4,874 matches
-
elenistică, În lumea greacă sursele Îi atribuie un caracter de rezervă Însuși „discursului sacru” despre personaj, rezervă tipică pentru miturile legate de cultele misterice. În același timp, sunt documentate niște practici rituale rezervate unor comunități particulare, ca, de pildă, Attideia, celebrate de orgeoni din Pireu (Vermaseren, 1977-1989, II, pp. 75 sq. nota 262: secolul al III-lea Î.Hr.), În care erau pregătite două tronuri și o kline pentru Cybelexe "Cybele" și perechea ei. Poetul Nicandros (Alexipharmaka, 6-8) amintește, alături de acele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale zeiței Rheaxe "Rhea", despre care adnotatorul lămurește că sunt „locuri sacre subterane” În care se depun vires după sângeroasa consacrare a Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile sacre (òrgia) În cinstea zeului, rituri care apar caracterizate În sens „mistic”, altfel spus cu aspecte rezervate și În legătură cu istoria divină, chiar dacă nu este posibil să știm dacă erau Înzestrate și cu elementul inițiatic propriu misteriilor. De altfel, misterii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epoci și În primii ani ai Imperiului, fiind ținta unor aspre satire din partea lui Juvenal. Prin intervenția lui Claudiu (41-54 d.Hr.) și mai ales a lui Antoninus Pius (138-161 d.H.), este instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist creștin poate servi ca expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul unei practici cultuale misterice. Firmicus Maternus, descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați ai zeului izbăvit! Și pentru noi va exista mântuire de suferințe” (De errore profanarum religionum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
veac d.Hr. Într-o formă inițiatică sau ezoterică, răspândindu-se cu același succes În mediile urbane și În taberele militare risipite În teritoriile Imperiului. Cult doar pentru bărbați, lipsit de o dimensiune publică, consumat În Întregime În cercul inițiaților, celebrat În interiorul Întunecoaselor spèlea („grote”) care sunt totuși un simbol al vastului cosmos, mitraismul se dovedește, În chiar structura sa misterică, rod unic al unei originale creații religioase elenistice, În stare să contopească În unitate elemente ale străvechii tradiții iranice și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
așa cum sunt cultele de la Eleusis și din Samotrace, rămân esențiale și atrag la ele credincioși din cele mai diferite naționalități. Importanți reprezentanți ai Romei republicane, ca Sylla, Cicero și Atticus, iar mai târziu numeroși Împărați ajung la Eleusis pentru a celebra acel cult care, după cunoscuta definiție ciceroniană, i-a Îngăduit omului, smuls din viața sălbatică și purtat către civilizație, „să cunoască principiile fundamentale ale existenței”, după ce a Învățat „nu numai motivele pentru care să trăiască bucuros, ci și cele pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Este vorba despre proiectul de controlare și reglementare a numeroaselor dansuri dionisiace prezente În Egipt, formulat de Ptolomeu al IV-lea prin cunoscutul edict care ni s-a transmis În Pap. BGU 1211 (cca 215-205 Î.Hr.). Tuturor celor care celebrează cultul lui Dionysosxe "Dionysos" li se impune să prezinte propriile scrisori de acreditare: ei vor trebui să Îi Înmâneze autorității copia „discursului sacru” pe care se Întemeiază riturile și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ce merg de la asimilarea regilor și reginelor elenistice, Împăraților și Împărăteselor și a altor membri ai familiei imperiale cu o zeitate sau alta a panteonurilor tradiționale la o asociere a acestora cu zeitățile titulare ale sanctuarelor și cu practicile rituale celebrate În ele În calitate de sșnnaoi (locuitori ai aceluiași templu), de la oferirea de victime animale „pentru sănătatea” sau Înseși persoanei respectivului theòs/divus suveran la Înființarea unor sărbători periodice cu Întreceri atletice și preoți specializați cu diferite funcții, printre care cea de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îngrijirea potrivită pentru fiecare caz. Devoțiunea și recunoștința credincioșilor, atestate de numeroasele inscripții de la Epidaur și din celelalte sanctuare ale lui Asclepios, capătă adesea În epoca elenistică forma aretalogiei sau a compoziției literare mai mult sau mai puțin răspândite care celebrează puterea vindecătoare, În sens larg mântuitoare, a zeității. Una dintre cele mai vechi atestări ale genului este oferită de poemul lui Isyllos din Epidaur, din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.Hr. (Longo, 1969, no 44). Și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
