17,484 matches
-
Bucureștiul dintr-un capăt într-altul, cu sufletul plin de o pâclă scârboasă. Am ajuns acasă la o oră neprecizată, pe fosta Uliță a Vergului. Într-unul dintre punctele prin care clipocea odinioară, gârlița Bucureștioarei, azi bloc, mai vechi, din coasta Pieții Muncii. Am dat drumul la radio, prinzând muzică pe un post bulgăresc. Mi-am scos numai unul dintre pantofii vinovați. Am adormit buștean. Peste 3-4 ore, când m-am trezit în vâltorile unei dureri de cap, era în întregime
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
proporție înmărmuritoare de masă. Oameni de toată mâna, ce înainte poate l-ar fi scuipat cu plăcere, acum își lepădau jalbele, la capătul unor pelerinaje de zeci de kilometri, în dreptul patului său, simțindu-se fericiți să-și știe slovele în coastele unui băiat croit, după toate semnele, să devină ceva însemnat, dacă nu chiar un sfânt. Dacă aceasta, plus îndatorirea de a deveni poet erau specialitățile sale, Doru fu întrerupt din ambele, vineri după-amiaza, de sosirea unui mic grup de profesori
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scoată sufletul din ei, și-atît. Încolo, paște, murgule, iarbă verde! Mama lor de nemîncați! Păi animalul, bă ucenicule, se ține cu socoteală, trebuie să-i dai și lui. Că și mașina, n-o ungi? Ptiu, privește la iepșoara asta, numai coaste, te uiți prin ea... Haide, că avem treabă. Și se urcă și el. S-au oprit tocmai în câmpul Dudeștiului, la un tăinuitor mai vechi. Erau albi de praf. Au bătut în poartă. A ieșit o huidumă de om, atunci
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînă-mică și-i arătă starostelui un negustor. Acesta lovea cu pumnii coastele boilor strâmbând din nas. - A cui e boala asta? - Ce boală? sări proprietarul. Ăsta-i bou de Arad care a jucat la nunta Iu' împăratu' Traian! - Fugi, bă, d-acilea! Nu vezi că pică d-a-n picerele? E bun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
afară. Pe geamuri se împleteau florile frigului. - Mă, ce fel de hoț oi fi tu? se mira Oacă. - Hoț pârât, să n-am spor! râdea Nicu-Piele. Și mai răsuceau foițele soioase: - Trei ochi! - Șapte ochi! scuipa Florea. - Doi pe-o coastă! Se înfierbîntau trosnitorii: -Damă! - Bărbosul! Afară se așterneau nămeții. Câteodată se mai certau. Oacă începea garagața: - Mă, gloabă bătrână, tu cu Treanță ești rușinea hoților! El tăcea. Așternea cărțile pe patul tare. - Dacă omoară cineva într-o noapte pe toți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le cărau cu picioarele, lovituri după lovituri. Nici Gheorghe nu mai țipa. Se auzeau doar izbiturile. Comisarul tăbărâse cu cizmele pe capul lor, să-i zdrobească. Îi pisau, nu altceva. Hoții își fereau degetele și mâinile. Simțiră vârfurile ascuțite în coaste. O durere fierbinte li se adâncea în trup. Parcă i-ar fi tăiat cineva cu briciul. Când obosiră zbirii și se așezară asudați pe ladă, Paraschiv oftă ușor. Trase cu coada ochiului la tovarăș. Caiafa clipi, începînd să geamă. Tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noi mâna, să-i aruncăm pe ăștia de pe capră, ia să vezi... Jandarmul se dăduse jos la el: - Mă! Acu te leg! - Leagă-mă, na! Oamenii se îndîrjiseră în jur. Aveau ochii aprinși de ură. Perceptorii plecară repede, înfricoșați. - Pe coaste să vă fie! blestema Marița în urma lor. Să vă mănânce buba neagră pe voi și pe copiii voștri! - Doamne, măiculița Domnului, pune un foc să-i arză, că prea s-a răit lumea! - Prafu să s-aleagă de stătu ăsta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai adânc. Totdeauna ne reîntoarcem nemulțumiți și ne abandonăm nouă înșine, căci nu este ieșire din boala care ne poartă numele și pe care pierzînd-o, nu ne-am mai afla. Nu cred ca Dumnezeu să fi făcut pe Eva din coasta noastră, căci atunci ar trebui să ne înțelegem cu ea și altundeva decât în pat. Dar la drept vorbind, nu-i și aceasta o înșelăciune? Sîntem oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a lui Adam a plămădit Dumnezeu pe Eva, și de câte ori ne năpădesc fiorurile izolării am oferi Creatorului câte o "coastă", pentru ca, născută din noi, să ne sorbim în femeie propria singurătate. Castitatea este un refuz al cunoașterii. Asceții își puteau satisface dorința de pustiu mai ușor în preajma femeii, dacă spaima de "ispită" nu i-ar fi deposedat de adâncimea misterioasă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau nu e poezie.) Ești om până în clipa-n care oasele încep să-ți scârțâie de tristețe... După aceea, ți se deschid toate drumurile. Fără dorul de moarte, n-aș fi avut niciodată revelația inimii. Când