6,287 matches
-
crestele de la Beit Jalla. Lumina era rece și tăioasă, limpede, transparentă cum e cristalul, o lumină care probabil a fost revărsată asupra noastră ca un avans al zilelor Îndepărtate, când suferința va lua sfârșit, când Ierusalimul va fi eliberat de chinurile sale, iar cei care vor veni În locul nostru vor trăi liniștiți, plini de considerație față de semenii lor, o viață cumpătată și de bun-gust: atunci lumina cerului va rămâne așa pentru totdeauna. Frigul era cumplit, pătrunzător, dar Fima În bluza sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
botul În pământ. E posibil, Își zise Fima, ca ăsta să fie fiul fiului fiicei fiicei celebrului câine Balak, care a turbat În urmă cu optzeci de ani și a semănat groaza pe toate străduțele astea până când a murit În chinuri cumplite. Într-una din curți zări ruinele unui palat construit de copii din lăzi și cutii de ambalaj stricate. După care observă că pe zidul sinagogii Izbăvirea Sionului - micul sanctuar al comunității din Meshed - se lăfăiau câteva lozinci și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
partea femeii, chiar dacă nu putea s-o facă pe față. Avea s-o ajute să împiedice divorțul, iar în indignarea lui nu observa că de fapt nu urmărea decât să se răzbune pe Gerda și pe Hackler pentru propriile lui chinuri, pe care adesea și le ascundea în acel registru jos propriu vocii tatălui său. Într-o duminică după-amiază, după a treia sticlă de vin, când „Oha“ lăsă să se înțeleagă că ar dori să divorțeze - fiindcă și-a găsit alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
împăcasem cu Mark doar pentru că era soluția cea mai la îndemână, m-aș fi simțit probabil puțin mândră de mine. Până la primul telefon. Era Lisa. Sper că ești fericită, se răsti ea. Doar pentru că tu ți-ai supus căsnicia la chinuri și torturi, acum cu toții trebuie să facem același lucru. Ce am mai făcut? am întrebat pe un ton implorator. Cred că știi ce ai făcut. Sper că nu are de gând să mă pună să ghicesc. — Te rog, Lisa, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de mic, încât l-ai fi putut ușor băga într-un sac de merinde. L-am văzut de-atâtea ori, când moartea sfredelea pământul între cizme, când caii, cu picioarele din față retezate, clătinau capetele ca urșii, cerșindu-ne sfârșitul chinurilor, cu privirea lor deșteaptă! Atunci maiorul nostru era bun și blând. Ridica umerii neputincios și telefona la Divizie că lupta e inegalăă Răcnea numai înainte și după atac, atunci când distanța dintre noi și zona de foc era destul de apreciabilă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără preț pe locul josniciei mele. Rămâi să-ți spun tot adevărul. Când Egon a înțeles că nu mă vrei, te-a împins în brațele mele numai ca să-l copleșească suferința. Acum el pictează capul copilandrului. Îi plămădește chipul din chinurile geloziei, cu cuțitul pe care i l-ai înfipt în inimă fără să-ți dai seama. Ai fost un instrument, de care el s-a servit pentru ca din durerile iubirii noastre să conceapă chipul lui Eros. Când intrai în atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pare o ficțiune, așa cum e lăsat, ca un fond ultramarin în filigrama de argint a brazilor eșalonați pe un singur front rărit. Și deodată îmi simt dorința confiscată, împreună cu durerea aceea, ca de dinte găunos. A rămas undeva, departe, și chinul și Gloria”. O clipă mai târziu, Ferdinand Sinidis își prezentă toate scuzele, mărturisind că visase cu ochii deschiși. „Țineam să spun cu totul altceva”, făcu el oarecum încurcat, după ce se înghesui în fundul fotoliului. Pe chip i se citea suferința, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în felul acesta cuvântase boierul Costache, în fața conacului moșiei Bejgani. Eu tălmăceam anapoda. „Degerăturile de la picioare le-am căpătat la vânătoarea din pădure. Era o iarnă cumplită cu ger siberian, în care timp de zece ore suportasem cele mai cumplite chinuri, în inima codrului nu departe de un hoit de cal, pus acolo de momeală pentru fiarele înfometate. Comandantul batalionului poruncise să i se facă un adăpost de scânduri, între doi copaci. Își trecu prin ferestruică țeava puștii, așteptând apropierea lupilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a părea jalnic de slab și de invidios. În schimb, puse toate aceste sentimente și dorințe complicate Într-o povestire pe care o intitulă Vârsta de mijloc. Eroul, Dencombe, era un romancier a cărui operă, produsă lent și cu imense chinuri, era respectată dar nu cine știe ce apreciată și acum, aflat la vârsta mijlocie, suferea de o boală care amenința să Îi spulbere speranțele de a obține gloria. „Aceasta fusese durerea cea mai ascuțită din ultimii câțiva ani - sentimentul trecerii timpului, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
