4,964 matches
-
Fontan. Diviziei "Cosseria", care înainta în zona litoralului spre Nisa, trebuiau să i se alăture unitățile de vânători de munte care coborau pe valea Vésubie și Regimentul "San Marco" care trebuia să execute o debarcare în spatele fortului francez "Cap Martin". Debarcarea amfibie a trebuit să fie anulată datorită unor probleme logistice - defecțiuni mecanice, supraîncărcarea vaselor și marea agitată. "Regia Marina" nu dispunea de suficient de multe vase de debarcare și de aceea rechiziționase vase de pescuit și de agrement. Marina italiană
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Marco" care trebuia să execute o debarcare în spatele fortului francez "Cap Martin". Debarcarea amfibie a trebuit să fie anulată datorită unor probleme logistice - defecțiuni mecanice, supraîncărcarea vaselor și marea agitată. "Regia Marina" nu dispunea de suficient de multe vase de debarcare și de aceea rechiziționase vase de pescuit și de agrement. Marina italiană a încercat să execute câteva debarcări dar, după ce unele dintre vasele folosite au eșuat în apele puțin adânci, întreaga operațiune a fost anulată. Divizia "Cosseria" a fost oprită
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
anulată datorită unor probleme logistice - defecțiuni mecanice, supraîncărcarea vaselor și marea agitată. "Regia Marina" nu dispunea de suficient de multe vase de debarcare și de aceea rechiziționase vase de pescuit și de agrement. Marina italiană a încercat să execute câteva debarcări dar, după ce unele dintre vasele folosite au eșuat în apele puțin adânci, întreaga operațiune a fost anulată. Divizia "Cosseria" a fost oprită din înaintare de tirurile bateriilor de artilerie de la Cap Martin și din fortul "Mont Agel", care au distrus
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
foc până la semnarea armistițiului vasele italiene din apropierea litoralului. Luptele de pe străzile orașului Menton au fost aprige. Italienii au atacat prin cartierul Baousset și au cucerit pe 23 iunie dealul pe care se află mânăstirea capucinilor Notre-Dame de l'Annonciade. O debarcare amfibie planificată la Garavan a unităților Cămășilor Negre (MVSN) de pe 24 iunie a trebuit să fie anulată datorită condițiilor meteo nefavorabile. Soldații francezi, cu excepția garnizoanei fortului avansat de la Pont Saint-Louis, s-au retras treptat din Menton. Pe 24 iunie, infanteria
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
fost de 23 de ori până acum prin acest departament, dar niciodată pentru un start al competiției. Prima etapă, va avea plecarea de la Mont-Saint-Michel (pe unde turul a mai fost deja în 1990 și 2013) până la plaja Utah Beach (locul debarcării aliate din 1944) și este, conform organizatorilor, favorabil sprinterilor. Cea de a doua etapă se va încheia printr-un final accidentat la Cherbourg-Octeville. Parcursul complet va fi anunțat de ASO pe 20 octombrie 2015. Toate cele 18 echipe din UCI
Turul Franței 2016 () [Corola-website/Science/334951_a_336280]
-
difuzate între 1995 și 2002. Echipa este suplimentata cu experți adecvați perioadei corespunzătoare sitului și tipului acestuia. Guy de la Bédoyère a fost adesea prezent în cadrul săpăturilor aferente Imperiului Român cât și a celor legate de Al Doilea Război Mondial precum Debarcările din Normandia sau de avioane militare (de pildă Spitfire). Mick "the dig" Worthington, care a participat că săpător în seriile inițiale, a reapărut ocazional că dendrolog, iar Margaret Cox ajuta adesea în arheologia judiciară. Printre alți specialiști care au apariții
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
rata de rotație este suficient de lent pentru a permite pasagerilor să meargă pe și de pe capsule mișcare la nivelul solului. [24] Cu toate acestea, să oprit pentru a permite pasagerilor cu handicap sau în vârstă timp pentru îmbarcare și debarcare în condiții de siguranță. [26] În 2009 prima etapă a unui upgrade de 12,5 milioane de lire sterline capsule început. Fiecare capsula a fost luată în jos și plutea în jos pe râu pentru a Docuri Tilbury în Essex
Roata din Londra () [Corola-website/Science/331903_a_333232]
-
