48,657 matches
-
de britanici din cele patru batalionae s-au retras spre vest în direcția forțelor principale aliate, aflate la 5 km depărtare la Oosterbeek. În timp ce se deplasau spre Oosterbeek, acești militari au fost opriți și organizați într-o linie defensivă sub comanda maiorului Robert Henry Cain de către comandantul Regimentului I de artilerie aeropurtată, locotenent-colonelul Sheriff Thompson. Aceste poziții defensive erau la cam 5 km în fața bateriilor de artilerie. Acesta a fost momentul în care Urquhart a reușit să părăsească poziția în care
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de la Osterbeek a fost relativ stabilizată după retragerea din ziua precedentă, în zonă formându-se numeroase subunități improvizate din resturile unităților mai mari de către comandanți cu inițiativă, care asigurau apărarea căilor de acces spre oraș. Maiorul Richard Lonsdale a preluat comanda asupra unităților periferice, care se retrăseseră din Arnhem cu o zi mai înainte și care fuseseră țintele atacurilor foarte puternice de-a lungul drumului de retragere spre Oosterbeek. Aceste sector a fost ceva mai târziu numit „Forța Lonsdale” și avea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
legătura radio cu comandantul diviziei și a aflat că este puțin probabil ca pozițiile sale să primească întăriri. Ceva mai târziu, la 13:30, Frost a fost rănit la picioare de explozia unui proiectil de mortiere. Maiorul Gough a preluat comanda unității, dar situația s-a înrăutățit atât de mult încât s-a ajuns la concluzia că poziția avea să ajungă în scurtă vreme de neapărat. Numeroase clădiri folosite de britanici pentru adăpostirea răniților au fost distruse sau incendiate. Din acest
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
a dat seama că planul inițial nu este viabil și a început conceperea unui nou plan de retragere a Diviziei I. În Oosterbeek, situația devenea de-a dreptul disperată. Hackett fusese rănit în acea dimineață și fusese nevoit să predea comanda din zona de est. RAF a încercat să asigure sprijinul aerian la joasă înălțime a zonei ocupate de aliați, dar situația pe teren se deteriora neîncetat, pierderile cauzate de bombardamentele de artilerie și tirurile lunetiștilor fiind în continuă creștere. Punctele
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
hotărât ca Batalionul al 4-lea al Regimentului „Dorset” și Batalionul I de parașutiști polonezi să forțeze cursul apei la ora 22:00 folosind bărci de asalt și vehicule amfibii. Sosabowski a fost furios atunci când a aflat că a pierdut comanda nuia dintre batalioanele sale, cu atât mai mult cu cât considera planul riscant. În cele din urmă însă, a fost obligat să accepte planul britanic. Bărcile de asalt nu au ajuns în zonă nici până la ora 1 dimineața. Ca urmare
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de război ale rebelilor greci. A organizat, de asemenea, trupe înarmate proprii, compuse din locuitorii insulei Spetses. Ea și-a folosit o mare parte din avere pentru a-i aproviziona cu hrană și muniții pe marinarii și soldații aflați sub comanda ei. Pe 13 martie 1821 Bouboulina a arborat pe catargul navei "Agamemnon" propriul ei steag grecesc, bazat pe steagul împăraților bizantini din dinastia Comnenilor. Populația insulei Spetses s-a revoltat pe 3 aprilie și mai târziu și-a unit forțele
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
administrație la toate nivelurile, a susținut necesitatea unei confruntări imediate cu otomanii. Pe 25 ianuarie 1897 au plecat spre Creta primele nave de transport a trupelor, însoțite de nava de război "Hydra", fiind debarcate două batalioane ale Armatei Grecești sub comanda col. Timoleon Vassos în apropierea orașului Chania. Pe 2 februarie, în ciuda garanțiilor date de Marile Puteri cu privire la suveranitatea otomană asupra insulei, Vassos a proclamat unilateral unirea Cretei cu Grecia. Marile Puteri au reacționat, cerându-i lui Deligiannis să retragă imediat
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
în Bătălia de Livadeia, Creta. Armata greacă era formată din trei divizii, două dintre ele luând poziții de luptă în Tesalia și cea de-a treia în Arta, Epir. Prințul Constantin era singurul general al armatei grecești. El a preluat comanda forțelor pe 25 martie. Armata greacă din Tesalia era formată din 38.000 de militari, 500 de cai și 96 de tunuri, în timp ce armata din Epir avea 16.000 de militari și 40 de tunuri. Armata otomană era formată din
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
de militari și 29 de tunuri. În plus, armata otomană se afla sub îndrumarea unui misiuni militare germane conduse de generalul Baron von der Goltz care a reorganizat-o, după înfrângerea ei în Războiul Ruso-Turc (1877-1878). Generalul Edhem Pașa deținea comanda efectivă a armatelor otomane. În afară de diferența numerică evidentă, existau diferențe semnificative între cele două părți în ceea ce privește calitatea armamentului. Armata Otomană era deja echipată cu puști cu două focuri cu praf de pușcă fără fum (modele Mauser 1890 și 1893), în timp ce
