5,006 matches
-
ceasurile tîrzii, de după miezul nopții!... Cafea și vodcă inima slăbită, nervii tociți... De ce să-mi transpire, noaptea, degetele pe creion, cînd pot să-mi obosească brațele în jurul unui mijloc de femeie?! Ce-ai făcut din mine, Doamnă Ana?!... mă trezesc oftînd cu glas tare. Tot mîrțoagă am rămas, într-un grajd de confort cinci", îmi spun cu durere. Am cîteva mii de lei, cu care voiam să-mi aranjez garsoniera. Le voi cheltui toate pe haine, asemeni lui Vlad, retrăgîndu-mă în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în Eforie Sud ce vremuri!... Seara, spre miezul nopții, cînd munca la cantină se termina, rămîneam împreună cu nea Ionică Vâslea, bucătarul-șef, ne așezam pe treptele vilei, la mansarda căreia dormeam, și discutam astronomie... Studentule, să am eu anii tăi!... ofta nea Ionică din cînd în cînd. Eu visam la vremea cînd voi termina Facultatea de Fizică... Nu-mi făceam proiecte anume; atît doar: visam. Tocmai mă despărțisem de Doamna Ana pur și simplu, înainte de terminarea anului universitar, femeia a dispărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu șoptit, mult prea timid să-i mărturisesc preocuparea mea pentru literatură, chiar dacă o revistă literară îmi publicase un grupaj de versuri, din care mi-a mai rămas în amintire unul singur: Și croncăne-o cioară văzduhul umplîndu-l... Mda, a oftat bucătăreasa, ca fizician nu poți face greșeli politice, decît doar spunînd că de fapt descoperitorul cutărui fenomen este cel știut de toată lumea, nu cel scris în cărțile noastre de liceu, dar asta, de-acum, nu mai face parte din Fizica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la dispensar, la farmacie, la băcănie, la alimentara, la aprozar... Muntele aproape, autobuzul mă ia din fața blocului și mă lasă în fața combinatului... Aici îmi cunosc meseria, nu trebuie s-o iau de la început... Așa-i și cu Petrică al nostru, oftează Luchian. Știi care a fost chestia cu care i-a luat ochii directorul general? Cercetarea pentru filamentele de douăzeci. Deja noi dezbătusem tema cîtva timp în birou, făcusem și calcule de rentabilitate: douăzeci de milioane în primul an, plus amortizarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mult să mi-o facă. Azi, cînd l-am întîlnit la parterul Serviciului dezvoltare, m-a acuzat că n-am căutat niciodată să existe între noi o discuție ca între bărbați. În sufletul lui simțea nevoia să reînnodăm prietenia. De ce oftezi? mă întreabă Vlad. Mă uit speriat către el. La ce te-ai fi așteptat, Mihai? strînge Vlad din umeri cu o simplitate forțată, dincolo de care ghicesc durerea. Nu știu, nu-mi dau seama, răspund încet, cu zîmbetu-mi trist, închis în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Te rog s-o lași în pace! mormăie Vlad în prima pauză. Bine, Vlade, încuviințez eu, cu condiția să mă lase și ea. Altfel, n-o las. Nici dacă te rog eu? Nici. Înseamnă că și tu ești orgolios, Mihai, oftează Vlad trist. Orgoliu! E vorba de demnitate, nu de orgoliu! Eu nu pot cînta cucurigu la comandă! Nu poți pentru că n-ai iubit, Mihai! Chiar dacă susții c-ai făcut-o, ai făcut-o pe jumătate. Te contrazici de la o vorbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în amestecător. Tensiune în filtre zece mii! Zece mii. Atenție, bag hidrogen: doi-doi-unu deschis! Deschide ventilul încet, că se formează vîrtejuri. Să încerc... Așa e mai bine? Da. Nu mai sînt vîrtejuri. Vlad își lasă capul pe spate, privește îndelung cerul, apoi oftează, cu gîndul departe: Vîrtejuri... Hm!... Stop hidrogen! Presiune de lucru. Doi-doi-doi deschis. Debit minim de oxigen. Deschide ventilul mai tare că nu crește deloc presiunea. Start separator! Ce speri să cîștigi la cacealma? Să dau ceasul înapoi. Fii atent la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
