KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...192 193 194 ...215 >

5,364 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

oare crud față de mine? Dacă Dumnezeu m-ar fi cruțat să văd cu ochii mei Granada captivă și pe binecredincioși dezonorați, ar fi fost El oare crud față de mine? Șeicul ridică brusc tonul, făcându-i pe toți cei prezenți să tresară: — Sunt cumva singurul de-aici care crede că moartea merită mai mult decât dezonoarea? Sunt oare singurul care strigă: „O, Doamne, dacă am dat greș în misiunea mea față de Comunitatea Credincioșilor, strivește-mă cu mâna Ta atotputernică, izgonește-mă de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de bârfe, alteori repetam versetele studiate în ajun. Adesea nu spuneam nimic, eram prieteni pe tăcute. Într-o dimineață, când am făcut ochi, l-am văzut în odaia mea, stând așezat la picioarele dulapului-pat pe capacul căruia eram culcat. Am tresărit, temându-mă că am întârziat la școală și gândindu-mă deja la trestia dascălului care avea să șuiere căzându-mi peste pulpele picioarelor. Harum m-a liniștit cu un zâmbet. — Azi e vineri, școala e închisă, dar străzile sunt slobode

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am displăcut noaptea trecută. Fără să răspund, m-am întins pe partea stângă și am închis ochii. S-a aplecat peste mine și a îngăimat cu voce bâiguită, șovăielnică, abia auzită: — Nu vrei s-o vizitezi pe surioara mea? Am tresărit, crezând că n-am auzit bine. Hiba îmi vorbise pe un ton batjocoritor despre expresia asta folosită de anumite femei din acea țară pentru a se referi la propria lor intimitate. Dar cum mă puteam aștepta la așa ceva din gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-mă să nu vin după ea. Dispăru în locuință. Am așteptat-o, rezemat de un palmier. Era aproape întuneric atunci când a venit înapoi, însoțită de o țărancă bătrână, grasă și blajină. — Khadra, ți-l prezint pe noul meu soț. Am tresărit. Ochii mei holbați s-au încrucișat cu încruntătura lui Nur, în vreme ce dădaca se ruga Cerului: — Văduvă la optsprezece ani! Nădăjduiesc că prințesa mea o să aibă mai mult noroc de data asta. — Nădăjduiesc și eu! am strigat cu vioiciune. Nur a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
întoarcerea dintr-un pelerinaj. Dar, după niște săptămâni petrecute pe mare, un mic chef era binevenit. Abia intraserăm - încă mai căutam din ochi un colț de masă unde să ne așezăm - când un crâmpei de frază m-a făcut să tresar. Am ciulit urechea. Un marinar povestea că văzuse expus într-o piață publică din Oran capul tăiat al lui Aruj Barbă Roșie, ucis de castilieni, care-și plimbau macabrul trofeu din port în port. După ce ne-am instalat, am început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
destul de întortocheați, pentru ca sentimentele mele să nu se dezvăluie: — Mă las în grija Sanctității Sale și a Eminenței Sale care știu mai bine decât mine ce e bun pentru trupul și pentru sufletul meu. Râsul papei m-a făcut să tresar. Lăsând baltă corespondența, se întorsese cu totul spre noi. — Leon se va duce s-o vadă pe fata asta chiar astăzi, după liturghia de requiem. * * * În ziua aceea, într-adevăr, trebuia să fie comemorat, în capela Sixtină, primul an ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
orice persoană care bătea la ușa lui fiind sigură că nu va pleca înapoi cu mâna goală. Napolitanul ăsta desfășură așadar câteva pânze, de calitate inegală, mi s-a părut mie. Le priveam cu un ochi distrat, când deodată am tresărit. Prin fața mea tocmai trecuse un portret pe care Manolo îl dăduse deoparte în grabă, cu un gest de enervare. — Aș putea să mai văd o dată tabloul acela? am întrebat. — Desigur, dar nu e de vânzare. L-am luat cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

