5,519 matches
-
public care s-a obișnuit să fie exploatat în scaunul său din stal cu efecte tehnice și realități goale, realități care nu transpun nimic și nu au un fond ideatic. Acțiunea urmează un fir simplu pentru un prim nivel de receptare, însă ceea ce se petrece pe scena Sălii Studio depășește acest prag al simplității. Am considerat întotdeauna că un spectacol reușit, este unul pentru care conflictul sau personajele rămîn mult în urmă după ce a căzut cortina, iar mesajul transpare dincolo de ele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
explică Însă de ce Franța a fost patria lui - țară mereu liberă - și de ce statutul literaturii este departe de a fi pus În chestiune În acești termeni de cultura anglo-saxonă. Sau, de pildă, cît de importantă a fost și este, pentru receptarea poeziei, influența hermeneuticii În Germania. Iar aici răspunsul este unul singur, Lionel Ruffel pare să fie singurul teoretician francez care să-l recunoască, Încă moderat: raportarea culturii franceze la ideea de Revoluție - ca ideal -, concomitentă eșecului politic și reușitei axiologice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pătrunderii gîndirii anglo-saxone pe piața franceză; Antoine Compagnon, profesor la Soorbona dar și la Harvard, ține un discurs care are ca temă de elecție postmodernismul din postura celui mai În vogă critic și teoretician literar francez al momentului. Deficiențele de receptare franceză a „postmodernismului” au fost schițate și explicate sumar În 1997 de către Geert Lernout Într-un articol al cărui punct de vedere, și limbă de redactare, sînt americane. El vorbește despre divergențele de interpretare a “postmodernismului” dintre germani, englezi și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
discut acum. Mai mult: În ciuda existenței unui precipitat mental numit “literatură”, depus sub formă de clișeu, cartea lui Compagnon poate deveni, vorba lui Hegel (tradus În franceză), un studiu de “chose passée”, din cel puțin două motive ce țin de receptarea literaturii, socială, respectiv științifică . Unul ar fi dispariția canonului, nu ca noțiune istoric validată, ci ca efect al dispariției obiectului numit. Trebuie spus foarte clar că În Franța, În ciuda existenței unei literaturi de programă școlară, canonul literar și-a sistat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
obiect al snobismului În materie de literatură. „Generația de creație” care a produs-o a știut (că trebuie) s-o blindeze teoretic. A impus-o astfel și la nivel academic. Vom vedea dacă această consacrare va impieta, sau dimpotrivă, asupra receptării ei ulterioare. Alte literaturi se confruntă cu crize de identitate, iar pașii istoricilor literaturii se opresc la capătul covorului, cu teama că, de-aici Înainte, niciodată nimeni nu va mai Întinde vreun altul. Așa se petrec lucrurile În literatura franceză
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe de o parte, dar și stilul clasic, pur, pudibond, elegant, care a făcut gloria culturii franceze În urmă cu 350 de ani. Dar literatura franceză de succes nu este aceasta, ci una care, dincolo de influențele istorice, cele venite din receptarea crizei societății franceze de după perioada celor 30 de ani glorioși - adică după 1975 -, exprimă și reprezintă o revoltă pretins colectivă Împotriva Sistemului, a imperialismului religios, politic, economic, libidinal din Occidentul contemporan. Este vorba despre un avatar al realismului romantic din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
atît mai naive cu cît le rostește cu superbie. Studiile culturale ar spune mai mult decît naratologia, În cazul autoficțiunii (pornind de la observații formale, dar depășindu-le), și, mai ales, ar răspunde la alte Întrebări. Punctul de vedere al esteticii receptării este foarte interesant. Iată ce crede Mounir Laouyen: “L'autofiction est, donc, avant tout, la forme moderne de l'autobiographie à l'ère du soupșon. Or l'autofiction n'a pas d'"horizon d'attente"; elle est, par conséquent, en
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ei), cu o prejudecată ierarhizantă care face ca nu tot ceea ce este scris să fie la fel de important indiferent de sexul numelui semnat. Astfel, scrisul feminin trebuie să producă de două ori mai mult zgomot decît cel masculin, pentru ca speranța unei receptări asemănătoare să nu fie zadarnică. În cazul scriitoarelor, tradiția devine o chestiune secundară, pentru că aparține celorlalți, este un obiect străin, construit de-a lungul unei Istorii pe care ele În nici un caz nu și-o poate revendica. De-aceea, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sangvinară, atunci transpunerea acesteia În scris apare evidentă, printr-o investiție de energie din care nici o picătură nu poate fi ascunsă de ochii cititorului. Devine așadar limpede cum se face că literatura feminină răspunde atît