7,971 matches
-
pe culmi de munte, de negrul-verde uriaș al pădurii, pânzăria cascadelor, strălucirea macilor în câmpurile de grâu, arhitecturile mirifice ale flăcărilor în sobă, sticlirea vrăjitorească a ciupercilor otrăvitoare sub frunzișul umed, urmărirea norilor de sub umbra nucului, ori de lumina mierie alunecând durduliu, ca la Sadoveanu, pe „tăpșanele prăvălatice“, pe atât de tare am ajuns un rob al îngenunchierilor auditive din preajma Paștilor. Atunci, la țară fiind, mi se bulucesc halucinant în auz cucii, mierloii, cinte zoii, prigoriile, lăstunii și rândunelele, plus piuitul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Maiorescu, Tudor Mușatescu -, și neno ro citele blocuri comuniste în care le-a fost dat să trăiască unor Cezar Baltag, Leonid Dimov și chiar Nichita. Mă rog, cu excepțiile nomenclaturii de rigoare, precum Beniuc, Bă nuță, Ivașcu, Stancu, Ralea, Camilar. Alunec brusc în amintiri și mă văd, student ardent și timorat, împreună cu Tania pe Belgrad nr. 5 la Ioan și Ulvine Alexandru, într-o casă cu cinci copii, unde orga lui Bach tuna și fulgera peste rafturile cu Patrologia lui Migne
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
se încălța cineva / Cineva îl lovea și-l crăpa. / Înăuntru mergea gheata mea. Încălțată în piatră și ea. / Am văzut și m-am încălțat în zi./ Am văzut și-am stat printre cei mai / Vii dintre vii“. Cum să nu aluneci în gaura neagră a plânsorii de tip ubi sunt și să nu deplângi soarta acestei feeric nefericite (sic) generații ’80, cea mai hărțuită, ferfenițită, umilită, castrată, racolată și malformată (chit că - paradoxal - și alintată!) serie intelectuală a culturii române în
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
felul. Cred că multe cupluri bine sudate se delectează cu plăcerea asta nevinovată. Să-ți petreci diminețile pe Corso și serile pe faleză, să cutreieri parcurile și muzeele, să sirotezi o cafea sau o bere la măsuța de pe trotuar, să aluneci pe trotuare holbându-te din vitrină-n vitrină - totul cu privirea ațintită la ceilalți, trăgând cu urechea la șoaptele trecătorilor, ascultându-le tocmeala cu negustorii și făcând infinite conjecturi despre statutul lor social, financiar, marital, apoi comparân du-le specificul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
că familia și prietenii mei se nghesuiau la Ateneu ca martori la dialogul dintre Amos Oz și Gabriel Liiceanu -, eu mă holbam la unul dintre noile blocuri de sticlă și aluminiu plombate cu subtilă eficiență pe Bule var dul Aviatorilor, alunecând apoi timid într-un lift silențios, către un etaj sadic răsfățat gastronomic. Acolo unde - culmea - alt Mihăilescu, adică gentila Andra, șeful departamentului Private Banking al BCR-Erste, avea să-mi domolească palpitațiile: nu se aștepta dinspre noi, culturalii, la cine știe ce performanță
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
prin cap tot felul de năzbâtii. În antichitate, zeii se foloseau adesea de păsări în scopuri nu tocmai poetice. De ce oare în vara aceasta pescărușii îmi stârnesc mereu un sentiment al primejdiei? Altădată, îmi plăcea să admir elipsele pe care alunecă fără să-și miște, secunde în șir, aripile. Am visat că m-am dus în curtea unei biserici să aștept ceva. Nu știam ce anume, dar eram sigur că acel "ceva" era foarte important pentru mine. Biserica avea două rânduri
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
brațele. Parcă o deștepți din somn. În rest... simt cum peste vară, peste mare, se lasă o blândă melancolie. Și cred că încep să-mi dau seama de ce mă simt mai apărat într-o realitate visată. În lumea reală, totul alunecă... Din același motiv, probabil, am pus capăt "diferendului" meu cu specialiștii cu sentimentul că nu-mi pasă cine are dreptate, de vreme ce am mai multă nevoie de un punct de sprijin decât de adevăr. CONTRAJURNAL LA MARE 13 noiembrie Încă odată
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
