5,432 matches
-
ființă. Într-un anume sens, terțul ascuns apare ca fiind sursa cunoașterii dar, la rîndul său, are nevoie de subiect pentru a cunoaște lumea: subiectul, obiectul și terțul ascuns sunt inter-legate sau mai curînd trans-legate. Persoana umană apare ca fiind interfața între lume și terțul ascuns. Ființa umană are, deci, două naturi: o natură animală și o natură divină, trans-legate și inseparabile. Eliminarea terțului ascuns al cunoașterii înseamnă o ființă umană unidimensională, redusă la celule, neuroni, quarci și particule elementare. CE
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și mai mult activitatea de evidență a aspectelor interesate de practicarea joggingului, firmele producătoare de măsurătoare de frecvență cardiacă pentru activitățile sportive au adăugat funcții suplimentare acestor dispozitive dar le-au și standardizat la celelalte tehnologii existente. Astfel, prin diferitele interfețe, datele stocate în timpul ședințelor de jogging pot fi rapid transferate pe computere, pentru prelucrări ulterioare și realizări de analize statistice constatative sau comparative. Jogging de la A la Z II 149 Colaborările dintre specialiștii în computere și fiziologii sportivi au dus
Jogging de la A la Z by Alexe Dan Iulian / Alexe Cristina Ioana () [Corola-publishinghouse/Science/1592_a_3066]
-
premisa că toate deciziile trebuie luate de către membrii comunității și că toate acțiunile trebuie desfășurate numai după ce au fost discutate în profunzime de către aceștia (Wolf, 1949, 141-149). Doar atunci când facilitatorul/consultantul este localnic - și nu un actor specializat din afara comunității, interfață între comunitate și donatori sau comunitate și ONG-uri cu funcție comunitară (Sandu, 2006, p. 53) - se poate implica mai mult în procesul de organizare comunitară (Wolf, 1955, p. 74) 2. Facilitarea ca proces destinat sprijinirii celor „foarte săraci”. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
la nivelul beneficiarilor potențiali pentru a contribui la conștientizarea problemei. Participanții fără rol de conducere permanent pot facilita legitimarea acțiunii la nivelul neparticipanților etc. Însă funcția de facilitare poate fi exercitată și de către actori specializați din interiorul sau din afara comunității, interfață între comunitate și donatori sau comunitate și ONG-uri cu funcție comunitară. Pe măsură ce legăturile intracomunitare slăbesc, odată cu accentuarea proceselor de integrare regională, de manifestare a globalizării, nevoia de facilitare specializată din afara comunității se manifestă în special pentru comunitățile izolate și
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
care „slăbesc” ideologiile radicale de tot soiul, de la cele utopice la cele distopice. Vom adăuga însă acestei viziuni cuplate o perspectivă sociologică și politologică asupra ființei umane care există și acționează în spațiul virtualității, adică spațiul care se creează la interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană. Această perspectivă social-politică are la bază conceptul ambivalent de putere și derivatul acesteia, împuternicirea, resptectiv cadrul ideologic prin care discursul devine practică existențială în spațiul virtualității. În cadrul acestui spațiu tehnocultural, virtualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
analogii, hibridizări și întrețeseri ale umanului și ale tehnoculturalului, până la procesele configurării postumanului. Virtualul este coevoluția ființei umane cu mașinile computaționale sub forma unei interfațări complementare: la fel cum pielea corpului separă și simultan unește exteriorul trupului de interiorul său, interfața digitală, indiferent de felul și natura ei, generându-se ca un spațiu al reciprocității, mediază între ființa umană și alteritatea tehnologică. Această perspectivă se diferențiază de perspectiva catastrofică asupra virtualității, perspectivă care anunță dispariția ființei umane în implozia hiperreală și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prelungire a naturii ontologice și epistemologice, o extindere a corpului și a minții individuale, dar și o integrare mutuală a sistemelor hibride și colective. De pildă, pentru o perspectivă antropologică tehnoculturală, cursorul mouse-ului are rolul de a localiza utilizatorul în interfața cu design intuitiv, indicând atât prezența identității acestuia în realitatea fizică, cât și în lumea numeric-simbolică, iar mouse-ul este o metaforă a extinderii mâinii sau a expansiunii subiectivității. În același timp, aceste tehnologii materiale sunt o metaforizare a identității multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
viața artificială și sfârșind prin a sintetiza valențele vulnerabile ale imaginarului postuman, inclusiv pe cele din direcțiile ideologice alternative. Corpul integrat spațiului virtualității mediatice este socotit o convergență existențială și social-ideologică între condiția fizică și cea computațională: cyborgică, ca o interfață între organic și cibernetic, avatarică, ca o situare la limita întâlnirii dintre uman și reprezentațional, dar și transgenică, ca o conlucrare între biologic și tehnologic. Trupul este privit în interactivitatea elementelor și a proceselor sale și a lumii în care
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
