51,074 matches
-
Agenției Japoneze de Cooperare Internațională și urmează un Seminar în Macroeconomie la Agenția de planificare economică/ Institutul Japonez de Cercetare (în Japonia). Demisionează din Parlament la data de 5 martie 1992, fiind numit în funcția de Secretar de Stat pentru Reformă și Integrare, în subordinea directă a Primului-Ministru. În această calitate s-a ocupat de inițierea, proiectarea, elaborarea unor versiuni preliminare a primei strategii românești de dezvoltare a sectorului IMM-urilor (care a devenit baza pentru prima alocare de fonduri Phare
Bujor-Bogdan Teodoriu () [Corola-website/Science/305475_a_306804]
-
experți Phare sprijinind proiectarea strategiei IMM-urilor în România (1991). În urma alegerilor din octombrie 1992, Teodoriu este ales ca deputat de Sibiu pe listele Partidului Democrat (PD). În legislatura 1992-1996, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare. Printre realizările sale din această perioadă se numără inițiativă parlamentară personală de elaborare a Legii concurenței (decembrie 1993). Legea concurenței adoptată în formă finală (în 1996) de către Parlament se bazează atât pe această inițiativă parlamentară individuală, cât și
Bujor-Bogdan Teodoriu () [Corola-website/Science/305475_a_306804]
-
statele precedente cantoanelor fondatoare, urmată de cantoane care au aderat la Confederație după 1481, în ordine istorică. Elveția a învins Liga șvăbești în 1499 și înainte de a obține o mai mare autonomie colectivă în cadrul Sfântului Imperiu Roman, inclusiv scutirea de reformele imperiale din 1495 și imunitea asupra corupției imperiale. În 1506, Papa Iulius al II-lea angajat Garda Elvețiană, care continuă să servească papalitatea până în prezent. Extinderea Confederației și reputația de invincibilitate dobândite în timpul războaielor anterioare au suferit un regres în
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
1506, Papa Iulius al II-lea angajat Garda Elvețiană, care continuă să servească papalitatea până în prezent. Extinderea Confederației și reputația de invincibilitate dobândite în timpul războaielor anterioare au suferit un regres în 1515 cu prima înfrângere elvețiană în Bătălia de la Marignano. Reforma în Elveția a început în 1523, condusă de Huldrych Zwingli, preot al Bisericii din Zürich începând cu 1518. Zürich a adoptat religia protestantă, alăturând cinci cantoane, în timp ce restul cinci au rămas catolice. Aceasta a dus la războaie religioase inter-cantonale, în
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
rămas așa până la fondarea Republicii Cisalpine de Napoleon Bonaparte în 1797. În 1653, țăranii din teritoriile Lucerna, Berna, Solothurn, și Basel s-au revoltat din cauza devalorizării monedei. Deși autoritățile au prevalat în acest război țărănesc elvețian, au făcut trecerea la reforme fiscale și împiedicând o dezvoltare absolutistă. Tensiunile confesionale au rămas, totuși, și au izbucnit din nou, în luptele de Villmergen în 1656 și 1712. În timpul revoluției franceze, armatele franceze au învăluit Elveția în timpul luptelor împotriva Austriei. În 1798 Elveția a
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
strânsă. În 1843, patricienii conservatori de la oraș sau Ur-elvețian de la cantoanele catolice au fost în mare măsură împotriva noii constituții. În plus față de centralizarea guvernului elvețian, noua constituție a inclus, de asemenea, protecții pentru comerț și alte măsuri progresive de reformă. În 1847, cantoanele catolice au format o uniune separată în cadrul confederației (Sonderbund). Acest lucru a condus la Sonderbundskrieg. Radicalii, speriați de o preluare iezuită, folosită la controlul guvernului național a ordonat desființarea Sonderbund. Atunci când aceștia au refuzat armata națională a
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
Federativă Socialistă Transcaucaziană (Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană, Republica Sovietică Socialistă Armenească și Republica Sovietică Socialistă Georgiană), Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Sovietică Socialistă Belarusă. Bancnotele erau de ruble, de ruble și de ruble. De la 7 martie 1924, o nouă reformă a avut loc în plină perioadă a "Noii Politici Economice" (NEP), cu punerea în circulație a unei a treia serii de ruble, dintre care o „rublă din aur” cu valoarea de ruble din 1923. Această reformă a văzut introducerea "cervonețului
Rublă sovietică () [Corola-website/Science/303453_a_304782]
-
martie 1924, o nouă reformă a avut loc în plină perioadă a "Noii Politici Economice" (NEP), cu punerea în circulație a unei a treia serii de ruble, dintre care o „rublă din aur” cu valoarea de ruble din 1923. Această reformă a văzut introducerea "cervonețului" (în ), care avea valoarea a 10 ruble. Primele monede metalice în ruble sovietice au început să fie bătute începând din 1924, bancnotele fiind emise cu valori mai mari de 10 ruble și în "cervoneți". Unitatea monetară
Rublă sovietică () [Corola-website/Science/303453_a_304782]
