5,224 matches
-
Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până atunci cordiale dintre longobarzi și franci și deschizând poarta unei alianțe între Imperiu și franci împotriva longobarzilor, coaliție cu care regele Guntram a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero Bognetti, Alboin s-ar fi implicat în ofensiva împotriva lui Guntram
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
în cadrul unei intrigi bizantine. Un succes important pentru bizantini l-a constituit faptul că nu a fost proclamat niciun rege longobard succesor, deschizându-se astfel perioada unui interregnum de zece ani, ceea ce i-a făcut pe longobarzi vulnerabili față de atacurile francilor și bizantinilor. Abia când s-au confruntat cu pericolul de a fi anihilați de franci, ducii longobarzi l-au ales rege, în 584, pe fiul lui Cleph, Authari. Acesta a demarat procesul de consolidare definitivă și centralizare a regatului longobard
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a fost proclamat niciun rege longobard succesor, deschizându-se astfel perioada unui interregnum de zece ani, ceea ce i-a făcut pe longobarzi vulnerabili față de atacurile francilor și bizantinilor. Abia când s-au confruntat cu pericolul de a fi anihilați de franci, ducii longobarzi l-au ales rege, în 584, pe fiul lui Cleph, Authari. Acesta a demarat procesul de consolidare definitivă și centralizare a regatului longobard, în timp ce teritoriile rămase în Imperiul Bizantin s-au reorganizat sub controlul unui exarh din Ravenna
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Italiei. Fortăreața Anagnis, situată la nord de Trento, li s-a predat, după care a fost devastată de către un conducător longobard, Ragilo, conte de Lagaris. Armata lui Ragilo a fost în continuare atacată pe câmpul "Rotalian" de către trupele conduse de francul Chramnichis, iar Ragilo și o bună parte dintre oamenii săi au fost uciși. Chramnichis a înaintat apoi pentru a devasta Trento. La Salurnis, ducele Euin a reușit să îi atragă pe franci într-o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
atacată pe câmpul "Rotalian" de către trupele conduse de francul Chramnichis, iar Ragilo și o bună parte dintre oamenii săi au fost uciși. Chramnichis a înaintat apoi pentru a devasta Trento. La Salurnis, ducele Euin a reușit să îi atragă pe franci într-o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost la rândul său ucis. El a capturat întreaga pradă de la franci, alături de cea preluată anterior de la Ragilo. În cele din urmă, a reușit să îi alunge pe franci din Ducatul de Trento
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
au fost uciși. Chramnichis a înaintat apoi pentru a devasta Trento. La Salurnis, ducele Euin a reușit să îi atragă pe franci într-o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost la rândul său ucis. El a capturat întreaga pradă de la franci, alături de cea preluată anterior de la Ragilo. În cele din urmă, a reușit să îi alunge pe franci din Ducatul de Trento. Paul Diaconul notează că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
să îi atragă pe franci într-o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost la rândul său ucis. El a capturat întreaga pradă de la franci, alături de cea preluată anterior de la Ragilo. În cele din urmă, a reușit să îi alunge pe franci din Ducatul de Trento. Paul Diaconul notează că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I de Neustria (584), Euin s-a căsătorit cu una dintre fiicele ducelui Garibald I de Bavaria, pe
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
căzut în luptă pe când încerca să cucerească Bilitio, însă Auduald, împreună cu șase alți duci, și-a stabilit tabăra în apropiere de Milano, în așteptarea armatei bizantine promise de împăratul Mauriciu, care însă nu va veni niciodată. La rîndul său, ducele franc Cedinus, împreună cu alți 13 duci, a invadat nord-estul Italiei, după care a pornit în marș către vest. Pe parcurs, ajuns pe teritoriul Ducatului de Trento, el a distrus fortărețele din Tesana, Maletum, Sermiana, Appianum, Fagitana, Cimbra, Vitianum, Bremtonicum, Volaenes și
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
pe episcopul Agnellus de Trento la curtea reginei france Brunhilda de Austrasia pentru a rezolva problema răscumpărării cîtorva prizonieri tridentini capturați în timpul războiului, ceea ce a și făcut. De asemenea, Euin a reușit la rîndul lui să negocieze încheierea păcii cu francii. Euin a murit înainte de ianuarie 595, când este deja înlocuit la conducerea ducatului de către Gaidoald, descris de Paul Diaconul ca fiind "un om bun și catolic ca religie".
