5,454 matches
-
deținut de neguțătorul Vrancei. Neguțătorul impunea prețul de vânzare a mărfii, achiziționând produse la prețuri mult mai mici decât cele obținute în urma vânzării. Activitățile comerciale au adus neguțătorilor profituri financiare ridicate, dându-le posibilitatea de a da bani cu camătă sătenilor. În aceste condiții, este normal ca apariția contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole să reprezinte sursa unor conflicte puternice. Pe de o parte, vânzarea și cumpărarea liberă de produse nu reprezentau practici obișnuite și internalizate ale țăranilor, iar pe de
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
avea drept de control permanent asupra acțiunilor de la nivelul operațional. În momentul în care acaparatorii locali pot influența decisiv deciziile adunărilor obștești, apar premisele destrămării regimului devălmășiei absolute. Adunarea obștii era deseori organizată duminica, fiind în strânsă legătură cu participarea sătenilor la slujbele de la biserică. Totuși existau și ocazii în care întâlnirile puteau fi solicitate de un număr mic de membri ai obștii, iar convocarea se făcea din vecin în vecin (Stahl, 1998, vol. II, pp. 39-40). Hotărârile obștii sătești erau
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
dreptul de a monitoriza respectarea regulilor de exploatare a resurselor, de a stabili accesul asupra utilizării zonelor economice, precum și tehnicile de exploatare. De asemenea, adunarea dispunea asupra dreptului de uz ce revenea fiecărei gospodării, putând modifica teritoriile aflate la dispoziția sătenilor. Adunarea obștească avea și alte atribuții administrative, cum ar fi dreptul de reprezentare a statului, strângerea birului și judecarea unor chestiuni mărunte (Stahl, 1944, pp. 325-326). La nivelul obștii existau mecanisme prin care se încerca menținerea regimului devălmășiei absolute și
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
era considerată exploatare în scopul obținerii de venit și era interzisă sau, în unele sate, permisă contra unei despăgubiri (Stahl, 1998, vol. II, p. 184). Plafonarea dreptului de a folosi izlazul constă în limitarea numărului de vite pe care un sătean le poate duce pe izlaz. Regulile de exploatare rezultate din plafonarea drepturilor diferă de la un sat la altul. În unele sate, păscutul vitelor se poate face cu autorizarea prealabilă a obștii, altele limitează numărul de vite, iar în cazul depășirii
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
în afara "afacerii Cocoș". Depășise cu mult orice așteptări, poliția, credibilitatea statului erau puse sub semnul întrebării de către gazetari care nu puteau fi bănuiți că au ceva cu guvernul. Se adunaseră deja o duzină de victime, jumătate oameni ai stăpînirii, restul săteni ori funcționari, aceștia din urmă dovediți de presă a fi de fapt indivizi care-și meritau soarta, încâlcind regulile și chiar legea pe care erau puși să o slujească. Dar nu morții erau aceia care impresionau. Lumea deja se obișnuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
presă a fi de fapt indivizi care-și meritau soarta, încâlcind regulile și chiar legea pe care erau puși să o slujească. Dar nu morții erau aceia care impresionau. Lumea deja se obișnuise cu titlurile negre "un jandarm și doi săteni găsiți morți în Tatlageac. Cocoș și-a iscălit fapta." Altceva te făcea să simți o amenințare sumbră. Aerul de carnaval care învăluia totul. Cocoș era fotografiat la chefuri, înconjurat de ciraci scoțînd în față cit mai mult armele, puști Peabody