al tehnologiei, punîndu-i la dispoziție mijloace din ce în ce mai sofisticate pentru a alerga mai repede - și mai comod - spre nicăieri. Am văzut coperți splendide de cărți, între care nu se afla nimic, puse ca atare într-o bibliotecă elegantă, cu geamuri care alunecau pe șine din aluminiu. Și am întîlnit, în mai multe familii, copii care, la trei, patru ani, se deprind să se joace cu ajutorul calculatorului, fără să mai cunoască bucuria de a bate mingea sau de a hoinări. Asta îi educă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Dumnezeu, slăvind Întruparea Fiului Său, Mântuitorul lumii, din Preacurata Fecioara Maria. Toți îngerii erau albi și strălucitori, iar pe căpușoarele lor purtau coronițe din pietre prețioase, care scânteiau la lumina Stelei călăuzitoare. Unuia dintre îngeri însă, această podoabă îi tot aluneca ba peste ochi, ba într-o parte, ba în cealaltă a căpușorului, căci în grabă, gătinduse să meargă cu cetele de îngeri la Betleem, își pusese o coroniță la nimereală, care nu i se potrivea. De câte ori urca sau cobora cu
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
prefăceam plin de interes pentru o cauză cu totul străină de viața mea de fiecare zi. Totuși, rămâneam deoparte, în afară, bineînțeles, de situațiile când îmi era amenințată propria-mi libertate. Cum să vă spun? Era ca și cum totul ar fi alunecat. Da, totul aluneca de pe mine. Să fim însă drepți: se întâmpla uneori ca uitarea mea să fie vrednică de toată lauda. Sunt sigur că ați observat că există oameni credincioși care se străduie să ierte toate jignirile ce li s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
interes pentru o cauză cu totul străină de viața mea de fiecare zi. Totuși, rămâneam deoparte, în afară, bineînțeles, de situațiile când îmi era amenințată propria-mi libertate. Cum să vă spun? Era ca și cum totul ar fi alunecat. Da, totul aluneca de pe mine. Să fim însă drepți: se întâmpla uneori ca uitarea mea să fie vrednică de toată lauda. Sunt sigur că ați observat că există oameni credincioși care se străduie să ierte toate jignirile ce li s-au adus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Ca să fii liniștit, află că cele două mănăstiri, Hadâmbul și Sfântul Sava, erau închinate la Sfântul Mormânt. Așa stând lucrurile, patriarhul se purta ca și un stăpân pe moș...lu...” Îl ascultam...dar ultimele vorbe nu le-am mai auzit... Alunecam deja pe apa călduță a somnului...Se crăpa de ziuă când glasul călugărului a răsunat iarăși la căpătâiul meu: Trezește-te, fiule! Ești tot numai o apă. Ești leoarcă de sudoare... Ai avut din nou o noapte zbuciumată...Am stat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și pe urmă te-oi ghilosi eu în toate apele și cu toate ierburile pământului... Până atunci însă mai va, fiule.” Când credeam că am cam ghicit ce gândește călugărul, tocmai atunci el a luat altă vorbă, făcându-mă să alunec cu gândurile în altă parte. Nu mai existau ierburi de leac, nu mai erau poamele pădurii, nici ceaiurile tămăduitoare...Nu mai exista nimic... Ia să ne gândim noi - a pornit a vorbi dintr-o dată. La ce să ne gândim, părinte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
norii pufoși aș face, că doar nu-s colțuroși. Doar că-s prea aburoși și apoși. Lăcrămoși. Adică plâng până se frâng. Norii sunt ca pernițele pe care mă legăna mămica mea înainte de a veni moșul Ene pe la gene. Și alunecam și mă duceam ca-ntr-o apă călduță și moale, în piciorușele goale. Tare, taremi plăcea să mă scald în ea. Și, pe când îngerașul privea în jos, pe pământ, ce să vezi? Un băiețel cu zâmbet fermecător, care dormea și
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
de compatrioți din localitatea de domiciliu a doamnei Pândaru, că scrisul meu le-a plăcut prin modul de exprimare clar, precis și mai ales ușor de citit. După mărturia făcută e un stil lin, curgător ca o apă liniștită ce alunecă gravitațional spre vale, fără zgomot, un stil care te îndeamnă să nu lași cartea din mână... până ce n-ai terminat-o... Doamne, ce m-a impresionat! Ce bucurie că pot fi perceput sufletește tocmai prin stilul nepretențios ce folosesc, întocmai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
coborând printre loturile de vii ale consătenilor mei. Aleea ce pornea din deal spre vale - în vis - se lărgește și-mi apare acoperită cu un alb imaculat ce semăna cu o uriașă bandă de hârtie albă pe care încep să alunec spre vale ca pe un adevărat tobogan. În vis fiind, mă văd cu o uriașă torță în mâna dreaptă și o flamură care se desfășura lent pe măsură ce eu alunecam cu mică viteză până am ajuns la viile lui Scârlat și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
cu o uriașă bandă de hârtie albă pe care încep să alunec spre vale ca pe un adevărat tobogan. În vis fiind, mă văd cu o uriașă torță în mâna dreaptă și o flamură care se desfășura lent pe măsură ce eu alunecam cu mică viteză până am ajuns la viile lui Scârlat și Iorgu Ocheșanu din apropierea casei în care mă născusem. În tot timpul acelei alunecări eram fascinat de albul ce-mi ușura coborârea, dar și de o extraordinară muzică de operă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
