5,357 matches
-
Kyoto : Părăsind grădina Hojo, ne îndreptăm spre Templul „Kiyomizu-dera”, dedicat zeiței cu 11 fețe, zeița Kanon. Avizi de cunoaștere și de frumos, ne-am înarmat cu răbdare și ne-am deschis sufletele, pentru a le încărca cu desăvârșita frumusețe din „ bătrâna capitală”... rămasă proaspătă prin pitorescul împrejurimilor, mai ales al grădinilor care m-au impresionat profund. Poarta templului este păzită de doi regi deva (nio) ce întruchipează înțelepciunea buddhistă. Se zice că : buzele regelui din dreapta sunt deschise pentru a pronunța prima
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
pe copilă, pentru a-i spu ne vestea cea nouă. Urmarea fu că În puține zile, exact la termenul stabilit de ducele Bertold, Adelheid porni spre reședința de pe Schlossberg, Întovărășită de sfaturile, lacrimile și de cele mai elegante bonete ale bătrânei sale protectoare. Dar stăpânul nu era acasă. Treburi urgente și prea puțin Îmbucurătoare Îl siliseră să plece pe neașteptate. Astfel că Hildebrand o dădu În grija părintelui Bernhard, duhovnicul și omul de Încredere al ducelui. Doamna ducesă va trimite poate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ce să zică. Duhovnicul zâmbi cu blândețe și-l pofti la un pahar de vin din viile domnului său, pe care-l Însoți cu nuci, miere și pâine proaspătă. Între timp, Adelheid fu condusă la chilia ei, sub oblă duirea bătrânei doice a ducesei, o cumătră rotofeie cu limbă ascuțită și cu o uriașă scufie albă, cum tânăra nu mai văzuse În viața ei. Într-o clipită, toate evenimentele de la Curte fură pomenite cu o repeziciune uluitoare, toți locuitorii castelului fură
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
una din serile trecute. Au necinstit-o unul după altul, până a murit. Conrad tresări Îngrozit. — Nu, Doamne, nu era domnița noastră. O cerșetoare bătrână care doarme acolo la grajduri i-a văzut leșul. Era o fată cu părul negru... Bătrâna a spălat-o și a cusut-o Într un sac de pânză, cum i s-a poruncit. Asta e treaba ei și-o țin acolo tocmai pentru asemenea Îndeletnicire. Spală morții și-i coase În sac. Adalbrecht cel generos nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a poruncit. Asta e treaba ei și-o țin acolo tocmai pentru asemenea Îndeletnicire. Spală morții și-i coase În sac. Adalbrecht cel generos nu cheltuiește cu sicrie pentru slujitorii morți. Câte leșuri a spălat și-a cusut În saci bătrâna e greu de numărat... Era speriată și l-a rugat pe omul meu ca nu cumva să mai spună cuiva. Altfel o să-i taie mâinile și-i vor scoate ochii, apoi o vor arunca la câini... Din vorbele slugilor a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noi), locul era înțesat de corturi și mașini, deci nici vorbă să găsim camere libere la căsuțe. Nici să mâncăm, n-am reușit acolo. Cu o bere în față îl așteptam pe Mircea la localul campingului; el negocia cu o bătrână de la bucătărie, care până la urmă ne-a fript niște carne, deși inițial refuzase ferm, fiindcă aștepta un grup organizat. Mai departe, pedalam spre Bicaz, cu oprire la port. Chiar în imobilul "căpităniei”, erau niște încăperi amenajate cu un confort peste
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
căruțe cu cai, pline cu fel de fel de obiecte și hăinăraie, ba și scaune și mese și dulapuri. Printre mulțimea de lucruri aruncate claie peste grămadă în căruțe, vedeam figurile descompuse de groază și neputință ale unor bătrâni și bătrâne care-și luau din priviri rămas bun de la locurile în care se născuseră și pe care o mare parte din ei nu aveau să le mai revadă niciodată. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu și întorci fața Ta de la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și la "oile" Tale pe care zici că le iubești? De ce?! "Tu n-ai făcut pământul din milă și iubire, Îți trebuia loc slobod, întins, de cimitire." (T. Arghezi) 18. BUNICA ȘI NEPOATA În timp ce bapțea era privegheată de cele două bătrâne care mai moțăiau, mai scăpau capul în jos, mai bolboroseau câte ceva, dar care își făceau cu maximum de competență trista lor misiune, părinții mei deja intraseră în posesia certificatului de deces al Silviei și, prin bunăvoința conducerii spitalului, obținuseră o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scări în camera bunicii. Ea era acolo și parcă o aștepta pe mama să-i relateze cele petrecute. Așa credea mama, în disperarea ei. Dar bapțea era moartă. Plecase fără să-și ia rămas