între noi doi o răceală totală. Poate că frumos literar, dacă vrei! ar fi fost să rămîn prietenul ei, să-i fiu alături, eventual să ne căsătorim, dar... Eu nu fac din viața mea literatură, Mihai! îmi strigă Vlad, apoi oftează adînc. N-am mai putut avea pentru Silvia decît sentiment de prietenie rece. Nu-mi puteam dicta inimii să treacă peste cele ce știam... Încercam uneori îți jur! să mă gîndesc la ea ca la o viitoare prietenă, dar imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stau... Mda, zice Ion. Te cred: plăcerea contemplării în ziua a șaptea... Eu plec. La revedere! Mulțumesc, Ioane! îi spun, apoi închid interfonul. Vlad mai stă încă în scaun; privește abătut tabloul de comandă și-și mușcă buza de jos, oftînd din cînd în cînd. Mda, murmură el într-un tîrziu. O făcurăm și pe asta... În copilărie am fost copil de circ, mergeam cu motocicleta la zidul morții... Acum stau și mă întreb de unde aveam atîta curaj... Mai scrii ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prietena tovarășului Vlădeanu a ieșit pe balconul din colțul vestic al etajului șase și i-a făcut semn." Dumnezeule! exclam eu, ridicîndu-mi ochii, acoperiți cu palma, de ce nu exiști cu adevărat, să urc la tine și să-ți dau palme!... Oftez adînc, mototolesc mănușile, fac un gest nervos și deschid portiera. Stai! mă oprește Don Șef. Ce te-a apucat? Mă reașez în scaun, trag portiera ca să nu-mi fie frig, apoi încep să-i povestesc în cîteva cuvinte întîmplarea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
declare că m-am purtat urît, ba chiar scandalos. Altfel, declarația dumneavoastră va ajunge în mîinile soțului delegatei. Don Șef stă cu privirea fixă, undeva spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă ar ofta. În lumina slabă a becului de deasupra capului, văd cum un mușchi de sub ochiul drept începe să-i zvîcnească. Păcat! murmură el. Eu trăiam împăcat cu gîndul că am făcut-o spre binele dumitale, dar... Ce faci, mai scrii? mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
început deja să vă plătiți datoria. Ne mai place și nouă teatrul..., surîde ea, ducîndu-și din nou vîrful arătătorului în gropița din bărbie. Anișoara! exclam eu, arătînd spre degetul dus la bărbie. Te-am recunoscut: serveai în sala mică... și oftai după vaca lăsată acasă, pe malul Bîrladului, rîd eu, amintindu-mi de fata aceea liniștită și tristă, ieșită prima oară în lume, adusă pe litoral de fratele ei, care lucra la construcții; ca s-o înveselim, îi spuneam că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift, stăm amîndoi cu ochii plecați, cu teama în suflet că privirile noastre s-ar putea întîlni. Eu pufnesc din cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
murmură el. Tu ești liber, mai ai timp să alegi... Tu mai poți visa... O soție..., o familie..., căldura căminului... Îți mai amintești de Poieni? mă întreabă el, schimbînd tonul. Da. Acolo era fînul de coasă al satului. De ce? Ion oftează prelung: Nu-mi iese din cap o amintire... Mi se pare jenantă, dar mă obsedează, mă chinuie ca un refren care-mi face sufletul să vibreze mereu... Eram mic, dacă aveam cinci-șase ani... Mama făcuse plăcinte la cuptor. A pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
