KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...192 193 194 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite ascuțite la brâu. - Bună dimineața, fraților! aruncă parlagiul, mohorât. - Bună dimineața, răspunseră câțiva. Dinlăuntru se simțea duhoarea mațelor deșertate. Se dezbrăcă tăcut, privind mersul repede al undițelor groase de oțel care cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub ele. 143 Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. Prin poarta de piatră

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să te-mbrace, să te-ncalte, să-ți cumpere ce vrei și să-l iubești. - Și ăla cine-ar fi? - Păi cine să fie? Eu! Ochii ei se așternură într-o parte. Paraschiv ședea la masă și-o privea. Bea tăcut, în dușmănie. Uitătura lui era verde și rea. Îi fu frică țigăncii, dar îi și plăcu. Simțea gura fierbinte a meșterului lângă obraz, palma lui lată și plină care-i umbla pe spate și i se făcu a dragoste. Străinul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea nepăsător. - Miaaauuuu... Miaaaauuuuuu, se auzea din vecini. O blană zbârlită urca furiș șina acoperișului. - Miarlaaauuuu, miaaaaarlllaaaauuuu, răspundea. Motanul mesteca din mustăți. Câinii, jos, numa ochi. Luna urca tăcută. Când era aproape, mireasa se oprea. Cotoiul se făcea că n-o vede. Apoi, deodată, îi sărea drept în ceafă, o lua cu dinții lui puternici și o tăvălea. O întorcea și pe-o parte, și pe alta. Hoțomanul o

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată, nu scoteau un cuvânt. Geamurile negre, cu perdelele lăsate nu scăpau nici o lumină. Era frig, într-o zi de iarnă, spre seară. Cerul, mort, încremenit, ca o pătură înghețată

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
casa întunecoasă va ocroti taina lor, ținută atât de bine. Dar pe la patru, când una din femei trăsese puțin colțul unei perdele, ca să privească în stradă, spuse cu spaimă: - Uitați-vă ce-i afară! Rudele se înghesuiră și văzură mulțimea tăcută, strânsă pe neștiute în fața porților de lemn, totdeauna legate cu un lanț gros. Jos, în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului, înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor, rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare cel care mânase caii, sărind jos de pe capră, și se întoarse spre mulțimea tăcută, parcă zidită cu picioarele în zăpada înghețată. Nu răspunse nimeni. Nici o perdea nu se clătină. Unde-i mortul, oameni buni? întrebă ajutorul, că aici ne-a dat adresa. Cineva, o muiere bătrână, făcu semn către poarta spurcată a cămătarului. Cioclii

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Copila nu se gândise. - Eu știu? Da nu mi-ar face nimic, sânt sigură. - De... Ochii ei se aprinseră mânioși. - A, de ce te gândești la lucruri urîte? Uite, să știi că m-am supărat pe dumneata! Și se ridică. Coborâră tăcuți. Au trecut balta înapoi, uitând pelinul cules. El s-a încălțat, și-a luat servieta și-au urcat la rampă. Înserase. Umbrele se șterseseră prin iarba uscată. Peste sticlele fărâmițate se scurgea o scamă umedă. Fata simți bruma rece pe

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără să știe de ce. Trase în piept aerul iute, plin de fum, și intră în casă. - Da unde umbli, fată? o luă la zor coana Marioara cum o văzu. Veta nu răspunse. Se dezbrăcă tăcută, cuprinsă de o posomorâre mare. - O să te spun Iu Aristică, auzi tu? Ai început să-ți faci de cap.... Maică-sa mai bodogăni câtăva vreme, dar copila n-o mai auzea. Nu se gândea decât la sufletul său pierdut, la

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Duminica, bărbații le scoteau pe muieri la plimbare, pe la rude. Femeile aveau rochii de stambă verde cu buline și pantofi cu toc înalt de lemn, prinși cu barete de piele. Sub mânecile lungi își ascundeau vânătăile. Călcau mândre lângă meșterii tăcuți și mahmuri, în hainele lor călcate prost, țepene și scurte. Ii strângeau pantofii cu boturi ascuțite, pe care-i purtau numai la zile mari, și li se făcea iar sete. Se uitau pe furiș la neveste, ei le băteau, ei

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
toate! Mița cerea un cuțit și se apuca să-și curețe bucățica ei. Tăia solzii umezi, aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului, și când lepăda într-o hârtie, să nu facă murdărie, mătreața murdară, de pe deasupra, sta multă vreme tăcută, dîftd alteia cuțitul. Baba Lixandra morfolea ce morfolea, o dureau gingiile, spunea tare: - Nu mai sânt morcovii de anul trecut! Ăia parcă erau mai proaspeți... - Da de unde, se lăuda Chirița, al meu parcă-i argăsit. - Ce zice? Ce zice? întreba

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adecă câteva scânduri pe doi căpriori

