KorAP: Find »[drukola/base=psihiatric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...193 194 195 ...211 >

5,252 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

s-a considerat că demențele reprezintă un grup nosologic caracterizat printr-o degradare ireversibilă, cronică și progresivă, cu caracter incurabil. Rezultatele terapeutice obținute însă în cazul formelor demențiale ale PGP au modificat întrucâtva aceste aspecte. Din această categorie de afecțiuni psihiatrice, cu caracter psihoorganic cerebral, fac parte următoarele afecțiuni: maladia Pick, maladia Altzheimer, maladia Creutzfeld-Jakob, coreea cronică Huntington, demența presenilă cu atrofie cerebeloasă, demența presenilă cu degenerescență talamică, demența presenilă simplă Gillespie, catatonia tardivă, maladia Parkinson, demența senilă simplă, presbiofrenia, demențele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
această grupă de tulburări de tip demențial sunt încadrate următoarele forme clinice: a) demențele organice secundare (ASC, tumori cerebrale, traumatismele cranio-cerebrale etc.), b) demențele abiotrofice primare (Pick, Altzheimer, senilă, Creutzfeld-Jakob, sindroamele parkinsoniene, coreea cronică Huntington). 2) Demențele vesanice sunt afecțiuni psihiatrice secundare care apar ca urmare a unei evoluții îndelungate a proceselor psihotice de tip endogen. În sensul acesta sunt menționate următoarele forme clinice: demența apato-abulică care poate fi întâlnită în unele cazuri de evoluție gravă, îndelungată, a schizofreniei, stările demențiale

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
să restabilească starea de sănătate. Psihopatologia urmărește ca dincolo de aspectele clinico-medicale să descopere sensurile umane ale suferinței raportate la structura și dinamica sistemului personalității, căutând prin aceasta să aducă un plus de cunoștințe în domeniul umanului. În medicina somatică sau psihiatrică, suferința este percepută ca simptom clinic. În psihopatologie, tulburările somatice, psihice sau psihosomatice, sunt interpretate ca simboluri ale existenței umane. Ele constituie nu tablouri clinice ale bolii, ci situații morbide ale vieții individului. Antropologia psihopatologică urmărește să descifreze sensurile dramatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o chestiune de artă, de tact psihologic, de „acord interuman” empatetic. Ori acest aspect depășește tehnica medicală rutinieră, plasându-se în sfera confesiunii, al unei „întâlniri interioare”, dincolo de dimensiunea medicală. 36. MODELE DE PERSONALITATE ÎN PSIHOPATOLOGIE Aspecte generale Așa cum nosologia psihiatrică urmărește stabilirea sau delimitarea unor cadre clinice precise, având specificitate pentru bolile mintale în scopul configurării unor tablouri clinice ale acestora, se pot, în egală măsură ca și în sfera psihopatologiei, delimita anumite modele de personalități anormale, având un caracter

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
la această problemă, K. Jaspers a vorbit despre „temele psihopatologiei” așa cum au fost ele prezentate de noi în secțiunea generală a lucrării de față. K. Schneider a descris „personalitățile psihopatice” ca forme anormale de personalitate, raportându-le însă la nosologia psihiatrică. La rândul său K. Leonhard introduce conceptul de „personalități accentuate”, structuri formale care au o anumită specificitate, situându-se la limita dintre normal și patologic. H. Witter descrie „variațiile patologice ale normalului”. Toate aceste aspecte dovedesc că nu se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afecțiuni medico-psihiatrice determinate de o cauză anumită. J.M. Burchard (1980), în manualul său de psihopatologie, propune o sistematizare a tulburărilor psihice, plecând de la modelul de organizare al personalității. Acest punct de vedere este conform cu orientarea psihopatologiei, spre deosebire de modelul de gândire psihiatrică ce pleacă de la datele medicale de observație clinică în elaborarea unor tablouri clinice ale personalității. În sensul acesta J.M. Burchard distinge trei dimensiuni sau „domenii” (sfere) ale personalității: sfera psihică, sfera somatică și sfera socială, toate contribuind la configurarea personalității

