamenii, prieteni sau nu, au confundat prea adesea vocile molatice ale destinului cu vocile stridente ale intereselor iar Luca Pițu, la intersecția vremurilor, a observat totul suflând în fluierul intransigenței. Cred că această postare l-a făcut enervant pentru multă lume, colegii săi, universitarii ieșeni, au pregătit Marea Revoluție din Decembrie votând, în mare parte, în 1989, eliminarea sa din universitate și trimiterea pe tarlalele învățământului... preuniversitar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e o dovadă că nu numai școală e în culpă. Ci și familia despre criza familiei în România de azi nu vorbește nimeni, constat și, mai ales, o etică socială gregară, care solicită mereu ipotetice "drepturi", înainte, însă, de a sufla un cuvințel despre obligații. Ce e cu adevărat grav, în polarizarea de mai sus, este că rareori avem ce le oferi celor 10% foarte buni. Dintr-o întreagă promoție de doctoranzi excelenți, de-abia dacă poți păstra unul sau doi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
necititorului de poezie? Sodoma și Gomora ar fi fost salvate dacă ar mai fi existat un singur om curat. Așa și poezia va fi salvată dacă va mai exista un singur cititor adevărat. Și el există, fii pe pace. Ne suflă în ceafă... Bun, insist, cum ar trebui să arate, totuși, din trei tușe, portretul necititorului de poezie? Hai să risc..! E un orb care se încurcă în plasele propriilor vinișoare când pornește să inspecteze lumea interioară cu gândul... Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]