6,323 matches
-
ca una din expresiile sale, susține Michael Bennett, într-un studiu publicat în 2011 (vezi bibliografia). Deși prima piesă importantă a lui Albee a fost The Zoo Story (1958), The American Dream (1960) este considerată de Esslin ca inaugurând teatrul absurdului în SUA. Privind retrospectiv, și acestea, dar și The Sandbox (1959), precum și Who's Afraid of Virginia Woolf (1962), par să aparțină aceleiași paradigme dramatice. Este vorba în primul rând de un angajament critic cu miturile americane, în special Visul
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
vine din partea unui outsider întâlnit de respectabilul personaj mainstream Peter în Central Park, Jerry, cu care probabil s-ar fi identificat mulți tineri nonconformiști ce își declarau apartenența la generația Beat (vezi). Prin devierile de la normalitate implicate de poveștile aparent absurde ale lui Jerry, care a fost la grădina zoologică, cum spune chiar de la început, spectatorul este invitat să găsească noima, sensul unei lumi ce pare absurde, ce trebuie reordonată, în care cuștile și spațiile ce constrâng existențele de grup și
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
declarau apartenența la generația Beat (vezi). Prin devierile de la normalitate implicate de poveștile aparent absurde ale lui Jerry, care a fost la grădina zoologică, cum spune chiar de la început, spectatorul este invitat să găsească noima, sensul unei lumi ce pare absurde, ce trebuie reordonată, în care cuștile și spațiile ce constrâng existențele de grup și individuale proliferează. Prin provocarea finală ce duce la violență și chiar la moartea sa, Jerry îi atrage atenția lui Peter că ceva e putred în Central
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
sa, Jerry îi atrage atenția lui Peter că ceva e putred în Central Park, așa cum apare în interacțiunea dramatică, că mai mult decât ceva nu e în regulă cu America în ansamblu. Și The Sandbox pleacă de la o situație aparent absurdă: o fiică și soțul ei ce își aduc mama, respectiv soacra, la groapa de nisip asociată cu jocurile copilăriei, dar care se dovedește groapa în care începe să se scufunde bătrâna, iar tânărul ce face încontinuu gimnastică lângă groapă (din
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
este completată nu de figura anodină a unui străin ce se dovedește a fi îngerul morții, ci de doi vizitatori ce reușesc să le dea peste cap, prin situațiile create, ceea ce considerau că este o viață normală. Piesele așa-zis absurde, în opinia lui Michael Bennett, prezintă o structură parabolică, în care expresia metaforică, paradoxul și tendința spre dezordine invită spectatorii să își confrunte propriile viziuni pentru a restabili ordinea în haosul ce este reprezentat pe scenă (Bennett: 8). Dintre acestea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
la reprezentări dramatice ale influenței "Combinei" asupra vieții omului de rând. Dacă la început McMurphy apare ca un zurbagiu simpatic, treptat personajul își ia rolul mesianic în serios, îndemnându-i pe pacienți să refuze să se conformeze unor ordine aparent absurde, și să își arate puterea de discriminare și inițiativă. Treptat, devine inamicul numărul unu al asistentei șefe, care, după o confruntare fizică violentă, reușește să îl anihileze fizic și psihic, prin lobotomie. Fricos și retras la începutul romanului ca personaj
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Duck Variations sunt puse în scenă împreună Off-Off Broadway în New York la teatrul St. Clement's, eveniment artistic pentru care Mamet primește un Obie Award (vezi) pentru cea mai bună piesă nouă. Cea de-a doua, evident influențată de teatrul absurdului, e un fel de Waiting for Godot foarte minimalist, în care doi bătrâni evrei, Emil și George discută, aproape invariabil, despre rațe, deși se dovedește că nu știu mai nimic despre ele. Variațiile despre rațe sunt un mod indirect prin
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
se înțeleagă, să comunice în mod satisfăcător, cuvintele vorbindu-i pe ei mai degrabă decât invers, viața în marele oraș părând să-i condamne la singurătate și individualism, sau mai degrabă solipsism. Și în această piesă se vede influența teatrului absurdului, Harold Pinter fiind mentorul lui Mamet, cu care tânărul dramaturg american coresponda, trimițându-i textele sale și cerându-i părerea. Urmează cele trei piese centrale în cariera dramaturgică de până acum a lui David Mamet: American Buffalo, Glengarry Glen Ross
