5,366 matches
-
călugărească, simțea dorința de a se îndrepta spre un ordin decăzut și nereformat, ca să aibă mai multe de pătimit, gândindu-se că în acest fel Dumnezeu îi va veni în ajutor. Și Dumnezeu îi dădea o mare încredere că va îndura cu ușurință toate împotrivirile și toate ocările ce i s-ar aduce 2. În timpul întemnițării sale la Salamanca, nu-i slăbiseră dorințele de a face bine sufletelor și, mai întâi, de a studia pentru aceasta, apoi de a aduna oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
folosească în caz că Pelerinul ar fi voit să-l amăgească. Acestuia, exercițiile îi fură de mare ajutor, hotărând, mai apoi, să urmeze felul de viață al Pelerinului. El a fost și cel care a murit primul 1. 93. În Veneția, Pelerinul îndură o nouă prigoană, întrucât mulți povesteau că în Spania și la Paris fusese arsă statuia sa2. Lucrurile merseră atât de departe încât fu chemat la judecată, dar hotărârea dată fu de partea lui. Cei nouă însoțitori ai săi ajunseseră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
cu totul să termin și să mă bucur acolo unde îl voi afla. Venindu-mi un gând, și anume dacă Dumnezeu m-ar fi pus în iad, mi se înfățișau două lucruri: pe de o parte, durerea pe care aș îndura-o acolo; de cealaltă, cum numele Său este hulit acolo; cu privire la prima, nu puteam simți, nici vedea vreo durere, însă mi se părea și mi se înfățișa a fi mai dureros să aud hulindu-se preasfântul Său nume. Apoi, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
obișnuită 3. Cea dintâi introducere: compunerea, care aici constă în a privi cu văzul imaginației lungimea, lățimea și adâncimea iadului. Cea de-a doua introducere. Cer ceea ce vreau: aici va fi să cer simțirea lăuntrică a chinului pe care-l îndură cei osândiți, astfel încât, dacă aș uita de iubirea Domnului cel Veșnic din pricina greșelilor mele, măcar teama de chinuri să mă ajute ca nu cumva să cad în păcat. 66. Primul punct va fi să văd cu văzul imaginației focurile cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pentru că unora le este mai potrivit să facă șmai multăț pocăință, iar altora mai puțin; și de asemenea, pentru că de multe ori încetăm să mai facem pocăință de dragul simțurilor sau dintr-o judecată greșită, cum că nu am putea-o îndura fără a cădea grav bolnavi; iar alteori, dimpotrivă, facem prea multe, socotind că trupul ar putea îndura; și cum Dumnezeu, Domnul nostru, cunoaște infinit mai bine firea noastră, în astfel de schimbări El dă adesea fiecăruia să simtă ceea ce i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
asemenea, pentru că de multe ori încetăm să mai facem pocăință de dragul simțurilor sau dintr-o judecată greșită, cum că nu am putea-o îndura fără a cădea grav bolnavi; iar alteori, dimpotrivă, facem prea multe, socotind că trupul ar putea îndura; și cum Dumnezeu, Domnul nostru, cunoaște infinit mai bine firea noastră, în astfel de schimbări El dă adesea fiecăruia să simtă ceea ce i se potrivește. 90. A patra notă. Cercetarea particulară să se facă pentru a înlătura lipsurile și neglijențele privitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
însumi, să trag vreun folos. 116. Al treilea punct. Să privesc și să iau aminte la ceea ce fac șeiț, ca de pildă cum merg și muncesc, pentru ca Domnul să Se nască în cea mai mare sărăcie și, după ce va fi îndurat atâta foame, sete, căldură și frig, insulte și ocări, pentru ca să moară pe cruce; și toate acestea pentru mine; apoi, reflectând, să trag vreun folos spiritual 2. 117. Dialog. Să termin cu un dialog, ca și în contemplația de mai înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ar fi astfel slujită și ar binevoi să mă aleagă și să mă primească, și în sărăcie materială; în al doilea rând, șsă mă întăreascăț în îndurarea ocărilor și insultelor, pentru a-L imita mai mult, numai să le pot îndura fără șsă existeț păcat din partea cuiva și fără a leza Maiestatea Sa dumnezeiască; voi adăuga un Ave Maria. Al doilea dialog. Să cer același lucru de la Fiul, ca să mi-l dobândească de la Tatăl; apoi adaug Anima Christi. Al treilea dialog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lungă, de vreo formă sau alta. 203. A treia introducere este să cer ceea ce vreau; ceea ce este potrivit în pătimire: durere cu Cristos în durere, chin cu Cristos cel chinuit, lacrimi, suferință interioară pentru atâta suferință pe care Cristos a îndurat-o pentru mine1. 