11,066 matches
-
Am pus sărurile În el și l-am adus Înapoi În dormitor. ― Pune-l lângă scaun, scumpul mou. Am făcut Întocmai. ― Acum ajut-o pe yia yia să se dea jos din pat. Am venit mai aproape și m-am aplecat. I-am scos ambele picioare de sub pături și am răsucit-o. I-am pus un braț pe după umărul meu și am ridicat-o În picioare, ca să meargă scurta distanță până la scaun. ― Nu mai pot să fac nimic, se plânse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cei care nu vor, să nu scoată nici o șoaptă despre ea. Cam atât. Ne vedem mâine. Au început din nou șușotelile. Grupuri de câte doi-trei elevi părăseau clasa exprimându-și părerile, îndoielile și temerile. Unii erau demoralizați total. Aveau umerii aplecați în față, capul plecat spre pământ, de parcă ar aștepta o secure să îi decapiteze. I-aș fi încurajat și le-aș fi inspirat credință în cauza noastră, dar nu era timp de așa ceva. Le trebuie somn acum. Au trecut prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zisei cu calm, aproape poruncind invitația. Câteva mișcări în scaune și cineva zise: Îl așteptăm pe Govar. A... Govar. Da. Asta explică multe. Știam de dinainte de el, dar cei din fața mea nu trebuiau să știe asta. Ascultă, zise același elev, aplecându-se peste masă ca să mă vadă. Astfel se dezvălui. Nu știu cine ești și nici ce cauți aici, dar ăla e scaunul lui Govar și ai face bine să pleci până nu vine înapoi. Era de o înălțime potrivită, cu părul aranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Perir rămase în picioare. ASCULTĂ! Cine naiba ești și ce vrei? Și scoală-te dracului din scaunul ăla! N-auzi că e a... Nu apucă să termine. Matahala din spatele lui îl lovi în rinichi cu sete, silindu-l să se aplece, reducându-l la tăcere cu un scâncet de durere. Apoi îi luă capul cu palma sa dreaptă și i-l izbi de masa albă, lăsând acolo urme de sânge din arcada deschisă și din nasul șifonat. Cei din jur s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tu ai fi Ducele... Încetă subit din râs. Trânti paharul violent pe masă, încât acesta se sparse în cioburi mici ce se împrăștiaseră pe toată suprafața mată și pe o parte din podea, se ridică brusc în picioare și se aplecă amenințător peste masă. Crezând că am provocat o namilă de om pe jumătate îmbătată, am vrut să mă retrag, dar ceva nu mi-a permis. Era o voință în interiorul meu care nu-mi dădea voie să mă dau mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
colectiv se pregătea pentru testul de ora aceasta, de la filosofie. Am fost anunțați că vom da o lucrare și eram siguri că avea să fie greu, la fel cum sunt toate testele anunțate. Toți colegii mei, în afară de câțiva, aveau capetele aplecate asupra unor cărți groase cu file subțiri și cu copertele de un albastru închis. Salut, Filip! spusei în timp ce intram în bancă și îmi puneam ghiozdanul greu în pupitru. Salut, Davirum! zise colegul meu de bancă. El nu stătea cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
asupra unor cărți groase cu file subțiri și cu copertele de un albastru închis. Salut, Filip! spusei în timp ce intram în bancă și îmi puneam ghiozdanul greu în pupitru. Salut, Davirum! zise colegul meu de bancă. El nu stătea cu capul aplecat deasupra cărții de filosofie. Nu. El nu învăța mai niciodată. Rareori l-am văzut cu o carte în mână. Cu toate astea, ia mai întotdeauna note destul de mari. Mai întotdeauna copie. Acum era preocupat cu colega din spate cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așteptam și pe care-l simțeam adeseori ca fiind aproape. Acum era timpul de a face o schimbare. Păstrând aceeași față uimită și cu ochii în lacrimi, i-am verificat pulsul celui care mi-a fost coleg. Nimic. Mi-am aplecat urechea peste fața sa, încercând să văd dacă mai respira. Nimic. Totul trebuia făcut ca la carte. Trebuia să joc un teatru perfect și să spun exact cuvintele care trebuiau spuse, cu tonalitatea și cu mimica potrivite pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a peretelui. Ce trebuia să văd? Colegii mei trebuiau să sape aici, dar unde? Uitându-mă mai atent, mi-am dat seama. O bucată de pământ mai închisă la culoare, sub forma unui dreptunghi, se afla în mijlocul camerei. M-am