siguranță mult mai răspândit decât transpare din documentația noastră ce cunoaște totuși cazuri analoage: cel al Pelerinului Proteus pentru care stă martor tot Lucian (De morte Peregrini) și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Proteus pentru care stă martor tot Lucian (De morte Peregrini) și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al lui Lucian, motivat În misiunea lui denigratoare și de extraordinara faimă obținută de noul oracol, atrage atenția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este dedicată În Întregime descrierii unei călătorii În lumea de dincolo Întreprinsă de un drept pe nume Wșr³z, care, după ce bea o poțiune făcută din vin și măselariță (may ud mang: cf. Gnoli, 1979b, pp. 437 sqq.), În timpul unui rit celebrat În fața templului focului Farr½bayxe "Farro>bay" din Fars, reușește să-și despartă de viu sufletul de trup pentru șapte zile și șapte nopți. Sufletul se Îndreaptă către Vârful Legii (vârful muntelui Har³, centrul lumii: cf. supra) și către podul Åinvant
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ghi (unt purificat) pentru a fi mâncată de preotul oficiant principal (z½t: cf. infra) și, eventual, de alți celebranți. Acest ritual (yasna) se Îndeplinește Înaintea focului, Într-un mediu diferit de cel În care este păstrat focul Însuși, și este celebrat de cel puțin doi preoți, un z½t (În avestică, zaotar), care recită și un raspș (În limba pahlavi, r³spșg), care se dedică, În principal, Îngrijirii focului. Z½t stă așezat la o masă joasă și pătrată, În fața unei alte mese pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jertfelor umane: „captivos immolant diis suis”, acuza o bulă a lui Onorius al III-lea, iar această practică este atestată În mai multe rânduri de istorici care povestesc despre aventurile și cruciadele declanșate pentru convertirea balticilor la creștinism. Cultele se celebrau mai ales În păduri sau În locuințele private, Însă există și informații despre câteva edificii folosite doar În scopuri sacre, iar săpăturile arheologice au scos la lumină rămășițe ale unui mic număr de sanctuare din mileniul I d.Hr. BibliografieTC "Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
panteonului. Este imediat clar cazul lui Freyrxe "Freyr", zeul celei de-a treia funcții, rezervată generării plăcerii. După cum spuneam, el este reprezentat cu un membru viril mare (simbol rezervat fecundității) și oferă muritorilor pace și plăceri fiind invocat atunci când se celebrează căsătorii. Urmează Thorrxe "Thorr" care este propriu-zis zeul războiului și deci reprezentant al celei de a doua funcții (În termeni indo-europeni), cea militară. Explicația pe care o dă Adamxe "Adam" referitor la el și la Wotan (= Odin) este În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1957) preferă să o vadă ca pe o divinitate infernală, legându-i numele de termenul holda „daemonum turba”, din germana nordică veche. Tacitus (Germania, XLIII) amintește doi zei pe nume Alci: „La naharvali există o dumbravă sacră, În care se celebrează un vechi rit religios. Ritul este condus de un preot În veșminte de femeie; identificând apoi zeii cu divinități romane, naharvalii Îi indică pe Castorxe "Castor" și Poluxxe "Polux": ș...ț pe aceștia lumea Îi venerează ca frați și tineri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
afla încă în Babilon, ori tocmai se întorcea într-o țară care făcea parte deja din Imperiul Persan. Israel, în plus, nu mai avea templu sau încă nu-l reconstruise, adică nu dispunea de un „loc sacru” pentru a-l celebra pe Dumnezeu său. Gn 1 propune o soluție destul de originală la această problemă: afirmă că „timpul” prevalează asupra „spațiului”. De exemplu, trei zile întregi sunt consacrate exclusiv timpului, cele mai importante trei zile ale săptămânii: prima, a patra - chiar la mijlocul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
