13,186 matches
-
puțin. Am întors capul ca să văd ce îmi atrăsese atenția. Scottie Wiener - cu fața spălată, cu părul ud dat pe spate, purtând niște pijamale în dungi albe și albastre cu câteva numere mai mari - stătea în curte. Era departe de alee. Șansele să dau peste el erau inexistente. I-am făcut cu mâna și Scottie mi-a răspuns: —Bună, domnule van Peth, susură el prin strungăreață. Copiii vecinilor mă plac. Am răbdare cu ei. Nu ridic vocea, cum fac alți tați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Souls -, am răsucit cheia în contact, am băgat schimbătorul în viteza întâi și aproape că m-am ciocnit de o altă mașină în graba mea de a o lua din loc. Se crăpase de ziuă când am scos mașina de pe alee în dimineața următoare. Madeleine încă dormea. Îi sărutasem părul ciufulit și îi șoptisem că aveam o întâlnire la prima oră despre care uitasem să îi spun. —Să nu trezești copiii, a murmurat ea și s-a cuibărit pentru alte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
șoptisem că aveam o întâlnire la prima oră despre care uitasem să îi spun. —Să nu trezești copiii, a murmurat ea și s-a cuibărit pentru alte câteva minute de dulce inconștiență. Un strat gros de frunze căzute făcea ca aleea să fie înșelătoare sub cauciucurile mele. Când am ajuns pe autostradă, am aruncat o privire spre vitezometru. Mergeam cu 25 de kilometri peste viteza admisă. Nu am încetinit. Am lăsat în urmă mlaștinile posomorâte și rezervoarele greoaie de ulei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cufundată în întuneric. Nu mi-am dat niciodată seama cât de sinistru arăta noaptea. Îmi era dor de sclipirile galbene ale ferestrelor care străpungeau întunericul. Îmi era dor să știu că soția și copiii erau înăuntru. Când am intrat pe alee, farurile luminară tufișurile. Ceva, pisica vreunui vecin sau un raton, țâșni în raza de lumină și apoi se făcu nevăzut în întuneric. Am parcat mașina lângă dubița lui Madeleine, am coborât și am intrat pe ușa din spate. Liniștea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
răspuns că nu spusesem nimic. Era doar televizorul, pe care uitasem să îl stingem. Ciocănelul de alamă se lovi de ușa din față. Am ridicat privirea din revistă. Nimeni din Indian Hills nu folosea ușa din față. Oamenii veneau pe alei, prin garaj și intrau în sufragerie. În dimineața în care am uitat să deschid ușa, nici Kugler nu a bătut. Înăuntru n-ar fi trebuit să fie nimeni. S-a dus alături și a spart geamul de la ușa dintre bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cuțitul pe podea; observând cuțitul din cealaltă mână, l-am aruncat și pe acela. M-am aplecat asupra pătuțului și mi-am luat fiul în brațe. Încă îl mai țineam în brațe când am auzit mașina lui Madeleine intrând pe alee. Am luat cele două cuțite într-o mână și le-am dus pe ele și pe David jos, în bucătărie, apoi le-am pus în sertar, atent să le așez exact în același loc. Nu o să știe niciodată că fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o urmez. Ea știa lucrul ăsta; cu o mișcare ușoară și-a adus părul În față, până i s-a revărsat peste rochie și i-a acoperit sânul stâng, apoi a spus: «Vino». Am urmat-o pe câteva străzi și alei, pe scări și pe porți, apoi prin curți pietruite din orașul spaniol Valladolid, dar de fapt era, mai mult sau mai puțin, cartierul buharilor de-aici, din Ierusalim. Cu toate că femeia În rochie copilărească de bumbac și ciorapi sexy Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și era prima oară când dădeam ochii cu ea, voiam totuși să văd fetița. Ne-am continuat deci drumul prin intrări de case care dădeau În curți dosnice, pline de frânghii cu rufe Întinse la uscat, am mai străbătut câteva alei, după care am ajuns Într-un fel de piață foarte veche, luminată de un felinar spălat de ploaie. Fiindcă Începuse să plouă, nu tare, nu În rafale, aproape fără stropi, era mai mult un fel de pâclă ce plutea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
