5,344 matches
-
Pliniu cel Bătrân, în a sa Istorie naturală, scrie despre venirea pe lume a profetului Zarathustra, care s-a întâmplat în Persia, cu 6.000 de ani înaintea lui Platon și cu 5.000 înaintea războiului troian: „Toată lumea a fost uimită, văzându-l că râde la naștere“ (Nat. Hist., VII, 72). Zarathustra este numele din vechea limbă avestică al profetului persan, fondator al zoroastrismului. Apelativul are și variantele parsi: „Zartosht“, pahlavi: „Zerdusht“ și greacă: „Zoroastru“. Atât Strabon, cât și Diogene Laertios
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să facă o reverență la picioarele învingătorului Alexandru, îmbrăcat ca un băiețandru pregătit pentru carnaval: în tunică roșie, cu paftale de aur, dar cu tălpile goale printre șireturile unor sandale de războinic roman. La stânga și la dreapta lui sunt soldați uimiți pentru o clipă, ca și împăratul, de demnitatea și de splendorile ostaticelor persane, care mătură praful cu marginile brocarturilor pe sub care au îngenuncheat. Pentru Omar, era doar o scenă de fast, pe care mulțimea a strivit-o sub tălpi. Între
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Cum de-o fi găsit-o pe-aici?“. În aceeași secundă, mâța Eleonor tăie drumul prin spatele lui Hefestion și sări ca pe-o treaptă, afară din cadru. „ Arată-te, să-mi dai putere, vedere clară și-mplinirea să mă uimesc de bunătatea ce-n tine își are nemurirea!“ Omar își amintise versetul de îndată ce se trezise. Nu bănuia că-l mai știe atât de bine. Erau treizeci de ani de când îl auzise înălțându-se între stâncile templului din Chak Chak. Era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
membrii, oricare le-ar fi, de altminteri, impetuozitatea și independența caracterului”1. Atunci, specifice dandy-ului „etern” s-ar dovedi „cultivarea ideii de frumos În propria lui persoană”, superioritatea aristocratică a spiritului, adorarea distincției, simplitatea eleganței, originalitatea, plăcerea de a uimi și „orgolioasa satisfacție de a nu fi niciodată uimit”, un cult de sine Însuși exacerbat, spiritul de opoziție și revoltă, blazarea, răceala, refuzul trivialității, al vulgarității. Cu o rară intuiție (venită probabil din faptul că dandysmul nu e, pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cluburi câte feluri de societăți. Anglia e țara cluburilor. Un club este o excrescență naturală a vieții engleze, ca o gogoașă de ristic pe trunchiul unui stejar; tocmai de aceea sistemul s-a dezvoltat mai slab În alte țări”1. Uimiți de vastele cunoștințe botanice ale prozatoarei, dar și de feminismul ei manifest, să mai traducem un paragraf din aceeași schiță de radiografie a specificului englez: „Oricât de mult s-ar strădui să semene instituției noastre, cluburile franțuzești sau rusești vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ceea ce i-ar putea apropia pe militar și pe dandy, În afara grijii atente pentru ferchezuială (cu unica observație că militarul poartă uniformă, așadar un veșmânt „de serie”) ar fi impasibilitatea afișată a amândurora. „Obișnuit cu surprizele, militarul e greu de uimit. Prin urmare, aici, semnul specific al frumuseții va fi nepăsarea marțială, un ciudat amestec de placiditate și Îndrăzneală; e o frumusețe ce se naște din necesitatea de a fi gata să mori În fiece clipă”1, scrie Baudelaire. Pe când dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ce se naște din necesitatea de a fi gata să mori În fiece clipă”1, scrie Baudelaire. Pe când dandy-ul Își construiește această mască din simplul motiv că nu trebuie să fie niciodată luat prin surprindere. El trebuie doar să uimească. Revenind la experiența cazonă a fragilului Proust, să le reamintim cititorilor că e Încorporat În Regimentul 76 de infanterie la Orléans. Face scrimă, natație, gimnastică, dar niciodată călărie. Deși nu i se potrivește nici uniforma (prea mare), deși efortul fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
singurătate, contestare. Simpla parcurgere a termenilor ne sugerează În primul rând un program etic. Așa și este. Doar că, prin extensie, aceste principii morale Își pot cu ușurință anticipa consecințele În plan estetic. Să particularizăm. Un dandy autentic vrea să uimească fără Încetare, să deconcerteze, să contrarieze, fără a se lăsa vreodată uimit, surprins de cineva sau ceva. Deviza lui, pe urmele latinilor, e Nil mirari. O repune În circulație un englez, Bolingbroke, ca pe o formulă magică, repede Îmbrățișată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