echilibrul mental era perturbat“, pentru a folosi o formulă din criminalistică, cu nimic mai puțin tragic din această cauză. Oroarea și compasiunea Îl aruncară Într-o stare vecină cu prăbușirea și Își anulă călătoria la Roma, incapabil să facă față chinului de a participa la Înmormântare. Se oferi, În schimb, să meargă mai târziu la Veneția, să o ajute pe Clara Benedict să strângă lucrurile lui Fenimore. Și cât de târziu avea să se Întâmple aceasta... Toată luna februarie și cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
inima grea de presimțiri negre. [Pe scenă, Guy Domville se apropia târâș de final. Pentru majoritatea prietenilor autorului, aflați În sală, el venea cu pas de melc, căci doreau din tot sufletul să se termine, sărmanii actori să scape de chin și trăgătorii de la galerie să rămână fără ținte, doreau ca propriul lor disconfort să ia sfârșit. „Dă, Doamne, să se termine mai repede!“ se rugă În gând Elizabeth Robins, Îndemnându-i pe actori să grăbească ritmul. Dar, parcă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fel Încât fiecare incident mai neobișnuit să aibă două explicații posibile, una naturală și una supranaturală, și tocmai faptul că narațiunea rămânea nedecisă până la final Întreținea mai mult decât orice altceva suspansul. Câțiva Îi scriseseră implorând să fie iertați de chin printr-o explicație auctorială asupra naturii „reale“ a cazului, cereri pe care le eludase În mod politicos. Anticipa alte asemenea pledoarii odată cu publicarea În volum, luna viitoare, Împreună cu altă povestire amplă, Covering End, pentru completarea și rotunjirea cărții. Era reciclarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
s-a întâmplat, de la primul și apoi de la al doilea rând de dinți, cu începutul școlii cu tot, cu jocul ei de bile și cu genunchii zdreliți, cu cele mai timpurii secrete mărturisite la spovedanie și, mai târziu, cu toate chinurile credinței, s-a transformat demult într-un morman de hârțoage vechi ce au dat naștere unui personaj care, abia așternut pe hârtie, nu a mai vrut să crească deloc, a început să spargă cu glasul său, cântând, tot ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ziua ei de naștere, ori de Ziua Mamei? În orice caz, încă înainte de al Doilea Război Mondial îmi închipuiam că sunt în stare să-i dăruiesc mamei mele ceva deosebit, un articol de import. Stăteam multă vreme în fața vitrinelor, savuram chinurile alegerii, ezitam între un platou de cristal din magazinul Sternfeld și un fier de călcat electric. Până la urmă a fost obiectul de la Siemens, foarte frumos și ca formă, al cărui preț enorm mama l-a aflat în urma unui interogatoriu sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în calitate de mogul mediatic. Împreună cu el și Babka lui, care a împlinit o sută șapte ani și pentru care el, ca să-i serbeze ziua de naștere, în cuprinsul atât de contorsionat, din punct de vedere temporal al romanului Șobolanul - și în pofida chinurilor produse de intense tulburări de prostată - și-a asumat chiar osteneala unei călătorii în Kașubia. Și, din cauză că moartea timpurie a Tullei Prokriefke nu putea fi decât bănuită - într-adevăr, tânăra de șaptesprezece ani cu sarcină avansată a fost salvată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
noastre de tancuri se împotmolise cu puțin înainte de Moscova, mai întâi în noroi, apoi în zăpadă și gheață. „Taica Gerul“ a salvat Rusia. Și ce anume m-a ajutat la nevoie? Între timp, țelul tuturor dorințelor avea un nume. Trăiam chinurile primei iubiri, pe care nu o poate depăși nici un acces ulterior de vanitate. Durerea de dinți nu-i nimic pe lângă asta, chiar dacă și acest martiriu este însoțit de o durere care se umflă și se dezumflă, care se întinde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce mă rodea. În orice caz, îmi lipseau, în același timp, și una, și alta. Nevoia mea avea o dublă natură. Una din ele rămânea întotdeauna trează. Și cu toate astea, privind înapoi, nu mă văd expus în întregime dublului chin. La fel cum una putea fi