7,946 matches
-
grăbind pasul. Dar nici nu-i place să i se așeze oglinda în față. Nu pentru că s-ar căi, ci... Și, la urma urmei, de ce-ar trebui să se justifice? Să se justifice cei care fac pe alții să țipe sau cei care țipă, nu cei care își văd de grijile lor... Vechii mei prieteni se socoteau, fără îndoială, toți niște înțelepți, iar eu eram prostul. Și nu-mi iertaseră, probabil, că după ce eram prost mai aveam și tupeul să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu-i place să i se așeze oglinda în față. Nu pentru că s-ar căi, ci... Și, la urma urmei, de ce-ar trebui să se justifice? Să se justifice cei care fac pe alții să țipe sau cei care țipă, nu cei care își văd de grijile lor... Vechii mei prieteni se socoteau, fără îndoială, toți niște înțelepți, iar eu eram prostul. Și nu-mi iertaseră, probabil, că după ce eram prost mai aveam și tupeul să-i judec. Din punctul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Curios era că toți acești îmblînzitori de cobre aveau chipul frizerului care îi vorbise grosolan acelei femei. Iar când m-am uitat mai atent, am observat că toți ceilalți locuitori ai orașului începuseră să semene din ce în ce mai mult cu femeia care țipase sau cu cei care se aflau atunci în frizerie. Inclusiv chipul meu l-am văzut la vreo doi inși. Mi-am dat seama că prin frica noastră îi ajutam pe îmblînzitori să ne înfricoșeze și mai rău; treptat, frica a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu îmblînzitorul. Se lăsa posedată în văzul lumii, al celor care treceau îngroziți întorcînd capul și aruncând monedele în continuare. Apoi pleca de-acolo strivită de rușine. Unele s-au sinucis. Acum multe femei semănau pe stradă cu cea care țipase la frizerie. Nu mai eram sigur că aș fi putut-o recunoaște din atâtea pe cea adevărată. Într-o zi, am avut impresia că una din aceste femei mi-a aruncat o privire dușmănoasă. Ca și cum m-ar fi recunoscut și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu admite la mine excepții. Pentru că în clipa când m-am dus la bucătărie să iau un pahar cu apă, am auzit din nou, țipătul acelei femei. Și mai îngrozitor. Și mai casant. Acum am distins și un cuvânt. "Lașule!" țipa ea și țipătul ei s-a sfărâmat iar în o mie de cioburi, care au zornăit parcă pe cimentul de la bucătărie. Îmi scăpase paharul din mână și se sfărâmase întocmai ca țipătul femeii. Am aruncat somniferele în lada de gunoi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pleoapele strânse și mă întreb unde mă voi trezi când voi deschide brusc ochii. Pe țărmul unei mări? În camera mea, printre cărți? Și cât e oare ceasul? Pe urmă aud vântul bufnind în geamurile înțepenite și câte o pasăre țipând în tufele de oțetari din apropierea peronului. La început, când m-am pomenit aici, mă așteptam din moment în moment să constat că eram victima unei farse ori a unei iluzii optice. În prima noapte nici n-am ațipit măcar. Ascultam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cercetări și s-a convins, da, că fusese o prostie bănuiala lui. Dar el nu vroia: "Nu, în ruptul capului nu vreau. Dacă trebuie să pățesc ceva, cel puțin să știe lumea adevărul". "Dar ce mă interesează pe mine adevărul? țipa ea isterizată de frică. Și ce-i interesează pe copii adevărul? Ascultă, i-a zis într-o zi cu o furie rece, dacă pui în pericol viața copiilor și soarta lor, să știi că te omor cu mâna mea, nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scena, deschisese gura sacului cu cobre și de-acolo își înălța încet capul o cobră. Femeia scoase un țipăt înfiorător care se frânse în cele din urmă într-un acces de tuse isterică. Înecată de această tuse, ea încercă să țipe mai departe în timp ce îmblînzitorii adulmecau, imobili, vântul. Eram gata să ies din trestii când femeia înclină capul și, la un semn al șefului, îmblînzitorul care deschisese sacul împinse cu piciorul cobra la loc. Apoi femeia dispăru în colibă, iar ceilalți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în nări mirosul de pământ putred, iar idolul nu mai era decât o bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai era decât o bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult. Pe deasupra, mă dureau și ochii, ca atunci când privești mult
