5,648 matches
-
învolburate, ce-l sugeau parcă inexorabil. Înainte de a fi atins valurile, Homer, care nu știa să înoate, avu prezența de spirit să-și tragă peste cap gulerul hainei, ca pe un fel de glugă, iar manșetele mânecilor, ca pe niște mănuși. Știa că aceasta îl va salva de la înec. Într-adevăr, de cum atinse zona lichidă, trupul său fu acoperit de o peliculă care, pe de o parte îl izola, iar pe de alta îi extrăgea din apă oxigenul. Violența cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
de carne. Copilul care se speriase ceva mai devreme s-a apropiat de dresor. A întins mâna dreaptă, ca și cum ar fi vrut să mângâie și el pasărea. Zâmbind, dresorul i-a prins mânuța și i-a îmbrăcat-o într-o mănușă protectoare. La un semn, vulturul a trecut pe mâna micului admirator. Ca și cum s-ar fi așezat pe o creangă de copac. Ochii țâncului sclipeau de bucurie. Cei ai vulturului, ca niște mărgeluțe vii, îl priveau cu prietenie parcă. în culmea
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
pe umăr o poșetă argintie pur ornamentală, în care n-ar putea să încapă mai mult de un mic telefon mobil sau de țigările din care a apucat să fumeze una întreagă așteptând autobuzul în stație la Apaca. Afară poartă mănuși negre, dar în metrou am apucat să-i studiez și mâinile, cu unghii nevopsite, doar eventual lăcuite. Nu pot să nu-mi amintesc de Femeia în roșu, romanul celor trei optzeciști - dacă nu mă înșel, era tot romanul unei urmăriri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
satul unde locuia mama cu o sanie trasă de doi cai superbi, Împreună cu câțiva flăcăi. Distanța dintre cele două localități este de 4 km. Pentru că se Îndrăgostise atât de mult de mama, nu și-a mai găsit la sfârșitul balului mănușile, fularul și pălăria. Nu mai știa unde le pusese, atât de mult Își pierduse capul după mama. Până acasă, a Înghețat de frig iar prietenii lui glumeau pe seama Îndrăgostelii lui. Nu după mult timp tatăl meu s-a dus să
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
cea care necesită mai multă muncă. Trebuie să coc mai Întâi vinetele, ardeii capia, apoi, toate să le tai Împreună cu ceapa și să le călesc. Zacusca trebuie păzită, să amestec tot timpul cât este pe foc, să mă protejez cu mănuși de stropii fierbinți care sar pe piele, ce mai, Îmi ia timp mult. Până coc vinetele și ardeii, pot toca legumele pentru zarzavatul de ciorbe. Așa Îmi organizez fiecare treabă, să câștig timp. Pregătesc sacoșele, căruciorul, să pot căra toate
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
vase pe care le avea de spălat, mă luase de-o parte și-mi arunca fulgere din priviri. Tu nu vezi că e mai înaltă ca tine? Vrea să râdă de noi... se bagă așa, ca ariciul din fabulă în mănușa noastră. Mă face geloasă și tu o ajuți? Renunți la mine pentru una ca ea? Eram total debusolat și inima îmi tremura nebună de frică. Venisem să mănânc cu altcineva. Ce mare lucru? N-o sărutasem, nu stătuse la mine
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Mare panaramă de om, zău așa, ne face mereu să râdem, păi, dacă-l întâlneam pe el înaintea lu’ bărbatu-meu, zău că nu știu de mai eram eu aici...“ Tanti Maria vorbește și vorbește, în timp ce cu mâinile înfășurate în mănuși de cauciuc groase întoarce și trântește piepții de curcă, cântărindu-i din priviri și din experiența-i proprie dacă se califică pentru următorul transport internațional sau nu... Din punctul ei de vedere, ar fi mai bine să nu, că doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cu „umeri“. Profesoare cu „umeri“. Cetățence cu „umeri“. Eu mi-am scos „umerii“ de la hainele cu „umeri“. „Unde-s umerii?“, m-a întrebat mama. Am dat din umeri. Asortată, zicem, și ne apucă râsul. Pantofii cu geanta, cureaua, eșarfa și mănușile. Mama era „asortată“. Și mătușa Augustina. Profesoarele erau cele mai asortate. Bluzele din garofiță ale profei de mate cu cerceii săi. Mi-aduc aminte ce șoc am avut când am fost trimisă acasă de profa de română să-i duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