exterioare ale uzanțelor zilnice. E un fel de cult de sine Însuși ce poate supraviețui căutării fericirii ce-o poți afla În alții, În femeie, de pildă, ce poate supraviețui chiar la tot ceea ce numim iluzii. Este plăcerea de a uimi și satisfacția orgolioasă de a nu fi niciodată uimit”3. Ar fi important de adăugat aici și ceea ce observă Emilien Carassus atunci când pune În balanță vanitatea cu egoismul dandy-ului. El se Întreabă cu Îndreptățire dacă, În cazul dandy-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al strategiilor cuceririi. Nil moveri, nil mirari, celebrul adagiu latin, devine literă de lege pentru dandy. Mulți susțin că el se apropie astfel de stoici: „Pasiunea desfigurează și devine dovada unei slăbiciuni, după cum a admira și, mai mult, a fi uimit constituie o probă de inferioritate. Înseamnă, pur și simplu, să admiți că ești un om ca oricare altul, deschis sentimentelor care agită haotic biata umanitate, lăsând-o pradă instinctelor și pulsiunilor naturale”1. Cât despre postùrile corpului dandy, despre acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Alcibiade punând să se taie coada câinelui favorit și pe lordul Bolingbroke aruncându-se În brațele unei vânzătoare de fructe de-a dreptul urâtă. Ce Îi determină să Își sacrifice plăcerea cu atâta cruzime voluptuoasă? Vanitatea, frivolitatea, nevoia de a uimi mereu. „Dar numele adevărat al tuturor acestora e angoasa.” Intuiția lui d’Ormesson intră În rezonanță cu explicațiile psihologilor care s-au Încumetat să pătrundă În subterana tenebroasă a unui suflet dandy. Ceea ce nu mai rimează deloc cu apologia angelismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o simplă ironie. Adevăratul Înțeles al unor asemenea cuvinte s-a pierdut. Doar că ar fi bine ca, În loc să-l stigmatizăm pe autorul lui Child Harold, să Încercăm a-i pricepe Îndrăzneața preferință. Poet, om cu fantezie, el a fost uimit - tocmai pentru că putea să-l judece - de imperiul lui Brummell, potrivnic fanteziei unei societăți ipocrite și sătule de propria-i ipocrizie. Găsea acolo o atotputernicie individuală care se potrivea mai bine cu natura geniului său capricios decât oricare alt fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
firească pentru o precupeață de portocale, care, probabil, nici nu era drăguță și Își făcea veacul pe sub galeriile Parlamentului 1. În fine, el a inventat chiar deviza dandysmului, nil mirari, a acelor bărbați - zei În miniatură -, ce voiau Întotdeauna să uimească, rămânând impasibili 2. Dandysmul i se potrivea perfect lui Bolingbroke; mai bine decât oricui. Oare nu se manifestă libera cugetare În ce privește manierele și conveniențele lumii În modul În care o face filosofia În materie de morală și religie? Dacă filosofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu era decât fericit. Se născuse, cum zic englezii, cu o lingură de argint În gură. I se destinase acel ceva de neînțeles pe care Îl numim stea și care ne hotărăște viața fără vreo rațiune sau dreptate. Dar ceea ce uimește și Îi justifică În același timp fericirea este că el a știut să dea formă acelei fericiri. Copil răsfățat al soartei, Brummell, a devenit și copilul răsfățat al societății. Byron vorbește undeva despre un portret al lui Napoleon, În mantaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Iată ce nu trebuie pierdut din vedere atunci când Îl judecăm pe Brummell. El era, Înainte de toate, un dandy și nu e vorba decât despre puterea sa. Ciudată tiranie, care nu stârnea revolta! Ca tuturor dandy-lor, Îi plăcea mai mult să uimească decât să atragă. Preferință foarte omenească, dar care Îi Îndepărtează pe oameni; căci cea mai frumoasă dintre uimiri e spaima. Unde să te oprești pe acest drum? Brummell o știa prea bine și singur. El răspândea În doze perfect egale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Dar În acel secol al conveniențelor, când totul se asemăna, superioritatea lui Lauzun era tocmai ieșitul din comun; ceea ce În zilele noastre am numi- pentru că pe atunci cuvântul nu exista - originalitate. Înainte de a se Îndrăgosti de el, Domnișoara a fost uimită, la o paradă de cavalerie, de aerul lui Lauzun (pe atunci conte de Péguylem) și de orgoliosul său stindard: un proiectil ce urca spre nori, purtând o deviză În spaniolă: Urc până unde nu poate ajunge nimeni. Pentru ea, deviza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dogmelor noastre s-a adresat mai degrabă spiritului decât formei lucrurilor. Putem spune că, Într-un anumit fel, ne-am ocupat de estetica vieții elegante. Străduindu-ne să formulăm legile generale care dictează detaliile, am fost mai curând surprinși decât