5,195 matches
-
să-l readucă pe orbita sa. Aceste actrițe invizibile ale tragediilor sînt păzitoarele unui drept străvechi, aspru și strict. Nimic mai firesc ca În fața areopagului atenian acuzarea lui Oreste să fie susținută de erinii, dacă Apolo a preluat apărarea. Altceva izbește totuși aici. Este prima oară cînd destinul este dat În judecată! Procesul lui Oreste este un proces Împotriva destinului la care participă și muritorii și zeii. Și fapt cu totul remarcabil, Oreste este achitat de acest tribunal, care nici măcar nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai bine, îngerul cel bun le atinge sufletele într-un mod blând, delicat și tandru, ca un strop de apă care intră într-un burete; iar cel rău atinge înțepând, cu tumult și neliniște, ca atunci când picătura de apă se izbește de piatră; în schimb, pe cei care înaintează din rău în mai rău spiritele de mai sus îi ating în mod contrar. Aceasta întrucât dispoziția sufletului față de îngerii pomeniți le este potrivnică sau pe potriva lor; pentru că, atunci când le este potrivnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-i fie ca azi. Parcă le vedea fețele alungite și pline de uimire ale prietenilor săi după ultimul său joc. În apropierea hotelului se auzea un râu șipotind pe vale. Apele care se adunau pentru a forma acest râu se izbeau la punctul de întâlnire, iar zgomotul ajungea până în camera lui Alin, umplându-i urechile și pătrunzându-i întreaga ființă. Alin nu găsea acest zgomot deranjant ci îl găsea încântător astfel încât zise: 234 - Oare sunt eu unul cu Universul, sau el
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acest capitol... Topuri și paradigme Când au încercat să facă un top al filmelor românești de la-nceputuri și până în prezent, ziariștii interesați de acest subiect și care și închipuiau, firește, că este un subiect care interesează și publicul ! s-au izbit de două obstacole fără legătură aparentă între ele. (Nu, nu e vorba numai despre slabul apetit al unora dintre cei chestionați de a se înhăma la un test care-i expune la verdictele și idiosincraziile lor când nu, de-a
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
totul) nu obosea să repete că filmul este o artă pentru mase ba chiar, arta fanion din acest punct de vedere ! , dorința unor regizori la curent cu ce se întâmpla în cinematograful mondial de a-și subiectiviza demersul stilistic se izbea de comandamente ideologice precis codificate. încercări (și reușite) au fost totuși ; pe lângă intensul ”moment subiectiv” din finalul Pădurii spânzuraților abil integrat narațiunii, perfect explicabil din punctul de vedere al perspectivei personajului Bologa și, oricum, episodic în economia filmului , Duminică la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de joc. Ceea ce unul numește putere, altuia i se pare slăbiciune.” El pare a se reflectă în permanență, dublu, în planul conștiinței și în oglindă:,,Cuprins de o ciudată euforie, privindu-se în adâncul ei tulbure, Antipa se apropie și izbește ușor cu unghia într-o margine, acolo unde bronzul tocit că tăișul unei săbii vechi vibrează cu o puritate neobișnuită și aduce în odaie o undă de lumină. Venea de la mare distanță. Nu se stingea.” Prin oglindă, trecutul este reînviat
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
la altele „și cu timpul îți poți formă singur programul cel mai bun de lectură”. Dacă, finalmente, nu se întâmplă așa, de vină, zice ironic Olăreanu, nu este numaidecât cartea. El invocă spusă unui filosof că atunci când „o carte se izbește de un cap și se aude un sunet sec, nu totdeauna este de vină cartea”. Cu asemenea captatio, Costache Olăreanu ne previne, într-un alt eseu, că ne găsim deja în sânul unei discipline de graniță, care este psihopedagogia lecturii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
