49,017 matches
-
stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile care, departe de a-l reprezenta pe omul de vază înțelept și măsurat, descriu eroi năbădăioși, propunându-i omului, drept modele, capodopere de imoralitate. Acest pasaj, care pune problema finalității morale a literaturii, în special a epopeii și teatrului, va face să curgă multă cerneală. El va fi foarte des reluat și comentat de teoreticieni. Abatele Du Bos, de exemplu, în 1719, în Réflexions critiques sur la poésie et sur la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
conciliabile. El trebuie să fie "de calitate", adică să aibă "ținută", "clasă", fără de care nu ar putea trezi mila spectatorului. Aristotel nu înțelege prin asta nici rang social (el citează exemplul sclavului care poate să fie de calitate), nici rang moral (eroul poate fi dotat cu răutate dacă acțiunea o cere), ci îl definește ca pe o ființă de excepție. Celelalte trei atribute ale personajului contribuie să-l facă credibil. Ele vizează temperarea acestei prime trăsături care ar risca să îndepărteze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai departe, singur cu el însuși, desprinzând, ca să spunem așa, legăturile ce-l unesc de corp?" (Phaidon, 67c) Aristotel, reluând parțial sensul medical, înțelege și el termenul de catharsis în accepțiunea lui psihologică, fără a-i da totuși o conotație morală, cum face Platon. El îl folosește pentru prima dată în Politica (Cartea VIII, 7) cu privire la efectul calmant al muzicii asupra executantului sau asupra auditoriului. El îi atribuie muzicii patru scopuri, educativ, cathartic, cultural, odihnitor. "Muzica trebuie să fie practicată nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ascultare, o stare de bine. Diverse grade de emoție pot fi puse în mișcare în funcție de personalitatea auditoriului și de natura muzicii. Aristotel distinge trei feluri de muzică, o muzică "etică" pe care este bine să o învățăm pentru virtuțile ei morale, o muzică "activă", antrenantă, pe care nu este necesar să o practicăm, dar pe care este bine să o ascultăm, o muzică "exaltată" de care nu trebuie să uzăm decât cu precauție. Nu le putem confunda. În aceste condiții, vedem
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să uzăm decât cu precauție. Nu le putem confunda. În aceste condiții, vedem că trebuie să ne servim de toate modurile, dar că nu trebuie să le folosim pe toate în același fel: în educație vom utiliza modurile cu tendințele morale cele mai pronunțate, și când va fi vorba să ascultăm muzica executată de alții vom putea admite modurile active și modurile exaltate". Unele muzici foarte violente, "exaltate", utilizate în cursul ceremoniilor inițiatice, merg până acolo încât provoacă o stare de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Rege a lui Sofocle. Aristotel preferă aceste două ultime forme de recunoaștere, profund motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sarcină abatelui d'Aubignac să scrie un Proiect de restabilire a teatrului francez (Projet de rétablissement du théâtre français). Predicatorul acesta, devenit autor dramatic, face bilanțul celor șase rele de care suferă teatrul pe atunci, atât din punct de vedere moral, cât și din punct de vedere estetic. Trei motive concură la a face arta scenică blamabilă. Pentru spectator, a merge la teatru înseamnă a păcătui; în ceea ce-i privește pe comedianți, care trec drept având moravuri depravate, o reprobare puternică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Corneille consideră sentințele ca pe cea dintâi dintre utilitățile poemului dramatic, și chiar dacă nu șovăie să le introducă în cuvântarea personajelor sale, el le folosește totuși mult mai puțin decât autorii antici 13. "Prima (utilitate) constă în sentințele și instrucțiunile morale care pot fi semănate acolo aproape peste tot, dar trebuie folosite cu sobrietate", scrie el în Primul Discurs. 2.3. Spectacol și indicații scenice Cât despre cântec și spectacol, Corneille consideră și aici, precum Aristotel, că nu este domeniul autorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar adevărul acesta nu este frumos." 4.2.4. "Caracterul ales" Aristotel, ne amintim, definește o a patra trăsătură caracteristică a "comportamentului" personajului dramatic, "calitatea", termen pe care Corneille îl traduce prin "bunătate". Numeroși comentatori au dat termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hamburg, din 1768, va stabili, după textul grec, că singurele pasiuni de care tragedia este capabilă să purifice sunt cele pe care spectacolul ei le suscită, și anume mila și teama. Corneille, prin această greșeală de interpretare, adaugă o dimensiune morală catharsisului poate în scopul de a-i îmbuna pe docți și pe Părinții Bisericii, ostili teatrului -, total absentă la Aristotel. Spectatorul, văzându-l suferind pe erou din cauza unei nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre cea de-a treia utilitate, ea privește natura deznodământului care trebuie să prezinte, pentru a-l satisface pe spectator, spectacolul pedepsirii celor răi și al răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele și instrucțiunile morale pe care le putem presăra acolo aproape peste tot", a patra rezidă în catharsis. Această "a treia utilitate", specifică teatrului clasic, îi este străină teatrului antic, după cum constată Corneille. Anticilor nu le păsa de "recompensarea acțiunilor bune și de pedepsirea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se scrie niște tragedii bune fără ca pasiunea amoroasă să fie descrisă. El citează, ca exemplu, Oedip de Corneille, Athalie de Racine. Dacă Bossuet se leagă de reprezentarea pasiunii dragostei, se arată rezervat cu privire la orgoliu, neexplicându-se practic niciodată asupra atitudinii morale ce ar trebui urmată față de reprezentarea comportamentelor eroice. Nicole, în schimb, ca și alți doi janseniști iluștri, Pascal și La Rochefoucauld, condamnă fără drept de apel demonul "gloriei". Reducând la zero mitul eroului, el distruge idealurile cavalerești care îmbogățesc literatura