de bine imperativelor autenticiste ale receptării contemporane a literaturii. La fel de clar putem Înțelege cum, În aparență paradoxal, o scriitoare trash ca Virginie Despentes ajunge, la „maturitate”, să adore monotonul roman Le Bébé al Mariei Darrieussecq, scrisă după ce autoarea Truismes-lor devenise mamă. Ar trebui așadar să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Modeletc "Modele" Dispozitiv de supraveghere și spectator suprainformattc "Dispozitiv de supraveghere și spectator suprainformat" Când supravegherea constituie nucleul unei opere teatrale, evidența ei devine importantă nu numai pentru ceea ce produce în planul ficțiunii, ci și pentru consecințele avute în planul receptării. Cele două aspecte, textul și scena, ne interesează aici în egală măsură, deoarece din legătura lor, din interdependența lor rezultă specificul supravegherii în teatru: transformarea spectatorului într-un martor cu totul special, martor al unei supravegheri în desfășurare, supraveghere demarată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de două ori, Puterea a putut fi luată prin surprindere, dar documentele păstrate atestă cât de harnici și de stăruitori au fost informatorii furișați în obscuritatea sălilor de teatru. Așa s-a ajuns la o discretă și omniprezentă supraveghere a receptării, căci puterea știe că teatrul, fenomen viu, poate clătina printr-un spectacol interdicțiile și poate face abstracție de cele mai elementare măsuri de precauție. Teatrul reușește să formeze, potrivit termenului sociologic folosit de Durkheim, „comunități efervescente”. Comunități explozive capabile să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
aceleași strategii vor putea fi regăsite în țările din Est sau în America Latină. Tot ce este viu, în continuă mișcare, îți poate rezerva o surpriză pe care supravegherea prealabilă nu o poate estima corect; acesta este motivul recurgerii la supravegherea receptării. Și astfel, prin cenzura oficială - a textelor, a spectacolelor, a spectatorilor -, politicul instalează un veritabil lanț de supravegheri. Publicul, supraveghetor voluntartc "Publicul, supraveghetor voluntar" Așa cum am mai spus, publicul, mai ales cel din sălile à l’italienne, se autosupraveghează, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
într-o lume proprie, fără dorința de a evada sau a o împărtăși altcuiva. Tautologia este "orice propunere identică, al cărei subiect și predicat sînt unul și același subiect". Tautismul este un autism tautologic. Aici comunicarea nu mai este decît receptarea imperturbabilă a aceluiași (tautologie) în liniștea unui subiect mort, sau surdo-mut, închis în fortăreața sa interioară (autism), captat de un mare întreg care înglobează și dizolvă pînă la cel mai mic dintre atomii săi paradoxali". Lucien Sfez identifică sindroamele tautismului
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
realităților social-politice. Transcrierea poetică a realității, a angajării victorioase a socialismului, ca urmare a libertății sociale, a însemnat pentru poeți descătușarea conștiințelor, dar entuziasmul nu a putut suplini lipsa de informare estetică, lacunele culturale. Se constată o anume insuficiență în receptarea frumosului, de aceea realizarea estetică, mai ales în creația poetică a tinerilor, lasă mult de dorit. Un rol important, în acest sens, l-a avut critica, care și ea cerea fotografierea realității, cerea poezii cu temă care să servească, să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putea spune că tradiția constituie elanul vital al fenomenului poetic actual. Orientarea spre folclor, ca sursă de inspirație, este redescoperită, așa se explică nuanțarea bogată și proaspătă a motivelor populare. Au existat elemente folclorice în poezie și în perioada 1944-1960, receptarea lor s-a realizat în spiritul generației de la 1848, în sensul prelucrării și adaptării la subiectul ales: sunt cultivate versificația și un anume imagism de structură folclorică 2. Treptat, poeții trec la modificarea structurii izvoarelor folclorice, dau alte dimensiuni simbolului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și, în concluzie, lumea de obiecte se poate raporta la el, poetul demiurg, alephul, cum se va numi mai târziu în "Laus Ptolemaei". Arta poetică și drama cuvintelor Dacă în poemele "manifest literar", Nichita Stănescu se definește deschis înțelegerii și receptării noastre, în cele cu altă tematică este mai abstract, uneori prolix, încărcat, poate prea dens în idei și prea puțin elaborat. Nichita Stănescu își dezvoltă arta poetică în limitele celei blagiene și argheziene; ipostaza creatorului este expresionistă, este cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de aceea, poetul se uită la lucruri de două ori: "Odată ca să fiu vesel,/ și odată ca să fiu trist". Ne convinge astfel că arta lui este, de fapt, un rezultat al