5,257 matches
-
se permite lucrul ăsta. La un moment dat însă, tatăl meu mi-a găsit și mie o întrebuințare. Avea nevoie de o foarfecă din aceea cu care tai via, merii. Nu știu cum se numește. Nici atunci nu știam. Cum arăta aveam habar. Mai văzusem ceva asemănător. Foarfeca nu avea nevoie de un nume pentru a fi înțeleasă. Pentru a deveni utilă. Se spune că a învăța numele unui obiect înseamnă să înveți modalitatea în care poate fi obținut acel obiect. Uite că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Chiriac le-a dedicat piesa, a doua zi, la școală, puștii radiau. Ai văzut, mânca-ți-aș? La a doua oră însă, unul cu ceafa groasă i-a chemat la cancelarie. Amprente, declarații. De ce conspirați, mă, împotriva statului român? Ăștia habar n-aveau despre ce e vorba. La 16 ani, ce să complotezi. Abia ai învățat să-ți înnozi cravata. Beatles purtau cravată. Nu se făcea să nu-ți imiți idolii. Azi, cravata e ceva câh. Doar papagalii mai poartă. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai ales opereta. Mă rog, el însuși aducea al naibii de bine cu un personaj de operetă. Pentru că, uite, exact ce era mai interesant am uitat să vă spun. Șăfu era îmbrăcat tot timpul într-o uniformă pe care în anii ’90 habar n-am de unde și-o procurase. Și uniforma era destul de mică. Îl strângea. Mai ales la umeri. Să-și sufle nasul era o performanță. Mușchii încordați anunțau c-or să distrugă țesătura. Cusătura. Când îi cădea ceva pe jos, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
s-a întors din drum la femeia aceea și a apucat-o de o aripă: - Hai, mamă, hai să mergem acasă! Ar fi fost frumos. Vorba vine frumos. Ar fi fost un final. Nu știu dacă s-a întâmplat așa, habar n-am. De fapt, nu pot fi sigur dacă aia era maică-sa. Nici pe Șăfu nu l-am mai văzut de mult. La cât era de suprarealist ca personaj, îmi vine și acum greu să cred că l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Am înțeles că ar face un doctorat în chimie undeva prin Italia. Sau Spania. N-am aflat unde a plecat atunci, în după-amiaza aceea când ne-am despărțit, dacă s-a întors la maică-sa, dacă era maică-sa - și habar n-am acum pe unde umblă. 17. În Dumbravă Să-ți aduci aminte. Să spui vieții piua după expresia cuiva și să te scremi să refaci totul. Cum ar fi meciurile de fotbal. Să zicem. Când eram o echipă. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vid în jurul lui. Și dădea din clanță ceva de speriat. Se oprea uneori și meciul. Râdeau ăia care jucau de drăciile pe care le inventa Rățoiu de se țineau cu mâinile de burtă. N-a ajuns, din păcate, scriitor, nimic. Habar n-am ce face acum. Avea verb, vervă, ironie, simțul cuvântului. Putea ajunge un ironist celebru. Îi bubuia mintea. Ne punea porecle. Și porecla aia se lipea de noi ca și când ar fi fost adevăratul nume. Tot datorită fotbalului am învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pijamaua jos de pe el. Leșinături și mai multe nu. Profu’ zicea ca măcar versurile să le ascultăm. Erau prea complicate, nenică, La Cannibal, la Death știai un lucru. Și io puteam să m-apuc de așa ceva. Trebuia doar să ai habar ce înseamnă death, fuck, baby, allright și turnai versuri în prostie. Eventual, mai băgai și cuvinte din astea melodioase, shadow, night, dark, burn, pe care le urlai sumbrui, cavernos, de parcă te înjunghia cineva. De la Cohen ăsta mi-a rămas atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Răzbună, zi să-i zic, purifică. Eminescu așa cum l-au desenat colegii mei apărea chiar respingător. După ei, nu era nici o sfârâială să fi poet. Poeții sunt niște papagali în afara vieții. Niște bezmetici care miros la flori toată ziua și habar n-au să intre pe net, de exemplu. Să stea într-o cabană la munte și să ne lase pe noi în pace! Nici nu sunt foarte sigur că Eminescu avea sentimentul naturii. Toate paginile care duc cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de atât. Un cotlon. Mergeam la control o dată pe săptămână, pentru că exista pericolul unei recidive. Doctorul îmi arăta același pumn decis și îmi urla în urechi exact același cuvinte, luptăm nu ne lăsăm! Cuvinte din care nu înțelegeam mare lucru, habar n-aveam dacă mă vindecasem, dacă boala putea să revină. Pur și simplu, astea nu erau gânduri care să mă preocupe. Boala era ceva exterior. De care mi se rupea. Chiar dacă devenisem ceva mai ipohondru. Mă feream de curent, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mereu să suport apropourile deocheate ale Rodicăi, curioasă foc cum dracu’ la un ciufut ca mine vine așa o fată drăguță, cum zicea ea. Am surprins odată involuntar un dialog în care nea Titi îi explica ei ceva de genul: habar n-ai tu ce e aia o pulă! Trebuie să fută la vârsta lui. Vrei să se ducă prin boscheți? Adică tot utilitarul prima. Omul are un întreg set de necesități. Și regulatul, e din punctul lor de vedere, așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lumea asta. - Ce-o să faci, Bălănescule, dacă te dau ăia afară? - Nu mă plictisesc. Chit că arunc celularul, îl sparg și-l repar la loc. Ceva de făcut tot găsesc. Foarte mult efort depus pentru a găsi ceva ce făcut. Habar n-are ce să facă cu banii. Bea o bere-n centru la un preț de trei ori mai mare decât aici. Mănâncă la McDonald’s. Din snobism, așa. Din plictiseală. O disperare de a cheltui. Noroc cu Pif, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