i se părură apropiate, ci Îndepărtate de el și unele de altele, iar Între ele zări nori joși și cenușii, ca niște vălătuci. Afară nu se zărea nici un semn de viață. De parcă visul continua Încă. Dar acum nu mai erau alei pietruite, ci o stradă desfundată din capătul sud-vestic al cartierului Kiryat Yovel, un șir de blocuri turtite, construite repede și prost la sfârșitul anilor ’50. Locatarii Închiseseră aproape toate balcoanele, care cu ciment, care cu plăci de azbest, care cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
așeza să citească și să cugete. Iar la Întoarcerea de la clinică, În fiecare seară, va mai consacra o orădouă plimbării, rătăcind prin diferite colțuri ale orașului. Va ajunge să cunoască Ierusalimul. Îi va descoperi treptat comorile ascunse. Va explora fiecare alee, fiecare curte dosnică, fiecare cotlon, va afla ce se ascunde În spatele fiecărui zid de piatră. Nu va mai accepta nici un ban de la tatăl său nebun. Iar seara va sta singur la geam, ascultându-și vocea interioară, pe care până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
grămadă de șpan ca în turnătorie sau vreo stație de benzină cu pompă roșie de alimentare a mașinilor. Și eu răsfoiam cartea mai departe până când ajungeam la partea aia unde rândurile erau scrise așa cum le cunoșteam, amintind mai puțin de aleile pietruite ale grădinilor, cât, mai degrabă, de drumuri asfaltate: urcau drepte și precise, fiecare semn în parte era simplu și slovele păreau treze în felul lor, ca acest cartier unde plecam, la fiecare sfârșit de săptămână, ca să stăm la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu cei care nu aparțineau aceleiași pături sociale cu tine. Dar nu l-am ascultat, pentru că familia în care am intrat prin căsătorie mi-am imaginat-o cu totul altfel. „Strada grădinii“, casa lui Onkel Rodolph, cu arborii ei bătrâni, aleile de promenadă care duceau de la terasă printre peluzele de iarbă și de-a lungul răzoarelor cu flori, și iar înapoi la umbrelele de soare, unde în ziua asta de vară timpurie se servea cafeaua în serviciul de porțelan al bunicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o cameră tombală aflată sub pământ, ale cărei fresce de pe cei patru pereți povesteau despre viața de odinioară: despre zăpada înaltă de câțiva metri și despre plimbatul cu sania în spatele crupelor vălurite ale cailor de-a lungul caselor și pe aleile ale căror copaci parcă erau niște crăpături în aerul sticlos; despre plimbările cu trăsura la Șosea până la grădinile de vară, unde soarele se spărgea ca un glob printre copaci și cădea în cioburi luminoase peste întinderile de iarbă și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o bună bucată de teren plat, așa cum nu mai văzusem niciodată; mama nu mai sta mută, ca de obicei, alături de tata; acum vorbea. Întinse mâna spre parbriz și spuse: - Uite-acolo! Și: - Privește! Arăta înspre haturile galbene de pământ, înspre alei și case și ziduri maltratate de soare, iar chipul ei era tânăr, ochii îi străluceau. —Roșul de pe case, această culoare spălăcită, e ca galbenul din România, tocmai că nu-i un galben deschis, imperial, cum îl poți vedea în Transilvania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și am ieșit fără poșetă și nu am nici un ban să iau un taxi până acasă și oricum nu sunt taxiuri negre 1 pe aici, deci va trebui să iau un taxi fără autorizație și o să sfârșesc ucisă pe o alee din Brixton și toate astea vor fi fost degeaba pentru că tu nu mă vei ierta niciodată. Am iertat-o pe loc. N-aveți decât să mă considerați slabă. Am eu bani. Și mai mult de-atât, îl cunosc pe singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
tristă. Se gândi că poate era din cauza copacilor și arbuștilor cam sumbri ai grădinii, că dispunerea lor excesiv de geometrică avea acest efect, pe care Îl mai observase și la alți vizitatori, până se așezară pe o bancă din capătul unei alei de chiparoși, iar ea Îi Înapoie foile de hârtie cu mulțumiri ca de gheață. — Mă tem că ești nemulțumită de articol, Fenimore, spuse el. — Nu, nu, replică ea neconvingător. Sunt sigură că ai dreptate. — În legătură cu ce? — Cu anvergura modestă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spuse ea. Sunt În stare să fac aproape orice, să sufăr aproape orice pentru a auzi iar ca pe vremuri. Pentru că ziua era frumoasă, ieșiră la plimbare. Beaumont Street, care dădea În St Giles, era amplasată convenabil pentru explorarea străzilor, aleilor și piațetelor orașului studios, tocit de timp. Petrecură o jumătate de oră plăcută răsfoind cărțile din excelenta librărie Blackwell’s, verificând pe furiș stocurile existente din propriile cărți, așa cum fac Întotdeauna scriitorii. Henry avu plăcerea de a vedea câteva exemplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
