7,296 matches
-
ceilalți călugări din mânăstire se mirau de puterea lui de taur atunci când punea mâna să care lemne, să sape sau să transporte greutăți enorme? Nu-și dădeau seama că era îmboldit de o energie ce se revărsa precum un râu? Chinuit de acele îndoieli, se refugia în munca fizică tocmai pentru a evita să fie prins la mijloc de năluciri, să fie pritocit de fantezia sa fără margini și prejudecăți. Cu voință se puteau muta din loc și devia albiile râurilor
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dispută pâinea cu veverițele, fructele cu păsările. Secetei și epidemiilor ce ne seceră voi ați adăugat și frica, teroarea, obidirea și ați înăbușit pe oricine ar fi vrut să mângâie chiar și un nor. Mai rău decât pe animale îi chinuiți pe țărani și păstori, fiindcă animalele atunci când nu mai pot se întind pe pământ și-și dau sufletul, în timp ce oamenii rezistă și trăiesc devenind o rană din cap până-n picioare, obișnuindu-se cu tortura. Sunteți niște bestii, iar cine v-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și pustie: Pentru a confirma dacă el se preface sau într-adevăr este pradă furiei și zăpăcirii, trebuie pus la-ncercare, dus pe marginea prăpăstiei și făcut să-și recunoască minciunile. Își schimbă mereu expresia, se eschivează, acuză, se zbuciumă chinuit de contradicții; cum e cu putință să stabilim dacă într-adevăr a căzut la sânul celei ce domnește peste infern și-i roade facultățile de a cugeta? Au votat în unanimitate și au hotărât să-l supună supliciului menit să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ce culoare avea șarpele, dacă avea aripi, dacă era foarte lung, dacă venea din pământ sau coborâse din cer. Cum puteam eu să răspund la atâtea amănunte? Viziunea fusese rapidă și se risipise cât ai clipi din ochi, de ce mă chinuiau în halul ăla? Nu te-au crezut. Eu, șarpele l-am văzut cu adevărat, tu mă crezi? Te cred, vorbești cu o persoană care, lăsând la o parte șerpii, a văzut zburând copaci, scări, cruci, cum să nu te cred
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
care acum, sper, va fi citită de toată lumea. Nu a fost nevoie de apărarea scrisă găsită printre hârtiile tale: Viceregele a semnat actul eliberării tale. Domnul fie lăudat, tinere consătean. Nu pari, prea mulțumit că ieși de-aici. Sau te chinuie alte gânduri? Acum nu știu unde să mă duc, nu știu nici măcar dacă prietenul meu del Tufo mai trăiește: în ultimii ani m-au izolat ca în primii ani și am suferit, mai ales că n-am putut să comunic cu nicio
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și că într-o zi or să se prăbușească peste noi. Și-or să ardă pământul ca pe o scoarță uscată. — Și de asta să-ți pui capăt zilelor ? — Vezi bine... Când ești convins că o să se întâmple, așteptarea te chinuie. La urma urmei, nu suntem și noi un fel de sinucigași ? Arătă spre pahar : Până și poșirca asta de-o îndoaie cu apă Șofronică... Vrem să trăim mai bine și tot rău facem. Pe de-o parte, ne lecuim, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel, parcă nici nu ne mai aparținea, devenise, mai degrabă, un instrument de tortură în mâinile lor. Nu era de ajuns că ne terorizau, ne torturau cu ajutorul unora dintr-ai noștri. Ne torturau chiar cu părți ale trupului nostru care chinuiau alte părți ale aceluiași trup.“ — Ceva nu e în regulă cu mine... cugetă Filip, rotind paharul în mână și privind prin el la tavanul luminat. Am devenit ordonat. Îmi găsesc cu ușurință hârtiile pe birou. Ba n-o să mă credeți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
către suferințele celuilalt, ci numai cu teama că ne va veni și nouă rândul. Tortura nu era niciodată pe degeaba și randamentul ei era maxim. E pierdere de vreme să torturezi doar pe câte unul, numai el singur se va chinui, atunci când nu va izbuti, până la urmă, să-și dea duhul. Tortura trebuia să fie un spectacol colectiv. Noi, ceilalți, eram obligați să privim. Și apoi să ascultăm spovedania celui care, cu șalele frânte, cu degetele șiroind din unghiile smulse, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai încuiate și locul cu mai multă strășnicie păzit decât acolo unde eram separați de întâlnirea cu propria moarte. Asta nu înseamnă că în închisoare nu se murea. Dar numai când voiau ei. Nu erau atât de naivi să ne chinuiască până la moarte, dacă simțeau că, în loc să ne temem, îi înverșunam. Poți lupta cu mâinile goale. Dar cu mâinile goale nu te poți