culoarea caldă de cărbune în care mai pâlpâie jarul, și ochii buni, magnifici și îndurerați îmi dau o lumină în fața căreia îmi vine să îngenunchiu.[...] Biata mea Monica, prin câte ai trecut; bietul meu pumnișor de energie, demnitate și dârzenie izbindu-se de toate energiile deslănțuite, mica mea prințesă cerșetoare cu babouchii ferfeniță, cerând bani! În ce colț de minte strămoșească va fi dăinuit acest grăunte de roman senzațional și cum [de] nu am putut să rup vraja malefică în noaptea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
învățământ? Nu știu. La cine mă voi aciua dacă mă vor despărți de Mimi? Nu știu. Această nesiguranță nu e numai a mea, ci a tuturor. Eu nu mai cred în teza ta de doctorat, decât după ce se va fi izbit de invazia poeților toată lumea; din o suferință ca aceasta, universală, ar putea să se ridice o revoluție generală. Dar atunci va fi inutil. Aici toți trăim într’o depresiune morală cenușie aproape de întunerec. Remarc că scrisorile-curier sunt dure prin realitate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
foarte bine, până când cineva din sală a întrebat: „Tov[arăș]a poate să ne spună dacă are rude în străinătate?“ Atunci mi s-a părut că toată estrada, cu comisie cu tot, s-a răsturnat cu capul în jos și, izbindu-se în unghi drept de peretele de alături, s-a prefăcut într-o puzderie de cioburi. Când am răspuns: „Da, [pe] fiica mea“, mi s-a frânt vocea ca într-un hohot (atunci, draga mea, cei care se aflau în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lungi, barbele inculte și prolixe și perciunii cei interminabili, iar la femei perucele mari și păroase de pe cap cu cărarea lor lată (femeile la măritare Își tăiau părul) care se vedea de la o poștă că-i artificială, toate acestea te izbeau ca ceva straniu și neadaptabil” <endnote id="(898, pp. 16-17)"/>. În paranteză fie spus, În 1788, „protoantropologul” american John Ladyard, călătorind prin Rusia, obseva că obiceiul evreicelor măritate de a-și tăia părul ar fi similar cu obiceiul femeilor măritate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
1919, „evreii pământeni” din România au remis Parlamentului, În 1910, o petiție În care, printre altele, se spunea : „Nu evreii au fost descoperiți de anchete și autorități În funcțiune de cămătari și lipitori ai satelor. Băncile populare, dacă s-au izbit de un potrivnic tare, a fost de cămătari, dar nu de cămătari evrei, cari n-au fost găsiți nicăieri În lungul și În latul țărei. Zecimi de ani s-a vorbit de cămătarul evreu de la sate ; o anumită literatură l-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Dorohoi, respectiv, Eli Rabinovici și Abraham Iager. Organizații sioniste în Dorohoi Sionismul a devenit o mișcare politică a evreilor abia la sfârșitul secolului al XIXlea, dar apariția sa târzie, în contextul mișcărilor naționale din Europa a fost din cauză că „s-a izbit mai întâi de doctrinele de emancipare individuală și de ideologiile de asimilare înainte ca ele să fi putut da dovada incapacității lor de a răspunde într-o manieră convingătoare și definitivă provocărilor antisemitismului modern. Sionismul devine expresia politică a experienței
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Las paharul cu vin și ies după Rodrigo, încercând să-i captez atenția de la distanță. Rodrigo ori nu mă aude, ori nu vrea să mă audă, fapt este că mă ignoră cu desăvârșire. Se îndreaptă către poarta de la intrare, se izbește de câteva ori în ea, poarta se deschide și Rodrigo iese la strada mare. Ies în fugă după el, calculând în minte ce să fac exact ca să-l aduc înapoi și cât de periculos poate fi un taur nebun liber
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
plec spre Maria, ne întâlnim cu un grup numeros de cunoscuți și mergem cu toții cântând și ne așezăm perechi-perechi pe un buștean enorm așezat pe malul apei învolburate din vecinătatea școlii. Cântăm și cântăm, întrecându-ne cu râul ce-și izbea cu zgomot valurile în pietrele din matca sa, aduse de sus, din munte. Zi însorită ce ne predispunea la cântec, însă eu, cu verighetele în buzunar, nu știam cum să procedez. Momentan dau tonul unui cântec obișnuit pe acea vreme