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
strategice din Velestino. Cu toate acestea, unei divizii i s-a comandat să se deplaseze la Velestino, împărțind astfel forțele grecești în două, la o distanță de 60 km una de alta. În perioada 27-30 aprilie, armatele grecești aflate sub comanda col. Konstantinos Smolenskis au oprit înaintarea otomană. Pe 5 mai, trei divizii otomane au atacat Farsala, determinând retragerea ordonată a forțelor grecești către Domokos, în timp ce în ajunul acestor evenimente Smolenskis s-a retras din nou-cuceritul oraș Velestino către Almyros. Volos
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
Almyros. Volos a căzut în mâinile otomanilor la 8 mai. La Domokos grecii au adunat 40.000 de oameni într-o puternică poziție defensivă, la care au participat aproximativ 2.000 de voluntari italieni din unitatea ""Cămășile Roșii"" aflată sub comanda lui Ricciotti Garibaldi. Turcii au avut un total de aproximativ 70.000 de militari, dintre care aproximativ 45.000 au fost direct implicați în luptă. Pe 16 mai atacatorii au trimis o parte din armata lor să atace flancurile grecilor
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
devenit din nou bizantină până la cucerirea de către otomani în anul 1430. În timpul perioadei otomane, peninsula a fost un centru important pentru exploatarea aurului. În 1821 a început Războiul de Independență al Greciei, iar grecii din Halkidiki s-au revoltat sub comanda lui Emmanouel Pappas, un membru al Filiki Eteria, și al altor luptători locale. Revolta a progresat încet și nesistematic. Insurecția a fost limitată la peninsula Muntelui Athos și la Kassandra. Unul dintre obiectivele principale a fost împiedicarea trecerii armatei otomane
Peninsula Calcidică () [Corola-website/Science/336767_a_338096]
-
noaptea 17-18 mai Brigada israeliană Etzioni, vrând să-i ajute pe cei asediați, a încercat să pătrundă în cartier din direcția Turnului lui David dar a eșuat. În noaptea următoare dintre 18-19 mai un pluton de evrei din Palmah sub comanda lui David Elazar a izbutit să străpungă Poarta Sion iar după ea a pătruns o unitate de întărire comandată de Mordehai Gazit (care pentru scurtă vreme a fost comandantul cartierului, până ce a fost grav rănit în lupte) cu 80 militari
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
și au strâns și mai mult blocada Cartierului evreiesc. Sinagoga Tiferet Israel, a cărei cupolă înaltă slujea ca poziție a apărătorilor cartierului, a fost ocupată de iordanieni de la începutul luptelor și aruncată în aer. În zilele următoare Legiunea Transiordaniană sub comanda lui Abdallah Al-Tal a ocupat părți considerabile din cartier și i-a blocat pe locuitori în zona celor patru sinagogi sefarde.La 27 mai1948 după zile grele de lupte, arabii au ocupat Sinagoga Hurva și au aruncat-o și pe
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
pentru aliați, acestora din urmă le-a mai trebuit trei săptămâni să demineze apele estuarului, după care primul convoi de nave avea să fie descărcat la Antwerp (29 noiembrie). În zilele de 12-13 septembrie 1944, Armata I canadiană, aflată sub comanda temporară a generalului Guy Simonds, a primit sarcina curățării estuarului Scheldt, după ce efectuase operațiuni asemănătoare de curățare a porturilor Canalului Mânecii, în principal celor din Boulogne-sur-Mer, Calais și Dunkerque. Montgomery considera că importanța portului Antwerp era chiar mai ridicată decât cea
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
În Bătălia de la Garigliano s-a dat pe 29 decembrie 1503 între o armată spaniolă sub comanda lui Gonzalo Fernández de Córdoba și o armată franceză comandată de Ludovic al II-lea, marchiz de Saluzzo. Gonzalo Fernández de Córdoba a lansat un atac surpriză împotriva francezilor și a obținut o victorie decisivă, punând capăt oricărei rezistenței franceze
Bătălia de la Garigliano (1503) () [Corola-website/Science/336810_a_338139]
-
început în 1744, fiind completă doar în 1775. După perioada de început, destinația sa a fost cea de cazinou. Actual clădirea este clasificată ca monument istoric cu codul LMI TM-II-m-A-06143. După cucerirea în 1716 a cetății Timișoara de către austrieci, sub comanda lui Eugeniu de Savoia, vechea cetate turcească era complet distrusă. Aproape imediat a început refacerea cetății după norme austriece. Suprafața care urma să fie înconjurată de ziduri a fost mărită, iar în interior toate clădirile turcești, care erau în ruine
Cazinoul Militar din Timișoara () [Corola-website/Science/336832_a_338161]
-
majoră luată de comandamentul rus a fost adoptarea tacticii "pământului pârjolit" în teritoriile abandonate, care a fost însoțită de evacuarea forțată a populației. Pe 21 august 1915, tarul Nicolae al II-lea l-a demis pe Marele Duce Nicolae, preluând comandă directă a armatei.