pe parcursul întregului război: în fața superiorității numerice constante a adversarului, să se țină în preajma bazelor sale, în ape mici, la 5-6 mile de coastă, unde nu ar fi putut fi silită să angajeze lupta și, prin prezența ei, să împiedice orice debarcare a aliaților. Timp de mai multe zile De Ruyter a rămas partea de Sud a Mării Nordului fără să știe unde s-a dus inamicul. Planul său era de a da lupta având avantajul vântului, dar dacă trebuia să accepte lupta
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
luptelor de la Paris spre zona Rinului. Această pauză le-a permis germanilor să își întărească liniile defensive, adică să ia toate măsurile pe care nu le putuseră lua după ce forțele lor fuseseră practic distruse în timpul Operațiunii Cobra (părăsirea plajelor de debarcare din Normandia și înaintarea spre Paris. Incapacitatea germanilor să își organizeze o linie defensivă puternică permisese aliaților să înainteze fără ca Wehrmachtul să poată opună o rezistență notabilă. Începând de la mijlocul lunii septembrie a anului 1944, cele trei Grupuri de Armată
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
plasate în calea ofensivei lor. Primul era formată din barierele naturale ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von Rundstedt. Deși ieșirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decât
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
drumul de dig pe 31 octombrie și după o luptă scurtă a stabilit un cap de pod. Ei au fost înlocuiți de britanicii unui batalion al Diviziei a 52-a care, împreună cu militarii care foloseau vehicule amfibii, au continuat înaintarea. Debarcarea de pe vehiculele amfibii a început pe 1 noiembrie. Unități ale Brigăzii 155 de infanterie britanică au debarcat pe plaja de sud-est a orașului Vlissingen. În următoarele zile, britanicii au dus lupte grele de stradă împotriva apărătorilor germani. Tot pe 1
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
grele aliaților. Germanii au lansat la un moment dat propria contraofensivă - Operațiunea "Wacht am Rhein"— pe 16 decembrie, care avea să se dezvolte mai apoi în Ofensiva din Ardeni. Germanii început pregătirea unui contraatac de proporții în vest imediat după debarcarea aliată din Normandia. Planul cunoscut ca "Wacht am Rhein" ("De veghe pe Rin") prevedea un atac prin Ardeni, urmat de o schimbare de direcție spre Antwerp, ceea ce ar fi dus la separarea forțelor americane de cele britanice. Atacul a fost
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
să fie luate de către Iacob al II-lea, François d’Usson de Bonrepaus și Bernardin Gigault de Bellefonds. Victoria franceză de la Bătălia de la Beachy Head obținută cu doi ani în urmă, în iunie 1690, deschisese posibilitatea distrugerii flotei aliate și debarcării unei armate de invazie. Regele Ludovic al XIV-lea și ministrul său naval, Contele Pontchartrain, plănuiau să debarce o armată în Anglia și să-l repună pe tron pe Iacob al II-lea. Inițial plănuiau să lanseze invazia în aprilie
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
pierdut-o de-a lungul întregului război. Mai mult chiar, RAF a împiedicat Luftwaffe să obțină superioritatea aeriană în zona Canalului Mânecii, ceea ce a dus în cele din urmă, combinată cu superioritatea Royal Navy, la abandonarea de către Hitler a planurilor unei debarcări amfibii pe plajele britanice - Operațiunea Leul de Mare. După încheierea luptelor care aveau să devină cunoscute ca Bătălia Angliei, germanii au schimbat abordare războiului aerian, alegând pe aceea a bombardamentelor strategice de noapte, generând un răspuns identic din partea britanicilor, care
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
sub controlul "Kriegsmarine", "Großadmiral" Erich Raeder a încercat să anticipeze pașii care ar fi trebuit făcuți după victoria pe continent. Marele amiral i-a cerut ofițerului său cu operațiunile, Kapitän Hans Jürgen Reinicke, să facă o analiză a unei posibile debarcări în Anglia. Reinicke și-a finalizat raportul preliminar în cinci zile și a identificat o serie de premise obligatorii: În decembrie 1939, comandamentul Forțelor armate terestre germane au conceput propriul studiu și au solicitat punctele de vedere ale "Kriegsmarine" și
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