uimiți să descoperim un soi de similitudine Între adevăratele principii ale arhitecturii și cele pe care urmează să le conturăm mai departe. Așa am ajuns să ne Întrebăm dacă nu cumva, din Întâmplare, o mare parte a obiectelor de trebuință În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ale conveniențelor. E un fel de cult de sine Însuși ce poate supraviețui căutării fericirii pe care ți-o poate da aproapele, femeia bunăoară; ce poate supraviețui chiar și tuturor celor pe care le numim iluzii. Este plăcerea de a uimi și orgolioasa satisfacție de a nu fi niciodată uimit. Dandy-ul poate să fie un bărbat blazat, poate să fie un bărbat suferind; În acest din urmă caz Însă, va zîmbi ca lacedemonianul mușcat de vulpe. Vedem astfel că, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că el vedea lucrurile dintr-un unghi particular, ce le schimba contururile, precum se schimbă forma obiectelor pe care le privești de jos ori din zbor; descoperea Între lucruri legături de nepriceput pentru ceilalți și a căror ciudățenie logică te uimea. Gesturile sale erau Încete, rare, sobre, ținea mâinile apropiate de trup, căci avea oroare de gesticulația meridională. Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar răceala britanică i se părea de bun-gust. Despre Baudelaire se poate spune că era un dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
colosală”. Se zvonește despre el că Îi Întreține la câte un petit-diner pe Macready 1, John Forster 2, Maginn 3, Talfourd 4, Sir Wentworth Dilke 5, pe poetul John Clare 6 și pe alții. Asemenea lui Disraëli7, a hotărât să uimească orașul ca dandy și frumoasele sale inele, acul său de cravată cu o camee antică și mănușile lui din piele de ied, de culoarea palidă a lămâii, erau bine cunoscute și erau cu adevărat privite, de către Hazlitt 1, ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
domnul de Montesquiou este tocmai voința, Îndemânatică, tenace, imperioasă, atotputernică. Conversația lui este după chipul și asemănarea acestei voințe. Gloria de care se bucură este triumful ei. De Îndată ce Începe să vorbească, te simți dominat de un ritm puternic ce te uimește mai Întâi, pentru că ești obișnuit cu vocile molatice și lipsite de relief pe care le poți auzi astăzi. Bogata muzică a vocii sale amintește de acele admirabile versuri din Florile răului despre ces concerts, riches de cuivre, Dont le soldats
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sigur de existența sa decât regăsind-o În chipul celorlalți. Ceilalți sunt oglinda. Oglindă repede Întunecată, e adevărat, căci capacitatea de atenție a omului e limitată. Ea trebuie trezită fără Încetare, incitată prin provocare. Dandy-ul este deci obligat să uimească În permanență. Vocația lui constă În singularitate, perfecționarea lui În supralicitare. Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii, el Îi forțează pe ceilalți să-l creeze, negându-și propriile lor valori. El Își joacă viața, pentru că nu și-o poate trăi. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ei, oricare ar fi, de altfel, vivacitatea și independența caracterului lor”. Dandysmul - spune Baudelaire - „este o specie de cult al propriului eu care poate supraviețui Încercării de a găsi prin altcineva fericirea, de pildă prin femeie. E plăcerea de a uimi și satisfacția orgolioasă de a nu fi niciodată uimit”. Cu toate că fenomenul poate fi identificat În toate epocile și la toate popoarele, el se poate dezvolta de preferință În perioadele de prefaceri ale umanității: „Dandysmul apare Îndeosebi În epocile de tranziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
trecut cu unghia de-a lungul brațului, de la palmă până la subsuoară. — Te gâdili? — Deloc. Mai fă odată așa. E chiar frumos. Mm. Da. Ce-ar fi să-ți muți teatrul de operații puțin mai la sud? — Uneori, zisei eu, mă uimești cum știi să-mi citești gândurile. *** „Well, it was Gatlinberg in mid-July I’d just hit town and my throat was dry I thought I’d stop and have myself a brew - At an old saloon on a street of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ca și cum ar avea vreo șaptișpe critici de teatru care-i suflă în ceafă. O să-i ia câteva săptămâni bune să-și revină și avem atâta treabă. — Am auzit că ai ales distribuția pentru Casa păpușilor, sării eu. Ben se uită uimit la mine — Nu trebuia să se știe, izbucni el, iar buna dispoziție i se risipi pe loc. Dumnezeule, cum mai umblă vorba în locul ăsta! Uite așa se-apucă omul de băutură! Făcu stânga-mprejur și ieși din cameră. În liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]