-
fixate (la un nivel artificial) și publicate. O reevaluare a rublei sovietice a avut loc chiar după Al Doilea Război Mondial, în 1947, cu o rată de 1 „rublă nouă” = 100 „ruble vechi”. Denominația din 1961, era o repetare a reformei din 1947, cu aplicarea acelorași limitări de schimb ale rublelor vechi din hârtie în cele noi. Rubla sovietică era, formal, egală cu 0,987412 g de aur, însă schimbul în aur nu a fost niciodată asigurat. Ratele de schimb față de
Rublă sovietică () [Corola-website/Science/303453_a_304782]
-
timp înaintea disoluției Uniunii Sovietice. La scurtă vreme după disoluția Uniunii Sovietice din 1991, în toate noile republici independente au fost introduse noi monede naționale. Cele mai multe economii erau slab dezvoltate și de aceea toate monedele au trecut prin mai multe reforme, printre care schimbarea denumirii și a denominării. "Monedele metalice sovietice" constituie una din reprezentările fizice, împreună cu bancnotele, ale monedei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Rubla transferabilă (în ) a fost o unitate monetară scripturală bazată pe rubla sovietică și utilizată până în 1991
Rublă sovietică () [Corola-website/Science/303453_a_304782]
-
politice cunoscute ca "maoism", a reprezentat o ramură puternică a comunismului, care a existat în opoziție cu "Revizionismul în mișcarea socialistărevisionism". sovietic. După moartea lui Mao (1976), PCC a adoptat linia politica numită Comunism cu caracteristici chineze și a inițiat reforma economică chineză. În zilele noastre, în cea mai mare parte datorită acestor schimbări politice, se consideră că PCC și-a pierdut influența pe care o avea cu o generație în urmă. Actualele politici ale partidului Comunist Chinez sunt respinse cu
Partidul Comunist Chinez () [Corola-website/Science/303474_a_304803]
-
care trebuia să imprime dezvoltarea imperiului, de la statutul de stat absolutist feudal la aceea de țară capitalistă cu o economie de piață. În timp ce aceste schimbări au liberalizat structurile economice, sociale și culturale, sistemul politic a rămas practic neschimbat. Încercările de reformă în domeniul politic au întâmpinat rezistența fermă a monarhiei și a birocrației. Chiar și consensul asupra dezvoltării era limitat. De exemplu, mai puțin de patruzeci de provincii aveau formate "zemstvo" (consilii locale), și aceasta la cincizeci de ani de la promulgarea
Revoluția rusă din 1905 () [Corola-website/Science/301455_a_302784]
-
un uriaș salt înainte al industrializării Rusiei, comparația făcându-se cu nivelurile tehnologice relativ scăzute ale țării în acele timpuri. Această creștere a fost accelerată de construirea căii ferate transsiberiene în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și de reformele aduse de "sistemul Witte ". Serghei Witte, care a fost numit ministru de finanțe în 1892, a trebuit să facă față unui deficit bugetar constant. El a considerat că soluțiile problemei erau dezvoltarea economică și atragerea de investiții străine. În 1897
Revoluția rusă din 1905 () [Corola-website/Science/301455_a_302784]
-
1903, o treime din armata imperială din vestul Rusiei era angajată în "acțiuni represive". Țarul Nicolae al II-lea s-a suit pe tron în 1894. La fel ca și predecesorii săi, și el s-a opus cu îndărătnicie oricăror reforme politice. Pe 9 ianuarie /22 ianuarie , în ziua cunoscută sub numele de "Duminica însângerată", a avut loc la Sankt Peterburg o mare demonstrație populară. Marșul de protest a fost dispersat în forță de cazaci, chiar în fața Palatului de Iarnă al
Revoluția rusă din 1905 () [Corola-website/Science/301455_a_302784]
-
Consiliului de Miniștri în 1905. În timpul revoluției ruse din 1905, Witte a militat pentru crearea unui parlament ales prin vot universal, reformarea autocrației rusești și transformarea ei în monarhie constituțională și adoptarea primei Declarații a drepturilor cetățenești. Multe dintre aceste reforme au fost legiferate, dar nu s-a reușit înăbușirea revoltelor. Aceste tulburări și victoria în primele alegeri parlamentare rusești pentru Duma de Stat, l-au forțat pe Witte să demisioneze din funcția de prim-ministru. Witte a continuat să activeze
Serghei Witte () [Corola-website/Science/301478_a_302807]
-
tatălui său în 376. După moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), Grațian îl proclamă coîmpărat (19 ianuarie 379), încredințându-i guvernarea provinciilor orientale. Spirit energic și autoritar, Teodosiu întreprinde o serie de măsuri vizând întărirea capacității de rezistență a imperiului (reforme în domeniul dreptului, fiscalității, finanțelor, acceptarea unui număr sporit de contingente „barbare” în armată). Moartea împăratului Valens, în bătălia de la Adrianopole (378), l-a obligat pe Grațian să-l proclame pe Teodosiu împărat, în 379: el a primit Orientul, Macedonia
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