The Wash și Tamisa al trupelor plecate din porturile Țarilor de Jos, care traversaseră Marea Nordului. "Reichsmarschall" Hermann Göring, comandantul "Luftwaffe", a răspuns cu o scrisoare de o singură pagină în care declara că o acțiune combinată având ca obiectiv o debarcare în Anglia nu trebuie să fie actul inițial al războiului, ci cel care ar urma să pună capăt unui război victorios. Răspunsul "Kriegsmarine" a fost și mai concis, subliniind toate dificultățile care trebuiau depășite în cazul unei invazii în Anglia
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
copleșitor de vasele "Royal Navy". Pe 16 iulie 1940, după campania victorioasă din Țările de Jos și Franța, Hitler, ale cărui propuneri de pace fuseseră respinse de britanici, a emis Directiva (Weisung) Nr. 16, prin care stabilea etapele pentru organizarea debarcării în Anglia. Fuhrerul își prefața ordinul pornind de la faptul că Anglia, în ciuda unei situații milirare caracterizate de Fuhrer drept „fără speranță”, nu dădea nici un semn că ar fi dispusă să accepte negocieri de pace. Obiectivul operațiunii, așa cum îl vedea Hitler
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Germaniei, lupta putând continua până la ocuparea completă a Angliei. Directiva lui Hitler a stabilit patru condiții pentru declanșarea invaziei: Această ultimă prevedere plasa responsabilitatea succesului operațiunii în principal pe umerii lui Raeder și Göring. Niciunul dintre ei nu erau susținățorii debarcării, mai mult chiar, nu își manifestau aproape fățiș dezaprobarea pentru acesta. Directiva 16 nu asigura înființarea unui cartier general operațional combinat care să coordoneze cele trei ramuri ale armatei (forțele terestre, marina și aviația) în timpul planificării și pentru coordonarea și
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
combinat care să coordoneze cele trei ramuri ale armatei (forțele terestre, marina și aviația) în timpul planificării și pentru coordonarea și executarea unei acțiuni așa de complexe (spre deosebire de aliați, care au creat Cartierul General Suprem al Forței Expediționare Aliate (SHAEF) pentru debarcarea din Normandia). Atunci când a aflat de intențiile lui Hitler prin intermediul ministrului său de externe, Galeazzo Ciano, dictatorul italian Benito Mussolini s-a oferit să participe la invazie cu zece divizii de infanterie și treizeci de escadrile de aviație. Hitler a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
este adevărat, se poate renunța fără probleme la întregul pland de invazie. Alfred Jodl, șeful de operațiuni al OKW ("Oberkommando der Wehrmacht"), a remarcat după ce Raeder a admis că "Kriegsmarine" nu poate îndeplini cerințele operaționale ale forțelor terestre că o debarcare în Anglia trebuia privită doar ca un act disperat. Rezultatele Luftwaffe în luptele cu navele de suprafață până în acel moment erau slabe. În timpul campaniei din Norvegia, în ciuda superiorității aeriene pe care a avut-o timp de opt săptămâni, Luftwaffe a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de la Mers-el-Kébir și sabordarea flotei franceze la Toulon a împiedicat creșterea puterii navale germane. Chiar și dacă Royal Navy ar fi fost neutralizată, șanzele unei invazii amfibii încununate de succes ar fi fost reduse. Germanii nu aveau vase specializate de debarcare și ar fi trebuit să folosească în princpal barjele fluviale pentru transportarea trupelor și materialelor. Barjele ar fi limitat volumul pieselor de artilerie și numărul tancurilor care ar fi putut fi transportate pe insulă și ar fi limitat operațiunilor doar
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
măsurile care urmau să fie luate existând și măsuri precum folosirea gazelor de luptă. În 1940, marina germană era slab pregătită pentru organizarea unui atac amfibiu de amploarea Operațiunii Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara unui vas capabil să transporte și debarce atât unități mari de infanteriei, cât și tancuri - „Marinefährprahm” cu o capacitate de 200 t. aceste vase de debarcare de mare capacitate nu au fost însă gata pentru Operațiunea Leul de Mare din 1940, primele fiind lansate la apă abia în aprilie 1941. Dat fiind faptul că a avut la dispoziție doar două luni pentru organizarea unei flote de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]