invenția, dezvoltarea și utilizarea biotehnologiilor precum Visible Human Project sau Human Genome Project, clonarea și ingineria genetică. Cea de-a doua situație a virtualizării tehnologice a corpului, avatarizarea, este prezentată în capitolul al doilea prin diversele paradigme ale identității la interfață, inclusiv cele ale identității online. O serie de concepte sunt tratate prin prisma raporturilor dintre mediere și interfațare, destrupare și (reăîntrupare, identitate și alteritate și ilustrate prin imaginile corpului avataric ale artistei Orlan. Diferența și devenirea, nomadismul și hibriditatea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sunt tratate prin prisma raporturilor dintre mediere și interfațare, destrupare și (reăîntrupare, identitate și alteritate și ilustrate prin imaginile corpului avataric ale artistei Orlan. Diferența și devenirea, nomadismul și hibriditatea sunt propuse drept caracteristici ale identității conturate și manifestate la interfață și în rețea. În cadrul discursurilor identității virtuale, postmodernismul, ilustrat de Mark Poster și mai ales de Sherry Turkle, ocupă un loc însemnat, însă criticat din cauza vulnerabilității concepțiilor asumate. Alte discursuri care vin în apărarea tehnologiilor informatice și comunicaționale ca amplificatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
distopice care refuză aspectele de orice tip ale intruziunii tehnologiei în viața umană. Ambele tipuri de discursuri sunt socotite insuficiente pentru surprinderea complexității practice a interpenetrării modelelor actuale ale tehnoculturii, în special cele care reușesc să întrupeze ființa umană la interfața și în rețeaua tehnologiilor informațional-comunicaționale. Astfel, procesele de încorporare sunt surprinse în dinamica proprie, adesea conflictuală, în timp ce perspectivele destrupării ființei umane în spațiul virtualității sunt contraargumentate în mod multiplu. Capitolul al treilea continuă perspectiva critică, moderat-precaută asupra extremelor teoretice susținute
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de la conștiință la simțuri și abilități. Aceasta pare a fi accepția comună a conceptului de față. Uneori însă, legătura dintre cyborgizare și postumanizare se face în conformitate cu apariția unei „ere postbiologice” sau „postevolutive” (vezi Stelarc mai josă, în măsura în care protezele cybermedicale și interfețele computerului constituie un prim pas către condiția postumană. Literatura de specialitate abundă în astfel de asocieri, cyborgul, ca superpoziționare a biologiei și a tehnologiei cibernetice, devenind exemplul predilect al postumanului. O mostră de discurs cyborgic în această direcție a excesivului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mintal, un „loc” spiritual caracterizat prin omnipotența gândurilor întrupate. Iată însă un exemplu de discurs teoretic care împrumută tonul ficțiunii științifico-fantastice: „Corpul nu mai este pur și simplu depozitul sufletului; el a devenit un corp cyborgic, un element într-o interfață fără sfârșit a biotehnologiilor. (...Ă computerul însuși este figurat ca o extindere protezică a umanului, ca o substanță aditivă, ca un spațiu de intrat, ca o pătrundere tehnologică în structurile genetice umane și, în cele din urmă, ca o înlocuire
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașinismului mecanic a prilejuit relaționarea dintre biologic și mașinic până la interferență și feedback: umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii, aducând un aport organic elementului mașinal, iar ordinatorul a dobândit un rol de intermediar tehnologic sau de interfață în cadrul acestui sistem circuitar, reglând prin retroacțiune simbioza și interacțiunea. Însuși părintele ciberneticii (vezi Wiener, 1954Ă nu se limitează să stabilească relația comunicațională ființă umană - computer sub imperiul controlului, ci raportează omul la mașina informaticii în diverse moduri: ontologic, psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
până la obținerea unei fuziuni funcționale. De asemenea, nu este un simulacru care conduce la dispariția naturalului sau a organicului, cum sugerează teoria critică de tip Baudrillard, pentru care realul a ajuns să fie considerat doar ceea ce este operațional, situat la interfața calculatorului. În cadrul raportului filosofic artificial-natural, se remarcă, în diacronie, cu precădere două atitudini: una care protejează prevalența naturalului, ca amprentă a esenței sau a adevărului, iar alta care părtinește artificialul, ca glorificare a activității umane. Dacă filosofia în descendență tradițională
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
jocuri pe computer, în filme de animație digitală, în simulările de zbor sau în simulările medicale ale trupului și ale creieruluiă, cu ajutorul căreia spațiile sau experiențele naturale sunt redate prin simbioza om-calculator. Natura și naturalul sunt „artificializate” sau „sintetizate” în cadrul interfeței ordinatorului până la obținerea efectului de naturalețe într-un sistem cognitiv autoorganizațional și transformațional, dobândind o ordine artificială secundă. Natura asistată de computer (Computer Aided Nature sau CANĂ este o sintagmă bricolată de grupul de artiști suedezi constituit din Yvonne Wilhelm