ca și în cazul altora, rămân, obligatoriu, foarte vagi. Există cu adevărat un „fundament” în patrimoniul popular al ceea ce a devenit „poporul lui Israel”, dar nu este posibil să regăsim ușor dedesubtul a tot ceea ce a adăugat tradiția pentru a celebra aceste figuri ale strămoșilor. III. Data redactării unor texte cheie Cu privire la povestirile despre strămoșii lui Israel trebuie să mai adăugăm un ultim aspect. Multe texte fundamentale din aceste capitole ale Genezei s-a demonstrat a fi tardive, adică, au fost
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
adică pură ficțiune. După definiția lui Victor Hugo, „epopeea este istoria ascultată la poarta legendei”. Conform acestei definiții poetice, povestirea încearcă să-i laude pe eroii săi, să-i înfrumusețeze pe actorii și evenimentele la care participă, mai mult să celebreze decât să descrie și să producă în cititor sentimente de admirație. Cu siguranță, primul scop nu este acela de a ascuți simțul critic. Pentru a deduce elementele istorice din această povestire epică, este indispensabil să le extragem din coaja lor
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și unul și altul. Fiecare document vrea să convingă luarea unei poziții politice sau atitudini religioase aparte și „dă informații” numai despre ceea ce intră acest plan. Relatarea biblică din 2Rg 9-10 îl laudă pe Iehu, reformatorul religios, în timp ce documentele asiriene celebrează vitejiile regilor lor și vor să justifice prerogativele lor asupra unui imens imperiu. Pentru a demonstra că punctele de vedere pot varia destul mult de la un document la altul, citez un ultim exemplu cu privire la Iehu. Profetul Osea, care își desfășoară
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
din cetate cu prada pe spate urmat de un alt soldat care împinge în fața sa doi locuitori abia făcuți prizonieri și destinați - foarte probabil - să fie slujitorii săi. Prizonierul care merge la stânga are mâinile legate. În jos, soldații și vivandierele celebrează victoria mâncând și bând sub privirile unei santinele. a. Textul 2Rg 18-20 Textul biblic 2Rg 18,13-20,19 menționează explicit o singură campanie a lui Senaherib împotriva cetăților lui Iuda, în anul al paisprezecelea al domniei lui Ezechia (2Rg 18
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
adevăratei puteri este de a nu se putea desființa ca putere, de a nu se putea desprinde de cel supus și de a-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere, ea își celebrează supremul eșec, așa cum suprema ei bucurie este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
căuta și nu se poate găsi decât întorcându-se la mine. Pentru că eu l-am ajutat să se caute și să se găsească, în mine el se iubește pe el. În mine și în iubirea lui pentru mine, el își celebrează eul dobândit. El a ajuns să se știe și să se iubească iubindu-mă pe mine. Iubirea de sine a sfârșit ca iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Potolindu-și durerea, Voința devine artistă. Spectacolul devenirii și formelor nu este de aceea decât natura înțeleasă ca muzeu imens, iar omul, care este forma desăvârșită făurită în Atelierul divin al creației, reprezintă chipul în care Voința, Unul Originar, își celebrează eliberarea supremă. Scenariul acestei apolinii divine, funcționând terapeutic față de Creatorul ei, este reeditat întocmai în Geneză. Înainte de a deveni cumpănire, stare proiectivă a Facerii, plutirea lui Dumnezeu peste ape este pura bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
bine (era un binecunoscut membru al Societății ieșene "Junimea"). Tinerei fete i s-a permis peste puțin timp să se întîlnească cu Iorga, iar în ianuarie 1890 schimbau inelele de logodnă. În cele din urmă, în aprilie 1890, s-a celebrat la Iași căsătoria dintre Nicolae Iorga și Maria Tasu52. La puțin timp după aceea, tinerii căsătoriți au plecat în Italia. Familia Iorga a petrecut două luni de la sfîrșitul primăverii și începutul verii, străbătînd Italia în lung și-n lat. În
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]