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
Potrivit cronicii contemporane atribuite lui Fredegar, bătălia de la Wogastisburg s-a disputat între slavii ("Sclav, cognomento Winidi") comandați de Samo și francii conduși de regele Dagobert I în 631. Armatele france se aflau în plic proces de avansare în regiunea ocupată de către uniunea tribală a slavilor conduși de Samo. Înaintarea se realiza pe trei coloane: cea a alamanilor, cea a longobarzilor și
Bătălia de la Wogastisburg () [Corola-website/Science/325065_a_326394]
-
regele Dagobert I în 631. Armatele france se aflau în plic proces de avansare în regiunea ocupată de către uniunea tribală a slavilor conduși de Samo. Înaintarea se realiza pe trei coloane: cea a alamanilor, cea a longobarzilor și cea a francilor din Austrasia. Primele două valuri invadatoare au înregistrat unele succcese, însă principala forță de luptă a francilor a suferit o gravă înfrângere într-o bătălie desfășurată vreme de trei zile în apropiere de Wogastisburg. Poziția bătăliei nu poate fi localizată
Bătălia de la Wogastisburg () [Corola-website/Science/325065_a_326394]
-
de către uniunea tribală a slavilor conduși de Samo. Înaintarea se realiza pe trei coloane: cea a alamanilor, cea a longobarzilor și cea a francilor din Austrasia. Primele două valuri invadatoare au înregistrat unele succcese, însă principala forță de luptă a francilor a suferit o gravă înfrângere într-o bătălie desfășurată vreme de trei zile în apropiere de Wogastisburg. Poziția bătăliei nu poate fi localizată cu certitudine, dat fiind că sursa, cronica atribuită lui Fredegar, nu oferă nicio precizare geografică. Astfel, mai
Bătălia de la Wogastisburg () [Corola-website/Science/325065_a_326394]
-
ei ar fi fost rămășițe ale tribului hermundurilor. Thuringienii s-au stabilit în Imperiul Roman la sfârșitul secolului al V-lea. Neamul lor a atins extinderea maximă în prima jumătate a secolului al VI-lea, înainte de a fi cuceriți de către franci în 531-532. Examinarea necropolelor thuringiene arată unele caracteristici craniene care sugerează puternica prezență a femeilor sau sclavilor huni, ceea ce poate indica faptul că mulți dintre thuringieni ar fi luat soții de origine hună sau sclavi huni, care urmare a prăbușirii
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
sclavi huni, care urmare a prăbușirii statului hunilor. Din bijuteriile descoperite în morminte rezultă că thuringienii obișnuiau să caute pentru căsătorie femei și din rândul ostrogoților și longobarzilor. După ce au fost cuceriți, thuringienii au fost puși sub conducerea unor "duces" franci, însă ei s-au răsculat și și-au recâștigat independența în secolul al VII-lea sub conducerea regelui Radulf I. Către sfârșitul aceluiași secol, părți din Thuringia au trecut sub dominația saxonă. În timpul majordomului franc Carol Martel și a Sfântului
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
în secolul al VII-lea sub conducerea regelui Radulf I. Către sfârșitul aceluiași secol, părți din Thuringia au trecut sub dominația saxonă. În timpul majordomului franc Carol Martel și a Sfântului Bonifaciu ("apostolul germanilor"), thuringienii au devenit din nou supuși ai francilor, fiind guvernați de duci franci având reședința la Würzburg, către sud. Autoritatea ducilor de Thuringia s-a extins sub Carol Martel și asupra unor părți din Austrasia și din platoul bavarez, inclusiv asupra văilor râurilor Lahn, Main și Neckar. Orașul-târg
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
la Erfurt, cel mai vechi oraș-târg din Thuringia, cu o istorie mergând până în perioada merovingiană. Din acel moment, economia, în special comerțul cu sclavi, a cunoscut o creștere puternică în regiune. Erfurt reprezenta cel mai răsăritean punct de comerț al francilor. Nobilimea thuringiană, care constituia un amestec de franci, thuringieni și saxoni, nu deținea pământuri pe măsura celor din Francia. Exista de asemenea o pătură de țărani agricultori liberi, mai largă decât cea din Francia, și un mai mare număr de
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
cu o istorie mergând până în perioada merovingiană. Din acel moment, economia, în special comerțul cu sclavi, a cunoscut o creștere puternică în regiune. Erfurt reprezenta cel mai răsăritean punct de comerț al francilor. Nobilimea thuringiană, care constituia un amestec de franci, thuringieni și saxoni, nu deținea pământuri pe măsura celor din Francia. Exista de asemenea o pătură de țărani agricultori liberi, mai largă decât cea din Francia, și un mai mare număr de servi, ale căror pbligații erau mai puțin opresive
