7,862 matches
-
Biberu, Îl frecase cu zăpadă pe față, Îi desfăcuse gulerele mantalei și vestonului, Îi răsese câteva palme și se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă Într-adevăr despiedicase arma, dar oricât de adânc scotocise prin memorie, nu găsise nimic despre acel presupus gest. Tot ce știa era că la un moment dat zgomotele cazarmei Încetaseră brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
găsise să dea Îndelung așteptatele și cerutele dovezi de bărbăție În cel mai nepotrivit chip cu putință. Ectoraș Își luase bătaia cu demnitate și fără să scoată vreun zgomot sau să se ferească - lucru care pe Director Îl mulțumise În adâncul său și-l făcuse să scurteze durata și asprimea corecției. Ectoraș, Însă, din alte pricini era aproape Încântat de loviturile Încasate: când scotocise după vechile cartușe de vânătoare, tată-său nu-și dăduse seama că vreo cinci dintre ele lipseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
testicoaie. Astfel, era convins că avea o purtare demnă cu băieții care Îl iscodeau despre tainele creșterii științifice a iepurilor, adică, așa cum auzise de la Director, fostul său dascăl de biologie și de științe agricole și zootehnice, cuniculicultura. Trecu pârâul din adâncul Văii și avu grijă să nu se Înnămolească, apoi Începu să urce povârnișul celălalt. Ajunse În curtea din spate a cojocarului și intră. Câinaru cel tânăr - așa venea vorba, deși omul trecuse de curând de șaizeci de ani, dar i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
repezise afară cu nădragii În vine, dar hoțul apucase să Îndepărteze binișor, călare pe prada sa. Însă acea nenorocire n-avea să fie ultima: odată cu zvâcnetul avântării În urmărirea hoțului, banii din buzunarul de la spate alunecaseră și căzuseră chiar În adâncurile haznalei. „Să-ți spun cinstit, dragă mămițică”, se apropie Hristu de sfârșit cu povestea lui, „noaptea trecută am dormit În școală pentru că n-am vrut să te supăr. Dar până la urmă trebuia să afli adevărul, nu?” În săptămâna care urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
binecuvântare. Fiecare fir de vânt Îl adie un descânt, Fiecare stea de sus Îl mângâie cum l‐ai pus. Noaptea‐ l coace și ea, luna, Caldă lui întotdeauna și pe câmp cu cer în față Câmpul pletele‐ și răsfață. În adâncul lui tresare Altă vatră de izvoare Ți‐ a făcut destinul semnul Untul negru, untdelemnul. OLTENEASCĂ Sâmbătă, pe la Nagaica, Îți răsfață pruncul maica, Pe când pruncul suge țâță Lângă mâță. Oțul mamii, cel frumos, Te dași din copaie jos . Oț în sus
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Nasc și la Tecuci oameni”, cuprinzând peste 400 de destine ale semenilor săi. DE CE TACI, MAMĂ ? Te‐am visat ieri noapte în puținul meu somn rahitic, turmentat cântai la fântâna din vie ca în anii prunciei mele vocea ta sonda adâncuri amare; Neavând radio, pentru noi tu, Maria Ghica erai și Maria Tănase și Maria Calas și mierlă și privighetoare. Mai târziu nu ți‐am mai auzit ghiersul casa dospise, eram mulți iar nevoile creșteau odată cu noi; Ți‐ amintești, mamă, când
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Petre V.Haneș, acesta crede că prin poezia cita tă autorul ei „întrecuse nu numai pe Gh. Sion (autorul versurilor „Limba românească” n.n.) dar și pe Coșbuc, care trataseră același subiec t.” LIMBA NOASTRĂ Limba noastră‐i o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Limba noastră‐i foc, ce arde Într‐ un neam, ce fără veste S‐ a trezit din somn de moarte, Ca viteazul din poveste . Limba noastră‐i numai cântec, Doina dorurilor noastre
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vechilor cazanii, Care‐o plâng și care‐ o cântă Pe la vatra lor țăranii. Nu veți plânge‐atunci amarnic Că vi‐ i limba prea săracă. și‐ ți vedea cât e de darnic Graiul țării noastre dragă. Răsări‐ va o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Înviați‐vă dar graiul Ruginit de multă vreme, ștergeți slinul, mucegaiul Al uitării‐ n care geme. Strângeți piatra lucitoare Ce din soare se aprinde și‐ ți avea în revărsare Un potop
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