sinucide. Dumnezeu cel adevărat, nu cel răstignit cu capul în jos, mânjit și încornorat, măscărit și scuipat, ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să vadă dacă a murit... Și luând altă smochină începu s-o mănânce. II În drum spre casă, cu mâinile la spate și cu gândul adunat într-un singur punct, Ioanide își bătea capul să rezolve o problemă care îl chinuia de câtva timp. De două săptămâni, el și doamna Ioanide erau supărați, și ca atare, conform obiceiului, nu vorbeau decât strictul necesar. De fapt, Ioanide era acela care începuse ostilitățile, într-o dimineață iritată. Când i se întîmpla acest lucru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Băiatul ăsta e milos ca o femeie. Mi-aduc aminte că a pus taică-său să taie niște pui de găină și s-a dat la o parte scârbit când a văzut că se scutură păsările. Nu era bătăuș, nu chinuia animalele. Mai încoace, a venit la o nuntă la țară, unde, cum știți, e obiceiul de a se trage cu puștile. A tresărit, uite-așa, când a auzit pocnetul, nu i-a plăcut. - Butoiescule, Gavrilcea are armă, trage cu revolverul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Parcă ar pricepe." Cu toate astea, era convins că Botticelli minte. Oamenii cu instrucție puțină au o mare capacitate, remarcase el, de a mimetiza stilul exterior al altora. Butoiescu prinsese maniera verbală a lui Ioanide și-l parodia imperceptibil. Ceea ce chinuia intelectul arhitectului era faptul de a nu fi absolut sigur că Botticelli disimulează, s-ar fi putut ca de data aceasta să fi fost sincer. Imposibil, de altfel, de știut, atât de impenetrabilă devenise din lipsă de reacțiuni marcate emoția
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
publice. G. are instinct politic. A fost amestecat în multe chestiuni dubioase, niciodată nu s-a putut formula totuși împotrivă-i o acuzare precisă. A știut să câștige asupra mea, care-i sunt superior intelectualicește, un ascendent necontestat. Ceea ce mă chinuie mai mult decât spectrul morții este bănuiala că am făcut o eroare grosolană. Tare mi-e teamă că tata are dreptate. Erou! Ce înseamnă un erou? Un individ care combate pentru o cauză măreață a umanității, pentru libertatea, pentru fericirea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de autoritatea supranaturală pe care o numim Dumnezeu. Zilnic descoperim adevăruri care se anulează reciproc și înaintăm inexorabil în obscuritatea universului. Suntem, fără îndoială, sclavii cunoașterii. Setea de a poseda secretul ce stă la baza acestei lumi ne domină sufletele chinuite de veacuri. Eternul dimensiunii spirituale a omului este cel care a insuflat materiei aflate în descompunere pe tot parcursul vieții, aspirația spre nemurire, spre cunoaștere. Evoluția din punct de vedere științific ne confirmă superioritatea rațiunii umane și nu de puține
Mitul lui Sisif – atributul cunoaşterii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
histrionismul posibil are un patetism greu de confundat. Nu are structurat un sistem de atașament anume în care să poată avea totală încredere, fiind suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau imaginar de relație al persoanei iubite. Se chinuie pe sine și pe alții căutând dovezi, niciodată suficiente. Devine astfel abuziv în relațiile de intimitate sau va imita modelul propriilor părinți, transmițând în acest fel un sistem de atașament nesigur anxios copilului. * Adultul cu atașament dezorganizat (cu doliu și
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
cocotieri, avocado, papaya. Aceste lucruri le mâncăm cu gura, și nu e bine. Guvernul ne-a refuzat, suntem înfuriați împotriva lui. Muncim mult, aducem pe lume copii care merg la școală, și nu există spital care să-i îngrijească. Ne chinuim degeaba să-i hrănim și să-i îmbrăcăm, copiii noștri nu ne dau nimic înapoi, ei nu au serviciu, sunt mereu în sat, iar nouă, părinților, ne este rușine. De ce aduc părinții pe lume copii? Pentru ca ei să se ducă
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Înțelegem, astfel, faptul că "o viață trăită în gelozie este lipsită de orice confort. Nu ne putem relaxa niciodată cu adevărat de teamă că vom fi deposedați de tot ce avem mai bun dacă suntem surprinși cu garda jos. Ne chinuie permanent dorința de a poseda și totodată frica de pierdere sau de distrugere a ceea ce avem" sau a ceea ce "credem puternic că ne aparține" (Holmes, Holmes, 2001, p. 135)66. Pretinzând exclusivitatea, persoana geloasă se concentrează mental și volițional atât
