5,630 matches
-
mausoleu, prefăcut în cenușă. Se gândi că, poate, destinul voia ca el să fie acela care să le înfăptuiască. Forma Imperii Bătrânul Iginus porunci: — Trebuie să știi asta. Și puse pe masă un volumen mare, un sul care, cu siguranță, zăcuse uitat ani de-a rândul, fiindcă, izbit de masă, ridică nori mari de praf. Îi scoase învelitoarea și întinse prima porțiune cu mâinile lui bătrâne, îndemânatice; în locul unei scrieri, Gajus văzu niște linii șerpuitoare de-a latul foii. De marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să salveze instrumentele pentru cântecele rituale, nebi, seistrum-ul de aur. Era impresionant să audă un bărbat vârstnic vorbind despre tatăl său, mort de mulți ani, cu duioșia unui copil. Gajus își aminti prova putredă, pe jumătate scufundată a corăbiei care zăcea în dreptul insuliței Antirrhodos, în portul din Alexandria. Îl întrebă ce știa despre acele rituri. Ceea ce știu trebuie să păstrez în memorie, pentru că aici nu am scrieri pe care să le consult și nici temple unde să citesc rugăciunile săpate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Puteoli până la Baia. Astfel îi salvase viața. Dar Gajus nu știa încă, nici nu-și închipuia cât de mult influențase sosirea precipitată a lui Sertorius Macro acele profeții. Lucrurile se liniștiseră probabil și la Roma, fiindcă tânărul Herodes continua să zacă în închisoare, în lanțuri, dar viu. Și nu se anunța vreun proces. — L-a lăsat în viață deocamdată; a spus că nu vrea să înflăcăreze spiritele în Judaea, șopti, în timp ce trebăluia prin bibliotecă, sclavul Callistus, care, după ce făcuse ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus încuviință; între timp, pretorienii blocaseră deja intrările vilei; mai întâi ocupaseră turnul de semnalizare, împiedicând transmiterea mesajelor. Macro ieși zgomotos împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce curtenii lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul mort și, fără să-i arunce vreo privire, se îndepărtă. Îndată alți pretorieni se adunară în jurul lui și-l urmară. După ani de spaimă și precauții umilitoare, simți cea mai intensă senzație pe care ți-o dă puterea: invulnerabilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să fie dus lângă regina lui și se prăbușise în brațele ei reveni, ca o lamă de cuțit. Împăratul revăzu palatul solitar din marea Alexandriei, cu zidurile înnegrite de foc și poarta distrusă, chipul puternic, bărbătesc sculptat în granit care zăcea sub un văl de apă. Marcus Antonius era un nume pe care Roma încă îl cenzura; puținii care îndrăzneau să-l amintească îl rosteau în șoaptă, fiindcă, de peste șaptezeci de ani, era legat de condamnarea infamantă de rebeliune și trădare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Anxur, și din Lavinium, de pe malul unde, după spusele lui Vergilius, debarcase Aeneas și se ridicase sanctuarul ezoteric al Celor Douăsprezece Temple. Preoții și poeții susțineau că triunghiul format de acele temple avea puteri magice, deoarece sub ele, în adâncuri, zăcea un imens bazin de lavă, ape sulfuroase și vapori. Merseră până dincolo de Aricia, în pădure o apucară pe Via Virbia, unde, într-un loc despre care se spunea că este magic și demn de zei, Julius Caesar construise o vilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Augustus. Cine îl construise și de ce? În templu erau amestecate stiluri diferite; cella poate că era într-adevăr acolo sus, pe o terasă aflată la jumătatea coastei, îngropată sub surpături și tufișuri. Însă construcția părea întreruptă brusc. Printre ruine zăceau obiecte din bronz, lapide, ofrande, ex voto închinate zeiței egiptene Isis, Marea Mamă. Și o superbă statuie a lui Germanicus, cel care a fost otrăvit în Antiohia, spartă în sute de bucăți. Și o capelă votivă, înălțată acolo nici mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