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
de la bizantini anterior și totodată convingându-l pe papă să revină la supunerea față de împăratul de la Constantinopol (730). După moartea ducelui Theodo I de Bavaria, Liutprand s-a îndepărtat de foștii săi aliați Agilolfingi, pentru a întări relațiile cu majordomul francilor, Carol Martel, pe al cărui fiu Pepin cel Scurt l-a adoptat, luându-l sub protecție până la majorat. În 735-736, o boală l-a convins pe Liutprand să îl proclame pe nepotul său de frate Hildeprand în poziția de co-rege
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
pe care a început să o asedieze. Papa a trimis o ambasadă la Carol Martel pentru a-i solicita ajutorul, promițându-i favoruri: scrisoarea papală este conservată și în ziua de astăzi . Cu acea ocazie, Grigore i-a conferit conducătorului francilor titlul de patrician. Retorica antilongobardă a lui Grigore al III-lea pare superfluă, dată fiind ortodoxia incontestabilă a lui Liutprand și faptul că regele longobard nu cerea decât predarea și aducerea în fața justiției a ducilor răsculați din Benevento și Spoleto
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
iulie 810) a fost rege franc al Italiei, aflându-se la conducerea Regatului longobarzilor între anii 781 și 810, sub autoritatea tatălui său Carol cel Mare. Pepin a fost cel de al doilea dintre fiii regelui Carol cel Mare al francilor, cu soția sa Hildegard.. La naștere, el a purtat numele de Carloman, însă atunci când fratele său vitreg Pepin cel Ghebos l-a trădat pe tatăl său, lui i-a revenit numele regal Pepin. El a devenit rege al longobarzilor, după ce
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
al longobarzilor, după ce Carol a cucerit statul longobarzilor în 781, și a fost încoronat de către papa Adrian I cu Coroana de fier a regilor longobarzi. Pepin a fost activ ca guvernator al Lombardiei și a operat pentru extinderea granițelor Imperiului francilor. În 791, el a condus o armată de longobarzi de-a lungul văii Dravei și a devastat Pannonia, în vreme ce tatăl său a mărșăluit de-a lungul Dunării, pătrunzând adânc în teritoriul stăpânit de avari. Carol a fost nevoit să abandoneze
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
al III-lea și că acesta răspunsese prin uciderea conspiratorilor, ernard a fost cel trimis pentru a investiga acest caz. O schimbare a intervenit în 817, atunci când Ludovic cel Pios a schițat un "Ordinatio Imperii", detaliind viitoarea organizare a Imperiului francilor. Potrivit acestui plan, cea mai mare parte a teritoriului franc revenea fiului cel mai mare al împăratului, Lothar, în vreme ce Bernard nu primea niciun teritoriu suplimentar și, deși i se confirma domnia sa în Italia, urma să devină vasal față de Lothar. Acest
Bernard de Italia () [Corola-website/Science/325094_a_326423]
-
Tassilo al III-lea (n. cca. 741 - d. cca. 796) a fost duce de Bavaria între 748 și 788, ultimul reprezentant al dinastiei Agilolfingilor. Tassilo și-a început domnia în Bavaria pe când era încă un copil, fiind sub tutela majordomului franc Pepin cel Scurt, după ce tatăl lui Tassilo, ducele Odilo de Bavaria, murise în 747, iar fratele vitreg al lui Pepin, Grifo încercase să preia ducatul pentru sine. Pepin l-a înlăturat pe Grifo și l-a instalat pe tânărul Tassilo
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
fidelitate veșnică lui Pepin și fiilor acestuia, Carol și Carloman. Totuși, această descriere a evenimentului este considerată că ar constitui o reelaborare ulterioară, menită să justifice dominația de mai tîrziu a lui Carol cel Mare. Din punctul de vedere al francilor, Tassilo și-a încălcat obligațiile militare față de Pepin în 763, atunci când, sub pretextul de a fi fost bolnav, a refuzat să participe la campania francilor din Aquitania. K. L. Pearson sugerează că acest refuz ar fi ținut seamă de o
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
justifice dominația de mai tîrziu a lui Carol cel Mare. Din punctul de vedere al francilor, Tassilo și-a încălcat obligațiile militare față de Pepin în 763, atunci când, sub pretextul de a fi fost bolnav, a refuzat să participe la campania francilor din Aquitania. K. L. Pearson sugerează că acest refuz ar fi ținut seamă de o alianță anterioară încheiată de tatăl lui Tassilo și ducele Hunald I de Aquitania din 743. Indiferent de motivele care au stat la baza refuzului lui
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]