Marea retragere (Rusia) () [Corola-website/Science/336834_a_338163]
-
o barieră fixă, compusă din cu plase antisubmarin și câmpuri de mine, și susținută de patrule navale aliate. Marină austro-ungară a pus la cale un raid al barajului Otranto cu o forță de trei crucișătoare ușoare și două distrugătoare sub comanda comandorului (ulterior amiral), Miklós Horthy, într-o încercare de a sparge barieră și a permite submarinelor acces liber în Marea Mediterana, si la navele de transport ale Antantei. O forță a Antantei compusă din nave a trei țări a răspuns la
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
țări a răspuns la raid și în lupta care a urmat, a deteriorat puternic crucișătorul austro-ungar . Cu toate acestea, intrarea rapidă în lupta a forței austro-ungare de rezervă l-a convins pe contraamiralul Acton, comandantul Antantei, să se retragă. Sub comanda lui Horthy, trei crucișătoare austro-ungare: "Novară", "Șaida", și "Helgoland", modificate pentru a semăna cu distrugătoarele mari englezești, urmau să atace drifterele în noaptea de 14 mai și să încerce să distrugă cât mai multe posibil, înainte de revărsatul zorilor. Distrugătoarele "Csepel
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
București în 2008 iar ulterior, după descoperirea înclinației spre arte plastice și design acesta își continuă studiile la Universitatea de Arte din București pentru încă trei ani. Concomitent, EugeneX începe să își facă simțită prezența ca artist independent, acceptând diferite comenzi private. În această perioadă artistul reușește să își expună operele într-o serie de expoziții private și underground din România și zona balcanică. Prin lucrările sale, EugeneX se dovedește a fi un artist versatil în materie de stiluri abordate precum și
EugeneX () [Corola-website/Science/336826_a_338155]
-
cerut să se pună capăt politicii de reținere și să se treacă la represalii împotriva arabilor. După ce Tehomi a părăsit Irgunul și a revenit în Hagana în 1937, Kalai a fost numit comandant al noului district Haifa al Irgun sub comanda lui Moshe Rosenberg. Ulterior, el a fost numit comandant-adjunct al districtului Ierusalim, fiind subordonat lui David Raziel. În această perioadă, Kalai a slujit, de asemenea, ca redactor al stației clandestine de radio a organizației Irgun, Kol Tsion HaLokhemet. Cei trei
Hanoch Kalai () [Corola-website/Science/336854_a_338183]
-
Podul Bucătarului”" din Câmpulung, s-au retras în parte spre Pojorâta și în parte spre Munții Rarău - de unde fie s-au repliat spre Vatra Dornei, fie au trecut granița spre România. Ulterior, un batalion de legionari aflat mai întâi sub comanda căpitanului Roman și mai apoi a căpitanului Cernăuțean, a intrat în compunerea Diviziei 54 Infanterie k. u. k.
Corpul de Legionari români din Editura Bucovina () [Corola-website/Science/336863_a_338192]
-
de pe frontul de est, din „Fortăreața Olanda”. În timpul nopții și în primele ore ale dimineții, apărătorii Rotterdamului au primit întăriri venite din sectorul nordic al „Fortăreței Olanda”. Colonelul Scharroo a început reorganizarea pozițiilor defensive. El și-a plasat trupele de sub comandă de-a lungul cursului râului, cât și la vest, nord și est de oraș. Colonelul Scharroo a luat măsuri pentru respingerea unor atacuri terestre, nu doar ale trupelor aeropurtate. Micul său cartier general a fost practic sufocat de numeroasele rapoarte
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
nord-vest de Rotterdam, în satul Overschie, trupele aeropurtate germane au aterizat la Ockenburg și Ypenburg. Generalul Graf von Sponeck și-a mutat forțele de la Ockenburg la Overschie, strecurându-se printre pozițiile olandeze. În satul Wateringen, au întâlnit un post de comandă olandez. Când în sprijinul olandezilor au sosit două mașini blindate, germanii s-au retras și au ocolit poziția. Cei mai mulți dintre militarii de sub comanda lui von Sponeck au reușit să ajungă la Overschie, unde s-au alăturat supraviețuitorilor luptelor de la Ypenburg
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]