continuă să fie îngropat și în ziua de azi. Apoi, lângă mal avea să fie descoperită o peșteră mare, un odeion săpat în stâncă, cu sculpturi pline de forță. Și acolo lucrările au rămas neterminate. Pe malurile acoperite de copaci zăceau blocuri de piatră mari, pătrate, ce formaseră o stradă lată în jurul lacului. În acea îndepărtată dimineață de ianuarie, Împăratul îi mai spusese lui Manlius: — Privește în stânga, lângă mal. Acolo vei săpa o peșteră mare, un odeion. Pe pereții ei vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vor pluti pe lac veacuri de-a rândul... Dar acel an nu-i fu îngăduit. Și nimeni n-a scris despre un asemenea refuz. Dar, vreme de secole, țăranii și păstorii din acei munți au povestit că pe fundul lacului zăceau una sau două corăbii gigantice, minunate, iar plasele pescarilor se încurcau în ele, aducând la suprafață fragmente ciudate, prețioase. Lumea s-a convins că țăranii și păstorii aveau dreptate abia în 1928, când, cu ajutorul unor tehnici inovatoare și complexe, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ochii întredeschiși, încă slăbit, Împăratul îl privi pe Callistus cum se îndepărta; tocmai datorită lui Sertorius Macro sclavul acela eliberat umbla acum prin palatul lui Augustus și intra în camera Împăratului. „De ce îl acuză?“ Ce se întâmplase în zilele cât zăcuse? Ca să se liniștească, își zise că, din cauza ambiției nemăsurate, Callistus nu suporta să aibă rival. Și totuși, neliniștea sporea: Macro era omul căruia, practic, i se încredințase viața lui. Era un gând insuportabil și Împăratul îl alungă. Alunecând în somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sabie, lângă următorul condamnat, Gaetulicus. Împăratul văzu că acesta închisese ochii. Pentru el și pentru ceilalți cinci, călăul repetă aceleași gesturi, cu aceeași forță. În nici un caz nu fu nevoie de o a doua lovitură. Când toate cele șapte capete zăceau pe jos, călăul se întoarse, îl privi pe Împărat și îl salută ridicând în aer sabia plină de sânge. În tot acest timp, nici unul dintre miile de oameni care asistau nu scosese vreun sunet. Împăratul înțelese că uciderea cuiva era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o lăsă să cadă în fântână și continuă: — Grecul nu înțelege că, dacă arunci o frunză în fântână, ea plutește - vezi? Însă dacă arunc o monedă de aur - și dădu drumul unei monede -, se duce la fund. Moneda de aur zăcea pe fundul fântânii, printre peștii care înotau leneș. — Poate reușești să vorbești tu cu el, Cluvius. Spune-i că ești îngrijorat, că ai auzit zvonuri... Puternicul Callistus îl ascultă pe modestul scriitor Cluvius Rufus și simți că se dărâmă cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acela, „l-au ucis!“, făcea ca alți oameni să iasă din taverne, din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme cu neputință de stăpânit, spre For, spre Curie, spre Domus Gaj. Traficul se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de apărare. Asiaticus încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doar grămezi de gunoaie și pietre. Să așteptăm să treacă noaptea, le sugeră Valerius Asiaticus colegilor săi, adăugând că n-ar fi fost prudent să coboare de pe Capitolium și să se ducă acasă. În tot acest timp, trupurile celor uciși zăcuseră pe pardoseala atriului din Domus Gaj, fără ca nimeni să se îngrijească de ele. La căderea nopții, un singur om în toată Roma, un prieten care asistase la tragedie pentru că se afla în sala isiacă, găsi curajul de a se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în dezordine - văzură pântecele umflat. — Era însărcinată, spuse Herodes. Apoi o luară pe fetița cu părul năclăit de sânge, ca un animal zdrobit. Pe moment, nimeni nu-i băgă în seamă pe cei cinci-șase care căzuseră victime furiei germanilor și zăceau risipiți în atriu, nici cadavrul lui Helikon, acel catulus egiptean; a doua zi, sclavii de la palat aveau să le ia de acolo și să spele marmura murdară. Herodes își lipi fruntea de peretele cryptoporticus-ului unde se afla harta de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu dimensiuni de 400 m × 360 m: Iseum-ul de la Pi-Hebit; au fost scoase la lumină basorelieful unei corăbii ritualice, apoi statuia zeiței Isis și, în cele din urmă, rămășițele corăbiilor sacre. De asemenea, în Deltă, unde bazinul vechiului lac Pi-Bastit zăcea acoperit de un munte de gunoaie. Și în fața templelor de la Ab-du au fost descoperite profilurile a două lacuri sacre și rămășițe ale corăbiilor isiace. De asemenea, la baza piramidelor, precum și în alte părți. A fost însă nevoie de discuții interminabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de mobilier ascunse sub pământ. Mausoleul lui Augustus. Mausoleul unde Agrippina, înconjurată de mulțimea copleșită de emoție, a depus cenușa lui Germanicus a avut o soartă nefericită. După căderea imperiului, nimănui nu i-a mai păsat de morții faimoși ce zăceau acolo. A fost jefuit pentru prima dată în anul 410 de către Alaricus, temerarul general vizigot. Despre ceea ce s-a întâmplat mai apoi, în cursul unor atacuri colective mult mai sângeroase, nu s-a lăsat nici o mărturie. Prin anul 950, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a