pe degerătură și de aia mi-am pus și ciorapii, doar nu era să mă frec cu varza prin pat. Christina e mai rău, i s-au colorat și câteva degete de la mâna dreaptă, pe care nu poate să poarte mănușă când scrie - are și asta o piele mai sensibilă. Și dobitocu’ de dirig nu ne lasă nici măcar cu pulover pe noi! La alte clase îi lasă și cu paltoanele, numai noi tre’ să fim regulamentari... Mă și gândeam ce mișto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
nasul mare, cu ochii rapac, care își purtau hainele de parcă ar fi fost o armură. Îmi mai amintesc și de fete bătrâne, mărunțele ca niște șoricei, cu glasuri blânde și privirea isteață. Mă fascina întotdeauna încăpățânarea cu care își păstrau mănușile când mâncau pâine prăjită cu unt și observam cu admirație nepăsarea cu care își ștergeau degetele de tapiseria scaunelor când li se părea că nu le vede nimeni. Cred că lucrul acesta nu prea îi pria mobilei, dar presupun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la cuibul nostru unde ne aștepta Mihaela cu masa pusă. Tata era un fel de arbitru al eleganței, aș zice un Petronius contemporan, scrupulos în arta de a se îmbrăca până la prețiozitate. Purta haine de tăietură clasică din stofă englezească, mănuși tot englezești, guler răsfrânt (Take Ionescu) chiar pe arșița cea mai mare, ghetre albe, monoclu cu șnur și baston de trestie ou miner de ivoriu. De când îl știu exala din făptura lui o ușoară mireasmă de paciuli. Când Mihaela îl
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
concepea. Veneau și educatorii noștri, care cum putea în fiecare săptămână. Mai cu seamă când vorbea despre homunculuși și despre monștri, astea le plăceau la nebunie. Numai Adélei și mie, nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore m-a chemat la el m-a mângâiat, fără să-și scoată mănușile, bucuros că exist. După cum era bucuros de toți cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore m-a chemat la el m-a mângâiat, fără să-și scoată mănușile, bucuros că exist. După cum era bucuros de toți cei pe care îi învăța și care-și vor aminti de el. — Dar mai ales pe voi, oițele mele părăsite, pe voi vă iubesc cel mai mult - ne-a spus el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
iepure, apoi l-a acoperit cu catalogul, ca să nu primească prea mult aer de afară. Am fost martorii unor mișcări tot mai încetinite. — Stimat auditoriu! Iepurele doarme deja foarte adânc - a spus el după câteva minute și și-a scos mănușile ca să le ia pe cele ușoare, de cauciuc. Avea gheare. Negre. Până să-mi revin, au apărut și bisturiele. Foarfecele și vata, iar educatorii noștri crăcănau de o parte și cealaltă a mesei picioarele animalului adormit. — Stimat auditoriu! Vă asigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vrut să-l dea afară pentru totdeauna din magazin pe Baár - mi-a povestit Engelhard. „Imaginează-ți“, mi s-a plâns el odată, „că vine, stăm de vorbă, se uită peste tot, se holbează toată dimineața la o pereche de mănuși de damă. Dantelă din secolul trecut, fără prea mare valoare, totuși marfă, chiar dacă mă doare sufletul să fac bani din ele. Dar din asta trăiesc. Și atunci el le scoate din vitrină și le bagă în buzunar. - Le iau împrumut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ochi neinițiat nici n-o să observe. - Dar, pentru numele lui Dumnezeu! Un ochi neinițiat nu cumpără vaze antice. - Cu atât mai bine, o să iei mai mulți bani pe ea. Dacă vrei, o și semnez - a spus, gata să plece cu mănușile mele. - Te rog să le pui înapoi. Am cumpărător pentru ele. Mai bine ia ceasul ăsta muzical. E atât de scump, că nu pot să-l vând decât în sezon. - Ascultă-mă! - și a început să strige la mine. - Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ele. Mai bine ia ceasul ăsta muzical. E atât de scump, că nu pot să-l vând decât în sezon. - Ascultă-mă! - și a început să strige la mine. - Eu n-am ce face cu ceasul dumitale, înțelegi?! Însă cu mănușile astea, da! Îmi trebuie mult mai mult decât dumitale sau ălora care, după toate curvăsăriile pe care le fac, își pot permite să cumpere orice de la tine. Eu n-am timp de curvăsării. - Atunci n-ai decât să le furi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
