48,811 matches
-
(pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894, Dorohoi - d. 17 martie 1964) a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
licențiat în construcții. Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din București. A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992, în același timp cu soția sa Ruth, care se afla internată într-un alt spital. Pseudonimul literar "Crohmălniceanu" a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944, considerat de contemporani ca derivat din moldovenescul „crohmal“ sau „crohmală“, care înseamnă scrobeală. Există cert însă și faptul că Crohmal, scris „Krochmal“, este numele unui șir
Ovid S. Crohmălniceanu () [Corola-website/Science/297597_a_298926]
-
, pe numele său complet Traian Rafael Radu Demetrescu, cu pseudonimul literar Tradem, care semna ocazional și -Tradem) (n. 3 noiembrie 1866, Craiova - d. 17 aprilie 1896) a fost un poet pre-simbolist. Remarcat de Alexandru Macedonski pentru poezia Ploaie din senin din „Vocea Oltului” (1882), acesta îi prefațează și primul volum
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
în „Vocea Oltului” poezia "Ploaie din senin", este remarcat de poetul Alexandru Macedonski. Acesta îi publică apoi în revista “Literatorul” câteva poezii, printre care "Meditațiune", "Bătrânețe", "Plânsul fericirii" și "Nenorocire". Primul volum de versuri al lui Traian Demetrescu, apărut sub pseudonimul, "Tradem", a fost prefațat tot de mentorul său, Alexandru Macedonski. În octombrie 1884 îi apare primul său volum de versuri, "Poesii", într-un tiraj de 500 de exemplare (deși pe pagina de gardă scria 1885), prefața fiind semnată de Alexandru
Traian Demetrescu () [Corola-website/Science/297592_a_298921]
-
(pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu; n. 24 mai 1923, Pălici, Buzău, România - d. 21 iulie 1986, Lausanne, Elveția) a fost un scriitor român. S-a născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău, într-o familie de țărani
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul "Caleidoscop" al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria
Ștefan Octavian Iosif () [Corola-website/Science/297598_a_298927]
-
ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit", publicată în același an. Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care a considerat-o "„până la botez, evenimentul cel mai de seamă”" (Jurnalul fericirii, p. 121). Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère - sub care a publicat primele sale apariții editoriale: Cartea „În genul... tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut în 1934 și reeditat în 1993 și
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
Volumul conține pastișe și parodii după Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica, dar și după avangarda interbelică ori literatura stângistă de tip Petre Bellu sau Panait Istrati , repudiate mai târziu de autor. Între 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul "Antisthius", în "Revista burgheză", unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion și Vremea, precum și pe Eugen Ionescu. Ultimele două lucrări, publicate în limba franceză, în care încerca să-și asume ca experiență spirituală religia iudaică a părinților săi
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Debutează în revista bucureșteană "Dracu" în 1897, cu schița "Domnișoara M din Fălticeni", pe care îl semnează cu pseudonimul "Mihai din Pașcani". În 1898 începe să colaboreze la foaia " Viața nouă" a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul "M.S. Cobuz", cu un alt scheci și un
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
M din Fălticeni", pe care îl semnează cu pseudonimul "Mihai din Pașcani". În 1898 începe să colaboreze la foaia " Viața nouă" a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul "M.S. Cobuz", cu un alt scheci și un poem. Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista. Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum "Opinia" și "Pagini Literare". În paralel
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
a stabilit la Fălticeni, unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor. În 1902 apare primul manuscris al romanului "Frații Potcoavă", unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista "Pagini Alese" cu pseudonimul "M. S. Cobuz". În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie „Amintirile căprarului Gheorghiță”. Această primă perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
II, ms. 1"). Vor mai trece ani până când "Zestrea" uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie, la București, apare cotidianul "Ziua," sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie - Datare pe piesa "Jidanul" (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în "Universul literar" studiul "Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan", care anticipă romanul "Crăișorul". În octombrie/noiembrie devine redactor la "Scena
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
cu varianta definitivă "Barbu Delavrancea" (ortografiată la început "„de la Vrancea“", după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simțea foarte legat sufletește). În perioada 1880 - 1882, Barbu Ștefănescu publică în "România liberă" foiletoanele intitutale "Zig-Zag", semnând cu pseudonimul "Argus". De acum datează și debutul propriu-zis al scriitorului ca nuvelist, cu "" ("România liberă", 9 - 15 martie, 1883), semnată "Argus". După un scurt popas la Paris (1882 - 1884), pentru a-și desăvârși studiile juridice, Delavrancea publică în 1885 volumul de
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
Artur Gorovei. Primul număr din „Lupta literară” a apărut la 19 aprilie 1889, cu mențiunea că „apare în toate Duminicile”. Spre a nu lăsa să se creadă că „Lupta literară” este o revistă personală, Delavrancea a semnat și cu două pseudonime, puțin cunoscute, și nemenționate în bibliografii. Aceste pseudonime sunt: "Fra Barbaro" și "Minchio". Se pare că nu au apărut decât două numere ale revistei, care există și în biblioteca Academiei Române. Atras de copleșitoarea personalitate a lui B.P. Hașdeu, Delavrancea devine