rezolvată, datorită unei reprezentări plastice neclare, cu mâna dreaptă, iar apoi ca stângaci convalescent, pentru a o rezolva pe cealaltă aveam o provizie de mărfuri de schimb. Aceasta a venit însă pe piață abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și a trebuit să o iau în urma lui pe jos, singur pe toată distanța aia lungă. Un ritm atât de agitat miroase a trudă care te face să asuzi, nu glumă, și a cartele de muncă grea câștigate cu mult chin, dar nu era chiar atât de rău, din cauză că în timpul aproape oricărui schimb cădea curentul pentru o oră sau două, ceea ce nu era neobișnuit; pretutindeni, oprirea curentului făcea parte din cotidian și era acceptată la fel ca destinul. Când stăteam degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Înălțimile Libanului, eu i-am dat al naibii de bine de cap; dar, Înaintea ei, maeștrii Îmi rezervaseră alte probe, mai ușoare: am aflat o patacă pe fundul mării, o pădure izvodită din văzduh, un potir În fundul pământului, un hanger condamnat la chinurile Iadului. Tu nu vei căuta patru obiecte magice, ci pe cei patru maeștri care compun tetragonul Divinității, ascuns În dosul vălurilor. Acum, devotându-se unor pioase Însărcinări, ei stau roată În jurul taurului de fier; se roagă alături de frații lor, akilii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
greșite.“ Și totuși, lui Norman nu-i era teamă. Departe de asta. Era Încrezător și puternic. Avea un plan pe care-l ducea la Îndeplinire. De ce se gândise la raport? La vremea aceea, fiecare frază fusese elaborată cu grijă, cu chinuri. Faptul că acum Îi revenise În minte Îl deranja. „Atenție! Șaisprezece minute și numărătoarea continuă.“ Norman trecu În revistă cadranele indicatoare din fața sa. Se afla la două sute șaptezeci de metri adâncime și urca cu repeziciune. Deja nu mai exista cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
veșniciei. Astfel, tu, neiertatul, ești silit să dai socoteală de tot. De tine și de lume. Și nu mai poți defini nicicum vre-un rost, fie că-i vorba de iubire ori de cea mai cumplită ură dacă, mîngîiere sau chin, nu risipești în dăruire. Pentru că sensul lumii este dat numai de jerfă și singur gîndul omului nu poate înălța nimic, oricît de efemer, fără să se simtă învelind ierburile, izul iute al mirosului de sînge.” Are dreptate. Dar cum să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
bine. Îi spuneam destul de recent Doctorului că, dacă un aparat fantastic ar înregistra concluziile la nivelul istoriei, din pîlnia sa s-ar auzi, strigat de miliarde de voci, un singur vuiet: „-Să nu mor, să nu mor! Să-mi piară chinul, cumva, dar să fiu veșnic. Doar, doar apare-va o bucurie.” Iată-l acum pe V. tînăr complet altfel decît ceilalți ce, după o primă lovitură primită, devin entuziaști în fața drumului închis, parcă vrăjiți de șansa de a-și pierde
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
spui cum e dar ai să-mi spui cum se vede.” „-Se spune că există și morți fericite” -îmi răspunde el. „-Eu n-am întîlnit dintr-astea. Am întîlnit aparențe de fericire la imbecili sau la cei ce au suferit chinuri groaznice dar față de ele am rezerve. Se spune că doar creștinii adevărați au parte de morți fericite, care să-i umple de bucurie. Doar sfinții. Dar și aici e un paradox. Amintește-ți că-n tîrfă n-a avut nimeni
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
muri. Dar nu așa, el va cunoaște moartea. Cel pur, poate că și el o va primi dar va trece prin asta fără să o recunoască. Faptul de a-ți pieri optimismul inconștient, de a te supune cu bună știință chinului cel mai atroce pare a avea un rost. Te lămurește, măcar, căci, altfel și cîinii crapă și zac umflați și inseminați de muște la marginea drumului.” „-Vrei să spui”-exclamă tînărul V.-“ că dacă-ți alungi din minte imbecilitatea cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
satisfacție primitivă“-îi răspund. „-Să o descoperi, e altceva. Devii complice cu rostul lumii. Și cît de fericit e primitivul? El păstrează încă atmosfera caldă a raiului murdărit de păcat. N-a ajuns să-l distileze și să-și ascută chinul. Visează încă o întoarcere la gemă. Tot atît de aproape de paradisul pierdut ca și sinucigașul în visul său. Mai ușor de mîntuit căci păcatul amorf n-a prins încă structură dar fericirea sa cunoaște lacrimi și durere. Neputîndu-și-o proiecta, n-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]