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
asupra persoanei respective. Personalitățile alterate țin de domeniul psihopatologiei, pe când situațiile alterate țin de domeniul sociologiei, așa cum se poate vedea în schema de mai jos: ***schemă pag. 421*** Personalitățile alterate reprezintă, pentru K. Menninger, obiectul psihopatologiei, dar și al clinicii psihiatrice și ele sunt reprezentate prin următoarele tipuri: tipul somatic, reprezentând personalități cu afecțiuni somato-fizice, tipul hipofrenic, reunind personalitățile cu deficiențe de intelect, tipul izolat, în care sunt incluse personalitățile însingurate, închise în sine, interiorizate, tipul schizoid cuprinde personalitățile bizare, discordante

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
celorlalți propriile lor situații conflictuale și, prin aceasta, sunt permanent în conflict cu societatea. 6) Personalitățile limită (borderline) Acestea au fost izolate și descrise de Hugues (1884) ca situându-se la „frontierele (borderline) nebuniei”. Conceptul are trei surse: în orientarea psihiatrică noțiunea de „stare limită” corespunde grupării situate la frontiera dintre psihozele schizofrenice, starea de dezechilibru mintal și nevroze. în sens psihanalitic, diferitele stări de aparență nevrotică sau caracterială sunt susceptibile de a avea în cursul curei psihanalitice, simptome întâlnite în

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în continuare, să facem o analiză sintetică a modelelor de existență în psihopatologie, luând ca referință, formele principale ale tulburărilor psihice. Natural că interpretarea și clasificarea modelelor de existență psihopatologică trebuie să plece de la criteriile de alteralitate oferite de manifestările psihiatrice. Fiecărei boli psihice îi este caracteristică o anumită modalitate de existență. Fiecare bolnav trăiește și se comportă într-un mod diferit de persoanele normale, dar și față de alte categorii de bolnavi psihici. Boala, suferința sau alteralitatea psihică va marca profund

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice în conexiune cu exigența bolnavului. Pentru a avea o continuitate între clasificarea nosologică și modelele de viață ale bolnavilor psihici, am luat drept cadru de referință principalele grupe nosologice, încercând să facem o transpunere a acestora din sfera clinicii psihiatrice în cea a antropologiei psihopatologice. În sensul acesta am izolat următoarele modele de existență pato-biografice care acoperă cadrul nosologiei bolilor psihice: existența nevrotică, existența narcisică, angoasă și disperare, existența pasională, extaz și iluminare, existența dependentă și de refugiu, experiența violenței

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în ceea ce privește dinamica clinico-psihiatrică a acestora. Prin organizare înțelegem modalitatea de dispunere sau de aranjare a proceselor psihice morbide în cadrul sistemului personalității. Această modalitate de organizare are un caracter pato-structural morbid specific și el reprezintă, din punctul de vedere al clinicii psihiatrice tabloul clinic morbid sau imaginea clinică a bolii respective. Prin dinamică înțelegem pe de o parte consecințele pe care le au procesele psihice morbide asupra aparatului psihic sau sistemul personalității și de care depinde, pe de altă parte schimbarea comportamentală

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
contagiune psihică. Contagiunea psihică ce decurge din impresia produsă de prezența bolnavului psihic în societate, are la bază, ca mecanisme psihopatogenetice sau, mai exact, patoplastice sugestibilitatea și imitatia (A. Porot). Ea constă într-un proces de prelucrare necritică a simptomelor psihiatrice ale bolnavilor psihici reprezentate prin convingeri, atitudini, conduite acțiuni, modele de gândire etc. Procesul de contagiune psihică nu este însă legat în mod exclusiv de un act de imitație în raport cu prezența unui bolnav psihic. Contagiunea psihică, deși este un termen

