6,294 matches
-
avânt; comparații uimitoare; - de regulă, la început se găsește o invocație retorică; după care, motivația concentrată a sentimentului de preamărire și adorație; de obicei ultima strofă conține un îndemn mobilizator. Feluri: a. eroică; e. sacră; b. religioasă; f. patriotică; c. filozofică; g. ocazională; d. personală. IMNUL - este o specie a genului liric; - fiind un cântec de slavă, este însoțit de muzică; - exprimă sentimente, diferite stări sufletești, afective, emoții puternice, impresii, etc.; - preamărește / proslăvește / glorifică / elogiează: a. patria; b. fapte, eveniomente de
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
trebuie să fie negative, ci afirmative și pro-active. Ele trebuie sa arate nu retragere din lume și izolare, ci o angajare fermă în ceea ce privește lumea și disfuncționalitățile ei. Trebuie să caute țeluri valoroase și accesibile deopotrivă. Astfel, o reînnoire a orizonturilor filozofice și a modurilor de înțelegere a lumii devine urgentă" (V.N.). Restabilire posibilă, credem noi, prin includere și îmblînzire și nu prin excludere. Studierea și aplicarea gîndirii unor filosofi precum Vico, Leibniz, Pascal și alții contemporani acestora ar deschide căi spre
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îmblînzit postmodernitatea: "Apariția formei estetice și atracția spre ea constituie deopotrivă o prezență constantă în istoria literară și culturală. La fel de permanentă e și ostilitatea față de ele: doar justificarea acestei ostilități variază de-a lungul secolelor, putînd fi de natură religioasă, filozofică, ideologică, socio-economică sau de alt fel. Aproape inevitabil, cei care studiază literatura sînt obligați să aleagă o tabără sau alta. Motivele pentru care sînt înclinat s-o aleg pe prima, și nu pe cea de-a doua, sînt următoarele: în
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în același timp literaturii tradiționale, cu trimitere la clasicism/ romantism, nu mai puțin modernității, inclusiv postmodernității, fără ca opera sa să fie cu totul înglobată unuia dintre aceste curente: "Jünger înfruntă opoziția dintre continuitate și schimbare într-un mod onest, adînc filozofic, dar și printr-o remarcabilă producție de imagini literare și cu multă înțelepciune și atenție perceptivă. El demonstrează cu succes cum interacționează istoric schimbarea, transferul și continuitatea valorilor, înfățișîndu-ne cu originalitate un mod de a răspunde istoriei care a fost
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ori pe un lucru neînsuflețit, ori pe o ființă vie, absolut indiferent de categorie și specie, raportează ori, mai exact, trimite acel lucru sau acea ființă la originea lui naturală. Nu știu dacă cetitorul a luat bine seama la profunzimea filozofică cuprinsă în acea formulă, strălucitoare de limpiditate concretă, pe care prejudiciile unei educații cu totul nenaționale ne opresc s-o rostim tare, atît de adese cît o avem în inimă și pe limbă. În adevăr, formula de care vorbim însemnează
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
perfecte", instaurate în țările din Europa occidentală; nu se identifică problemele legate de democratizarea limitată și scăzută sau de direcțiile de creștere a calității democrației în aceste țări. La fel de inutile sunt definițiile (și mai distanțate de realitate) care reiau convingerile filozofice ale autorilor care le propagă și care nu sunt, în niciun fel, aplicabile empiric. Soluția (intermediară) care se propune aici e susceptibilă de a fi supusă unor ajustări și îmbunătățiri ulterioare, precum și contestațiilor. Dacă în procesul de definire a democrației
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în orașele Bălți și Tg. Neamț, perioadă în care și-a trecut și examenul de capacitate. În 1945 a fost numită, prin concurs, bibliotecară la Biblioteca de limbi slave a Universității din Iași, cadru în care cultura sa filologică și filozofică a putut să se afirme și să fie apreciată de specialiști. Cunoscând perfect limba rusă, s-a înscris între timp și la cursurile Institutului Maxim Gorki din București, pe care l-a absolvit cu nota maximă. În anul 1948 a
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
Soarele și Luna ("gemene astre"), la care se face indirect referire, în parafrază barbiana, reprezintă o reductio cosmică a aceleiași forțe active formatoare, masculine, respectiv pasive, feminine. Atracția lor reciprocă este văzută de Empedocles din Agrigento (Sicilia) - una din sursele filozofice importante ale lui Edgar Poe, în Eureka - , drept o conexiune esențială, manifestare a unui principiu cosmic unificator, Dragostea ("agrigentina dragoste"), prin care, alături de Ură, înțeleptul antic explică combinația, respectiv separația, elementelor fundamentale ce constituie structura universului, tot de el concepute
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