aplecat să-l ating. Era uimitor. Mănușile aproape că nu existau. Simțeam prin ele ca și cum n-ar fi fost deloc. Era rece și negru, dar moale. Inexplicabil, mi-am pus toată palma pe solul întunecat. Șoapte au început atunci să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ploaia de fulgi și zise într-un receptor: "Drumul e sigur. Totul e bine. Dați-i drumul!". Se uită în jur și întrebă autoritar: Cine e șeful aici? Câțiva, suspicioși, se încruntară. Alții, intimidați, arătară spre mine bâiguind: "El". Se aplecă și trecu pe sub cablu, îndreptându-se în fața mea. Albăstriule, adică tu, ești liderul ăstora? făcu batjocoritor. Ce dracu' ai făcut, 'mâncat prea mult argint la micu' dejun? Nu știu la ce te referi cu "albăstriule", dar "da", eu sunt liderul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fi. Era slăbit îngrozitor de mult și părea că se va dezmembra de oboseală. Pe măsură ce eu devin mai puternic, tu slăbești! M-am apropiat de el cu pași mărunți, netemători, m-am suit pe prima și singura treaptă a tronului și aplecându-mă i-am pus mâna mea rece pe obrazul său de marmură. Biostir! Stră-strănepotul meu... Stând așezat pe tron își ridică tremurând o mână și o puse la rândul său pe obrazul meu de gheață. Și-a pironit privirea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
revină într-o anumită măsură la amintirea fervorii de care era stăpânită cândva. Pașii lui de ce nu erau anunțați de același scârțâit uscat? Merse de-a lungul rafturilor de cărți sprijinite de peretele interior și se opri brusc. Împăratul se aplecă spre cel mai jos rând de volume, smulse trei dintre ele și descoperi altele două în spatele lor. Scoase pe rând "Arta guvernării" a lui Mehain Jacquil, scrisă acum treizeci de ani, prin 2020, și "Tomul de pământ" a lui Xi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Trecu printr-un coridor îngust și la capătul lui dădu într-o incintă rotundă împrejmuită de geamuri, care ofereau mecanicului o vedere de aproape trei sute de grade. În fața ei erau tot felul de instrumente și un pupitru peste care era aplecat un om. Acolo, mecanicul stătea în scaunul său și se uita pe o hartă complicată, făcându-și calculele sale în timp ce trăgea din când în când câte o ocheadă la peisajul care se desfășura în fața ochilor săi. Ningea. Ningea tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ar fi vrut să fie recunoscut. — Și l-a recunoscut? — Nu. Dar a spus că l-ar recunoaște dacă ar fi adus În fața ei. Era foarte Înalt, foarte solid. Cu un piept enorm de gorilă, după cum spune ea. Mergea repede, aplecat În față. I-a fost teamă, totuși a Întors capul și l-a văzut cum se Îndrepta În mare grabă spre oraș. — Ce vîrstă avea bărbatul? — Nu era tînăr. Nici bătrîn. Foarte puternic. Înspăimîntător. Aproape că a luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mai În vîrstă erau cele mai numeroase. Printre cei singuri, cei mai mulți erau femei sau bărbați? Femeile, mai ales cele bătrîne, aveau tendința să se strîngă la un loc. Le vedeai aranjîndu-și scaunele În cercuri de șase, de opt, și se aplecau unele spre altele, lăsînd impresia că-și spuneau confidențe, deși se cunoșteau doar de cîteva zile. Cine știe? Poate chiar erau confidențe. Își spuneau ce le durea, ce le spusese medicul, ce tratament primiseră, apoi treceau la copiii căsătoriți, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
parc, bîndu-și paharul cu apă, sau, seara, ascultînd fanfara În fața chioșcului. Dacă s-ar fi dus el Însuși la negustori, Maigret ar fi pus Întrebări care probabil că i-ar fi mirat. „I se Întîmpla să rostească cuvinte inutile? Se apleca vreodată ca să vă mîngîie cîinele? Vorbea cu femeile de la coadă și le saluta pe cele pe care le Întîlnea aproape zilnic la aceeași oră? O văzuseră vreodată rîzÎnd? Măcar zîmbind?” Trebuia să se Întoarcă În urmă cu cincisprezece ani ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau chiloții roz. Avea gambele și coapsele groase, informe, așa cum se Întîmpla la vîrsta ingrată. Ai fi zis că sînt picioarele unei păpuși ieftine, a cărei culoare artificială o și aveau. CÎnd Întoarse capul, Maigret văzu o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
