6,587 matches
-
Jean H. După câteva minute ne despărțirăm, fixând un rendezvous pentru o zi oarecare... Întâlnindu-ne în ziua fixată și plimbându-ne în sus pe Calea Victoriei, mi-a povestit câte ceva despre dânsul. De fapt locuia la Cluj, unde cânta la vioară în orchestra Operei. Acum, în vacanță, venise la București la părinții lui, care stăteau în apartamentul unui prieten - Dan Nasta - în cochetul bloc de pe strada Puțul de Piatră, care aparținuse chiar soției acestuia - Rori, o hiperintelectuală... După o oprire protocolară
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ia concediul și să dispară pentru un timp din București, cu atât mai mult cu cât strune necunoscute încă începuseră a cânta în sufletul său... „Doamne, Mâna Ta sfântă și plină de taine-o aștept Să izvodească din muta-mi vioară, adânc și vechi cântec domol și puternic, Cum curg molatec râuri pe-ntinsul câmpiei mănoase...“ Lipsi trei săptămâni, aproape o lună, în care timp stătuse în vreo două-trei locuri, prin stațiuni sau pe la prieteni din provincie. Se întoarse însă senin
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și, ca atare, frumos, nespus de frumos. Nu mai puțin frumos decât alte gânduri ale celui ce a ostenit asupra lor, gânduri păstrate cu evlavie de cei ce i-au dăruit viața...“ „...Nu, Mihai! Sufletul tău nu a fost «o vioară cu strune destinse și rupte». E drept, te-a durut «tăcerea mocnită», te-a durut «cântecul» tău, dar el a izvorât, așa cum ți-ai dorit tu, «clar ca izvorul de munte» în această carte încântătoare pe care ți-ai plecat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
multe poeme. Mai ales unul, tradus în mai multe limbi, merită toată atenția. Lenau prezintă tema libertății, a sărăciei și a naturii, o temă tipic romantică de altfel. Trei țigani visători sunt culcați la umbra unei sălcii; unul cântă din vioară pentru propria sa plăcere, al doilea trage din pipă, urmărind cu privirea jocul cercurilor de fum. În fine, cel de al treilea doarme lângă țambalul agățat de o ramură a salciei. Astfel, conchide Lenau, cum viața nu este altceva decât
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
la Univers, apoi la Polirom, iar acum la Humanitas. Niciodată nu ne-am dezamăgit una pe cealaltă.“ DENISA COMĂNESCU, interviu luat de Ovidiu Șimonca în Observator cultural, mai 2007 „Aidoma bijutierului care șlefuiește piatra, dându-i strălucire de diamant, asemenea viorii care trebuie să găsească sunetul cel mai curat pentru ca muzica întregii orchestre să sune divin, așa trebuie să lucreze acest maestru al cuvântului care este traducătorul unei cărți. Antoaneta Ralian este un om remarcabil și o personalitate formidabilă, adevărată instituție
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
30 decembrie 1973) „Partidul întâlnindu-l, spre alte lumi întregi, Eu mi-am deschis al lumii fraged lut, Așa cum casa nouă o începi Tăind ferestre-n zidul nevăzut, Precum corabia o-ncepi cu un catarg Și cum cu cântecul începi vioara, Partidul, întâlnindu-l, m-am avântat în larg Și m-a muiat în aurul ei vara.“ („Uit să fiu singur“, Cântarea României, decembrie 1987) TOMUȘ Mircea „În conceptul actual românesc de independență națională și în practica actuală a independenței de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în locuri unde până nu demult nu se întâmpla nimic deosebit, dar care astăzi pulsează în ritmul înflăcărat al noii ere.“ („Mândria noilor ctitorii“, Scînteia, 30 ianuarie 1988) „Rostim un nume, Ceaușescu, Și glasul nostru Se preface în sunet de vioară, Ce vibrează adânc În inimile împurpurate de dragoste, Ca ecou al celor mai intense trăiri Ale ființei noastre.“ („Rostim un nume“, Scînteia tineretului. Supliment literar și artistic, 21 ianuarie 1989) CRĂCIUN Bucur „Așa cum spunea confratele meu mai în vârstă, arh.
