5,136 matches
-
opinia despre ea -, lumina soarelui și aerul curat părură să mă învioreze imediat. Apartamentul nostru de la subsol se afla pe o stradă lăturalnică nu departe de Earl’s Court Road, la câteva minute de mers pe jos de stația de metrou. Era o zonă animată, un pic cam prea aglomerată și cam deocheată; forfota și vânzoleala ei fără sfârșit te copleșea uneori, dar în după-amiaza asta mă remonta. Am început brusc să simt, pentru prima dată, că porneam poate într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de coincidențe care ne va apropia, scutindu-mă în același timp de sarcina de a lua inițiativa. Și astfel, cu cât ne apropiam mai mult de King’s Cross, cu atât mai mult îmi doream ca ea să rămână în metrou. La fiecare stație, mă simțeam gâtuit de o spaimă surdă și perspectiva de a intra în vorbă cu ea începea să devină tot mai dezirabilă, în timp ce chipul și silueta ei căpătau proporțiile desăvârșirii. Leicester Square, Covent Garden. Holborn. Eram sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
persoană agitată, cu răsuflarea întretăiată, care s-a prăbușit pe un scaun la câteva rânduri de mine. Abia când prindeam viteză prin cartierele mărginașe ale Londrei, am înregistrat prezența ei, mi-am ridicat privirea și am recunoscut femeia brunetă din metrou. Inevitabilul fior de emoție a durat doar o fracțiune de secundă. El a fost înlăturat de ceva mult mai puternic: o fantastică undă de șoc emoțional, alcătuită din bucurie, uimire și, la început, convingerea de neclintit că nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
puternic: o fantastică undă de șoc emoțional, alcătuită din bucurie, uimire și, la început, convingerea de neclintit că nu poate fi adevărat. Căci cum putea fi adevărat că ea părea să citească - nu, nu ziarul pe care-l citise în metrou, ci un roman subțire, cartonat, cu fotografia mea pe copertă? Cred că acesta este visul oricărui scriitor. Și întrucât se întâmplă destul de rar chiar și în viața celebrităților literare, imaginați-vă cu cât mai prețios i s-a părut unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adresa mea - de la Patrick, poate sau de la editorul meu de la ziar - și mi-a supravegheat apartamentul ore-n șir, poate chiar o zi sau două, în timp ce eu eram înăuntru și-mi scriam prețioasa cronică... M-a urmărit până la stația de metrou, m-a urmărit până la King’s Cross, apoi povestea aceea stupidă că se duce în vizită la sora ei în Kettering și că nu are nevoie de valiză? Cum am putut să mă las păcălit: ce anume mă orbise? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
împotriva mea. O lovi tură și încă una, și încă una. În rarele momente când ies din casă, mă clatin. Aerul mă dărâmă de pe picioare, însă chiar și așa, nu-mi pot înfrâna curiozitatea nebună de a revedea lumea. În metrou, mă holbez pur și simplu la oameni, îi fixez fără jenă, sorb situații, fragmente de dialog, sunete, trag adânc în piept tapajul continuu al lumii de afară. Când Mircea este acasă, zilele sunt mult mai ușoare. Încearcă să ia amândoi
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
nu-i place s-o recunoască. Căci una din marile lui preocupări e să se întrebe mereu, zi și noapte, cine sunt eu? Cine? Fie că stă ca acum la semafor, fie că umblă pe stradă, fie că e-n metrou, își căznește într-una mintea cu întrebarea asta care, în timp, l-a scobit pe dinăuntru ca pe un fluieraș de soc. Ce simt acum? își zice. Și cine vede amestecul ăsta de lumină și întuneric cu dâre prin el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu rost și judecată dacă drumul luat nu e potrivit după adevărul acelui punct care ar trebui să fie țelul nostru ultim. Lumina semaforului se schimbă. Pascal Ciortea trece strada, dă rondul pe la coloane și se îndreaptă spre gura de metrou. Oamenii care mănâncă la tejgheaua din locanta cu firmă verde, chiar și cei care umblă ca el pe strada umedă, chiar și femeia care vinde eșarfe și basmale, toți par fericiți și astronomul, deși n-ar recunoaște-o niciodată, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