luat în brațe și m-a dus așa, strîns, sărutîndu-mă din cînd în cînd, pînă am ajuns sus, pe deal, lîngă sat... Erau doi țărani săraci, într-o casă cu pămînt pe jos, dar erau atît de bogați!... Tace și oftează iarăși prelung. Crezi tu că, dacă eu aș găsi aici, acasă, o altă atmosferă... Dar așa... Ce să fac? Să te încui în camera ta, să-ți dai palme și să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scol mîine la cinci. Nu mai e nevoie, surîd eu. Separatorul a fost deja pornit. A fost o avarie azi la o instalație, s-au mobilizat forțe și s-a încheiat totul. Vorbești serios?! se bucură Fulvia. Pe cuvînt! Aaah! oftează ea ca o ușurare. Am să pot dormi pînă tîrziu. Nici nu știi ce restanțe am la capitolul somn!... Merge la plita electrică, vrea să pună cafeaua în ibric, dar se întoarce spre mine, mă privește cu ochi triști și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și înghețat. După masă, întâia lecție a anului; apoi Gaby. În sfârșit singure, am recitit scrisorile tale - în parte - împreună. Am vorbit de tine; i-am dat cozonac de la Mangalia, și ca în basmul cu copiii duși în pădure, am oftat: „Unde sunt copiii să mănânce și ei cozonac!“ Telefonul nu a mers două zile; azi s’a reparat, i s’a pus faimosul șnur în locul celui atât de sfârtecat de mâinile tale nervoase... Mi-a părut rău după el. Telefonul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care ți-o port. Nu am primit a șasea scrisoare. Unde o fi? Am s-o văd vreodată, așezată ca un mesaj de pace pe sugativa verde... așteptându-mă...? Când mă întorc acasă, prima oprire e la cutia de scrisori. Oftez resemnată și apoi urc, cu inima grea. Sunt fericită să aflu că ți-ai găsit un home plăcut. Dacă se poate, spune-i lui Georges să-ți fotografieze camera și casa unde stai. Noroc în casa ta cea nouă! Lucruri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
robes courtes ; j’ai entendu que si l’on porte longuement ses robes plus courtes, cela rend les jambes belles et je veux avoir de belles jambes“. Ochii lui Bi[emel]!! „Eh bien, celle-ci ne sera pas comme Monique“, a oftat el și a pus o pe seama zodiei și a horoscopului ei... Mi a spus Bi[emel] multe lucruri, mi-a explicat multe; m’a zdruncinat, dar am plecat mai liniștită, după un dejun de casă bună: legume verzi date prin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prieteni din Londra, și toți se pare că au pălării Philip Treacy. Și uite-o și pe mami lipită de tati, cu o batistă la ochi. Ridică privirea și mă vede, iar eu îi zâmbesc - însă ea se mulțumește să ofteze și mai tare. Mă întorc exact când Suze și Tarquin îngenunchează, iar vicarul declamă sever: „Cei pe care Domnul i-a unit, nimeni să nu-i despartă“. O privesc pe Suze uitându-se radioasă la Tarquin. E topită de dragul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate, zice mami imediat. E vechi. Moștenire de familie. — Moștenire de familie! o îngână Janice, cu respirația întretăiată. Vai, Becky! Ia un număr din Modern Bride și oftează, îngândurată. Dar cum o să-ți organizezi nunta, dacă tu ești la New York? — N-are de ce să-și facă nici cea mai mică problemă, spune mami apăsat. Pot foarte bine să fac eu totul. Oricum, e o nuntă tradițională. — Ei, știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o mai țin pe linia de plutire. — Bine, bine, zic, lăsând revista vinovată. N-am știut. Ei, atunci... OK. Sunt sigură c-o să fie foarte reușit. Am fost foarte mulțumiți de tortul de la nunta lui Tom și a lui Lucy, oftează Janice. Am păstrat stratul de sus, pentru primul botez. Știi, acum au venit pe la noi. Și cred c-o să treacă și pe aici, să vă felicite. Îți vine să crezi că sunt căsătoriți de un an jumate! — Serios? Mami ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
locul unde facem nunta, în Oxshott sau în altă parte. Ideea e că vreau să... luăm cea mai bună decizie. Și parcă tu erai ăla care zicea că nu trebuie să ne grăbim... Luke se îmblânzește, și se ridică. — Știu. Oftează. Îmi pare rău, Becky. — Și mie, murmur. — Of, ce prostie! Mă înconjoară cu brațele și mă sărută pe frunte. N-am vrut decât să-ți ofer nunta la care ai visat dintotdeauna. Dacă chiar nu vrei să o facem la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]