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-l omorâsem într-un moment de enervare. Vă miră cumva asta? Nu există, credeți, fraternitate decât între oameni? Nu, nu-i adevărat. Și nu putem fi frați chiar cu toți oamenii. Unii sânt îmblînzitori. Alții, îmblînziți, nesupuși sau victime. Unii țipă. Alții își așază pe față masca de sticlă și nu mai aud nimic. Pot să mă simt frate cu toți? Nu, domnilor, sîntem frați totdeauna doar cu o parte dintre oameni, trebuie să ne hotărâm cu care anume. În schimb
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sânt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin. Ceea ce în adâncul meu nu vreau să cred. Nu eu am creat cobrele pe lume și nu eu am împărțit oamenii în îmblînzitori și victime. Nu eu am țipat în frizeria aceea, deși aș fi putut s-o fac. Eu cel mult pot fi acuzat că n-am zis: "O criză de isterie, am mai văzut noi de-astea". Dacă aș fi zis așa, poate aș fi fost scutit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
unei cobre. Dar nu-i înțeleg pe cei care uită că lumea nu de iertare are nevoie, ci de speranță. Eu am învățat pe pielea mea ce e frica, am văzut cum mușcă o cobră și am auzit cum poate țipa o femeie disperată. Am aflat că nu poți să ignori toate astea câtă vreme le suporți consecințele. Am înțeles cum se trezește fiara din om și vrea să țopăie victorioasă. Probabil, n-avem nici destulă tărie să-i zdrobim în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit care se înfigea în tăcerea gării și în care am recunoscut parcă țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se înfigea în tăcerea gării și în care am recunoscut parcă țipătul femeii de la frizerie. Țipătul s-a frânt, după care a izbucnit din nou, isteric și nesigur. Probabil, ea își dădea seama că vocea n-o mai ajuta și țipa de aceea mai tare, mai strident. Nu mai era un țipăt omenesc. Era un țipăt animalic, plin de disperare și de neputință. Parcă nu se mai termina și simțeam că nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mâna la obraz să-mi pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-a apucat, de ce țipi așa?" Parcă nu mai eram în gară, eram la frizerie, vedeam prin întuneric trăsăturile femeii de la frizerie, mă revedeam pe mine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-a apucat, de ce țipi așa?" Parcă nu mai eram în gară, eram la frizerie, vedeam prin întuneric trăsăturile femeii de la frizerie, mă revedeam pe mine stând pe scaun și privind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-a apucat, de ce țipi așa?" Parcă nu mai eram în gară, eram la frizerie, vedeam prin întuneric trăsăturile femeii de la frizerie, mă revedeam pe mine stând pe scaun și privind-o în oglindă și m-am gîndit: "Nu, acum nu voi mai proceda ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
poate și din cauza furtunii, ca atunci când tăiasem arțarul, tot în timpul unei furtuni, iar țipătul Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura, țipam ca un smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura, țipam ca un smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să fiu urmărit mereu de un țipăt? De ce?... Acum nu Eleonora țipa, ci destinul meu și în cele din urmă eu însumi. Parcă stăteam dinaintea mea și, în ciuda faptului că-mi astupam gura, țipam ca un smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
luat trenciul". Ploaia s-a dezlănțuit furioasă parcă din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora. Din receptor se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să răspundă... Asta m-a răvășit și mai rău. Afară fulgera și tuna întruna, iar ploaia se prăbușea în valuri pe acoperișul gării. Eram într-o stare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mormăiau înfiorător. Lupii urlau sinistru. Vulpile lătrau scheunat, Cerbii și căprioarele mugeau sfâșietor. Felurite păsări cârâiau pe „limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai ales, țipau ca în gură de șarpe de disperare. Greu de descris acele momente de groază. Tot acel vacarm a durat poate cinci sau poate zece minute. Ființelor din acea grotă li s-a părut, însă, că iadul nu se mai termina
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
scap această ocazie unică? ― Plec mai târziu, i-am spus, după ce s-or duce colegii la masă. Atunci n-o să mai fie nimeni pe coridor. Mihaela deliberă o clipă și conveni: ― Dar să pleci. Să știi că dacă nu pleci, țip după ajutor... Replica ei mă întărită. I-am înhățat brusc o mînă: ― Și dacă țipi, ce? Mă sperii? ― Te rog nu vorbi așa tare. Să nu se audă alături. ― Ei bine, voi striga să se audă peste nouă mări și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]