bun de la fata ei. Cele două bătrâne și lumânările aprinse vorbeau de la sine un limbaj al tăcerii. Mama stătea în genunchi al marginea patului și săruta cu lacrimi mâinile muncite ale celei care-i dăduse naștere și o crescuse. Mama, mama, ce mă fac acum? Ce mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fără fetița mea? De ce, Doamne, de ce mă oropsești și le-ai luat pe amândouă deodată? Cu ce-am greșit înaintea Ta? Că ne-am sfârșit de urgia Ta și de mânia Ta ne-am tulburat. (Psalm 89:7) Cele două bătrâne stăteau deoparte. Mama, în genunchi, îi șoptea bapței rugăciuni în poloneză, ca și cum i-ar fi transmis post-mortem un mesaj printr-un cod secret cunoscut numai de ele. Tata a coborât din mașină și, ajutat de șofer, a dus-o pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de acasă. Da, asta era! Se ceruse "acasă" de pe patul de spital. Acum, odată ajunsă "acasă", nu mai voia să plece. Primele care au furnizat această explicație și au tălmăcit, în limbaj explicit, comportamentul nefiresc al animalelor, au fost, firește, bătrânele. S-au mai întâmplat, maică, s-au mai întâmplat și altă dată asemenea lucruri. Când mortului ia fost drag tare să trăiască sau dacă era tânăr, ori dacă i-a iubit mult de tot pe cei pe care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
coborât pe Pământ mai mult pentru a face rău decât bine, și că suferințele noastre îți furnizează senzații similare cu cele ale Marchizului de Sade! În partea de vagon a familiei Butu, era o liniște aparentă, încărcată de presimțiri sumbre. Bătrâna era bolnavă rău și toți ceilalți erau împrejurul ei pentru a-i fi de ajutor. N-a vrut, ori mai degrabă nu a putut mânca nimic. Cu anevoie a înghițit puțină apă. Atât. Stătea ghemuită pe un cojocel și gemea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
șase persoane. Atât. I-ai înecat, așa, ca pe niște șobolani scârboși! Fără pic de milă sau remușcare! Fără popă, fără cruce, fără lumânări, fără agheasmă... Mame cu prunci la sân, fete, băieței, tineri, tinere, bărbați și femei, bătrâni și bătrâne, toți, de-a valma, pluteau, cu burțile umflate în sus, ca niște hipopotami hidoși intrați în putrefacție, pe suprafața tulbure a Oceanului Planetar. De ce, Doamne? De ce? Să vă iubiți unul pe altul precum v-am iubit Eu. (Ioan 15:18
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
incertă... În cealaltă parte a vagonului, membrii familiei Butu urmăreau cu neliniște crescută evoluția stării de sănătate a babicăi, al cărei corp se diminua vizibil, proporțional cu creșterea și agravarea disfuncționalităților interne. Așezați în imediata apropiere a corpului suferind al bătrânei, se uitau la noi cu interes, străduindu-se să înțeleagă ce spunem și ce facem, întrucât, trăind într-o comunitate preponderent macedoneană, ei foloseau în vorbirea curentă dialectul macedoromân, nestăpânind prea bine dialectul dacoromân. Văzându-ne pe noi în genunchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
De ce? Cum e posibil? Nu se știau cu nimic vinovați. Erau oameni cinstiți, care nu intraseră niciodată în conflict cu legile Statului, câștigându-și traiul zilnic prin muncă onestă. Și atunci? De ce?? Familia Butu nu avea motive de bucurie. Că bătrâna încă mai era printre cei vii, era un miracol: o parte din sufletul ei hălăduia deja prin lumea umbrelor, căutându-și rudele și cunoștințele plecate înaintea ei la loc de odihnă veșnică. Un șuierat ușor, cu prelungiri înalte și opriri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să mâncăm și a făcut ordine în bordei. Apoi a căutat o lumânare și ne-a zis: Copii, eu mă duc până la moș Butu, să fiți cuminți. Da, mama. Bordeiul lor nu era departe de al nostru. Afară erau câteva bătrâne macedonene îmbrăcate în negru, care priveau cu ochi lipsiți de expresie spre linia imaginară a orizontului îndepărtat, peste miriștea țepoasă și pustie, pe deasupra bordeielor care se ridicau asemenea mușuroaielor noi de cârtiță. Moș Butu ieșea din bordei. Dumnezeu s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
social, pe mine mă bucură trecerea anilor, pentru că dintotdeauna mi-am dorit să ajung cu bine la un liman, deci, finalmente, să fiu întotdeauna bine în pielea mea, în rolul meu și în destinul meu, să devin finalmente doar o bătrână demnă printre ceilalți semeni, și asta nu întâmplător: momentul de culme, al stadiului gerontic, mi se pare că este singurul în care societatea masculilor, așa cum este ea funcțională în Balcani, este capabilă să vadă, să valideze, și cortexul femeilor. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
