5,886 matches
-
un frigider Sub-Zero dacă vrea să-și țină rangul. Dezavantajul aragazului Aga este că trebuie să fie aprins tot timpul, chiar și vara. Era ca într-un furnal acolo, dar măcar eram singure. Doamne Dumnezeule, Julie, ce mă fac? am exclamat agitată. —Dar ce s-a-ntâmplat? De ce ți s-a tăiat răsuflarea? mă întrebă Julie îngrijorată. —N-a venit. —Cine? —Charlie. —Și? — Cum rămâne cu scuzele? Cum îi mai spun că-mi pare rău c-am fost atât de nepoliticoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vreodată, mă întrerupse Charlie. —Serios? —E foarte puțin probabil, îmi răspunse. Ești o fată îngrozitoare. — Îmi pare rău, am șoptit tristă. Mi-am ridicat privirea spre el. Dacă nu mă-nșelam, avea o privire poznașă. Îți râzi de mine! am exclamat, râzând. Crezi că vei putea vreodată să ierți o persoană atât de îngrozitoare ca mine? — Bine’nțeles că te iert. Cum aș putea să nu te iert când porți așa o rochie? Asta-i partea bună a lui Charlie, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
spiritul antreprenorial american; 2) europeni apartenenți la grupurile de petrecăreți care consumă regulat droguri recreaționale, ascultă muzică tehno/dance și disprețuiesc munca și modurile de viață tradiționale.##). — Frank, dintre toate locurile posibile, Costa del Sol te-ai găsit să alegi! exclamam eu. Estrella de Mar? Nici nu pot să mi-o imaginez... Frank replica de fiecare dată, amiabil: — Exact, Charles. Nici nu există de-adevăratelea. De asta Îmi place zona de coastă. Toată viața am căutat-o. Nu găsești nicăieri Estrella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
a unuia dintre participanți.##). El și șoferul, Mahoud, aveau de gînd să ia pe sus o turistă oarecare din Fuengirola și s-o aducă În apartamentul lui. — N-ar fi mers pînă acolo. Voia doar să te incite. — Te Înșeli! exclamă Paula, luîndu-mă de mîini ca o școlăriță serioasă care Întrezărește realitățile lumii din jur la prima ei lecție de biologie. Ascultă-mă, Charles, Bobby Crawford e periculos. El ți-a dat foc la mașină, să știi. — E posibil. L-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tîrziu, cînd rasa umana o să fie pe ducă. Din nefericire, infracțiunea e singurul impuls care ne animă. SÎntem fascinați de „cealaltă lume“, aia În care totul e posibil. — Cei mai mulți vor spune că deja e prea multă infracționalitate. Dar nu aici! exclamă Crawford, arătînd cu calul de jad către balcoanele aflate la mare distanță, dincolo de alee. Nu În Residencia Costasol sau În complexurile de pensionari care umplu coasta. Viitorul e aici, Charles, coșmarul deja se derulează. Eu cred În oameni și știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și domnul Scarlat, și Bobo. Domnul Scarlat mi-a deschis ușa și pentru o clipă mi s-a părut că zăresc o lumină vagă în ochii lui obosiți, as cunși de ramele groase și negre ale ochelarilor. — Clara Martin! a exclamat el. Robert, a venit Clara Martin! — Ce face Eduard? l-am întrebat, destul de nepoliticoasă, înainte chiar de a intra. Mi-a răspuns calm, încercând să mă liniștească. M-a bătut pe umăr și mi-a spus că a trecut ce-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe străzi, nu se mai uita în sus. Nu mai departe decât în acea zi, la prânz, Bobo îi ieșise în cale la ieșirea din școală și Clara îl măsurase cu un zâmbet surprins. — Ia te uită pe cine văd! exclamase ea. Ce faci, Bobo? Chiar voiam să te sun. I-ai spus lui Eduard ce te-am rugat? Se apropie 1 Mai! Bobo își lăsase capul în jos și o privise printre pleoapele lui pe jumătate căzute. — Nnu te ssu-pă-ra
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
că nu vrei să-l cunoști și nu vrei să locuiești cu noi..., adăugase doamna Martin, oftând și dând geamantanul jos de pe pat. Are o casă frumoasă în centru, pe o străduță liniștită. — Urăsc casele din centru, de pe străduțe liniștite! exclamase Clara, înverșunată. Nu-mi place nici apartamentul ăsta, m-am săturat de el până peste cap! îmi pare bine că o să mă mut cu tata în altă parte! Doamna Martin oftase din nou și întinsese mâna, mângâind-o pe obraz