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestea din urmă drept exemplu." Ceea ce-l interesează este coerența personajelor, nu moralitatea lor. Partizan al Modernilor, nepotul său, Fontenelle (1657-1757) care, în Reflecții despre poetică (Réflexions sur la poétique, 1691), ar vrea să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele mai patetice, cele pe care le numim capodopere, el le-ar considera cu siguranță destinate amuzamentului unei adunări de copii... tragedia noastră are un cod special de legi; evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în lumea morală. Personajele acționează din alte motive decât cele care determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul, pasiunea, adevărul situațiilor o inspiră; întreg sistemul tragediei moderne este un sistem de convenție și de fantezie care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o putere irezistibilă: mâna poetului, asemenea celei a fatalității, îi imprimă toate mișcările. Într-adevăr, trăsături provenite de la mii de indivizi sunt înghesuite în același timp pe capul unuia singur; sunt fragmente din care îi este format caracterul, și unitatea morală nu se mai face simțită. Caracterul personajului nu se dezvoltă odată cu acțiunea; acțiunea este forțată cu repeziciune de caracter, pe când în lume se întâmplă contrariul. Adevărul din experiență, în fine, nu este deloc respectat, proporțiile sunt exagerate. Poporul râde așa cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei doamne întristate, încât ieși izbucnind în râs; toată lumea o urmă râzând; iar bolnava, aflând despre ce era vorba, începu să râdă mai tare decât ceilalți." 2.2. Visul unui teatru civic și popular Investit fiind cu o înaltă funcție morală, teatrul se bucură de un loc de onoare într-un secol în care este iubită virtutea. Operație de vastă anvergură, drama beneficiază, în ochii lui Beaumarchais, ca și în aceia ai majorității intelectualilor epocii, de un prestigiu egal cu cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și exploatează în permanență pateticul. Louis-Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, în capitolul 1, intitulat " Despre scopul pe care trebuie să și-l propună arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot face aprecieri asupra simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne îmblânzește moravurile și nu ne întristează decât pentru interesul și plăcerea noastră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oameni adevărul acesta important, că făcând răul, ei culeg ce vor semăna, că se rănesc rănindu-l pe altul. Această sensibilitate însemnată este ca un foc sacru. Trebuie vegheat ca să nu fie lăsat niciodată să se stingă. El constituie viața morală. S-ar putea analiza sufletul fiecărui om după gradul de emoție pe care-l manifestă la Teatru; dacă fața-i rămâne indiferentă, dacă ochiul lui nu este deloc umed, când Tatăl de familie îi spune fiului: unde mergi, nefericitule? Dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
logodnica prietenului său cel mai drag, Clairville. Când tânăra fată îi lasă a înțelege că nu-l mai iubește pe Clairville, ci că s-a îndrăgostit de el, renunță la fericirea ce i se oferă. El face apel la simțul moral al Rosaliei, spunându-i că unirea lor, minată de un sentiment de vinovăție, de trădare față de datoriile sacre ale prieteniei, nu ar putea fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
două lucrări ale sale, Diderot afișează acolo poziții opuse. În Convorbiri despre Fiul nelegitim, operă destinată unui public larg, în care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori prieteni cărora le trimite textul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ani ai vieții, explică neîndoielnic puțina originalitate a gândirii lui Lessing în raport cu Diderot, de la care ia cu fidelitate principalele idei, anticlasicismul, dorința lui de realism, atenția îndreptată către joc din cauza impactului pe care îl are asupra publicului. O aceeași preocupare morală de a-l face mai bun pe spectator servește drept bază preferințelor sale dramatice. 3.1. Anticlasicismul Există un anumit număr de contradicții, mai ales în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care o iubește și de care este iubit bolește, adusă în starea de extremă sărăcie, și nu poate să ofere decât lacrimi copiilor ei care-i cer pâine. Căutați cât vreți în istoria eroilor o întâmplare mai înduioșătoare, mai morală, într-un cuvânt, mai tragică; iar în momentul în care nefericitul se otrăvește, în momentul în care, după ce s-a otrăvit, află că cerul îi venea în ajutor, în acest moment dureros și îngrozitor, în care, ororii de a muri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unui om cu adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva demn de laudă. De aceea asta se înțelege de la sine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva demn de laudă. De aceea asta se înțelege de la sine, pasajele de morală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]