acceptată vreodată sub ceruri, cuvantul complet 5. (italice în original) DISCOVERY Ceea ce pune în evidență, în aceste rânduri, Ion Barbu este tocmai dimensiune metafizica a artei, idee pe care o regăsim și în doctrina poetica a lui Edgar Poe. "Problema filozofica, cea științifică, cea estetică", observă, cu justețe, Edward H. Davidson, "sunt părți ale unei vizuini organice, ele se sprijină reciproc"6. Problemă artei și artistului, așa cum o pune autorul american, este menită să evite separația dintre știință și arta, lume
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
informată, în primul rând, de principiile doctrinei estetice poești, apoi de teoria romantică și post-simbolistă a poeziei. Ceea ce pare să confere unitate concepției lui Ion Barbu este asimilarea metafizicii bergsoniene, al cărei dualism spirit-materie, esențial, completează și integrează, firesc, modelul filozofic antic, ori altele, mai noi, care i-au succedat, structurate similar, si care devine, astfel, matricea ei formatoare. Ne aflăm în prezența unei construcții teoretice extrem rezistente în timp, ale cărei date fundamentale, descoperite devreme, poetul român nu pare să
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
astfel de trăire. Fiecare trăire individuală a unui poem conține ceva caracteristic și pur personal. Ea este colorată de dispoziția noastră și de pregătirea noastră individuală. Educația, personalitatea fiecărui cititor, climatul cultural general ai unei epoci, ideile preconcepute, religioase, sau filozofice sau pur tehnice ale fiecărui cititor vor adăuga ceva instantaneu și străin fiecărei lecturi a unui poem. Două lecturi efectuate de către același cititor la epoci diferite se pot deosebi considerabil, fie pentru că între timp cititorul s-a maturizat din punct
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și mai ales de când teoria și practica lui James au fost expuse în mod mai sistematic de Lubbock, "punctul de vedere" s-a bucurat de multă atenție. Stratul "calităților metafizice" îi permite lui Ingarden să reintroducă probleme legate de "sensul filozofic" al operelor literare, fără riscul obișnuitelor erori intelectualiste. 203 Este util să ilustrăm această concepție cu ajutorul situației analoge pe care o găsim în lingvistică. Lingviști ca Ferdinand de Saussure și ca cei din Cercul lingvistic de la Fraga fac o distincție
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
să ajungem la aceleași rezultate. Acest tip de demonstrație ne arată că analiza stilistică poate să ne ducă lesne la probleme de conținut, în chip intuitiv, nesistematic, criticii de mult timp au început să analizeze stilul ca expresia unor atitudini filozofice speciale. In al său studiu despre Goethe, Gundolf a analizat cu deosebit discernământ limba versurilor din prima perioadă de creație a marelui scriitor german, arătând modul în care limbajul dinamic al poetului reflectă orientarea lui spre o concepție dinamică despre
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
care solicită atenție și în sine, ca reprezentare. *10 Există o concepție care vorbește de "simbolism pur", fie reducând religia și poezia la imagini senzoriale rânduite conform unui ritual, fie nesocotind "semnele" sau "imaginile" prezentate, în numele realităților transcendentale, morale sau filozofice, aflate dincolo de ele. O altă concepție consideră simbolismul drept ceva calculat și făcut cu bună știință, drept o traducere mintală deliberată a conceptelor în termeni ilustrativi, pedagogici, senzoriali. Dar, după cum spune Coleridge, în vreme ce alegoria nu reprezintă decât "transpunerea unor noțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
mit", care în Poetica lui Aristotel apare cu sensul de intrigă, structură narativă, "fabulație". Antonimul si contrapunctul lui este logos. "Mitul" este narațiunea, povestirea ca gen opus disertației dialectice, expunerii ; el reprezintă, de asemenea, exprimarea irațională sau intuitivă în contrast cu exprimarea filozofică sistematică : mit este tragedia lui Eschil în comparație cu dialectica lui Socrate. *15 Mitul", un termen îndrăgit de critica modernă, este asociat cu o importantă sferă de gândire, care cuprinde religia, folclorul, antropologia, sociologia, psihanaliza si artele frumoase, în mod obișnuit el
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
În sfârșit, există imaginea expansivă care, prin numele ei, este în opoziție cu cea intensivă. Daică imaginea intensivă aparține lumii medievale și ecleziastice, cea expansivă este caracteristică gândirii profetice și progresiste, "pasiunii puternice și meditației originale", culminând în cuprinzătoarele metafore filozofice și religioase din poezia lui Burke, Bacon, Brownie și mai ales în 'acelea ale lui Shakespeare. Prin definiție, imaginea expansivă este o imagine în care fiecare termen deschide imaginației o perspectivă largă și fiecare termen îl influențează puternic pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