grădini, printre maghernițe și marile vizuine abandonate. Adio trai la bloc! Nu-l voi mai invidia pe cutărică de la primăria de sector că stă în ditamai vila pe Doctor Lister, nu mă voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la fabrica de stixuri, unde proviziile nu-mi vor lipsi. Nu-mi va lipsi nici udătura, cu tot Vinalcoolul pe mâna mea. Totuși toate aceste cadavre vor duhni, vor duhni insuportabil. Așadar va fi nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fost contabil la Cooperativa Tricotajul, îi place rigoarea cu pătrățele albastre a caietului de aritmetică: de miercuri încoace, a prins tramvaiul în stație de patru ori, odată fugind hăt, din gangul de la Second Hand - Numai din Canada; a prins un metrou; a luat cinci kilograme de cartofi cu cincizeci de bani sub prețul pieței; a subtilizat două ziare de pe taraba unui ageamiu, și mai ales! Mai ales! Ce trofeu! Și-a tras cablu! De pe balconul vecinilor, niște proști, habar n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
demontează un trenuleț, un ceas de buzunar, să-i dau lecții importante exemplificîndu-i mai Întîi zborul, prin cameră, ferind lustra, să-l duc peste trei, patru ani la fabrică. Altfel s-ar putea s-ajung să cînt prin stațiile de metrou ca să nu murim de foame. La ghitară și cu tamburina legată de piciorul stîng. Pentru că eu nu mă mai duc azi acasă, la serviciu, e iarnă și ăsta-i singurul anotimp care-mi lipsea din panoplie, nesiguranța zilei de mîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să calmeze, să ungă. Nici prin cap nu mi-a trecut. Dar, cine știe, s-ar putea să aibă dreptate criticii. Mă gîndesc că mi se-ntîmplă să plîng tot mai des de la un timp. De pildă, zilele trecute eram În metrou și citeam toate numele lui Saramago. CÎnd am ajuns la pasajul În care bătrîna doamnă singură Îi sărută mîna lui don Jos, mi s-a pus un nod În gît. Și mi s-au Împăienjenit ochii. M-am uitat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cardiace obosite. Jugulara. Fibrilez. Și ei sînt bîntuiți de recunoștință, față de mine. PÎnă și la cantina de la serviciu am primit multă vreme mîncare mai bună. CÎștigasem concursul. Mi-am permis luxul de a-mi cumpăra abonament pe-o lună la metrou, zece țigări de foi Half Corona și o navetă cu apă minerală Bistrița Năsăud scutită de taxe vamale. Mi-am Încurajat soția să se coafeze de două ori pe săptămînă. Mariana s-a conformat, zilnic și În stil african, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
rămas cineva. Are sure you want to shut down the computer? FILM @ ROLL BASTONADA ÎN RE La unul dintre cele mai dure filme pe care le-am văzut vreodată, am intrat fără bilet. Introducerea este rapidă: Cadru interior: Vagon de metrou. Oameni Înghesuiți, cîțiva citesc ziare. Se aude huruitul roților. Ora opt și jumătate dimineața. Plan detaliu: Ziaristul este așezat la mijlocul vagonului, lîngă ușă, strivit Între două doamne coafate după moda anilor șaizeci, ce dau impresia că nu-l vor lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care deschide Încet gura. Tăietură de montaj: Cadru interior: Stația Piața Unirii Înțesată de jandarmi În uniforme de camuflaj și cu pistoale-mitralieră pe umăr. Stau nemișcați, se abțin să scuipe pe dale. Unul scuipă. Tăietură de montaj: Ziaristul coboară din metrou Împingînd-o afară și pe doamna a cărei coafură se clatină primejdios. Observă jandarmii cu o privire mirată. Ceilalți pasageri par nepăsători, ca și cum ar ști ceva ce lui Îi scapă. Sonor: Sonata nr. 1 pentru violoncel de Bach. Plan general: Ziaristul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
București. I se cere să deschidă cutia pe care-o poartă la subsuoară, el o deschide și scoate vioara. O vioară! urlă cineva. În secunda următoare o bîtă face zob instrumentul, o alta, capul lui Enescu. Doamna cu cîrlionți din metrou privește scena și expectorează firav, satisfăcută, fără boltă: ’Re-ați ai dracu’ de scripcari. Tăiat la: Cadru exterior: Eroul este oprit de o patrulă, i se cer actele. Are inspirația să nu prezinte legitimația de ziarist, și arată carnetul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o duzină de indivizi Îmbrăcați În uniforme de camuflaj, cu șepci și bocanci Înalți, legănînd alene bastoane albe. Au aerul soldaților americani din trupele speciale de intervenție peste tot. Și e firesc să poarte uniforme de camuflaj, În stația de metrou de la Universitate sînt foarte mulți copaci. Timp de patru, cinci secunde cît mă uit pe geam am sentimentul că trenul trece Încet printr-un orășel subteran din America de Sud a lecturilor mele. Cobor la Romană. Mă