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
turnurilor și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou ești tu! tu! tu!... Nu s-aude nimic... decât departe-n vro grădină privighetoarea și s-aude vuind încet o roata de apă. Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fața ta... Tu, regină a sufletelor, nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire? Privește, zise el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul astui tablou ești tu! tu! tu... nu s-aude nimic, departe-n vo grădină cântă privighetoarea și s-aude vuind încet o roată de apă... și tu, floarea curățeniei, privești tăcută și inocentă asupra acestei lumi... rozele înfloresc pe fața ta, strălucesc mărgăritarii în gura ta... tu, regină a sufletelor,... nu ești tu curată ca izvorul, mlădioasă ca chiparosul, dulce ca filomela, tânără ca luna plină, copilăroasă {EminescuOpVII 147} ca un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vezi cum, ajunse de lună, strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilor și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou ești tu!... Nu s-aude nimic... de cât departe-n vro grădină privighetoarea. Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Tu, regină a sufletelor - nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? tânără ca luna plină, iubită ca o Dumnezeire? Privește... strada aceea strâmtă și întunecoasă, numai într-un singur colț îi taie umbra o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou ești tu! tu! tu!... Nu s-aude nimic... decât departe-n vro grădină privighitoarea [privighetoarea] și s-aude vuind încet o roată de apă. Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fața ta... Tu, regină a sufletelor - nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire? Privește? zise el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte - o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii fixi, mișcîndu-și și mușcîndu-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte - o gură din cafeaua sau berea ce li sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
acopăr cu o perdea de fier Soarele aurit, și până ce vor fi ei tirani asupra frunților de valuri, până ce întunericul ce-l aruncă ei prin umbra lor cea mare va pătrunde sufletul adânc al mărei c-o noapte rece și tăcută, până atuncea Lumea lui Dumnezeu va fi nenorocită. Cei mai nalți și mai veninoși nori sunt monarhii. Cei după ei, asemenea de veninoși, sunt diplomații. Trăsnetele lor cu care ruină, seacă, ucid popoară întregi sunt rezbelele. Sfărâmați monarhii! Nimiciți servii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
făcuse încă neciodată invitarea ca să-l vizitez. în fine, într-o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-am dus la el. Locuia într-o cameră naltă, spațioasă și goală. În colțurile tavanului paia [n]jenii își esersau pacifica și tăcuta lor industrie, într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vro câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, în alt colț al casei un pat de lemn c-o saltea de paie, {EminescuOpVII 182

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și vino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, porumbii tăi cei albi au luat câmpii... Mamă, vino, mamă! ori ia-mă și pe mine la tine, acolo unde ești... Ascultam; dar movila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumânarea și întunericul cel negru coprinse sufletul meu. Mama nu venea... Lacrimile începură să-mi curgă, o mână de lemn îmi strângea inima-n piept, suspinele mă inundau și, în glasul unei cucuvăi triste, am adormit

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
am scris, toate despre ea... ființa mea era plină de-un singur vis... mintea mea nu vedea alt chip decât pe - acel înger de marmură: "Poesis! " L-am căutat pe Ioan și-am cercat a-i spune. Dar el devenise tăcut și respingător... nencrezător cătră orice. Își râdea de cer și de Dumnezeu; desprețuia oamenii, încît ți s-ar fi părut că sub zdrențele lui râde un rege sceptic și crud ca Satana. Nu mai puteam vorbi cu el. Îl întrebai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în mână o legătură. Ieșirăm pe portița de din dos a teatrului și-n curând ajunserăm câmpul, în care se vedea de departe căsuța bătrânului muzicant, a cărei ferestre ardeau în noapte ca două place de argint. Era așa de tăcută și albă câmpia, era așa de rece și senin aerul, era așa de fierbinte și întunecat amorul meu! Mergeam cu ea alături, cu ea, care trecea, un suflet cald și tânăr de copilă, peste câmpia ninsă și bătrână... În acel

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
putea, căci la noapte o s-avem de lucru. Niță culegea de prin iarbă niște lăptuci, pe care le scurgea în gloanțe mari de mămăligă, pe care apoi le băga în traistă. Înserase de mult, feciorii dormise - numai eu mă primblam tăcut, capul coprins ca de-o turbare neștiută, inima plină, de-un pustiu cumplit, nemaisimțit. Mai aveam ceva pe pămînt? El îmi mai rămăsese, și el se dusese asemenea. De-aș [fi] avut frate și de mi-ar fi murit, cine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ruinat - de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafară, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilagiul de la corul femeilor zugrăvea în părete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
marchizul Bilbao, eu ori tu... " Oglinda se-ntoarse-n țâțâni și un chip uscat ce era marchizul însuși într-un al doilea esemplar se arată dintr-un gang înfundat în muri... Spadele lor se-ncrucișară... amândoi suri... amândoi serioși și tăcuți... Trăsură cu trăsură același om ce se lupta cu el însuși... Dac-ar fi căzut unul din ei... n-ai fi știut care a căzut... Se părea că marchizul se luptă cu chipul lui propriu ieșit din oglindă. El căzu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui se deschideau mari, ca doi luceferi. El se sculă și o privi. Numai Împăratul Saharei, leul, privește astfel, o dată în viața lui, când iubește. O strînse-n brațe și se duse-n lume. Adio, stea - amor, tot! Noaptea era clară, tăcută, mare. Numai valurile sfinte ale Gangelui murmurau lin ca înțelepciunea vremilor. Simbol uriaș al timpului. Paria se uită lung în el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale pământului. Își

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]