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Bărbații, care făcuseră armata, pe vremea Suveranului, la cavalerie sau, mai încoace, după război, la alte arme, bunăoară, în trupele de Securitate, unde cizmele intră în echipamentul de instrucție și de paradă, minunându-se de atâtea frumoase și albe rotunjimi, exclamară, ca niște cunoscători de seamă, care nu au lipsit niciodată de la obligatoriile manevre: Of, ce șanuri faine s-au scos de la magazia batalionului! De-acuma, garafele cu salbă de flori la gât se retraseră, învinse, din fața unor meseni, înspumata bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Prin aerul de acvariu verzui al pădurii luxuriante, se zări stupoarea omului cu musculatura ilustră, care rămase perplex, auzind considerația aceasta de alchimist insensibil, emanată la adresa încântătoarei blondine. Protestă la fel de slobod și de afectat, ca de obicei: Uf, ce sacrilegiu! exclamă el, dorind ca frumoasa ființă să-i remarce atitudinea lui, încărcată de gentilețe. Domnul cu ochelari demodați și păr vâlvoi nici nu-l auzi. Luându-i perplexitatea drept o vocație certă spre audieri de considerații științifice, profită de buimăceala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tot mai mărunte. Fata măsură în minte perioada de trepidare a armei tatălui ei și ducându-și palmele fine la ochi, frecându-i ca și ar fi voit să se trezească la realitate, surâse încântată spre zare. Vânătorul O'Piatră exclamă: Ehei, semeție bărbătească! Mereu ești în toiul tău, dacă adulmeci și te învăluie vraja ochilor de șarpe... I se adresă apoi Profesorului: Oricum, Albert, s-a făcut foarte târziu... Aproape că se tângui, glăsuind cu tulburare și încercând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
autoservire de cărți. Cu păpuși Barbie și papetărie. Pioneze, pixuri, acuarele. Hârtie de Împachetat cu Domnul Iisus nu aveți? Asta s-a cerut azi În librăria lui Cătă. Îi Împărtășesc suferința: la rafturile din birtul meu vin mereu actorași ca să exclame: Tracăl! Și: Coelio! Și: Uau, Despre Îngeri! Dar eu le dau și de băut. Și-mi iese câte ceva de aici. Dar, oricum, sunt de acord: păcat că lumea nu citește. Chiar dacă miza e alta. Care o fi? - Stupoare! zice Leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de Cătă. Dar versul din Morar se potrivea cu ceea ce simțeam eu, asta nu le-am spus-o lor, era Îndeajuns argumentul că se potrivea, era În ton cu campania Începută. Dacă era vorba să semănăm confuzie, confuzie revoluționară!, cum exclamase Cătălin În prima seară, era cazul ca acum să Înlocuim o confuzie cu o alta. Prima, care nu mai era productivă pentru Celebrul animal, cea În care intraserăm utilizând tehnici publicitare, cu una care să deruteze, dar să și direcționeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Îl știu din gimnaziu, mi-a predat fizica din a șasea până Într-a opta. Dolofan, cârlionțat, idiot. Securistul școlii, am aflat după ’89, pe atunci nu prea știam ce-i aia. Bătea copiii, când Îi plesnea avea obiceiul să exclame: Acțiunea egală cu reacțiunea! Și râdea fericit, văzându-i pe puștani cum se ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
se ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind: Acțiunea egală cu reacțiunea! Nu era Întotdeauna la fel de elaborat. Uneori trecea pe coridoare și Împărțea scatoalce la Întâmplare elevilor care, după ce sunase clopoțelul, nu intraseră În clase. De la asta i s-a tras. A făcut greșeala să-l pocnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să mă duc lângă el, fentând un pic, fiindcă pe o canapea alăturată lui era Alexi cu țiganca amatoare de sex anal. Am intrat În vorbă cu ei, părăsindu-mi viviana, apoi, prefăcându-mă surprins, am căscat ochii și-am exclamat: - Domn’ profesor, ce mai faceți? Ce să facă? Îi vine să intre-n pământ. Nu-i pică bine să fie recunoscut Într-un așa local. Dar mie nu-mi pasă, mă apropii și mai mult și mă recomand. El mimează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