aplica vechea rețetă biblică, își zise Ahmed cuprins de un sentiment de vinovăție, dar trebuia să folosească tot ce avea la dispoziție. Tot mai exista posibilitatea să nu obțină nici un rezultat. Cu siguranță bărbatul care făcea parte din Frăție va tresări de mândrie la referințele legate de moscheea de secol XIX și va căsca la celelalte. Sau poate că exista o mică șansă de-a vedea Beitinul ca pe ceea ce este cu adevărat, un loc care poartă amprenta istoriei acestui pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
avea de gând să dea toate astea pe mâna unui adolescent plin de coșuri din orașul lui Saddam. Un motiv în plus să petreacă cincisprezece ore în compania pulverizatorului de oase care era Racheta Deșertului. În ultimele două ore ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cronometrat și o nouă pagină începu să se încarce: căsuța de mail a misteriosului Saeb Nastayib. În partea de sus a paginii, scris cu caractere încă îngroșate, prin urmare necitit, se afla un nume care o făcu pe Maggie să tresară: Ahmed Nour. Se uită la data când a fost trimis e-mailul: 11.25 p.m., marți seara, abia la douăsprezece ore de când fusese declarat mort. Dădu clic pe mesaj ca să-l deschidă. Cine ești și de ce vrei să îl contactezi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
îndepărtase de casă. Trecuseră aproape douăzeci de ani și iat-o din nou acum, în țara nimănui, înconjurată de bărbați în stare să comită violențe îngrozitoare. —Ești bine-venită în casa mea. Era o voce de bărbat, care o făcu să tresară. Ridică privirea și văzu un bărbat într-un costum albastru spălăcit, cu o față lunguiață, osoasă și un păr îngrijit, care devenea acum din negru argintiu. Femeia se întoarse și cei doi începură să vorbească în arabă. Îi explica ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-l atingă prima oară. O așeză ușor pe gât, arătătorul și degetul mijlociu alăturându-se pentru a verifica pulsul. Imediat ce apăsă gâtul cu degetele, sări în spate, ca și cum ar fi fost respins de o sarcină electrică. În aceeași clipă, corpul tresări, astfel că atât Uri, cât și David Rosen săriră în picioare, fiecare din ei la fel de surprins. —Iisuse Hristoase, Uri, ce naiba faci aici? Cu părul cărunt și ochelari mari, demodați, Rosen era slab, cu brațe și picioare de păianjen. Brațele sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
loc piedica armei. Avea nevoie de timp de gândire. —Echipa de la fața locului vrea să știe dacă trebuie să atace. — Nu asta e treaba lor! — Dar ordinele tale: cum că recuperarea tăbliței e cea mai mare prioritate? Unul dintre băieți tresări. Salim așteptă până când fu sigur că adormise la loc. —Spune-le, zise în cele din urmă, că sunt liberi să acționeze... —OK... Fugi imediat. —Marwan! Întoarce-te. Spune-le că sunt liberi să acționeze doar dacă prin acțiunea lor pun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