204. Prima notă. În această a doua contemplație, după rugăciunea pregătitoare și cele trei introduceri pomenite mai sus, se va ține același fel de a proceda, pe puncte și dialog, care a fost urmat în prima contemplare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bune sau sfinte, cum ar fi cele ale învierii și ale slavei, și, dimpotrivă, străduindu-mă să ajung la durere, chin și suferință, aducându-mi adesea în minte caznele, ostenelile și durerile lui Cristos, Domnul nostru, pe care le-a îndurat din ceasul nașterii Sale până la misterul pătimirii, în care mă aflu acum3. 207. A patra notă. Cercetarea particulară privitoare la exercițiile și adăugirile de față se va face ca și în săptămâna de dinainte 4. 208. ZIUA A DOUA. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
era o iubire toxică. Era frumoasă! - Dar nu și inteligentă! Nu vrei să recunoști realitatea. - Care realitate? - Nu te iubea, pentru ea ai fost o aventură. Iubirea ta era bolnăvicioasă. - Vorbești prostii, mă dezguști total! - Dar de ce a trebuit să îndur eu toate consecințele? Nu o să înțeleg niciodată. M-a blestemat cineva? Ce pot să mai zic? Cred că ar trebui să te bucuri că ai scăpat la timp. Nu era nici o mamă bună de vreme ce și-a părăsit copilul lăsându-l
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dur al lui Alin, iar Simion dădea cele mai mari semne de oboseală. Deși era conștient de vocile celor din jur, nu mai înțelegea nimic. Cu capul aplecat, cu ochii roșii de oboseală, strângea din dinți făcând eforturi pentru a îndura suferința escapadei. La un moment dat, duse mâna la cap, crezând că iese fum din el. Când cineva îi rosti numele, el abia gâfâi și se pregăti să riposteze cu o înjurătură. Doi dintre ei priviră cu îndrăzneală în urmă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un șef de-al vostru, în biroul lui. La plecare, a ieșit și el, dar a ieșit imediat după directorul nostru, iar pe noi ne-a lăsat la urmă. Nu știu cum să-ți spun... Eu lucrez pe șantier, am învățat să îndur vitregiile vremii, dar în sufletul meu cred că am rămas femeie... La mine în birou, dacă vine portarul, femeia de serviciu, sau ministrul, eu, ca gazdă, îi voi invita să iasă întîi... Nu cred c-am fost explicită... Voiam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care o va încercui, despre sfârșitul vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost considerată decedată, a fost târâtă de colegele de celulă până la morga
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În casă tronau vechile fotografii ce isbutesc să rămână nedemodate, privind din cadrul lor ceea ce caracterizase sălbatec viața; în agendă, am scris: „Cu inima strânsă de toate lipsurile pe care viața i le-a impus surorii mele: o mare doamnă care îndură imperativele destinului ei implacabil; camera cu fostele efigii ale tinereții ei superbe, în contrast cu această biată epavă, înfășurată în zdrențe murdare, zdrobindu-se de muncă, împreună cu cei doi bărbați ai casei, toți ca niște sclavi“. Soțul lui Rody, așa cum îl știi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale; celelalte, chipurile prietenelor tale pe care de asemenea le inviți, cu binevoitoarea ta amabilitate, vor fi mai norocoase. De altfel, oricât de mare ar fi odaia ta, nu vă văd, în ea, pe toate! Săptămâna trecută, a trebuit să îndur o viață grea și aspră; astăzi sunt mai calmă, fără motiv, poate fiindcă azi știu din scrisoarea ta, incompletă, o parte din ceea ce nu știam. Fragmentul de jurnal de călătorie mi-a răscolit toată ființa. Mi-am închipuit tot, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că-mi