biletul. — Bine, domnule Pélardeau. Omul ar fi dorit să mai spună ceva, căută cuvintele, nu găsi nimic și renunță. — Pe aici... Lecoeur Îi dădu instrucțiuni cu glas scăzut lui Dicelle, deja ud, și deschise portiera din spate. — Urcați. Industriașul se aplecă și urcă primul În mașină. — Veniți, șefule? Maigret Înțelegea că Lecoeur nu voia să-l lase pe Pélardeau singur În spate. Apoi o porni pe străzi unde oamenii fugeau de ploaie sau se adăposteau sub copaci. Alții stăteau În chioșc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase nemișcat, cu răsuflarea tăiată, ca și cum s-ar fi sufocat. Și chiar avu o criză de astm. Fața Îi deveni roșie. Scoase o batistă din buzunar, deschise gura și Începu să tușească puternic, aplecat În față. Maigret Își zise că n-ar fi dorit să fie În locul colegului său. De data asta Îi lăsa altuia munca neplăcută. — Vă cer... — Vă rog, nu vă grăbiți... Cu ochii umezi, se strădui zadarnic să-și oprească accesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
tot împreună vin să-i tulbure somnul. S-or fi regăsit cumva în lumea umbrelor? Printre buzele strânse, îi scapă un scâncet încet, ca de copil. Pe cine ai iubit cu adevărat, Scribonia, pe mine, sau pe el? Livia se apleacă îngrijorată asupra lui. — Ce ai? Te doare ceva? Scutură din cap. Încearcă să i răspundă, dar cuvintele nu prind contur, înecate într-un gâlgâit de plâns. Din ce în ce mai uimită, Livia îl apucă cu putere de braț. — Și tu simți pericolul, nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Thapsus și Munda, divinul Caesar a ieșit învingător. La Actium, a învins Roma. Caesar și-a iertat dușmanii. El i-a privit pierind și acum poate să declare cu mâna pe inimă că nu mai are dușmani printre romani... Se apleacă brusc spre Livia. — Lasă grijile statului pe seama mea, dragă. Își modulează vocea: — Multe pot fi mai lesne îndreptate pe calea clemenței decât prin cruzime. Împărăteasa îi răspunde cu vocea tremurând de dispreț și mânie: — Generozitatea poate să devină îndemn și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tulburat Augustus, uitând să mai facă pe somnorosul. Nu-i vine să-și creadă urechilor. Pe Jupiter! I se cere să con damne un om pentru un leac contra durerilor de dinți! — Stai că nu e tot, sare Livia. Se apleacă asupra lui și coboară vocea: — L-a pus să ardă el însuși capul unui câine mort de turbare și apoi să și toarne în urechea cea mai apropiată de măseaua bolnavă cenușa amestecată cu ulei de chiparos. Cezarul deschide ochii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
civile sau penale, legea cere un juriu prezidat de un pretor. — Asta se întâmpla înainte, îi replică iute împărăteasa. Atât Iulius Caesar cât și tu v-ați asumat prerogative juridice extraordinare tocmai în cazuri de trădare. Coboară tonul și se apleacă asupra lui: — Ai uitat cine a ales numele celor trecuți pe listele de proscripție? Erau oare toți dușmani ai patriei? Augustus își stăpânește cu greu o tresărire involuntară. Acelea au fost prerogative speciale pentru vremuri extrem de tulburi, îngaimă cu greutate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cutezanța, se smiorcăie secretarul. Atinge podeaua cu fruntea. Împăratul îl privește consternat preț de câteva minute bune. Înțelege că e vorba de ceva foarte grav, altminteri Ianuarius - cu sobrietatea lui caracteristică - nu s-ar preta la un asemenea circ. Se apleacă și-l bate liniștitor pe umăr, îndemnându-l să se ridice. Îi arată din ochi taburetul scund, pe care-l ține întotdeauna la îndemână ca să-și odihnească picioarele. Libertul clatină cu tristețe din cap și-și masează cu un gest
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-și mototolească, nervos, poala udă a tunicii. Deci Strabo nu e un dușman necruțător, ci un aliat dis cret. Incredibil! Mintea întoarce ideea pe toate părțile, chinuindu-se să o descâlcească. Augustus își proptește palmele pe genunchi și se apleacă ușurel înainte. — Plautius Silvanus e prost ca un bivol, dar maică-sa, Urgalania, e o femeie deșteaptă. Ridică un deget în aer: — Ea e cocoșul și, după cum cântă ea, joacă toți. Așa că de părerea ei trebuie să-ți pese, nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]