CU BASTON: Da’ îl ducem și la apă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Îl ducem precis. BĂRBATUL CU BASTON: Numai de n-ar ploua. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: N-are cum. (Pauză. O altă bucată de pâine cade de sus.) BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind, șoptit.): Ai auzit? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce? BĂRBATUL CU BASTON: A căzut ceva. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Trec păsări. (Pauză. Alte câteva bucăți de pâine cad peste ei.) BĂRBATUL CU BASTON (Stupefiat.): Da’ mi-a căzut pe față! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
afară. Dezgustat, se duce și o varsă într-o pubelă pe două roți. Epuizat, se prăbușește lângă fântână. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE scoate capul din fântână, agățat cu mâinile de marginea fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, ce faci? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu? BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Într-o bună zi ai să mă lași înăuntru. BĂRBATUL CU:BASTON: Nu te las eu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu știu ce se-ntâmplă de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Au rămas fără apă. BĂRBATUL CU BASTON: Înseamnă că a fost și pe la ei. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu știu. Se pare că a fost. (În acest moment de sus coboară o funie și cineva fluieră scurt.) BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Au lăsat funia. Ce să le dau? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Dă-le tomberonul. Și cere-le și niște apă. BĂRBATUL CU BASTON: Le cer. (Agață unul dintre tomberoane de funie și fluieră scurt. Tomberonul este tras undeva în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ne mai luăm după regulament, noi ne luăm după guvernator... Vă stricați ochii, domnule. E beție de cuvinte ce zice acolo... ARTUR: Uite ce zice... După fiecare execuție călăul are dreptul să se odihnească trei zile pe banii primăriei... CĂLĂUL (Tresărind.): Scrie așa ceva acolo? ARTUR: Negru pe alb. CĂLĂUL: Lăsați-o baltă. Mă băgați în mormânt. Mă doare ficatul... GARDIANUL: Vezi, Grubi, vezi? Drepturile tale... CĂLĂUL: Și ce? Eu n-am nevoie de drepturi. Eu prefer îndatoririle... GARDIANUL: Zău, Grubi, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
doi și le face semnul cunoscut pe obraz.) Mulțumesc. Eu, domnule, de patruzeci de ani n-am avut nici o pată. ARTUR: Ce noroc! COLONELUL: Dar înțelegeți? Nimic, nimic, nimic. Și tocmai acum, adineaori... când m-am dus la tomberon... ARTUR (Tresare.): V-ați dus la tomberon? COLONELUL (Cu mândrie.): Da, m-am dus la tomberon! Pentru că eu, domnule, pentru serviciile pe care le-am adus orașului, am voie ca o dată pe lună... să răscolesc cu bățul în tomberonul guvernatorului! ARTUR: Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
când o să-mi ceară capul? Unde e capul? De ce l-ați lăsat să scrie? Cine i-a dat litere? Așa se începe o plângere? Unde v-a fost capul? (Icnind, se lasă jos.) Sunt terminat... Sunt un om sfârșit... GARDIANUL (Tresare.): Papini? Parcă Giovanni Papini... CĂLĂUL: Nu știu. (Către ARTUR.) Domnule, Giovanni Papini a scris Un uomo finito? ARTUR: Da, Giovanni Papini. GARDIANUL (Aplecat peste COLONEL.): Giovanni Papini a scris-o. COLONELUL (Isteric.): Nu vreau! Nu mă interesează! Vreau să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
reuși să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri ușoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropiindu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo și cu pauze lungi. MACABEUS (Zvâcnește prin somn.): Au venit? PARASCHIV (Tresare prin somn, își schimbă poziția.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn; își trage cioturile mâinilor de pe trupul celuilalt.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Gest de nervozitate prin somn.): Nu. MACABEUS (Suspină, hârâie.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Prin somn.): Hm? (Pauză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
somn. PARASCHIV: Nici eu. INAMICUL: Ar cam trebui să dormim... oarecum... Să avem puteri... MACABEUS: Mai e puțin și se luminează... INAMICUL: Dacă adormi ai să te simți mai bine... Își potrivește culcușul și ia poziție de somn.) (Pauză.) MACABEUS ( Tresare.): Hei! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți dormi. MACABEUS: Să văd.... (Se întoarce și el de câteva ori, își caută un loc bun de somn; respirație lentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți dormi. MACABEUS: Să văd.... (Se întoarce și el de câteva ori, își caută un loc bun de somn; respirație lentă.) (Pauză.) MACABEUS (Tresare iar.): Hei! PARASCHIV (Care tot timpul își mângâie trompeta.): Ce mai e? MACABEUS (Privind spre chepeng.): Parc-a răsărit o stea... O vezi? PARASCHIV: O văd. MACABEUS: Deci am dreptate... PARASCHIV: Ai... MACABEUS: Vezi? (Se așază la loc.) (Pauză.) INAMICUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Către călător.): Vrei să plecăm? Da? Nu minți? Aseară... tot timpul m-ai mințit... N-am vrut să-ți dau nimic de mâncare... pentru asta... (Undeva se aud aripile unor păsări; pare că o pasăre gigantică trece peste gară.) HAMALUL (Tresărind.): Ce-i asta? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O pasăre! IOANA: Un fâlfâit! Ce frumos fâlfâie... Nu-i așa că fâlfâie frumos? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O pasăre uriașă... trece o pasăre uriașă peste noi... IOANA: Unde-i? Vreau s-o văd? Întotdeauna mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
speli în mare, se fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Și ale mele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și ale tale... HAMALUL: Am să fiu atât de fericit... (Aproape că adoarme pe bancă.) Atât de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, își revine brusc.) Țipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine? HAMALUL (Ascultă câteva clipe.): Țipă după ajutor! IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Țipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în camera de sus... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Acolo nu... Mai stau puțin... Mi-e foarte frig... Și mă tem să nu aud din nou... picăturile acelea de apă... picăturile acelea blestemate de apă... căzând în paharul meu... Brusc tresărind, privind în direcția în care a plecat Grubi.) Ioana! Se întorc! IOANA: Se întorc? Îi vezi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îi aud... Îl aud pe tatăl tău cum îl înjură pe Bruno... Ha, ha, ha... Ce urât îl înjură! IOANA: Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]