spele c-un pic de spirt. Și Mitică ăsta îl bătea mereu, iar bunicul meu îi zicea: măi, Mitică, iartă-mă, că sunt om bătrân, dar mă cac în gura ta! Nu știu dacă pe atunci înțelegeam sensul vorbelor astea, habar n-am, dar nu mi se păreau deloc vulgare. Nu cred că înțelegeam sensul, nici decorul lingvistic. „Marele și dubla mută... Îți trag un marț de-ți sar capcacele... Stai p-aci că bagă pui... Mai exersezi și tu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe care puteai să te așezi ca peste o plapumă. Un gard de beton sau de țambre. Știu că mă chinuiam să mă holbez dincolo. Știu. Tot ce știu e că, pe cât povestesc mai mult, pe atâta uit mai mult. Habar n-am unde s-a petrecut lucrul asta pe care încerc să-l reconstitui. Mereu am avut impresia că sunt înfiat, v-am mai spus. Mai era în curte un măr de care se hâțâna un leagăn, mișcând o dată cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și În Insula, cred că pentru Întâiași dată, pre cum un poem În proză de Stéphane Mallarmé și câteva nuvele cu o introducere despre Villiers de l’Isle-Adam; iar despre alți scriitori de seamă, dar tot atât de puțin cunoscuți pe atunci, habar n-aveau dascălii noștri de franțuzește de la Sf. Sava, duș mănoși de aceea și luându-mă la ochi ca pe un element sub versiv sau capabil de furtișaguri ordinare, ca atunci când, la examenul de capacitate, le-am făcut o teză
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
grupului: Biță - împingător, încă cinci băieți la mijloc, și eu - cârmaci. Facem minuni: sania noastră este de neîntrecut, curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre noi nu s-a îndurat să meargă la masă și apoi habar n-am avut când zburase vremea și se lăsase seara, iar noi tot pe pârtie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre noi nu s-a îndurat să meargă la masă și apoi habar n-am avut când zburase vremea și se lăsase seara, iar noi tot pe pârtie eram, nedezlipiți de ea, probabil mă așteaptă o ceartă bună acasă, de nu cumva o să încasez chiar o mamă de bătaie. Dar ce contează, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau să stric ceva, fiindcă mi-e limpede că ai mei n-au bani, se lipsesc de multe pentru noi, copiii. Mi-am făcut apariția acasă fără căciulă. Am îndrugat verzi și uscate: că pe stradă, un băiat, unul care habar n-am cine e, mi-a furat din cap fesul și dus a fost. Mama, era doar ea acasă, s-a uitat la mine fără să zică nimic, nu m-a certat, dar sigur nu m-a crezut, ea are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ai orașului, Gârmoci și Fanache i-au luat domnului Toma cizmăria și el a ajuns să fie angajat al statului în propriul său atelier, plătit cu salariu ca orice lucrător, i-au pus și un șef, unul de la cooperație care habar n-avea cum stă treaba cu facerea pantofilor și care a hotărât că de-acum activitatea se restrânge, nu va mai exista secție pentru execuția de încălțăminte, ci doar pentru reparații curente, pingelit, blacheuri, cusături și celelalte mărunțișuri. Domnul Toma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
creioane colorate de un copil pe planșa de desen. Decepționat, îmi spun că nu e o glumă, chiar am plecat dintre cei vii. Încep să mă mișc, contrariat, ezitant, caut să mă orientez, să mă obișnuiesc cu locul, mărturisesc că habar n-am cum să mă comport în situația dată, una pe care, eufemistic vorbind, o calific drept inedită. Constat că sunt imponderabil și că plutesc, zbor cu ușurință în orice direcție voiesc. Mă hotărăsc s-o apuc înspre pământ, spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spre noua mea casă sau noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da, dar cine știe, poate mă înșel...) și n-am habar nici dacă aici timpul mai curge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da, dar cine știe, poate mă înșel...) și n-am habar nici dacă aici timpul mai curge, ca pe pământ, și dacă tot ireversibil curge. De fapt, n-am habar unde mă găsesc și dacă tărâmul ăsta dintre cer și pământ e sau nu tărâmul cuiva, e sau nu locuit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da, dar cine știe, poate mă înșel...) și n-am habar nici dacă aici timpul mai curge, ca pe pământ, și dacă tot ireversibil curge. De fapt, n-am habar unde mă găsesc și dacă tărâmul ăsta dintre cer și pământ e sau nu tărâmul cuiva, e sau nu locuit de cineva. O mie de întrebări îmi sfredelesc creierul. Într-un târziu, îmi zic să nu mă mai frământ zadarnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
el duce. De ce se mai petrecuse chestia asta palpitantă, dacă n-avea voie s-o destăinuie nimănui? La liceu, mai toată lumea comenta absența de la școală, fără explicație, a doi dintre elevii cei mai buni, Victor și Stan. Nimeni n-avea habar ce e cu ei. Doar el cunoștea adevăratul motiv al absenței, îl cunoștea cu amănunte. Îl mânca limba să povestească: i-ar fi dat gata pe toți, inclusiv pe Veronica, o tipă a-ntâia, care nu prea-l băga în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]