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
precizăm în continuare de ce facem această împărțire a faptelor psihonatologice în individuale și colective și mai ales ce înțelegem prin fiecare dintre acestea. Le vom analiza în continuare. 1) Tulburarea psihică individuală Tulburarea psihică individuală este reprezentată prin ceea ce clinica psihiatrică a delimitat, definit și descris ca fiind boala psihică. Ea afectează personalitatea individului și se manifestă ca o stare de anormalitate a organizării și dinamicii personalității acestuia. Boala psihică, văzută ca tulburare individuală a vieții sufletești, este rezultatul modelului de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
morbiditatea este în continuă creștere. Progresul material face ca, în mod paradoxal, individul să fie mai vulnerabil la suferințele morale și mai puțin dispus să le suporte. În felul acesta, evoluția socială, va antrena după ea o creștere a vulnerabilității psihiatrice. Factorii de morbigeneză După cum rezultă din cele de mai sus, presiunea socială are un caracter global și ea se exercită asupra tuturor categoriilor de indivizi care intră în grupele sociale, indiferent de statutul acestora. Generalizarea „crizei” va antrena o schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
numai forma de manifestare și limbajul acestora. 41. PSIHOZELE COLECTIVE III (Caracteristicile și mecanismele psihozelor colective) Definiție și cadru O definiție riguroasă a psihozelor colective este destul de greu de făcut din mai multe motive. Termenul de psihoză, luat din clinica psihiatrică, desemnează o boală psihică gravă a unei persoane, o tulburare psihică individuală, cu caracteristicile sale bine delimitate. Cunoscute de multă vreme, psihozele au fost denumite în mod diferit de-a lungul timpului: nebunie, vesanii, demonopatii, stări de posesiune, stări lunatice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
reprezintă „fenomene psiho-sociale anormale” ale colectivităților umane. Dacă „boala psihică” a individului este o „tulburare medicală”, se poate spune același lucru despre „psihozele colective”? Putem oare medicaliza sau, mai exact, psihiatriza masele și, utilizând aceleași criterii, ca în cazul clinicii psihiatrice? Nu! De altfel, acest aspect a fost pe larg analizat în capitolele precedente și nu vom mai reveni asupra lui. Nu susținem însă prin aceasta faptul că psihozele colective”, nu reprezintă fenomene psihice morbide ale maselor, dar natura morbidității lor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
El durează atâta timp, cât evoluează din punct de vedere clinic boala și tratamentul administrat. O dată ameliorată sau chiar remisă starea clinică, bolnavul iese de sub îngrijirea medicală, reintrând în familie, profesiune, societate, ca oricare alt individ. Din acest moment, clinica psihiatrică încetează de a-și mai exercita acțiunea sa de supraveghere și tratament al acestuia. În plan social, mai exact, în relațiile statului cu bolnavul psihic, lucrurile stau însă cu totul altfel. Nebunia este resimțită ca infamată, ca un pericol social