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
pe un alpenstock”, „Arterele mi le descui ca mănușile”, „Trenul politicos a jucat fotbal”, „Afișe dinții tăi, mâinile tale articole de toaletă”, - vom remarca, după un prim moment de contrarietate, că asocierile ce generează comparațiile sau metaforele nu sunt tocmai absurde, atât doar că trăsăturile comune ale obiectelor puse în relație nu sunt cele mai pertinente: surâsul poate fi apropiat de alpenstock doar prin sugestia de ascensiune, înălțare, în timp ce la alte nivele totul le deosebește; între artere și mănuși incompatibilitatea e
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a face cu o falsă dilemă, fiindcă nimic nu garantează că Pelicanul și Babița sunt alternative, încât alegerea să aibă sens. Din acest punct de vedere, Urmuz, în plină avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dilemă, fiindcă nimic nu garantează că Pelicanul și Babița sunt alternative, încât alegerea să aibă sens. Din acest punct de vedere, Urmuz, în plină avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului precum Kafka, Beckett sau Eugen Ionescu. Antropocentrismul modernist-existențialist putea fi "inuman", "torturant". Noul antropocentrsim se dorește eliberator fără limite, într-o postistorie globală, capabilă să asigure fericirea planetară. Întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
divin;" (Preot și filosof). Ba, la rându-i, îi mustră pe teologi că limbajul lor convențional (de lemn, cum i-am spune azi), i-a îndepărtat pe oameni de credință, adresându-se unor surzi: "Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi / Și compuneți simfònii și imnuri pentru surzi, / Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn, / Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn / Al oamenilor zilei sublimul adevăr / Ce voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer". Iată, așadar, o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a doua e de negăsit. Transdisciplinaritatea exprimă nevoia de punți. Nietzsche avea dreptate să vadă în om menirea de a fi punte spre supraom, chiar cu riscul ca urmașii să nu înțeleagă ce-i cu acest "supraom". Logica transdisciplinară pare absurdă pentru logica excluderii, ca neavând obiect. Transdisciplinaritatea are trei stâlpi de susținere: existența diferitelor niveluri de Realitate, logica terțiului inclus și complexitatea. Logica terțiului inclus leagă cel puțin două niveluri de Realitate, dezvăluind, ca în teorema lui Gödel, structura deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
închizându-se în propriul său eșec, în propria lume. Inspirația lui Teleucă e de a fi făcut din Sisif un Ulise transmodern, salvându-l din condiția lui modernă din existențialismul lui Camus, unde Sisif e un "condamnat", o imagine a absurdului. Ulise a învins Ciclopul, imagine a monstruozității închiderii ca zeitate (el pare a fi paznicul și stăpânul peșterii lui Platon!), ca supradimensionare a Eului (pericol prezent și în supraomul lui Nietzsche). Și l-a învins având geniul de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și pentru cea a celor pe care ii omorâm - iar a nu reuși s] îi ajut]m pe africanii înfometați ar fi echivalent cu a le trimite mâncare otr]vit] (vezi Foot, 1980, p. 161-162). Acesta ar fi un lucru absurd, susține argumentul: suntem mult mai responsabili pentru moartea celor pe care ii omorâm decât pentru cea a celor pe care nu reușim s] îi salv]m. În consecinț], a omor] o persoan] este mult mai grav decât a o l
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
O căsătorie la Grand Hotel e o „comedie locală”, adică localizată după Eugène Scribe. Hazul provine în bună parte din limbajul scâlciat, de altfel o specialitate a autorului, care exploatează același procedeu în sceneta Blond sau brun, de un comic absurd. Ceva din verva comediilor lui I. L. Caragiale se găsește aici. O spaimă este o comedie de salon, o farsă frivolă, în care doi soți își pun la încercare fidelitatea. În proză înclinația de moralist a lui V., interesat de caractere
VELLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
devine expresia și oglinda fracturării narative, dar și a contradicțiilor dintre aspirație și dezabuzare, consemnând îndoieli, înfrângeri și abandonare. Iubirea aprinsă, centrată pe posesiunea fizică, este o justificare a experimentului fără limită, sfidând realitățile sociale și înscriind o victorie asupra absurdului existenței. S-ar mai putea evidenția și un filon sentimental-nostalgic în scrisul literar al lui V., fără vreo rezonanță în manifestările publicistice ale jurnalistului sau în mesajele lui politice. Proza artistică se impune astfel și ca o compensație a reflexivității
VILLARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290574_a_291903]
-
incertă, În plan temporal și În ceea ce privește originea sa, extrem de nebuloasă, chiar și pentru atmosfera fabuloasă a unei balade fantastice: Cea fată de frânc Vechie, de demult, Făcută c-un turc. Ea Îi cere voinicului pețitor să Îi Împlinească trei dorințe absurde: să Îi aducă apă din puț săpat În vârf de munte; struguri din vie sădită pe mare; În fine, luna și luceferii de pe cer. Voinicul Împlinește primele probe cu ajutorul calului năzdrăvan, dar, la sfârșit, la sfatul acestuia, o ucide prin
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
necesară de straniu, absurd, chiar malefic, pe care o presupune conduita asumată. În plan simbolic, pe linia relației dintre frânc și comunitatea tradițională, mi se pare deosebit de importantă semnificația eșecului matrimonial al voinicului, a imposibilității Înrudirii acestuia cu frâncul. Cererile absurde ale fetei semnifică barierele de netrecut (și care nu trebuie să fie trecute) dintre cei doi, diferența dintre două lumi atât de deosebite, tentativa de depășire a acestor obstacole generând de fapt drama care consfințește imposibilitatea relației. Evident, acest nucleu
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cetățenilor englezi, a fost dizolvat din nou, regele Carol începând astfel cei unsprezece ani de domnie fără o adunare parlamentară, perioadă cunoscută sub numele de„cei unsprezece ani de tiranie”. În acea perioadă regele a impus o serie de impozite absurde, care nu au făcut decât să-i împovăreze și să-i nemulțumească și mai mult pe britanici. Ca și cum nu ar fi fost destul haosul economic, Carol întâiul a introdus o serie de noi reguli religioase. Favorizându-i mult prea mult
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
sale, pe o măsuță mică, pătrată în fața unei ferestre. Curtenii se aflau în picioare, la o distanța respectabilă și își priveau suveranul. Ceremonialul impus de rege pentru le petit couvert este doar un exemplu privind rigorile etichetei, de multe ori absurde:„Cina este servită de altfel cu o ceremonie rituală care îi exasperează pe toți, în afară de rege. Iată cum sunt prezentate regelui preparatele din carne: două gărzi deschid drumul. Urmează apoi ușierul sălii, chelnerul șef cu bastonul său, gentilomul care servea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
câteva ore în petecul de lume dintre munte, lac și calea ferată sunt toate marcate de radiația roșie izvorând dintr-un centru invizibil. Ceea ce face din Reconstituirea un remarcabil film anti- sistem este modul în care Pintilie creează tensiunea, apăsarea absurdului, disconfortul moral - nu atât prin dialoguri mai mult sau mai puțin „filosofice”, cât prin asocierea sunetelor replicilor curente și tăcerilor cu imaginile într-o poetică cinematografică pe care o vom regăsi în filmele de mai târziu, niciodată însă închegată atât
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
ușile batante ale vestiarelor de ștrand deschizându-se și închizându- se simultan, melodiile formațiilor Phoenix și Romanticii care încarcă imaginile cu sensuri nebănuite, zbieretele de neuitat ale plutonierului Dumitrescu în căutarea gâștelor : Ga-ga-ga ! Ga-ga-ga ! Una dintre cele mai puternice despre absurd și grotesc în dictatură pe care le- am văzut în cinema este secvența lui Emil Botta, dr. Paveliu, privind fix raftul barului și cerând repetat sticla cu eticheta „Cremă de mandarine. Oriental”. Toate catifelările, aromele și rotunjimile de vis din
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
organelor propagandei de partid, în frunte cu Secția Propagandă a CC al PCR. Ele încercau să deplaseze centrul de greutate de pe ideologie pe profesionalism, pentru a le oferi cineaștilor mai multă putere de decizie în legătură cu propria creație. De remarcat situația absurdă în care se afla Asociația Cineaștilor, înființată cu binecuvântarea organelor de partid, dar împiedicată de șase ani, de aceleași organe de partid, să desfășoare întâlniri de amploare ale membrilor. Răspunsul Secției Propagandă a CC al PCR la aceste solicitări apare
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]