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și grea și ușoară, dar tremuram la gândul că se putea produce neprevăzutul! Am scăpat cu obraz curat și de aici. Îmi amintesc de un fapt mărunt care mi-a atras atenția. În parcul gării Kremidovka, de lângă Odessa, m-a izbit existența mormântului unui sergent român, căzut la cucerirea orașului amintit. Se numea Țarălungă Cezar din Regimentul 2 roșiori, din Bârlad. Văzusem hectare de cimitire la Dalnik și Vakarjani, dar acum, tocmai numele acestui sergent m-a făcut să exclam: „Ei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bucurăm de noi frumuseți. Privirile ne sunt atrase de un uriaș afiș ce marca o expoziție despre daci, strămoșii noștri. Am privit cu emoție exponatele urmărind tema și scopul expoziției și, în timp ce voiam să părăsim incinta expoziției, aproape că ne izbim în piept cu un „fratello italiano”. Scuze din ambele părți, schimb viu de impresii, căci omul școlit știa ceva istorie. Prin intermediul Marianei am făcut o lecție de istorie ca un adevărat cunoscător al faptelor istorice. Foarte încântat, italianul ar fi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
id=”1”> 1. Ibidem, p. 53.</footnote>. Și cu o intuiție excelentă, poetul continuă : „Există o tiranie a oricărui model cultural : ea constă în pretenția sa manifestă ca noi să-i adoptăm ficțiunea ca dimensiune a realului de care ne izbim. Noi trăim efectiv în lumea lui Caragiale, lume care în același timp trece prin noi, întocmai cum peștii trăiesc în apă și apa trece prin pești. Unde sfârșește realul, și unde începe ficțiunea ? E imposibil de precizat” . Augustin-Doinaș realizează fascinația
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pânza din spatele meu. P.S. Nu pot să nu notez asta. Acum demontează cortul al treilea pentru că au montat la el bare din cortul al patrulea. Unul întreabă „Cum, demontăm iară?”, altul răspunde : „Cum iară? Din nou.” Nu! Mai bine îl izbesc în sus. Se încăpățânează. Iese strâmb, se enervează, dezancorează și remontează. A căzut instalația. N-a rănit pe nimeni. S-au enervat și fluieră a pagubă. Ăia doi deranjați de gălăgie s-au sculat și s-au depărtat de locul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dau o stare de confort pios, răcoarea zidurilor fiind atât de bine venită în timpul zilelor caniculare. Balcic - joi 22 iulie 2004, ora 07.00 Nu mai pot dormi. Mi-e dor de foșnetul frunzelor din fața casei îngemănat cu vuietul valurilor izbindu-se de stâncile care proptesc terenul înnobilat al Grădinii și Castelului. Printre frunzele verzi zăresc, pe marea albastră, o barcă albă de pescari, care mai mult stă pe loc. Ieri, Dimitrin ne-a plimbat prin împrejurimi. Având-o pe Iana
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu ochii Închiși. „Treaptă, treaptă, treaptă“, se auzea glasul mamei conducându-mă sus - și cu destulă siguranță, suprafața următoarei trepte primea talpa Încrezătoare a copilului orb; era de-ajuns să ridici piciorul puțin mai sus decât de obicei, ca să nu izbești cu degetele treapta următoare. Această ascensiune lentă, ca de somnambul, efectuată Într-o Întunecime autoimpusă, comporta câteva plăceri evidente, cea mai mare era aceea de a nu ști când urma ultima treaptă. În vârful scării, ridicai automat piciorul la Înșelătoarea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am văzut ce era - un lebădoi bătrân, o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Lena au fost aici.“ sau „Jos Austria!“. Furtuna s-a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete. 4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu flori, către slavă... declară, înfocat, frumosul principe Alexandru, sprijinit de fântâna din mijlocul curții, jucându-se cu un fir de margaretă. Voichița e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați și se împiedică într-o blană de urs. Se oprește lângă fereastră. O deschide. O pală de vânt și stropi de ploaie îl izbesc în față. Crezi că mi-a fost ușor? Maica m-a fătat cu un băț în loc de șiră. Mă mir că nu s-a rupt... Și-apoi, am un principiu: "Niciodată doi dușmani." Craii aiștea s-au luat de gânduri cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]