unei săli mici, alături de alte rămășițe. Din gigantica statuie a zeului au fost descoperite fragmente de marmură îngrămădite la întâmplare, care așteaptă o reconstituire. Interiorul palatului lui Tiberius, de unde au fost furate marmura, coloanele, pereții de la nivelurile superioare, a zăcut vreme de secole, în mare parte neexplorat, invadat de tufișuri și copaci. Pe ruinele colinei au fost ridicate mai multe mănăstiri și mici biserici. În Renaștere s-au înregistrat jafurile pseudoarheologice. Au fost distruse edificii acoperite de surpături sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o serie de răzmerițe vechi, disperate ale sclavilor. Dar la sfârșitul perioadei imperiale și pe durata întregului Ev Mediu, lacul, cu cele două corăbii scufundate, a rămas în amintirea populară. Nimeni nu cunoștea povestea lor; se știa doar că rămășițele zăceau acolo jos, fiindcă plasele pescarilor se agățau în ele și, uneori, aduceau la suprafață bârne, bucăți de țigle sau de marmură. În Renaștere, enigma din jurul lacului a atras atenția erudiților: după veacuri de dezinteres, se descoperea că ceea ce povesteau cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
portic grandios din epoca romană: susținut de treizeci și două de coloane imense, se întindea de-a lungul întregii laturi dinspre apus, până la intrarea vechiului templu închinat zeiței Isis. Pe latura dinspre răsărit, construcția gigantică rămăsese neterminată: blocuri de granit zăceau acolo de secole. Cineva gravase însă în piatră numele constructorului: tânărul împărat Gajus Caesar Augustus Germanicus; nimeni nu s-a dus în insula aceea îndepărtată pentru a îndeplini porunca senatorilor și a o distruge. „Salve, Isis, salve, regină...“ Vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descoperit în apropiere de piața San Macuto; hieroglifele gravate pe el spun că a fost sculptat de marele Ramses al II-lea. A fost plasat în fața Panteonului lui Agrippa, care între timp fusese transformat în biserică. Alte obeliscuri continuau să zacă însă îngropate, iar când au fost scoase la lumină au fost duse, unul să împodobească parcul gării, un altul la Villa Celimontana, un altul la Florența, unde a fost instalat în grădina Boboli; două au ajuns la Urbino. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
veci în orice clipă, nu-l voi părăsi niciodată. Acum zece zile, când mi-a furat mașina din garajul blocului în care locuiesc, Vaughan urcase în trombă rampa de ciment, o mașină urâtă țâșnind dintr-o capcană. Ieri, cadavrul lui zăcea sub girofarurile poliției la baza podului rutier, învăluit într-o fină dantelărie de sânge. Pozițiile frânte ale picioarelor și ale brațelor sale, geometria însângerată a feței, păreau să prodieze fotografiile cu răni provocate de accidente care-i acopereau pereții locuinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
învinețit și a mai multor dinți slăbiți, femeia era nevătămată. În cursul primelor ore petrecute la spitalul Ashford, tot ce-mi venea în minte era imaginea noastră încuiați împreună, față în față, în cele două mașini, corpul soțului ei muribund zăcând între noi pe capota mașinii mele. Ne uitam unul la celălalt prin parbrizele sparte, neputându-ne mișca niciunul. Mâna soțului ei, aflată la doar câțiva centimetri de mine, stătea cu palma în sus lângă ștergătorul drept de parbriz. Se lovise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
acestea, pătura cenușie forma o dună grațioasă. Undeva sub acea movilă se afla comoara pubisului. Precisa ei protuberanță și despicătură, sexualitatea neatinsă a acelei femei inteligente, prezidau tragicele evenimente ale acelei seri. Capitolul 3 În următoarele trei săptămâni, cât am zăcut în salonul gol al spitalului de urgență de lângă Aeroportul Londra, în minte mi s-au învârtit nemiloasele lumini albastre ale mașinilor de poliție. Acolo, în zona aceea liniștită ocupată de târguri de mașini uzate, rezervoare de apă și centre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
făcuse cel puțin o dată dragoste cu Karen, dar ajunseserăm acum la punctul în care asta nu mai conta, ori nu mai avea nici o legătură cu altceva decât cu câțiva centimetru pătrați de mucoasă vaginală, unghii și buze învinețite și sfârcuri. Zăcând în salonul meu de spital, am privit-o cum măsoară din privire picioarele subțiri și lungi și fesele ferme ale infirmierei, cordonul albastru-intens care-i sublinia mijlocul și șoldurile late. Aproape că mă așteptam să întindă mâna și să atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]