politică proprie, susținut de un grup de partizani, încă din vremea dictaturii lui Ion Antonescu, a încercat să strângă în jurul său întregul partid și să imprime orientarea pe care o socotea acum necesară: elaborarea unei politici interne de centru-stânga, de reforme sociale și politice menite să adapteze România evoluției europene generale în acest sens, în perioada de după război. Despre politica externă, Tătărescu considera că ea trebuia dusă pe raporturi prioritare de alianță cu Uniunea Sovietică în a cărei sferă de influență
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
Tratatul de pace, încep atacurile fățișe la adresa lui Tătărescu și a grupării sale. În mai 1947 se dă clandestin publicității memoriul pe care Gheorghe Tătărescu intenționa să-l prezinte și să-l discute în Guvern. În memoriu se aduceau numeroase critici reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea parte. Organul central de presă al P.N.Ț. „Dreptatea” titra: „P.C.R. nu poate ierta și nu va ierta d-lui Tătărescu actul publicat...”. Văzând că nu mai poate salva
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
asigurarea unor surse de venituri, care să alimenteze, în mod continuu, nevoile tot mai mari și mai urgente ale țării, fără a impune totuși contribuabililor sarcini prea grele și fără a amenința venitul general al țării. S-a început cu reforma impozitelor directe, înfăptuită în 1923, urmărind realizarea unificării regimurilor diferite de impunere, precum și egalizarea sarcinilor fiscale pe tot teritoriul național. Alături de aceasta au fost implementate o serie întreagă de reglementări cu caracter fiscal, menite să ducă la consolidarea sistemului de
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
luxului și cifrei de afaceri, Legea asupra producției și desfacerea spirtului și băuturilor spirtoase, Legea timbrului și a impozitului pe acte și fapte juridice, Legea pentru așezarea și administrarea impozitelor asupra spectacolelor publice, Legea pensiilor, Statutul funcționarilor publici, Legea privind reforma Băncii Naționale, Legislația privind tarifele vamale, Legea privind organizarea Ministerului de Finanțe." La 24 noiembrie 1927, a încetat din viață, în urma unei laringite infecțioase, primul ministru al României Ion I.C. Brătianu, "„om care a făcut parte din acei oameni predestinați
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
asupra lui Vintilă Brătianu, ca și a celorlalți tineri liberali, întărindu-le convingerea că bazele pe care statul român era construit trebuiau reformate din temelii. „"Pentru înlăturarea răului de care am suferit până la 1907, trebuie o acțiune hotărâtă pentru aplicarea reformelor, completarea operei sociale și economice începute, operă atât de necesară consolidării statului nostru. Nu trebuie să așteptăm ca o primejdie din afară unită cu o frământare interioară să prindă statul nostru într-o situație mai grea decât aceea din 1907
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
Cercul avea scopul principal de a dezbate și de a populariza în rândul populației, ideile principale ale noii viziuni a Partidului Național Liberal, după preluarea conducerii sale de către Ion I. C. Brătianu. Astfel aveau să fi dezbătute idei ca: unitatea națională, reforma sistemului electoral, exproprierea moșiilor și împroprietărirea țăranilor, dezvoltarea economică „prin noi înșine”, etc. La 1 aprilie 1913, tot prin stăruința lui Vintilă Brătianu, apare revista "Democrația", ca organ de presă al Cercul de studii al Partidului Național Liberal, iar câțiva
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
de stil gotic târziu, are o formă prismatica, cu 15 m înălțime și aproximativ 40 m diametru, cu ziduri de 2 m grosime. Zidurile sunt de piatră albă iar colțurile sunt din piatră roșie. Proiectul original a suferit mai multe reforme, cu Jacome Pelearo Fratin și Leonardo Torriani. A fost declarat Monument Istoric și Artistic pe 13 decembrie din 1990.
Turnul Contelui () [Corola-website/Science/312994_a_314323]
-
problemă, însă nu prevăzuse niciodată că Henric se va căsători cu Anne Boleyn, de care regele se îndrăgostise nebunește în timp ce aceasta era doamna de onoare în gospodăria reginei Caterina. Nu se știe exact cât de implicat a fost Wolsey în Reformă, însă a fost clară dorința nebunească a lui Henric de a se căsători cu Anne Boleyn, prin participarea sa la Schismă. Preocuparea lui Henric de a avea un moștenitor de sex masculin în linia familiei sale, creștea de la o zi
Dinastia Tudor () [Corola-website/Science/313090_a_314419]
-
micuțului rege, a preluat rapid conducerea și s-a autoproclamat Duce de Somerset pe 15 februarie 1547. Somerset avea ca scop unirea Angliei cu Scoția prin căsătoria lui Eduard, cu tânăra regină Maria a Scoției, care viza impunerea forțată a Reformei engleze în Biserica Scoțiană. Somerset a condus o armata mare și bine echipată în Scoția, unde el si regentul scoțian James Hamilton, al doilea Duce de Arran, s-au înfruntat în Bătălia de la Pinkie Cleugh din 10 setmebrie 1547. Armata
Dinastia Tudor () [Corola-website/Science/313090_a_314419]