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Spațiul tehnologic virtual este configurat de negocierile și de interacțiunile dintre utilizator și obiectul digital, ultimul reacționând în mod activ la comenzile primului, precum un icon de pe desktopul computerului răspunde la mișcările și la acțiunile utilizatorului. Mai mult, obiectele de la interfața ordinatorului sunt „prietenoase” (termen aplicabil designului intuitiv al interfețeiă, angajate în medierea dintre reificare și procesualitate subiectivă și producând sisteme hibride, subiectiv-obiective, jumătate subiect, jumătate obiect. Un obiect computațional de acest tip nu (maiă este caracterizat prin pasivitate, închidere și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pasivitate, închidere și autoreferință, stabilitate și integritate. Dimpotrivă, intră în dialog cu subiectul uman, devenind la rândul său un subiect computațional și întemeind o interstițialitate corporeală dinamică, specifică legăturilor și întreruperilor din fluxurile de date ale rețelei. Un obiect al interfeței digitale, un instrument mașinic cu care utilizatorul interacționează și comunică prin feedback, un program sau o unealtă din cadrul său, toate acestea nu sunt doar extensii ale corpului uman de tipul mouse-ului ca prelungire a mâinii, ci sunt componente ale unui
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu oferă o viziune reductivă asupra științei și asupra lumii înseși, spre deosebire de tehnologiile precedente, au început să considere computerul un adevărat amplificator mintal. Astfel, Bush (1945Ă discută gândirea asistată de calculator, Licklider (1960Ă analizează simbioza om-computer din perspectiva construirii de interfețe conform unui model uman, Engelhart (1962Ă este interesat în modalitățile prin care grafica interactivă augmentează intelectul uman, Sutherland (1965Ă dezvoltă un simulator grafic interactiv etc. Pentru aceștia, ordinatorul este capabil să creeze medii virtuale care nu reduc spiritul uman, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
utilizarea și funcționarea tehnologiei, de la teoria neurobiologică a minții, intenționalitatea manifestată în cadrul conștiințelor artificiale (vezi Jones, 2000Ă la modelul cuantic al conștiinței în universul definit de o structură informațională, nu susținut de particule materiale (vezi Cowley, 2000; Chalmers, 1994Ă, de la interfața creier-computer (vezi Kerckhove, 1990; Fromherz, 1997; Garvey, 2000Ă la cvasiobiecte sau obiecte inteligente (vezi Jaros, 2000Ă. Noi teorii și experimente practice ale științelor cognitive încearcă să fondeze relația dintre conștiință și mediile tehnologiei, adesea uitând de prezența corporealității, de complexitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
i se atribuie relații biologice, digitale și digital-biologice, într-un circuit al feedbackului și al interraportării permanente, al relegăturilor și reinițializărilor în noi forme. Entitățile nodale și sintetizatoare în sistemul info-biotic participă la derularea unei activități transformative prin medierea unei interfețe de întâlnire a utilizatorului și a „obiectului” computațional. Corespunzând spațialității și temporalității indeterminate a interfeței, corporealitățile artificiale se înscriu deopotrivă într-un pasaj al metamorfozelor și într-o sedimentare ontologică evolutivă. Pe de o parte, entitățile intercorporeale se formează și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
interraportării permanente, al relegăturilor și reinițializărilor în noi forme. Entitățile nodale și sintetizatoare în sistemul info-biotic participă la derularea unei activități transformative prin medierea unei interfețe de întâlnire a utilizatorului și a „obiectului” computațional. Corespunzând spațialității și temporalității indeterminate a interfeței, corporealitățile artificiale se înscriu deopotrivă într-un pasaj al metamorfozelor și într-o sedimentare ontologică evolutivă. Pe de o parte, entitățile intercorporeale se formează și se deformează în spațiul virtual. Pe de altă parte, cyberspațiul, prin caracterul lui evolutiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de existență, discursul cybercultural al vieții artificiale trebuie abordat cu măsură și cu ochi critic, în ciuda faptului că oferă imaginației umane cadre fertile de evadare din obișnuință, în special în exemplele numeroase de lucrări artistice ale vieții artificiale. Crearea de interfețe biocibernetice „empatice”, interactive, în cyberspațiu, este conformă cu orientarea ciberneticienilor înspre științele naturii și ale vieții, astfel că o corporalitate artificial-informațională nu este limitată la un deziderat al cunoașterii, ci urmează un tipar al algoritmilor biologici. Acest model al spațiului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
contagiune la profilaxie. În ipostaza de virus, informația este ușor de transmis și de actualizat, acționând ca o parte „naturală” a unui sistem în care a fost generat, transformând spațiul virtual în spațiu viral. Creând o zonă indeterminată, situată la interfața dintre viu și non-viu, organic și non-organic (Plant, 1996aă, aceste forme virale sunt simulate în sistemele informatice, parazitând nu doar materialitatea tehnologiilor și a programelor, ci și viața umană afectată prin producerea de daune tehnologice în toate domeniile. Evoluția unui
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umane, conlucrează în paradigme sociale care mimează creativitatea imaginației și diversitatea speciilor vii. Prin urmare, ființele inteligenței artificiale și ale vieții sintetice se învecinează cu subiecții cyborgici, compunând universul hibrid al ontologiei virtuale. Unii teoreticieni speculează până la a afirma că interfața dintre computer și utilizatorul uman devine „ultima” frontieră nu doar în designul mașinii digitale, ci și în designul ființei umane (vezi Tomas, 1995Ă. Alte voci neagă ideea cyborgului ca punct final al evoluției, considerându-l în schimb un pas spre
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]