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fi bolnav psihic este o rușine care trebuie ascunsă. Acest aspect poate fi întâlnit și astăzi în medicină când unii bolnavi sau familiile acestora solicită medicilor de specialitate să declare „diagnostice ușoare” sau, pe cât este posibil, să nu pronunțe „diagnostice psihiatrice” care ar putea invalida sau marginaliza ulterior individul în plan social, familial, profesional etc. Atitudinea medicală, ca de altfel și celelalte de mai sus, a variat în decursul epocilor istorice. Ceea ce caracterizează atitudinea medicală de factură psihiatrică este tendința de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nu pronunțe „diagnostice psihiatrice” care ar putea invalida sau marginaliza ulterior individul în plan social, familial, profesional etc. Atitudinea medicală, ca de altfel și celelalte de mai sus, a variat în decursul epocilor istorice. Ceea ce caracterizează atitudinea medicală de factură psihiatrică este tendința de „a vedea” peste tot „tulburări psihice” și „personalități anormale” de diferite forme, intensități și stadii de evoluție. Prestigiul profesiunii medicale implică o notă de „savantă superioritate” care o separă de „profanii nespecialiști”. Această atitudine aduce o notă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
să o accepte, fără a avea dreptul să protesteze. Dincolo de aceste instituții totalitare (P. Sivadon, Ph. Rappard), noile metode terapeutice (psihofarmacologia, psihoterapiile individuale și de grup, terapiile ocupaționale și socioterapia) au creat instituții terapeutice deschise care nu mai „separă” spațiul psihiatric de spațiul social, ci constituie o „prelungire” sau o „continuare” a acestuia din urmă prin „deschiderea” și „permeabilizarea” comunicării și a circulației bolnavilor între „instituția terapeutică” și „societate”. Există însă și o a treia formă de instituționalizare psihiatrică asupra căreia

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
separă” spațiul psihiatric de spațiul social, ci constituie o „prelungire” sau o „continuare” a acestuia din urmă prin „deschiderea” și „permeabilizarea” comunicării și a circulației bolnavilor între „instituția terapeutică” și „societate”. Există însă și o a treia formă de instituționalizare psihiatrică asupra căreia vom insista în mod deosebit. Ea are un caracter special și dacă, din punct de vedere formal, păstrează aspectul și modul de organizare al „spitalului de psihiatrie”, ca destinație și funcționalitate, are un pronunțat caracter „anti-medical” dictat de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
punct de vedere formal, păstrează aspectul și modul de organizare al „spitalului de psihiatrie”, ca destinație și funcționalitate, are un pronunțat caracter „anti-medical” dictat de interesele statului; mai exact, este o „prelungire mascată” a puterii politice. Este vorba de instituțiile psihiatrice destinate dizidenților politici, celor care prin convingerile lor politice, prin acțiunile și propaganda pe care o desfășoară aduc prejudicii ordinii de stat, instituțiilor și chiar unor personalități politice. Trebuie să delimităm însă, în mod precis, structura și funcțiile acestei instituții

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
destinate dizidenților politici, celor care prin convingerile lor politice, prin acțiunile și propaganda pe care o desfășoară aduc prejudicii ordinii de stat, instituțiilor și chiar unor personalități politice. Trebuie să delimităm însă, în mod precis, structura și funcțiile acestei instituții psihiatrice represive. Avem de-a face cu două tipuri de structuri: Spitalele de psihiatrie închise, supravegheate, în care sunt internați pe termen lung, bolnavi psihici care au comis acte antisociale de o extremă gravitate, recidiviști incurabili, de regulă criminali patologici, fără

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aceste instituții apar, proliferează și funcționează în interiorul statelor totalitare, sub regimurile dictatoriale din deceniile VII și VIII ale secolul XX, iar prezența lor a stârnit numeroase acțiuni de protest, polemici și dispute politice, sociale și juridice. Cu toate aceste, instituții psihiatrice represive menționate își au originea în legea privind „Regimul alienaților și libertatea individuală” votată de Parlamentul Franței și în vigoare din anul 1838, iar G. Bernard Shaw face o impresionantă și zguduitoare relatare a acestor instituții în lucrarea sa Asiles

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
produsul societății sale. H. Damaye, care a consacrat un studiu extrem de nuanțat al raporturilor psihiatriei cu civilizația, afirmă că „alienistul vede peste tot nebuni”, specificând că „psihiatrul vede, în viața liberă, dar frământată, numeroși anormali mintali sau sexuali”. Această „viziune psihiatrică asupra vieții” creează o mentalitate, o atitudine critică și nuanțată a vieții sociale. Rezultă de aici, în mod clar, că dincolo de funcția sa pur medicală, psihiatrul are și un rol precis în stat (A. Damaye, Ph. Rappard, M. Foucaidt, D.

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]