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
același timp gelozia, mai bine ne investim întreaga energie în iubire. Iubind, gelozia este eliminată. "Nici un îndrăgostit adevărat nu știe ce este gelozia", este convins Osho (p. 2003, p. 73). Dar nu numai invidia și gelozia ne răscolesc și ne chinuie, ci și ura. Potrivit lui G. Lipovetsky (2007), departe de a domoli pasiunile umane, civilizația bunăstării intensifică sentimentele de gelozie și de ură, rivalitatea și competițiile pline de ranchiună dintre egali (vezi p. 134). Ura scrie I. Filliozat (2006b) este "acumularea
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
acela este cu neputință de a veni să și-o mai ceară: ,,...dar o să îndrăznească să se mai întoarcă ? ... Dar dacă îndrăznește și se-ntoarce ?... Atunci ce-i de făcut ? ... Da dar sergentul se poate întoarce; popa, ba !’’ Îndoiala îl chinuie în mod continuu pe Stavrache, o scrisoare vine în sfârșit pentru a-l liniști, cineva îi scrie că sublocotenentul Iancu Georgescu a murit în război. Și totuși, în curând chinurile îndoielii îl cuprind din nou pe hangiu care cade în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în PTSD este rememorarea evenimentului traumatizant sau evenimentele și stimulii care îi amintesc persoanei de eveniment: veteranii de luptă fiind tratați de PTSD vor fi îndrumați să-și imagineze bălțile de sânge și scenele ucigașe și de moarte care îi chinuie după ce a luat parte la ele; supraviețuitorii unei răpiri își imaginează detaliile asaltului. Terapeutul de asemenea, urmărește patternurile de gândire distorsionată, precum vina de supraviețuitor și ajută clientul să le facă față, iar apoi să le combată. Imaginându-și în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
mașină de poliție și nici un corp însângerat. Din nou, întorc mașina și mă duc pe drumul meu pentru a nu întârzia la examen. Simțindu-mă mai bine, conduc aproximativ 20 de secunde și apoi gândurile și durerea reîncep să mă chinuie. De această dată ele sunt chiar mai intense. Mă gândesc "Poate am mers pe drumul unde era un corp întins deoparte și acum se află acolo". Poate nu am mers îndeajuns de departe și accidentul a fost cu câțiva kilometri
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
da înapoi și de a se teme de chinurile ce-i amenințau, încât le chemau spre ei și spuneau: „«Pentru ce șovăiți? Pentru ce stați? Să-mi fie scrijelat trupul (striga Gordie)! Să-mi fie răsucite mădularele! Să-mi fie chinuite oricât veți voi! Să nu-mi invidiați cumva fericita mea nădejde! Cu cât veți prelungi chinurile, cu atât îmi veți prilejui o răsplată mai mare! Am o înțelegere cu Stăpânul: în locul rănilor de pe trup, îmi va înflori la înviere haină
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
copii mulți, dar care nici pe copii nu-i iubea mai mult decât pe Domnul. Ele au murit fără ca să fi fost schingiuite mai înainte, ci li s-a tăiat capul direct întrucât prefectul însuși s-a rușinat să le chinuie mai mult căci își dăduse seama că a fost învins de niște femei”<footnote Ibidem, cartea a șasea, XLI, 18, p. 262. footnote>. Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, în Istoria bisericească, menționează un episod de-a dreptul mișcător. Astfel, citim că
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
Din cer le-am dobândit și pentru legile Lui nu țin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăși le voi dobândi» (II Mac. 7, 11), așa cum le înapoiază Dumnezeu luptătorilor pentru credința față de El. Tot așa a fost chinuit și cel de-al patrulea îndurându-și caznele și spunând că: „«bine este a muta nădejdile cele de la oameni și a aștepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El», înviere de care tiranul nu se va
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
logică, pe de o parte, și hermeneutică, pe de alta, este o ruptură. Idiomaticul devine transmisibil când îi revelezi forma. Orice lucru se află în forma lui și poate nu prețuim niciodată îndeajuns travaliul criticii și al hermeneuticii care se chinuie să facă transmisibilă această formă a individualului. Există deci și jos - cu hermeneutica - o republică a formelor, așa cum există una sus, cu logica. Iar dacă însumezi și înglobezi treptat formele de la care pleacă hermeneutica, obții, la limită, o teorie care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]