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
cu adevărat proeminente, se afirmă talentele autentice, se nasc geniile, se făuresc capodoperele - atât pe planul creației materiale, cât și al culturii.»“ („Umanismul revoluționar - valoare fundamentală în societatea socialistă“, Revista de filozofie, martie- aprilie 1982) ONUL Luca „Ca și cum o lăuntrică vioară Ar fi și sângele, și trunchiul meu, Sub cel mai pur din lume curcubeu, Când spun partid, spun dragoste de țară.“ („Când spun partid“, Steaua, octombrie 1975) OSTAHIE Cornel „À la lumière de la conception novatrice, scientifique du président Nicolae Ceaușescu
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
a mediciniștilor, unde cu greu se putea gasi câte o invitatatie. La cantină Bagdazar am mâncat la „iepureala” iar un an a stat în gazdă la o evreica în Târgu Cucului, împreună cu regretatul coleg Wolf Hugo care cântă mereu la vioară. M-am transferat în 1955 la Institutul de Medicină Generală și Farmacie București pe care l-am absolvit în anul 1959, devenind medic. La București, după ce am invatat singur la Iași să cânt la contrabas, am cântat cu orchestră Institutului
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93312]
-
în ședințele acelea cetățenești, ar trebui să iei aminte! Să nu mai pierdem timpul, tovarășa Rodicuța, să vedem brigăzile muncitoarelor de la Holdingul de curci.“ „Te mai interesează?“, îl întrebă pe tânărul scorțos din fața ei. Gabriel era profesor de muzică, cu vioara după el. Și cu un ciorap roșu, căci îl declaraseră nebun și trebuia să facă, în orice moment al „existenței lui de păduche“, după cum îi spusese tovarășul cu ochi albaștri, secretarul PCR al conducerii școlii, dovada dungii roșii din buletin
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
o omori pe mamă-ta“, îi zicea domnul Aur. Și așa îl întâlnise ea, Rodica, îmbrăcat frumos, zi de zi, de vreo doi ani, ea mergând la ferma de curci, cochețică și parfumată cu spray-uri de la shop, el târând vioara după el și o geantă cu partituri. Urca din același loc, zilnic, presupunea că stă la blocurile verzi, tot în cartier și, de multe ori, în îmbulzeala de dimineață, îl zărea luptându-se cu vioara să ajungă în autobuz. Într-
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-uri de la shop, el târând vioara după el și o geantă cu partituri. Urca din același loc, zilnic, presupunea că stă la blocurile verzi, tot în cartier și, de multe ori, în îmbulzeala de dimineață, îl zărea luptându-se cu vioara să ajungă în autobuz. Într-o zi, el n-a mai putut să urce, iar ea, fără să se controleze, i-a aruncat gestul acela al lui Agnes, fluturând degetele lin în aer, ca o zbatere de aripi, în semn
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de aripi, în semn de recunoaștere. Pe urmă și-a dat seama că nici măcar nu-l cunoștea, însă Gabriel i-a zâmbit; pe urmă, a dansat, a valsat surâzătoare și îmbujorată printre curci, ah, ah, ah, ce nebunie, băiatul cu vioara i-a zâmbit! De-atunci să fie vreo patru luni, acum el stătea în fața ei pe terasă, se uita pierdut în cerul negru-rozaliu și așteptau să vină halbele cu bere. Gambrinusul nu e un loc oarecare, e chiar gradina de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ce mă fac cu brigada aia, mâine poimâine sosește tovarășa Găinușă, și la mine în secție nici o muncitoare nu cârâie. Cum să le pun eu pe Florica, pe Maria și pe Tanța la cântat? Ce idee năzdrăvană...“ Gabriel deschise cutia viorii și-și scoase brusc un sendviș cu mezeluri, căci imediat începu să miroase în împrejurimi, la celelalte mese. Rodicuța să leșine, nu alta. Credea că scăpase numai cu ciorapul roșu... „Cum mănânci ăla, nu e stricat?“ „Nu, cum să fie
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
scursese sub masă... Mama lui îi spusese: Draga mea, eu nu am ce să-i mai fac, de trei ani umblă cu ciorapul ăla roșu și și-l trage dimineața înainte să plece la școală. Nopțile cântă până târziu la vioară și, când îl apucă, începe să urle «Jos comunismul!»“. „Gabriel, hai să mergem, dragule“, încerca ea să-l domolească. „Stai jos, Rodico, când îți spun, ia și mănâncă niște parizer, zi mersi că n-am prins « Nici o masă fără pește
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
berea călduță, cu spuma de un deget, furios pe Partid și pe conducătorul lui, pe comunism și pe radiațiile de la Cernobâl, proaspăt răspândite în aerul orașului. Da, un lăutar ne lipsește în familie, să ne cânte toata ziua scârța-scârța la vioară, nici nu știu ce-ți trebuie ție amărâtul ăsta. Ca să am eu probleme pe linie de partid din cauza lui“, o dojenea tata. „Vezi tu de mă cheamă la Comisariat, ascultă-mă ce-ți zic, nu mai pupi tu Rodicuța, tată
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