pălmuiesc morții mei iubiți, să le urăsc ca pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără ieșire. Și uite, Mouette, se apropie sărbătorile și o să fim departe una de alta; abia anul trecut se făceau aici exerciții de schi, tu trăiai intens bucuria ple cării la munte, iar eu, la rândul meu, mă pregăteam să îndur ucenicia marii despărțiri de acum. [...] Cu dragoste, Mamie 22/1947 I 18 decembrie [1947], joi [...] Prăbușirea burgheziei e vizibilă aici: vreo sută de magazine oferă, la prețuri foarte mici, bijuterii, blănuri, argintărie, vase splendide, vesèlă de cea mai bună calitate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Crețulescu. Am intrat în biserică, unde am aprins lumânări și m-am rugat, singură în biserica goală, dar luminată ca pentru o noapte de Paște. Fata mea, preaiubito, și eu îți simt lipsa; n-am pe nimeni, absolut pe nimeni; îndur singură crize de disperare, când am timp să-mi permit luxul de a le avea - fiindcă muncesc, muncesc cu îndârjire și cu elan. Aproape că nu mai am vreme de lecții particulare; săptămâna mea de lucru cuprinde cele 18 ore
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
transmite afectuoase salutări. [...] Opt luni s-au așternut peste mine, torturându-mă din zi în zi mai tare; oare câte mă mai așteaptă încă până la sfârșitul calvarului meu matern? [...] Vineri, 7 mai [1948] [...] Iubita mea, e câteodată mai greu de îndurat decât ne-am fi închipuit în ziua când, cu doi trandafiri roșii în mână, plecai cu acest simbol însângerat al suferințelor noastre pe care-l luai cu tine și ai cărui spini mi-au rămas mortal înfipți în inimă. Astăzi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să mor pe loc. Căci dacă pot îndura orice, cu stoicism câteo dată, o fac în speranța întoarcerii tale. Căci nu mă văd ajungând într-o bună zi la Paris, intrând în camera ta [...], având fericirea să sosesc pe neașteptate, să fiu acolo, lângă tine. Știu foarte bine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Știu foarte bine, micuța mea dragă, că cer prea mult de la Providență și că ar trebui să mă socotesc fericită știin du-te la adăpost de primejdii, mulțumită, aproape fericită. [...] Vezi tu, poate că e mai bine pentru noi să îndurăm acest calvar, decât să ne fi ciondănit pentru fleacuri. Poate atunci s-ar fi sleit și s-ar fi făcut țăndări marea dragoste care ne leagă. Să acceptăm hotărârea destinului. M. 91/1948 III 18 decembrie [1948], sâmbătă [...] Fetița mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu Camil; o declarație semnată Membru al Ac[ademiei] RPR, asta e tot ce a putut face ca să-mi fie de folos și să-i impresioneze pe asesorii populari. [...] Te rog, ajută-mă cu atitudinea ta, cu înțelegerea ta, să îndur toate astea... Viața e foarte grea pentru noi și ne dăm prea bine seama că răul se va întinde fiindcă lumea este foarte cuminte, ori prea cuminte, ori prea lașă ca să-l lovească în față. Îmi pare rău pentru omenire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-ți zăvorî inima ca și cum ai spune: „N-am să intru în camera asta decât după teză, n-am să deschid cartea asta decât după doctorat“. Vreau să știi că asta e dorința mea cea mai fierbinte și că am să îndur cu mai mult calm totul, până și moartea, știindu-te ocrotită de dragostea cuiva, sau de prietenie, de stimă, de respect: căsătorită. Draga mea, acceptă asta cu blândețe; nu-i o imixtiune în viața ta personală, ci o nevoie nebună
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
știindu-se aruncat, el, E. L[ovinescu], la groapa comună. [...] Dulcea mea dragă, poate că pledoaria asta mă privește un pic și pe mine! Mai puțin fericită decât el, chiar după moartea mea, s ar putea să încep prin a îndura ceea ce era să i se întâmple lui. [...] O, Doamne, măcar de ne-am putea vedea și auzi, și mai ales, frumoasa mea dragă, măcar de-ai ieși tu nevătămată din acest cataclism universal! Draga mea, nu te supăra pe mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]