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
apărut la 19 aprilie 1889, cu mențiunea că „apare în toate Duminicile”. Spre a nu lăsa să se creadă că „Lupta literară” este o revistă personală, Delavrancea a semnat și cu două pseudonime, puțin cunoscute, și nemenționate în bibliografii. Aceste pseudonime sunt: "Fra Barbaro" și "Minchio". Se pare că nu au apărut decât două numere ale revistei, care există și în biblioteca Academiei Române. Atras de copleșitoarea personalitate a lui B.P. Hașdeu, Delavrancea devine redactor la "Revista nouă", condusă de marele savant
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
vrai que Corneille "doit" quelque chose à Guillen de Castro, ni si celui-là a fait mieux que celui-ci; le problème est de savoir si, obligé comme il était, de suivre un modèle, Corneille a réussi à faire autre chose»”. Sub pseudonimul Mihai Tăcutu, înscris pe coperțile a doua plachete de versuri - "Atlantic" (1950) și "Biografie pentru rândunele" (1952), „culese și imprimate de autor”, doar „pentru prietenii liberi”, în tiraje confidențiale ce n-au depășit 48 de exemplare de fiecare titlu - stă
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
de exemplare de fiecare titlu - stă travestită creația lirică din exil a lui Alexandru Ciorănescu [...]" (Nicolae Florescu, 2000). În "Caietele de miezul nopții", Alexandru Busuioceanu semnalează volumul de versuri în limba spaniolă "Vision desperada" (Madrid, 1953), semnat José Domingo. Utilizând pseudonimul Alexandre Treize, Alexandru Ciorănescu a publicat la Paris, la Editura Gallimard, romanul "Le Couteau vert" (1963). A tradus în limba franceză Divina Comedie (Lausanne, 1964), pornind de la convingerea ca „poemul nu poate fi, dar trebuie tradus”. Este traducător și editor
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
articole de economie politică. În aceeași perioada septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul "Cuvântul" o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, ce vor atârna greu în viitoarele sale dosare de anchetă. După 1964, publică extrem de sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, deoarece îi era interzis să semneze sub nume propriu, în revista "Familia" : fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în "Viața Românească" - O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
al operei unor iluștri literați germani (R. Wagner, Stefan George, Hugo von Hoffmanstall, Maeterlinck), francezi (Alfred Vallette, St. Mallarmé), englezi (Moore, Lord Tennyson), ruși (Turgheniev, Lev Tolstoi, Pușkin, Lermontov) și maghiari (Al. Petöfi), din care a efectuat traduceri. A utilizat pseudonimele literare Stephan Petică, Ștefan, St. P., Sentino, Trubadur, Caton, Fanta-Cella, M. Pall, Sapho, Erics, Narcis, Senez, P. Stiopca, Step., Stepen, S. Considerat ca un intelectual precoce, un selfmademan, care promitea o operă literară de substanță, deschizător de drum în literatura
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
II, nr. 1-3, ianuarie—martie 1912, p. 61. GRAUR 1932: Constantin Graur, Cîțiva inși, Biblioteca Dimineața, ed. Adevărul, nr. 137, București, p.37-48 (Ștefan Petică: o reluare, cu anumite modificări, a articolului despre Șt. Petică publicat în „Avântul”, 1904, sub pseudonimul P. Crainic, f. A., 1932. GURUIANU 2010: Virgil Guruianu, "Despre Ștefan Petică", în „Dunărea de Jos”, revista lunară a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" din Galați, nr. 100, iunie 2010, pp. 54-56. IBRĂILEANU 1926: G. Ibrăileanu, Scriitori români și străini
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
(nume original Eduard Marcus, n. 31 decembrie 1903, Brăila - d. 8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui sunt legate de activitatea cenaclului "Sburătorul", condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia "Sburătorul literar", unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul
Ilarie Voronca () [Corola-website/Science/297718_a_299047]
-
(nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila d. 29 mai 1945, București) a fost un om de litere român, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. "Jocul de-a vacanța" este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa "Steaua fără nume" a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa "Ultima oră" s-a jucat după moartea lui Sebastian, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu Moare lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați din România, în plină
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
Litere" ține conferința "Literatura celei de a IV-a proporționale: Sărmanul Dionis de Eminescu" - tipărită în "Noua Revistă Română" la 22 februarie 1911 (debutul publicistic avusese loc, probabil, în 1909). La 23 septembrie 1912 publică în "Noua Revistă Română", sub pseudonimul Mihai Tonca, "Preocupările filosofice ale geometrului Poincare"; ulterior va fi cooptat ca redactor la respectiva revistă. În octombrie susține examenul de licență la Facultatea de Litere și Filosofie din București cu teza "Istoria argumentului ontologic" (magna cum laude; certificat nr.
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
Brăilei". (Rezumat în „Analele Brăilei", ianuarie - martie 1936, după presa vremii). În 2 mai începe să colaboreze la "Cuvântul" unde preia rubrica "Duminica". Vreme de mulți ani, va scrie zilnic cel puțin un articol. Cele mai multe vor fi semnate cu câteva pseudonime (atât spre a varia semnătura, în același număr sau în zile succesive, cât și întrucât îi plăcea să se ascundă sub diverse înfățișări). La 29 mai încheie cursul de "Teorie a cunoștinței" (litografiat; tipărit, 1996). În iunie 1926, ca președinte
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]