un asemenea spirit, existau momente când până și Hideyoshi se simțea depășit de spiritul iute și de inventivitatea ale lui Kanbei și, parte în glumă, își exprima admirația numindu-l pe Kanbei „șchiopul ăla afurisit“. Dar era clar că, în adâncul sufletului, simțea un adânc respect față de acel om, pe care se baza atât de mult. Anotimpul ploios se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndrepte direct, spre el, o rază de lumină. Hanbei se afla aproape de moarte și nici chiar Hideyoshi nu putea fi sigur de propriul său răstimp de viață, dar, pentru un moment, ochii li se luptară în tăcere. — Știu că, în adâncul inimii, probabil sunteți nedumerit de lucrurile pe care le spun, fiindcă acum îl serviți pe Seniorul Nobunaga. Vă înțeleg sentimentele. Dar Providența l-a adus în mod vădit pe scenă pentru a îndeplini o misiune dificilă. Nici dumneavoastră, și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a pune în aplicare acest plan, este esențial să se aleagă momentul psihologic potrivit. Momentul ideal, cred, ar fi la sfârșitul toamnei, când pământul e acoperit cu frunze veștede, luna strălucește pe cer rece și solitară, iar soldații jinduiesc, în adâncul inimii, după tații, mamele, surorile și frații lor, având sentimente de nostalgie în pofida propriei voințe. Soldații din castel sunt deja chinuiți de înfometare și, când simt că vine iarna, cu siguranță își vor da seama că sfârșitul e aproape și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
principiu firesc al universului. După toamnă vine iarna, după iarnă, primăvara - iar în natură nu există nici lacrimi, nici durere. — Stăpâne, am o rugăminte și aș dori să v-o fac în fața mormântului fratelui meu. — Da? Poate că înțelegeți... în adâncul inimii. — Înțeleg, într-adevăr. — Aș dori să-mi dați drumul. Dacă mă lăsați să plec, știu că fratele meu se va simți ușurat, chiar și sub pământ. — Hanbei a murit spunând că spiritul lui va continua să mă slujească, chair
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
surorile de la care nu mai aveau nici o veste. Nici chiar inimile ostașilor care nu aveau la cine să se întoarcă nu erau făcute din piatră și se lăsau pradă sentimentelor evocate de koto. Nici unul nu-și putea stăpâni lacrimile. În adâncul sufletului, Goto simțea același lucru ca și oamenii săi, dar când văzu expresiile de pe chipurile soldaților din jur, se reculese rapid. Le vorbi cu veselie forțată: — Ce? Se aud sunete de koto din tabăra inamică? Ce nebuni! De ce să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ce vină i-au putut găsi unui preot fără vedere? Cum ar fi putut avea putere să se împotrivească? Acum, însă, putea cugeta mai profund la propria lui moarte. Își rodea încontinuu buzele și-și reprima valurile care îi răscoleau adâncurile inimii. „Dacă-mi dau frâu liber mâniei astfel,“ medită el, „ar putea crede că sunt descumpănit și până și vasalii mei se vor simți făcuți de rușine.“ Existau mulți oameni care nu vedeau nimic mai mult decât exteriorul bărbătesc al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spele stăpânul pe spate. În timp ce-i era spălată spinarea, Mitsuhide lăsă capul în piept, mulțumit și tăcut. Reflecta profund la devotamentul lui Toshimitsu pentru el, apoi la relația dintre sine însuși și Nobunaga. „Ah, m-am înșelat,“ își spuse. În adâncul inimii, Mitsuhide se învinuia. Ce anume îl nemulțumea, făcându-l atât de nefericit? Fără îndoială, Nobunaga era un stăpân bun, dar oare propria lui loialitate era egală cu acelea a bătrânului vasal care-i spăla acum spatele? Ce rușine. Toshimitsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de ani, Nobunaga se simțea îndemnat să-l numească pe Ieyasu „bunul și vechiul camarad“, elogiindu-l ca pe omul care contribuise cel mai multe pentru a face din Azuchi o realitate. În timpul festinului, Ieyasu își exprimă gratitudinea simțită din adâncul inimii pentru atenția pe care i-o arăta Nobunaga, dar, când și când, simțea că lipsea cineva și, în cele din urmă, îl întrebă pe Nobunaga: — Nu era însărcinat Seniorul Mitsuhide cu acest banchet? Ce i s-a întâmplat? Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu poate bănui ce am în minte.“ Cât timp stătuse la Sakamoto, șovăise: „Să merg înainte cu planul sau să-l abandonez?