rostit ca pentru sine: of, numai Ilenuța noastră nu naște băiat! La care femeia din vis i-ar fi răspuns: ba, de data aceasta va naște băiat. Și au dispărut în memoria din care au fost venit. Tulburată de vis, bătrâna s-a trezit și așezată pe marginea patului ei din blăni de lemn, având ca saltea câteva piei de berbec cu lână bogată, a memorat visul până spre zori, când a trimis vorbă pe un drumeț să vină la ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
s-a lăsat și a insistat cu telefoanele până a obținut o nouă aprobare pentru serbare, numai pentru noi de data aceasta! Se mai curățaseră și drumurile... Cei 17 kilometri ce ne despărțeau de Penitenciarul Tichilești i-am străbătut cu bătrâna mea Dacie într-o echipă de doar cinci persoane și doar în treapta a doua. Ne-am dat seama în timpul drumului de marea protecție și de jocul Mamei: dacă ne-ar fi permis să plecăm de Ajun, ne-am fi
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
un joc al evoluției și înfrumusețării individuale și colective. Planificări și... planificări! Cu mult timp înainte de plecare am studiat harta, am ales traseul, am calculat kilometrii și... leii necesari. Am împărțit la cinci și am obținut imediat creditul individual datorat bătrânei Dacii: 300.000 de lei de persoană. Școlăresc și... cam lumesc! - veți fi tentați a lansa vreo răutate. Așa o fi, dar... eu de unde să scot banii necesari? Iată că v-am și răspuns! Conform hărții studiate, de la Vaslui spre
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
faci! Mamaia! Mamaia Paraschiva. O femeie bătrână de la țară, mărunțică și puțin adusă de spate, îmbrăcată permanent în negru și îmbrobodită la fel de cernit (conform statutului de vădană respectabilă) și care mai mult își târșâie picioarele prin casă, decât să meargă. Bătrâna nu mai cere nimic de la Dumnezeu pentru sine, căci... chiar nu mai are nevoie de nimic... Poate doar de puțină sănătate, căci o mai dor pe ici, pe colo, oasele, nu mai are măsele să mestece bine, iar de sărbători
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
când, măcar toamna, când se face vinul!... Iar până atunci... câte-un telefon a neuitare. Să aibă și ea motiv să mai tragă ștergarul frumos brodat de pe aparat, să nu-l biruie praful. De-ar ști ei cum adoarme seara bătrâna fixând cu ochii înlăcrimați dușmanul cel încăpățânat în muțenia-i chinuitoare! Și se mai plânge c-o dor ochii de la televizor! Femeie cu frica lui Dumnezeu, n-am auzit-o niciodată hulind sau bârfind, cât despre înjurături... ferească Sfântul! Viețuiește
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
mamaie! Acum, vom sta cu picioarele în apă timp de zece minute! Atât! Și cu mâinile pe genunchi, cu palmele în sus și îndreptate spre fotografia lui Shri Mataji. - Da, mamă! O să țin mâinile îndreptate spre icoană, așa cum spui tu! Bătrâna era plină de surprize! În mintea ei, în conștiința ei, în sufletul ei, fotografia lui Shri Mataji se identifica cu icoanele de la capul patului de la ea de-acasă, la care se ruga, cu evlavie, în fiecare seară, înainte de culcare! - Bine
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
care se ruga, cu evlavie, în fiecare seară, înainte de culcare! - Bine, mamaie! Ține mâinile îndreptate spre icoană! Au urmat câteva minute de liniște. De liniște în încăpere, dar și una interioară. Se auzeau doar respirația greoaie și ușor șuierătoare a bătrânei și clipocitul apei la mișcarea picioarelor prin ligheane. - Mamaie - o apelă ginerele în șoaptă - simți ceva în palme? În degete? Pe corp? - Ce să simt, mamă? Nu știu... ia, ca niște furnicături prin degete! - Sigur, mamaie? - Da, mamă! - răspunse bătrâna
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
bătrânei și clipocitul apei la mișcarea picioarelor prin ligheane. - Mamaie - o apelă ginerele în șoaptă - simți ceva în palme? În degete? Pe corp? - Ce să simt, mamă? Nu știu... ia, ca niște furnicături prin degete! - Sigur, mamaie? - Da, mamă! - răspunse bătrâna, de data aceasta mai sigură pe ea. Niște înțepături... niște... furnicături... - Prin care degete, mamaie? - Cam prin toate, mamă! Dar, mai ales, la mâna asta... Mamaia indica mâna stângă, mână la care suferise cândva o semipareză, survenită în urma unui preinfarct
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]