își pot permite să cumpere orice de la tine. Eu n-am timp de curvăsării. - Atunci n-ai decât să le furi - i-am spus. - Eu nu sunt hoț, ci pictor, dacă nu știai. Și-mi cunosc drepturile. Mie îmi trebuie mănușile astea! Îmi trebuie pentru munca mea! Acum! Și, după câte știu, tocmai bravii dumitale colegi vor trăi în belșug de pe urma muncii mele! - și mi-a aruncat pe masă bancnota aceea de o mie pe care i-o dădusem cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
reflexia cu oarecare dispreț: "I-a făcut un palton nou, ridicol. Dar pălăria o cunosc." Voii să-mi spun gândul ca un început al pedepselor ce trebuiau să vină, dar atenția îmi fu atrasă de altceva. Începu să-și scoată mănușile cu febrilitate, și știam precis că și le scoate ca să-mi arate că nu are verighetă. (O pusese probabil cu cinci minute înainte în poșeta de alături.) Atenția asta față de mine, arătată cu așa de puțină discreție, adusă ca un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mobilizare. Anunțul îi surprinse enorm pe toți, chiar și pe vasalii lui Shonyu. În toiul întregii nedumeriri, un comandant intră în camera războinicilor tineri, unde mai mulți samurai forfoteau de emoție. Legându-și, cu multă ceremonie, șireturile de piele ale mănușilor, îi privi pe luptători cu un chip pământiu și spuse: Vom cuceri Castelul Inuyama înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat, singurul loc calm din mijlocul agitației era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
marșului începeau să tureze asurzitor motoarele motocicletelor, dincolo de tușa terenului, în mijlocul unei mulțimi de puști curioși, prin care nu mai vedeai nimic... Călare pe motocicletă venea Datcu, îmbrăcat într-o salopetă neagră, pe cap cu o mască de cauciuc, cu mănuși mari de azbest în mâini. Dar era oare chiar Datcu? Venea dinspre tușă accelerând la maxim peste gazon. Roata din față zvâcnea în retragere pentru o clipă când ataca rampa, și era deja în aer când trecea prin cercul de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mulțime. Începe să se vadă!... Mulțimea a scos un Aaa! plin de stupefacție și de oroare... Povestea era că Omul Invizibil (care nu mai putea redeveni vizibil), încolțit, ca să scape de urmăritori, trebuise să-și lepede hainele și bandajele și mănușile și ochelarii negri, toate lucrurile care până în clipa aceea îi fuseseră indispensabile pentru a putea fi totuși văzut și a avea relații cât de cât normale cu semenii. Și tot povestea spunea că, mort, Omul Invizibil redevenea vizibil. Așa că din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe masă. Își ridică picioarele și își lăsă capul cu păr de culoarea ghimbirului pe învelitoarea de protecție. — A, cred că ar fi mai bine să îți dai jos pantalonii, ce zici? Margoulies tocmai scotea din cutie o pereche de mănuși chirurgicale de culoarea pielii. Bull își desfăcuse cureaua elastică și își lăsase mai jos de genunchi pantalonii călcați la dungă, după care îi scosese de tot. Pentru aceasta, a fost nevoie să se ghemuiască și să-și expună fesierii, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că leziunea sau disfuncția trebuie tratată împreună cu acea parte a corpului în care se localiza, dacă nu chiar în contextul corpului întreg. — Te rog să te întorci acum.... Hmmm. Gluteus maximus foarte pronunțat, murmură el introducând un deget învelit în mănușa de cauciuc în moliciunea albă a fesierului lui Bull și apucând cu cealaltă mână mușchiul alungit de pe exteriorul coapsei acestuia. Apoi, dintr-odată, liniște. Murmurul se întrerupse brusc, ca și cum cineva i-ar fi pus lui Margoulies o compresă cu eter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Copacul Cunoașterii cu drujba în mână. Căci Margoulies își abandonase judecata profesională, permițând plăcerilor și neplăcerilor proprii să-i afecteze raționamentele. Deja nu mai acționa în folosul pacientului său. Evident că Margoulies nu era dispus să recunoască asta. Își scoase mănușile de cauciuc cu entuziasmul caracteristic și reveni la birou. Bull rămase nemișcat, clătinându-și doar capul pe învelitoarea aspră. — Ei, doctore? — Ei bine, John, nu e chiar atât de grav cum ai putea să-ți imaginezi. (Suprafața internă a rotulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]