idee a lui pare să prezinte un interes permanent. Există, pe de o parte, un adevăr ai faptelor, un adevăr al detaliului specific în timp și spațiu - adevărul istoriei în sens îngust. Și, pe de altă parte, există un adevăr filozofic : conceptual, enunțiativ, general. Din punctul de vedere al "istoriei" - așa cum am definit-o mai sus - precum și din acela al filozofiei, literatura de imaginație este "ficțiune", minciună. Cuvântul englez fiction (ficțiune, literatură epică, roman) mai păstrează încă această veche acuzație adusă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
serios dimensiunea timp. În romanul picaresc, succesiunea cronologică este totul: întâi s-a întâmplat acest lucru, apoi cutare altul. Aventurile, fiecare un incident care ar putea constitui o povestire independentă, sânt legate prin persoana eroului. Un roman de tip mai filozofic adaugă cronologiei elementul cauzalității. Romanul prezintă decăderea sau ascensiunea unui personaj, ca urmare a unor cauze care acționează permanent de-a lungul unei perioade de timp sau, în cadrul unei acțiuni bine închegate introduce o schimbare la momentul oportun ; situația de la
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
compoziția" unui roman, germanii și rușii numesc "motivarea" lui. Termenul ar putea prea bine să fie adoptat și în engleză, fiind valoros tocmai prin dubla lui referire la compoziția structurală sau narativă și la structura internă determinată de teoria psihologică, filozofică sau socială care explică de ce personajele se comportă cum se comportă - în ultimă instanță, o teorie cauzală. Walter Scott a afirmat de mult că deosebirea cea mai importantă dintre o povestire reală și una fictivă este că prima se referă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
pildă, tragedia frânează de la Jodelle la Racine și de la Racine la Voltaire). 314 Este limpede că teoria genurilor literare ridică probleme esențiale pentru istoria și critica literară și pentru raporturile dintre ele. Ea pune, într-un context specific literar, problema filozofică a relației dintre clasă și indivizii care o compun, dintre unitate și mulțime, problema naturii universaliilor. 315 <Titlu> 18. Evaluarea operei literare Este nimerit ca în primul rând să facem o distincție intre "a prețui" si "a evalua". De-a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
fi supuse, cu titlu experimental, unei analize formaliste. Croce, refuzând să considere Divina Comedie drept un poem o reduce la o serie de pasaje lirice întrerupte de disertații pseudoștiințifice. în ochii lui atât formula "poem lung", cât si formula "poem filozofic" sunt contradictorii. Estetismul generației trecute, așa cum îl găsim exprimat de un scriitor ca Logan Pearsail Smith, consideră Paradisul pierdut ca un amestec de teologie demodată și de desfătare auditivă - vestitele "armonii de orgă" care sunt tot ce a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
un eseu care este pur exegetic trebuie, prin însăși existența lui, să ne ofere o cât de mică judecată de valoare ; iar dacă face exegeza unui poem, să conțină o apreciere a valorii estetice, nu a celei istorice, biografice sau filozofice. Faptul însuși de a dedica timp și de a acorda atenție unui poet sau unei opere constituie în sine o judecată de valoare. Dar puține eseuri exegetice exprimă judecăți doar prin actul alegerii unui subiect. De la "înțelegerea poeziei" se trece
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Istoria literară Se poate oare scrie istorie literară, adică un tip de studiu care să fie literar și, în același timp, să fie și istorie ? Trebuie să recunoaștem că majoritatea istoriilor literare sunt fie istorii sociale, fie istorii ale gândirii filozofice reflectate în literatură, fie impresii și judecăți asupra anumitor .opere, aranjate într-o) ordine mai mult sau mai puțin cronologică. O scurta trecere în revistă a evoluției istoriografiei literare engleze va confirma acest lucru. Thomas Warton, primul istoric propriu-zis al
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
mod critic informațiile (mereu aduse la zi) legate de principalul lor domeniu de activitate, si anume științele limbajului. Ambii au fost înzestrați de la natură cu o excepțională vigoare fizică și intelectuală. Amândoi și-au clădit concepția lingvistică pe un fundament filozofic. Și Hașdeu, si Coșeriu au vădit serioase preocupări de epistemologie (lucru destul de rar în cultura noastră), încercând să vină pe linia tradiției cu puncte de vedere originale, atât în ceea ce privește încadrarea științelor limbajului în tabloul general al științelor, cât și cu privire la
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
un cuvânt, linguistica actuală e mai departe de linguistica lui Schleicher decum era linguistica lui Schleicher de linguistica lui Bopp" (Hașdeu 1881/1984, p. 13). Există și o mare deosebire, de concepție, între cei doi. În pofida unor afinități de ordin filozofic, baza teoriei lui Coșeriu este una preponderent idealista, cu solide rădăcini în filozofia lui Aristotel, în timp ce baza teoriei lui Hașdeu este una preponderent pozitivista, ancorată în gândirea lui Herbert Spencer, pentru care Hașdeu nutrea o mare admirație 11. Or, Coșeriu
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]