puterile pentru a-l scoate din hârtie și după ce Îl răsfoia puțin cu o scânteie reînnoită de stimă față de sine, recunoștea, după copertă, aceeași carte În mâna unui tânăr ce Însoțea două doamne, una În vârstă și una tânără, pe aleea de-a lungul falezei. Îi recunoștea și pe cei trei, căci stăteau În același hotel cu el. Se dovedea că tânărul, doctorul Hugh, obținuse un exemplar de lucru din romanul lui Dencombe, pentru că era un susținător pasionat al operei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry. Mergem mai departe? Porniră la pas pe Rue de la Paix, apoi pe Rue de Castiglione, se opriră Într-o patiserie la o cafea și ceva dulce, traversară Rue de Rivoli și intrară În Jardin des Tuileries, Îndreptându-se, pe aleile ordonate de pietriș, către Luvru. Era una dintre plimbările făcute În zilele care urmară - din fericire, pe Henry Îl lăsase guta, iar Fenimore fusese Întotdeauna adepta mersului pe jos. Avusese dreptate: capitala Își arăta cel mai atrăgător chip. Vremea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pontoane la fațada veche și decolorată, Întrebându-se dacă faptul că era Îndreptată spre nord, spre Canal Grande, rareori Încălzită de razele soarelui, nu contribuise cumva la depresia finală, letală a lui Fenimore, sau privind În sus de pe Ramo Barbaro, aleea Întunecoasă, strâmtă și urât mirositoare din spatele casei, la geamul de unde Fenimore se aruncase pe pietrele tari ale pavajului de dedesubt. Era unul dintre dezavantajele Închipuirii de scriitor faptul că avea imaginea clară, viscerală, a ultimelor clipe ale bietei femei - zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
clară, viscerală, a ultimelor clipe ale bietei femei - zborul precipitat prin aer, durerea orbitoare a impactului, semiconștiența sufletului zbătându-se să se elibereze din trupul zdrobit. Articolele din ziare relatau că cei doi bărbați care dăduseră peste silueta boțită În aleea Întunecată, puțin după ora unu noaptea, crezuseră mai Întâi că au de-a face cu un balot albicios de așternuturi de pat și, doar când unul dintre ei o Împunsese cu bastonul și auziseră geamătul stins, Își dăduseră seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ar fi putut incendia vechile coșuri de fum de la Semitecolo, aruncarea la gunoi ar fi părut degradantă și Împărțirea lor de pomană ar fi dat naștere riscului de a Întâlni Într-o zi dublura sau stafia lui Fenimore pe cine știe ce alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de elocvent În ultimele pagini ale jurnalului? Căzură deci de acord și, Într-o seară (posomorâtă și cețoasă, nu amurgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mișcarea Îi făcea plăcere. Serpentina era acoperită cu gheață, care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau pe amatorii de patinaj sau săniuș de pericol. Împătimiții sporturilor ecvestre tropăiau În sus și-n jos pe alee, cai și călăreți trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu cred, domnu’, zise omul. Orișicum, nu cine știe ce. — Mă bucur să te aud spunând asta. Bună ziua. La poartă, pe Park Lane, trecu pe lângă un cerșetor fără picioare, așezat pe un cărucior cu roți, și lăsă să cadă o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
minute. Își luă căciula, paltonul și bastonul de la garderobă și o luă pe Pall Mall, apoi tăie prin Green Park, intrând În Hyde Park. Cerșetorul dispăruse, fără Îndoială pentru a-și cheltui jumătatea de coroană pe băutură, iar călăreții părăsiseră aleea. Cerul acoperit de nori, care toată ziua nu lăsaseră să se vadă nici o rază de soare, se Întuneca deja, odată cu seara care se apropia. Când ajunse În dreptul palatului Kensington, În ferestre se vedeau luminile aprinse. Trebuia neapărat să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]