gura pădurii roșii, toamna, în asfințit, cu bunica de mână... „Îmbătrânesc, asta e tot...“ și trase o linie pe hârtia albă din fața ei. Ăsta o să fie bărbatul meu, ce dracu’ să mai fac, îl târâi acasă, cu valiza lui cu viori și mezeluri. „Hai, Gabriel, să mergem de-aici“. Se lăsa frigul. Nu zise nimic violonistul ei cu șoseta roșie. O ascultă spăsit, își înfășură bucata de pâine rămasă în hârtie și o trânti în valiza viorii. „Unde mergeți, porumbeilor? Ați
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cu valiza lui cu viori și mezeluri. „Hai, Gabriel, să mergem de-aici“. Se lăsa frigul. Nu zise nimic violonistul ei cu șoseta roșie. O ascultă spăsit, își înfășură bucata de pâine rămasă în hârtie și o trânti în valiza viorii. „Unde mergeți, porumbeilor? Ați făcut aici antren, ați instigat lumea la revoltă și acum vă luați tălpășița, ai?! Și aud că nu e prima dată tovarășul muzician e dornic să se manifeste. Am să vă încropesc eu imediat un raport
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
măi artistule, mare noroc ai tu cu tovarășul maior, să nu te mai prind pe-aici, că-ți rup cobza de spinare.“ „Urcați în mașină. Imediat“, ordonă maiorul îmbrăcat în civil. „Tu treci în spate, Rodica. Gabriel își târî cutia viorii și urcă spăsit lângă tatăl Rodicăi. Ea nu zicea nimic, nici nu râdea, nici nu mai plângea. Se uita tâmp la Gabriel, la figura lui disperată, la părul răvășit și la ciorapul lui roșu lăsat pe pantof. Se dusese și
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
sau pur și simplu, duminica la ieșirea din biserică, oamenii îmbrăcați cu cele mai bune haine, redate foarte detaliat. Am văzut tablouri în care oamenii dansează, formația satului cântă de zor, instrumentele muzicale redate cu grijă, cum ar fi acordeonul, vioara, sau trompeta, dar de multe ori era prezent chiar și un contrabas. Aici pot să-l dau ca exemplu pe Mihai Vintilă din Reșița, care abordează foarte des tematica muzicanților. Am făcut și eu în 2006 un tablou cu muzicanți
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
străinătate, precum și, în trei variante, la televiziune, cunoscând un mare succes. Dedicându-se genului dramatic, Andi Andrieș a scris într-un interval scurt mai multe piese într-un act: Verbul galben (1968), Duet (1970), Interludiu (1972), Vârsta zero (1973), Destinul - vioara a doua (1973), pe care le-a reunit în volumul Interludiu (1973, București, Editura Eminescu). Pentru acest volum i s-a conferit Premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor din Iași (1973). A urmat piesa M-am jucat într-o zi
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
a merge mai departe. Știa că așa cum există o ordine naturală a Universului, așa există și ordinea propriei noastre vieți. Dintr-o dată înțelesese cât de radical se schimbase Valentin și cât haos aducea în casă. Erau distanți precum corzile unei viori sau ca doi stâlpi de templu, apropiați și totuși atât de depărtați. Carlina căuta să fie cât mai rațională, să analizeze cum stau lucrurile și își pusese în minte să-și rezolve toate problemele, deloc neglijabile. Ceea ce voia să lase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ștefănescu și forțîndu-mă să țin pasul cu el, de ce nu l-ați vrut pe Cornea președinte de sindicat? Dom' Vlădeanu, oftează șeful, literatura e una, viața e alta... Știți doar că nu putem lipsi întreaga secție de omul-cheie. El e vioara întîia cînd e vorba de vreo avarie sau cînd se face revizie anuală. Ca președinte de sindicat, Cornea le-ar fi făcut pe amîndouă doar pe jumătate... Credeți? îl întreb, ridicînd glasul din cauza vîntului rece care ne șuieră pe la urechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În astă seară am luat masa la Comino, iar raci, cu Irène, Ina, Alecu, Liana Slăvescu de la Studio 42 (vara Martei Grecianu) și Giurgea Negrilești. La un moment dat, violonistul care cânta singur romanțe anodine a început să cânte la vioară „Chevaliers de la Table Ronde, / Goûtons voir si le vin est bon“. Natural, m’am făcut de râs - era numai Irena și Liana Slăvescu - am plecat plângând. După masă, am mers la doamna Lemonidis, unde mi-au dat cafea neagră și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În turcă, santur/santir), de unde i se trage și numele. În 1781, vizitând Țările Române, austriacul F.J. Sulzer descria „santurul ca fiind un țambal [Hackbrett] pe care-l bat cu bețișoare de lemn”. De altfel, se pare că țambalul (alături de vioară) era unul dintre principalele instrumente pe care le foloseau lăutarii evrei din zonă. „Din santur - scrie muzi cologul Tiberiu Alexandru - cântă doar muzi canți evrei” (859, p. 261). Un asemenea instrumentist evreu - un „țămbelar” - este atestat la Iași În 1741
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]