“ Dar, în acea dimineață, la auzul celui de-al doilea raport, dintr-o dată i se zbârlise părul. În adâncul inimii, hotărâse că acum era momentul și că cerul îi trimisese acea ocazie. Nobunaga, însoțit de numai patruzeci sau cincizeci de oameni înarmați ușor, locuia la Templul Honno din Kyoto. Demonul care-l poseda pe Mitsuhide îi șoptea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înghețase în vene. — Ești împotriva mea, Mitsuharu? Nu-i răspunse nici acum. Mitsuhide tăcu și el. Pe chip i se vedea o anume paloare care nu era cauzată de plasa verde, nici de reflexele luminii, ci reflecta o emoție din adâncul sufletului. Mitsuharu știa, aproape intuitiv, că Mitsuhide pregătise un plan de rezervă, pentru a-l folosi, dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deosebit de puternică față de acei maeștri ai ceaiului care-și consumau orele libere în timp de război. Dacă era vorba să aibă plăcerea de a sta cu tatăl lui, un maestru al ceaiului nu putea fi binevenit. La drept vorbind, în adâncul inimii, dorea să plece imediat în campanie. Nu voia să rămână în urma fratelui său mai mic, Nobutaka, nici măcar cu o oră. Se părea că Nobunaga îl invitase și pe Murai Nagato, nu în calitatea sa oficială de guvernator al orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încețoșată de nori subțiri. Un războinic sau doi călăreau separat înainte, pe când alții îi urmau, la mică distanță. Treisprezece călăreți mergeau în grupuri risipite, de la nord de Râul Yodo, spre Fushimi. Când, în sfârșit, intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile munților, Mitsuhide se răsuci și-l întrebă pe Tatewaki: Unde ne aflăm? — Aceasta este Valea Okame, stăpâne. Razele de lună, care se strecurau, printre ramuri îi încărcau în argint pe Tatewaki și pe oamenii care veneau după el. — Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un castel și aveți provizii limitate, care trebuie să vă ajungă toată ziua. Cu acea ocazie, veți putea înțelege înțelepciunea de a mânca încet, atât pentru binele castelului, cât și pentru propria voastră sănătate. De asemenea, când vă aflați în adâncul munților și plănuiți să rezistați mult timp fără provizii, s-ar putea să trebuiască să roadeți orice - rădăcini sau frunze - numai ca să vă umpleți stomacul. Mestecatul pe îndelete se deprinde zilnic și, dacă nu vă faceți un obicei din asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Examinând îndeaproape harta, îl lăudă, încă o dată, pe Shogen. E un cadou minunat, Shogen. Stând într-o parte, Genba cerceta și el harta, dar, deodată, ridicând privirea, spuse cu convingere. — Unchiule, planul ăsta al lui Shogen... de a penetra în adâncul liniilor inamice și de a cuceri cele două fortărețe de la Iwasaki și Oiwa... Aș dori să mă trimiți pe mine în avangardă! Am convingerea că un atac prin surprindere, cu îndârjirea și iuțeala necesară, nu poate fi condus de nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Genba să se înroșească la față, dar Katsuie nu se lăsa pradă agitației. Era veteranul a nenumărate bătălii și nu risca să-și piardă calmul. — Gândește-te un moment, Genba. Nimic nu e mai periculos decât să te strecori în adâncul liniilor dușmane. Merită oare riscul? Nu ne aflăm într-un punct unde trebuie să ne gândim, cât mai temeinic, ca să nu avem pe urmă regrete? Genba râse zgomotos. Dar, dincolo de aluzia că neliniștile unchiului său nu aveau nici o valoare, tinereasca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
conținut era tot o cerere de retragere. Genba ascultă docil, dar răspunsul său, la fel ca înainte, îi afirmă, cu fermitate, propriile opinii, fără a da nici un semn de supunere. — Mi-a încredințat deja responsabilitatea de a conduce înaintarea în adâncul teritoriului inamic. Spunându-mă celor pe care mi le cere acum, ar însemna să omit tușa finală a unei operațiuni militare care, până în prezent, a fost încununată cu succes. Aș dori să mai aibă încredere în bastonul meu de comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso primi ordinul lui Katsuie și-și goni calul spre Muntele Oiwa. Lunga zi se întuneca în sfârșit, iar focurile de tabără începeau să licărească în umbra frunzelor tinere. Reflectau sentimentul din adâncul pieptului lui Katsuie. La întoarcere, cele două leghe puteau fi străbătute cât ai clipi din ochi, cu un cal rapid, iar Yaso se întoarse numaidecât. — I-am spus că e ultimul dumneavoastră cuvânt și l-am muștruluit strașnic, dar Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]