viața omului, nu-i decât un sclipăt, ca acel ceva, ce li s-a arătat, pe cer, ca într-un moment de foc,în fapt, două rândunele, ce era gata-gata să se ciocnească,în zborul lor săgetător, dar, care, au alunecat, una pe lângă alta, ca două năluci, acum apărând, acum dispărând! Apoi, Alina-Teodora și Maria, ținându-se de mânuțe, au continuat să se deplaseze, pe alee, către casele părintești, după joaca din după amiaza acelei zile albastre, de început de vară
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de sânge. Se rostogolește, se zbate, puțin, după care, sucombă. Speriat, se precipită, criminalul, dulcele prim;îl buzunărește, rapid. Nu găsește nimic. Iese, pe scări. Afară căzuse un ger cumplit. Umiditatea de pe trepte se transformase într-un polei nemilos. Dulcele alunecă. Și se rostogolește, și se tot rostogolește, cu viteză de la fracțiune de secundă la fracțiunea de secundă sporită. Până când se izbește de pilonul de la baza etajelor blocului. În acest moment,însă, nu mai e ce seamănă a fi: trup de
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
strecoară, afară, din trup, ca un abur cumplit de dureros. Și răbda. Și răbda. Fără să încunoștiințeze, pe cineva; nici de la servici, nici de acasă. Asta, până ieri. Spre seară. Până în clipa când a căzut, în genunchi, ca un animal, alunecând,în brazdă, sub brazda enormă a muncii, a exploatării, fără noimă, din partea criminalei patroane,asupra angajaților. A fost dusă, rapid, la spital,în comă profundă. În comă profundă, a stat, aproape o sută de ore. Sub intensive intervenții ale specialiștilor
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
a asigurat un ștreang, dintr-o funie de rufe. A socotit unde să-l agațe, și cum să-l așeze, pentru ca,în momentul când ea, strigată de el, o să bage capul, când o să vrea să vadă unde e, jmâcul să alunece, săpunirea funiei să faciliteze culisarea, iar ea, frumoasa, lunecând, să se termine, cât mai curând, din viață.S-a dezbrăcat. A intratîn vestibul. A legat bine aparatul de spânzurare, după care, voind să facă o mică probă,își introduse capul
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
lui în care bolborosea fiertura miraculoasă, de esențe tari, adesea grăitor de chintesențe filosofice: „Bătrânul Anticar se lingea pe degete, un gest necontrolat, amușind parfumurile greoaie, sacre, zăcând în flacoanele subțiri ca o pasăre-n zbor sub linia orizontului, parcă alunecând pe sub osia lumii și apucând brusc laba de urs bine fiartă și buzele de crap încă molfăind ațos a supărare, înotând în sosuri grase și în nămoluri tăcute, și iar se dedulcea cu subsuori de rinocer aduse tot de pirații
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
sa de poet, nu-i îngăduie să se piardă într-o proză banală cu sensurile descoperite muritorului de rând. Așa ceva s-a scris de când e lumea și se va mai scrie. Nu! Emilian Marcu practică un stil personal, aici ermetic, alunecând peste și printre lumea reală, aici încărcat de trimiteri la supranatural, dar niciodată lipsit de obligatoria exprimare metaforică. Am putea spune că această calitate imprimată romanului, respectiv construcția sa halucinantă și avalanșa metaforică transformă cartea într-un poem dedicat cititorului
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
băgase adânc mâna în una din ferestrele hulubăriei și îl scotea, dibaci, chiar pe rotat. Mehală văzu vânăt în fața ochilor. Cumpănind în pumn bățul cu mutelcă, îl azvârli dintr-o dată sfârlează către hoț. Surprins, copilul se feri, dar piciorul îi alunecă pe tablă ; de pe acoperiș el căzu de-a rostogolul și se prăbuși în curte. Plin de furie, Mehală privea de sus la vinovatul care, chircit, rămase nemișcat pe pietre. În ușă se iviră capete. - Mehală l-a omorât pe Iuju
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Nu e cea în care m-am născut și pe care am visat-o într-una din nopți. E o clădire nouă, ridicată în 1954, în anul morții tatei. De aceea nu mă leagă prea multe de ea. Gândurile mele alunecă spre o casă modestă, construită din bârne, care nu mai există. Ultima fotografie a tatei mi-l arată lângă ea. E cu căciula pe cap, dar fără suman. Va fi fost prin aprilie? Tata ține un ciocan în mâna dreaptă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]