descoperirii firii, al paradoxului ei. În acest context, și receptarea artei lui este dificilă, având în vedere învelișul vesel, superficial aparent și "miezul", cum spune el mal târziu, grav și trist. De aceea, în poemul "Capriciu", își va citi opera scaunelor din sufragerie: "Scaunele sunt foarte receptive/ la poezie dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și "miezul", cum spune el mal târziu, grav și trist. De aceea, în poemul "Capriciu", își va citi opera scaunelor din sufragerie: "Scaunele sunt foarte receptive/ la poezie dacă știi cum să le așezi". Deci, poetul ne solicită înțelegerea și receptarea la două nivele ale lecturii: primul este cel superficial al fabulației, care explică succesul de public al poetului, al doilea constituit de semnificațiile grave pe care le deslușim la o lectură mai atentă. Observăm, de exemplu, în volumul "Tinerețea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia "Visele" vine cu un peisaj de Eden. Pădurea doarme visând, căprioarele visează îngeri, "iar leul bătrân și naiv și flămând,/ L-a visat pe Dumnezeu ". Adrian Păunescu, ca și ceilalți poeți ai generației lui, încearcă într-un anumit fel receptarea folclorului, adică asimilarea lui în asemenea măsură încât cu mare greutate îi dibuim motivul și simbolistica. Astfel, în versurile citate de Ion Chițimia 6, nunta înseamnă moarte: "Și de nunta ta te gătim/ Fata mea te mărităm/ Cu pustiul negru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-ajunge acolo unde sunt strămoșii." Pentru poet, actul nunții înseamnă sfâșiere, suferință, așa se explică invocarea biblică a răstignirii Domnului. "Ca Isus să-mi las brațele în cuie." Fântâna cu chipuri este și ea un argument în modalitatea de receptare și prelucrare a folclorului, apa fântânii fiind "tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte", apa vie: Lanțul palid al fântânii se coboară,/ Lanțul roșu al fântânii scrise în adânc/ peste tot atât albastru curge-n seară,/ Că îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nemurirea istorică"): înseamnă a te sedimenta în straturi succesive calchiind forme temporale (și temporare) ale existenței tale. Măsura frumuseții unor peisaje este dată și de gradul pregătirii pentru ele. Asta nu înseamnă că frumusețea se află în receptor, ci că receptarea frumosului de către o persoană depinde de gradul ei de "pregătire" (nu doar teoretică) pentru a recepta ceva ca fiind frumos. Altfel spus, frumusețea reprezintă o posibilitate particulară de întâlnire cu lucruri sau fapte. * Forțând o ordonare, pot identifica următoarele forme
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
morală a individului care Îl separă de lume, Îl individualizează, Îl invalidează și-l Închide, limitându-l În felul acesta ca persoană. Din acest motiv, Înțelegerea durerii necesită o analiză mult mai nuanțată și mai aprofundată. Durerea nu este numai receptarea unor impresii nocive provenite din mediul extern sau din interiorul propriului corp, ci este și o reacție a persoanei În planul conștiinței sale, față de aceste impresii. Durerea ne apare ca o experiență ce rezultă din contactul și reciprocitatea dintre corpul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Bacovia. Așa s-a întîmplat în 1916, așa după Al Doilea Război Mondial, așa se întîmplă, din păcate, și acum, cînd deși nu sîntem într-o epocă postbelică, păduchii și rîia au redevenit subiect de actualitate.3) Cine reflectează la receptarea unei opere nu trebuie să ignore acest gen de situații. „Poeții triști” Pînă la Primul Război Mondial, mai ales, dar și între cele două războaie, cei mai defavorizați de public au fost poeții triști: „Pe galbene alei, poeții triști declamă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aspectele pe care le comentează. Cine nu s-a descumpănit barem o dată în momentele de elan? E drept, chestiunile abordate - „proprietatea literară”, „originalitatea” - nu figurau la ordinea zilei (fuseseră dezbătute intens la mijlocul deceniului precedent), dar, conexate cu cele privitoare la receptare, puteau fi văzute acum mai limpede și înțelese mai profund. Poetul era frapat de succesul pe care îl aveau „banalitățile drăguțe” și indiferența celor ce scriu și a publicului față de lucrările simple (inclusiv sub aspect grafic), dar cu teme esențiale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și unora le mai pare încă, o „artă poetică”. Aci e într adevăr cea mai mare concentrație de „plumb” din lirica bacoviană: 7 ocurențe (cu cea din titlu) dintr-un total de 30. Efectele ei s-au răsfrînt asupra mecanismelor receptării: impresia celor mai mulți dintre lectori este că aproape totul e „plumb” în Bacovia. Ulterior, poetul însuși a trebuit, cred, să țină seama de acest fapt și să scoată din el, cum s-ar zice azi, un profit de imagine. Plumbul e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]