îmi port mâna pe coaste ca pe o mandolină, senzația morții ia contur de nemurire. Iar când nimic îmi spune totul, simțurile se aprind într-un suflet gol. Și atunci, nimicul femeii supraviețuiește nimicului lumii. Din ce găsești mai puține argumente spre a trăi, din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu cartea cea veche în mână. Departe, munții cu fruntea încununată de codri, cu poalele pierdute în văi cu izvoare albe. Nouri mari, rotunzi și plini pare-că de vijelie treceau pe cerul adânc albastru; prin ei munții ridicau adâncuri și coaste-n risipă, stanuri negre și trunchete despicau pe ici pe colo negurile și un brad se înalța singur și detunat pe-un vârf de munte în fața soarelui ce apunea. Când soarele intră în nouri, ei părură roșii și vineți, tiviți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. El își lua calea iar spre pământ. Aproape de pământ, el șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pământului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urieșească, el a pus doi sori și trei luni în albastra adâncime a cerului și dintr-un șir de munți au zidit domenicul său palat. Colonade - stânci sure, streșine - un codru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau pintre coaste prăbușite, printre bucăți de pădure ponorâte în fundul râpelor până într-o vale întinsă tăiată de un fluviu măreț care părea a-și purta insulele sale ca pe niște corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răsfrâng în adânc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu oceanul bătrân ea se simte rentinerind, ea surâde cu dinții încleștați, ea-și arată dantura ei de mărgăritar oceanului și se lasă îmbrățișărei lui zgomotoase, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptuos pe patul ei de valuri... {EminescuOpVII 151} Părea un crin aruncat în ocean... și numai din când în când se vedea apărând câte - o rotunzime albă a corpului ei ieșind pe suprafața apei albastre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ci marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e din șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsă amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel încît venii lângă calul sur fără de a trece pe dinaintea ușei deschise. Iau cuțitul den brâu și tai repede curelele legate de gard, pui mîna-n coama calului și-ntr-o clipă sânt pe el și-l izbesc de-i răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul] fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgând cu corpul lui fierbinte și fumegând de sudoare aerul cel rece al nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului. Lancea ce-o țineam de-a umere fulgera la lumina lunei și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și, izbindu-l în coaste, începui să iau drumul înapoi pin oraș, flacărele erau mai domoale, stradele - pustii, și cadavrele erau pe - alocurea așezate claie pe grămadă. Călării repede până ieșii din oraș afară, unde, la drumul împărătesc, luîndu-mi lancea din șanț, scoțîndu-mi pana roșie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în curând se-nălță un foc mare, palălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze uscate și făcui un pat... pe care așezîndu-l pe Ioan îi desfăcui pieptul ca să-i cercetez rana. Nu era decât o gaură mică, neagră - roșie, sub coaste, fără ca să curgă sânge din ea și tocmai asta era cauza letargiei. Îmi apropiu gura de rană și sug o dată cu putere, astfel încît gura toată mi se împlu de sânge. Sânge negru și-nchegat curgea și din rană, pulsul începu a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Știam eu ce voia să zică râsul lor. M-a dus îndărăt în închisoare, dar de astă dată mi-a dat haine, proaste dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie trece prin mijlocul norilor creți și de coloarea plumbului... și raze vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ieși în câmp pe drumul de țară... Părea câmpia o pânzărie întinsă și verde presarată cu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam la două după miezul nopții... Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu[murii ei risipiți, cu copacii uscați, pe a căror tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure veche, unde pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline cari, arate primă vara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile? râpe. Cei dendîi înalță coaste albe și neroditore de lut, pin râpele adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca păreți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]