lumină roșietică care cuprinde tot cerul. Crepusculul colorat in nuanțe sângerii sau roz pal amestecat cu portocaliu inundă peisajul, până atunci mohorât, într-o ploaie de aur și pentru o clipă pădurea pare precum intrarea în Rai. Oh, ce splendoare! exclamă admirativ Romulus. Ai crede că norii au luat foc! Treptat, zdrobit sub căderea fără de oprire a întunericului, roșul cerului se mistuie și întreaga lume se trezește din nou sub stăpânirea aproape palpabilă a violetului rece al serii. Marius își scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aduce aminte de cineva cunoscut cu mult timp în urmă. Chiar atât de mult m-am schimbat? întreabă cu glas un pic amar Marius. În aceeași clipă, trăsăturile lui, destinse sub calmul zâmbetului, capătă recunoaștere în memoria maiorului. De necrezut! exclamă uimit von Streinitz. Speram să mă reîntâlnesc cu dumneavoastră pentru a vă strânge mâna, dar nu credeam că mai este posibil, mai ales după 23 august. Nădăjduiesc ca revederea să nu fie umbrită de încordarea momentului. Nici pe departe. Inamiciția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze În tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel Însuși, venind din oraș, deschise pe neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă, respectuoasă aplecare a capului asistența Încîntată de venirea lui. Femeile exclamară În cor, ca la comandă, mirate: - Aaa! Domnul Pavel! - Și dumneavoastră care serviți șerbet: e opera soției! Sărut mîinile tuturor! Apoi se aplecă pe rînd și sărută mîna fiecăreia. Doamna Pavel, aflată În picioare lîngă ușă, se Întoarse cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Un fel de privilegiu ar gîndi, dar nu Întîlni nici o cunoștință. Pentru a-și ascunde unica Înfrîngere, bucuroasă de a nu fi știută de nimeni), părînd a fi ieșit dintr-o interiorizare romantică, iar nu din observarea meselor din jur, exclamă calculat: - Ce noapte, frumoasă! Nu-i așa, fetelor? După o mică pauză, adăugă adresîndu-se Anei și fiicei acesteia: Pentru mine care am o vîrstă, sînteți ca și fetele mele! Ele zîmbiră protocolar dar și cu o abia perceptibilă adeziune. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
am vorbit nimic. Un băiat sau o fată dansează undeva, Într-o curte apropiată, se aude ritm de castaniete, mînuite cu perfecțiune, și parcă aerul stătea nemișcat, ca un bloc transparent, anume pentru asta, domnul Pavel Însuși era Încîntat Încît exclamă Înviorat: -N-am mai auzit așa ceva din tinerețe, pe estrada de la Lacul Sărat, era un negru sau un mulatru tînăr; purta un costum albastru cu guler alb, executa un dans amețitor pe ritm de castaniete. De l-ați fi văzut!... Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la fel. Nu rostesc Însă nici un cuvînt ca să nu te deranjez. Suntem Învinși amîndoi, dar sunt cu tine”. „N-am știut niciodată!”. „Nici n-ai fi putut să știi! Acum da, pentru că-ți vorbesc și mă vezi”. „Ce iarnă frumoasă!, exclamai, ce copaci sclipitori! Un peisaj ca din altă lume. Este minciuna cîtorva clipe, sau poate răsfrîngerea unei lumi externe, de care habar n-avem. Privind copacii aceștia, dar Într-un anume fel, am convingerea că i-am mai văzut o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spre mine privirea Îi luci prietenoasă; sub ochelarii rotunzi, de baga, veselă de prezența credinciosului ei chiriaș: - CÎți ani au trecut de atunci, domnule judecător? - De cînd? Întrebai. - Uite, am uitat ce-am vrut să spun, fir-ar să fie, exclamă. Am Îmbătrînit prea mult, se vede... Îmi vorbi apoi despre ale vieții cîte erau, despre scrisorile, tot mai rare, de la nepoată, care nu uita să o roage mereu să-mi transmită salutări. - Cine-a fost Marga Popescu?, gîndeam. Dar Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Întorsei capul: dispăruse. Doamna Pavel ridică ochii spre mine: - De ce tăceți?, mă Întrebă. - GÎndesc și eu, spusei. - La ce? - La nimic, doamnă Pavel. Ea Își frecă cu o bucățică de pluș lentilele groase ale ochelarilor, după care, punîndu-și-i din nou, exclamă: - Aaa! - Ce e?, Întrebai. - S-arată, iată, craiul de ghindă!... Ce noapte, domnule judecător!... Ba nu! Nu! Iată o lumină mare, foarte mare. În clipa aceea se deschise departe, În fundal, ca În adîncimea timpului, un apus de soare imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
adesea doar subînțeleasă. Pot exista, desigur, și chiar există, povești despre viitor, niciodată însă povești în viitor. Iar "viitorul e în ouă", știm asta de la Eugen Ionescu. Și ce se află în ouă știe numai Dumnezeu. Am putea de aceea exclama, după Sorescu, "ieșirea prin cer!". Cerul e însă gol. Dumnezeu a murit, așa grăit-a Nietzsche. Iar lista marilor decese, reale sau anunțate, crește de-atunci fără încetare, noul veac e al ferparelor. Sîntem într-un doliu permanent. Moarte ideologiile
Viitorul lui Don Quijote by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8371_a_9696]