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-l purtară în odaia de alături; îl așezară pe un pat; aprinseră o lampă. Lumina împrăștiată descoperi obrazul pământiu și dureros al călătorului. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. Sătenii se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla greu. —Vere Costache, grăi Neculai cătră un țăran tânăr și mărunțel; du-te până la Baba Catinca, ad-o încoace; ea poate s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus aminte părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără cruce, tocmai pe la sfârșitul toamnei; așadar a cinstit, la rateșul lui Petrache, pe doi români și le-a spus ce-l doare. Sătenii au intrat în lunca de pe coastă, au tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi apucă de funie și prinse a trece prin mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii mici și ascuțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scuturat pas cu pas prin bolovanii și gropile drumului, stăteam de vorbă cu doctorul. Priveam cum rămân în urmă lanuri singuratice, un sat care părea pustiu în lumina orbitoare a zilei, și mă miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cât mai avem până la Hârlău? strigă doctorul. —Pân’ la Hârlău?... Apoi așa de mult nu mai este... — Da’ cât? Așa, într-un ceas ajungem? Apoi da, cam așa, într-un ceas... —Bun! oftă cu veselie doctorul. Hai înainte... Caii porniră; săteanul își puse pălăria în cap și rămase sprijinit în băț, în umbra pădurii... Acuma adieri răcoroase treceau. Ne dădurăm jos. Băiețelul în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
flăcăuașii aceștia deapănă mărunt din picioare, tremurând în diminețile răcoroase și molfăind încă cea din urmă îmbucătură de pâne. Iar spre bariere, „spre porțile cetății“, se îndreaptă babe cu ochi ascuțiți și șireți, cu șaluri grele în spete. Așteaptă pe sătenii din împrejurimi și dezbat crâncen prețurile, din cinci în cinci bani, cu supărări, cu jurăminte, cu ochii bulbucați, cu gurile care nu-și mai contenesc melițatul. Acolo, în sfârșit, în jurul sinagogilor, cresc și pier acele vlăstare ale neamului care niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar tatăl meu Costică Ghivirigă , factorul satului Butea, l-am înduioșat și cunoscându-ne părinții noștri ne-a trecut gratis și astfel am ajuns acasă rupți de oboseală și foame. Am gășit părinții în lacrimi, cuprinși de grijă, aflând de la săteni că am plecat împreună cu soldații ruși și neștiind nimic de noi, erau foarte îngrijorați. Când ne-au văzut n-au mai putut de bucurie că nu ni sa întâmplat nimic rău. În acest timp cât am lipșit mamele noastre plângând
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
căderea primei zăpezi a unui an. Asta ar fi o certitudine că, cel puțin, veacul a fost atins. Lucru atestat, de altfel, și de documentele de identitate, care, din momentul când au devenit un lucru obișnuit și obligatoriu pentru fiecare sătean, au pornit de la numărul declarat, atunci, de moșneag. «A fi, sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!» Dar, ce importanță mai au câțiva ani în plus sau în minus? Omul a existat, există, încă, în memoria multor locuitori ai satului
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
pe cinste. Cursul apei era “forțat”, “cuceritorii” (sau “eliberatorii”, cum își ziceau ei) treceau pe malul opus și... Odată, pe când “bătălia era în toi, animalele au părăsit imașul, în timp ce moș Andrei, paznicul câmpului, poreclit, nu se știe de ce, Zgaiban, de către săteni, era la postul său. A fost de-ajuns ca unul dintre “războinici”, Titi Mușat să răcnească din toți rărunchii: “Zgaibaaan!”, ca vaca lui s-o ia la sănătoasa. Iar exemplul ei a fost urmat de toate celelalte animale. Nici unul dintre
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
țară un amestec straniu de cucernicie și necredință, care se făcea remarcat doar la simpla rostire a numelui său întreg, pentru ca, după aceea, când ajungeai să cunoști mai bine omul, să constați că dihotomia aceasta devenea mai reală ca oricând. Sătenii, cei mai vârstnici, firește, și-l amintesc și astăzi: spătos, cu privire blajină și ochi calzi, cu suflet blând și cu o voce care știa a fi, la nevoie, atât de mângâietoare ca susurul unui pârâu, dar și viguroasă, tunătoare