Întorc. Piața Universității este Înconjurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se Înșiruie neregulat de-a lungul Întregului bulevard. Ținută-n frîu atîția ani, izbucnește acum, suverană, ura. În adevărata ei grandoare. Orașul a devenit abstract, mucilaginos, poate fi zdrobit Într-un pumn. N-a fost numai o senzație, ieri, În metrou, ne-am mutat Într-adevăr În America de Sud. A secolului trecut. Așadar, chiar lîngă celebrul Ceas din Piața Universității din Bogotá, să zicem, patru justițiari mirosind a fitil, gaz, picioare nespălate și excremente cinstite, obținute prin muncă, au Înconjurat două femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
rău. Care i se și aplică, spre sfîrșitul filmului, prin Împușcare În inimă din elicopter. Între timp, cuplul proletar se destramă. De ce se destramă: pentru că băiatul cel mic fură, apoi ajunge-n București unde, după ce cîntă un șlagăr trist În metrou, se trezește că-i curge sînge din nas. Demonstrînd astfel că posedă o demnitate unui copil. Concomitent, sora mai mare se vede pusă-n situația repetată de a-și Întreține părinții și de-a trece examenele la facultate făcînd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Pe cînd, ce ne-a lăsat Ceaușescu, cine poate face un inventar?” scrie același Neacșu, directoriul Europei, cu tâmpla neagră și inima străpungită de singurătate. L-a iubit mult pe Ceaușescu, cetim: „marele patriot constructor neobosit de școli, uzine, case, metrouri, canale, hidrocentrale”, zău, așa scrie, iară eu, ca cronicar, neavând voie să trebuințez Îngiurătura ori să scoț șpanga, doară oftez. C-a rădicat capu’ ca și ceilalți, Neacșu, vrea să-l Învieze numaidecât pre constructorul neobosit, carele de-o Învia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ruinele pe care le vedem acum, să moară sîrbii, e deviza, articolul celor dîrji și neînfricați, penibilul respect pentru viață devenind la fel de invizibil ca avioanele NATO, Alianța Morții, cum a scris cine știe ce bețiv pe perete cu roșu În stația de metrou Piața Unirii Doi. Motiv pentru care mi-a fost rușine că sînt american, În sfîrșit s-a schimbat substantivul, s-a terminat cu jena de a fi român sau persan, iar ca american nu te poți Împiedica să te gîndești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu se tem că vor rămîne fără ceva pentru că nu-l au. Cu patru ani mai devreme, Într-o zi călduță de mai, profesorul Simionescu trecea ca de obicei prin fața catedralei Saint Jacques În plimbarea lui spre diferite stații de metrou pariziene, cînd a văzut o țigancă c-un inconfundabil parfum românesc cerșind În stilul vremii, adică Înjurîndu-l pe trotuar pe Ceaușescu care-o oprima ca minoritate și disident politic În fuste largi suprapuse Înflorate predominant roșii, așa era moda, tehnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
adică să te ai numai pe tine adică nimic, nu m-așteptam să cad În profunzime găsindu-l pe Socrate beștelindu-l ciucit pe Ceaușescu În plin Paris, s-a gîndit profesorul dispărînd Încet În cea mai apropiată stație de metrou și lăsînd la soare țiganca lui a fost odată ca niciodată. A fost odată ca niciodată Emanoil Valeriu. Și interviul pe care l-a luat unor demenți anonimi. La spital. CÎțiva ani mai tîrziu. Era clar, ăștia patru nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de apărare doar umorul - prin care mai amendează cu cîte un leu drumul idioților spre cupola siciliană - nu mai pune la zid o asemenea stupefiantă planare-n bezna minții este un semn de comă. De-aia e și grevă la metrou. Ieșim astfel la suprafață, lumea a devenit extrem de lentă, obositoare, mai e și efectul de seră. După ce termin de scris mă duc la Poiana Mare, că-i grevă și-acolo, Îmi pun căciulița de spital și plec cu trenul. MIORITZA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o nevastă avară și acră năpădea redacția și-l expedia la piața Sfîntul Spiridon, după ceapă. Mai era și Pasăre (care a cîntat după cum i s-a cerut să cînte: pentru Săvinești, pentru nu'ș ce "ctitorie", pentru Transfagărășan, pentru metrou, pentru Casa Poporului), deși n-aș spune că era lipsit de talent. Talent de prisos. A fost oportunistul dichisit, distins și destins al realismului socialist. "Să te culci după 25 de ani cu nevasta e aproape un incest, Iordana". Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]