6,379 matches
-
viciului este complet injustificat; se poate cel mult constata fecunditatea lui, pentru oamenii care îl știu transfigura, care pot devia această deviere. A-l trăi brut, criminal, vulgar este a-i exploata numai materialitatea lui scandaloasă și a-i neglija fiorul imaterial care face din orice viciu o excelență. Viața intimă, pentru a atinge anumite înălțimi, nu se poate dispensa de neliniștile viciului. Și nici un vicios nu poate fi condamnat decât în momentul când, în loc să considere viciul un pretext, îl transformă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acest moment de extaz cosmic, de revelație metafizică, am simțit cum efluviile ce le degajam din mine erau efluviile acestei lumi, cum tremurul meu era tremurul ființei și cum halucinația mea era halucinația existenței. Și m-am simțit, în acel fior neuitat, iresponsabil de existența acestei lumi. Cine își înalță aripi în mine, de simt cum zborul meu mă avântă într-o nebună și barocă expansiune? Să fie aripile eternității care mă ridică în infinit, mă tulbură și mă însingurează? Simt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a unei drame închise și înăbușite, a unui timp fără istorie. O mie de ani într-o monotonie subistorică, o mie de ani ca o multiplicare monstruoasă a unui moment, a unui singur moment! Spectacolul invariabil al persecuției îmi dă fiori reci; căci mă înspăimîntă o dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este de o fecunditate unică. Procesul prin care un neam se elaborează prin religie, în aurorele sale, este elementul care scuză păcatul reacționar ce definește cu timpul ființa religiei. Un popor care n-a cunoscut în începuturile sale tensiunea și fiorul contactului cu religia nu înțelege nimic din rosturile trezirii din somnul materiei, din semnificația întîii discontinuități, a primului salt. Numai în aurora națională, religia este un factor hotărâtor. Se întîmplă foarte rar să fie dinamică și în alte perioade. Protestantismul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Românul se simte prea la el acasă între viață și moarte, și-și face un drum plăcut printre ireconciliabilele acestea inițiale. Trăind cu o familiaritate indiferentă între lucruri care au greutate numai prin patosul distanței, el și-a redus din fiorii la care nu-i bine să renunțe spiritul. Astfel, România nu este o țară tragică. De Dumnezeu, n-am stat niciodată prea departe. Există o literatură populară, cu mai multe povești în care El se plimbă mai des ca printre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Există o literatură populară, cu mai multe povești în care El se plimbă mai des ca printre noi? Mâhnirea, cazna și necazul acestui popor au ridicat multe scări între pământ și cer. Bisericile n-au trebuit să provoace înălțimile. Ce fioruri trebuie să fi cunoscut Evul Mediu, oamenii din timpul lui, care făceau cerc cu casele lor în jurul catedralelor? Orgoliul înfrîngea pietatea. În jurul bisericuțelor noastre, umilința înfrînge credința. În genere, românii au prea multă umilință și prea puțină pietate față de lucruri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
irațională, o salvare pentru Germania și o eliberare de etatism, Hegel a substituit statul lui Dumnezeu și i-a scris o teodicee cum n-a mai cunoscut istoria nici înainte de el, nici după el. Considerațiile lui despre stat îți dau fioruri cosmice. Ai vrea, citindu-le, să renunți la iluzia individualității, tale, să te asimulezi complet în existența statului, să-ți anihilezi principiul anarhic, să-ți uiți că ești persoană. Dumnezeu n-a devenit actual decât prin Christos: așa statul, prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate permite luxul și fanteziile anarhiei. Dacă am scoate armata din istorie, devenirea universală ar semăna unei lecții de pedagogie. Se vede treaba că toate întîmplările au fost sângeroase, că tot ce am pățit până acum s-a născut din fioruri. Petele roșii creează strălucirea istoriei. Durerea este substanța devenirii. Armata reprezintă teroarea organizată. Sânt însă excepții,care alcătuiesc, la drept vorbind, singura ei scuză. Să ne gândim ce a însemnat pasiunea gloriei la ultimul soldat din expedițiile lui Napoleon și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vid cosmic. Disonanțele ei cer ceva; rătăcirile inimii vor să ajungă undeva. Ea nu este decât o chemare. Astfel, misterul ei se anulează în probabilitatea unui răspuns. Și cine ar putea să răspundă? Dumnezeu, lumea, vidul. Nu-mi spune nimic fiorul ei. Gîndiți-vă însă la legănările muzicii maghiare, care nu vor să ajungă nicăieri! O tristețe care se alimentează din ea însăși. Farmecul ei precultural, mijloacele simple și lipsa de ornamentație exprimă un urât al sângelui. O melancolie biologică, nestilizată,dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea ca un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor, căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. În asemenea resuveniri, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce o avea asupra lui. El simțea un fel de duioșie dulce în inima lui, în prezența ei, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor, căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. în asemenea resuveniri, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asculte de ea ca un copil de sora sa mai mare, și ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor - căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. În asemenea resuveniri în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea ca un copil de soră - sa mai mare și, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simțea în prezența ei un fel de duioșie în inimă, un fel de fior fără de înțeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor - căci, deși-i plăcea prezența ei, totuși îi plăcea și mai mult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. În asemenea resuveniri în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de timpi! - Aide, copilul meu, zise el, aide! Adevărat că viața nu plătește nimica dacă nu vom face noi ca să prețuiască ceva... și, pre sufletul meu, vom face să prețuiască mult!... Ochii săi străluciți se aprinsese în fundul capului și un fior de mândrie însenină fața sa. În curând mă simții familiar între oamenii noștri. În curând încălțai și eu cioarecii strâmți și lungi, încrețiți cât ține fluierul piciorului, și pusei piciorul în opinca cea ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o mână, cu cealaltă ridică clanța de la poartă. Ușa grea trăsnea în țîțîne și se da cu greu împinsă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâni, el se opinti înăuntru și poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pîn-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pîn-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru-i și văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze, are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire cu gândire, bucată cu bucată din creierii mei s-ar muia sub sărutările ei... Ah! și cum știe femeia asta a săruta... te trec fiorii... cu fiece sărutare mori, spre a învia și a muri din nou sub o alta... Dac-aș fi fost îmbracat în cuirasă de fier și m-aș fi luptat în turnir, corpul nu mi-ar fi atât de zdrobit ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Măi Alexandre, scoală-te, zise el. Alexandru se sculă speriat și dibui prin întuneric după un chibrit. - Ce cauți chibrit, nu vezi destul de bine? - Ba văd, dar trebuie să-mi țin mâna la ochi. Pe Ioan îl trecu atunci un fior de bucurie. El știa prin inspirație că, dacă va șopti acum trei cuvinte magice, pe care le știa cine știe de unde, Alexandru are [să] devie ca el. - Îți ghicesc gândul, zise Alexandru, dar te-nșeli. În soare trebuie să mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a ceea ce se cunoaște ca fiind «experimentul Pitești»” (Filichi, 1994, p. 57). Această transformare a victimei în instrument al călăilor, de nu cumva în călău, este pusă pe seama unor „forțe satanice” care au acționat asupra celor fragili psihic. Concluzia dă fiori: „Mă cutremur gândindu-mă ce-ar fi însemnat să stăm în anchetă sau în pușcărie nu trei săptămâni, ci trei luni sau trei ani ...” (Filichi, 1994, p. 57). Rezistența la anchetătc "Rezistența la anchetă" Cum s-a rezistat la anchete
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
crescut paltini Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri și de coarde. Imnuri religioase, fanfare sărbătorești, chiote lungi de podgorie. De la nord, păsări venind fermecate de lumina acestor muzici. [...] Așa, pămîntul legat de cer prin țevile marilor vegetații se acoperă de strălucire sau umbră”. Asemenea exemple sînt
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cîteva versuri ce atribuie În chip insolit obiectului parfumul - stare evanescentă a materiei, permițînd sugestia deplinei osmoze Între eu și univers peste orice limită, de unde și structura anaforică a ultimei secvențe, ce precipită ritmul asocierilor: dar e mireasma ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum În oceanul atlantic curenții calzi cum În glasul tău se umflă păuni cum
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc; Oriunde veselia din inimă Îi piere, Și de aceea umblă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pădure bătrînă și deasă, sunetul cel prelungit al unui clopot grozav sau baterea cea cadențată a unui ceasornic În mijlocul unei nopți pline de liniște, un cimitir În care vedem Într-o orînduire simetrică și de o mare cuviință plină de fiori oasele celor ce odihnesc În vecinica tăcere, sau ale părinților noștri: Întipărirea ce poate să ne facă un lucru ce nu este descoperit de tot Înaintea ochilor noștri și care prin a lui nedeslușită Înfățișare pare că ar ascunde o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate sînt, totodată, imagini purificatoare. Energia lor este ascensională, aeriană, prefigurînd trecerea În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... În preajma ei privește... RÎul Înapoi se trage... munții vîrful Își clătesc. Ascultați... ! marea fantomă face semn... dă o poruncă...” Acest „ascultați
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]