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ori să mângâie un suflet rănit, să îmbărbăteze sau să dea asigurări că Dumnezeu e mare și puternic și bun și drept, că El pe toate le vede și le cântărește cu dreaptă măsură. Cuvintele lui mergeau drept la inima sătenilor, care, după aceea, desfăceau portofelul și-l răsplăteau cum puteau mai bine. Abia la câtva timp după petrecerea evenimentului băgau de seamă că i-au dat, mult prea mult, că bănișorii intrați în buzunarele popii le-ar fi putut spori
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
i-ar fi hipnotizat. Unii chiar credeau că popa ar face farmece, ca să le ia cât mai mult; s-au apucat babele satului să descânte, să facă și să desfacă, dar - nimic nu s-a schimbat. Au înțeles, la timp, sătenii că Petru Toma - “ajutorul necredincios al lui Dumnezeu”, cum începuseră să-l poreclească - avea, înainte de toate, darul vorbirii, cu care-i cicerea. “Nu stă ăsta prea mult aici! Nu face el prea mult purici pe la noi! E bun de deputat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
bine, deși nu prea mult în comparație cu alții. Îi plăcea, de asemenea (și, încă, foarte mult) vinul, vinul bun și parfumat ca gura de fecioară, vinul puterea-ursului, el însuși dătător de vigoare și de voie bună. Când era bine dispus - iar sătenii arareori și-l aminteau să-l fi văzut și altcumva - popa spunea că licoarea pe care o bea el înseamnă trei copii pe an, lucru ce se potrivea de minune cu numărul din ce în ce mai mare al gurilor de hrănit nou-apărute în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
alea bune. Se simțeau bine aici, deși dorul de țara lor le măcina sufletele. Au venit, apoi, copiii: Angelo, Maria, Iosefina și Nico, fiecare din ei o nouă rădăcină înfiptă în acest pământ nou, dar cald și primitor. De altfel, sătenii au început să-i cheme pe băieții și fetele din familia Soldan cu nume românești: Angelică, Maria, Fila sau Nicu. Cu trecerea anilor, siniora a încetat să lucreze, chiar dacă, uneori, țăcănitul ritmic al mașinii de cusut se mai făcea auzit
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
În el, un bărbat de cincizeci și ceva de ani, chipeș încă, cu un păr blond și bogat de care cărunțeala pare să fi uitat și, mai ales, mereu cu zâmbetul în obraz și cântecul pe buze. Când îl aud, sătenii întâi tresar, oare să fie vorba de vreo caravană artistică ce trece prin sat și anunță, în felul ăsta, un viitor spectacol? Nu, nu, e nea Fănică Alexandrescu, cu căruța lui, “noroc, noroc, hai să trăiești, nene, încotro?, ia, mă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cară... ... Dintotdeauna, caii au fost și au rămas marea lui iubire. Ca niște copii cu patru picioare, ca niște oameni - harnici, supuși, blânzi - dar fără grai, ca niște prieteni - apropiați, sinceri, devotați... ... Când a fost de s-au unit ogoarele sătenilor și-au dispărut haturile, el s-a trecut cu pământul tot, care nu era cine știe ce, nici prea mult, dar nici prea puțin, atât cât să-și poată duce cu el zilele și să-și hrănească bătrânețile; a avut, însă, la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
înainte, toată ziua. Glasul bătrânului se dogise, își pierduse mult din farmec. Țăranul cânta din ce în ce mai rar. Pieriseră și voioșia, și zâmbetul de pe chipul său, cu toate că el se căznea să dea măcar impresia că totul începe să fie ca mai-nainte. Sătenii înțelegeau că, în sufletul lui, cântecul se stingea încetul cu-ncetul. Și le părea rău. Căci erau siguri că existau încă multe melodii pe care nenea Fănică le ținea numai pentru el... Unde erau, acum, voioșia și pofta de viață
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Petrică al nostru la Pâine” Omul stătea puțin în cumpănă , dar ceva parcă l împingea într-acolo. Dacă, totuși, chiar la Petrică... De ce să nu mănânce și ăia mici o bucată de lipie? Însă, după ce lua contact nemijlocit cu adevărul, săteanul dădea cu căciula de pământ și trântea câțiva cristoși și dumnezei pe adresa cuiva anume... Și la moarte i-a fost hărăzită o întâmplare cu haz. S-a stins bătrânul ușor (la masa de prânz, pe când ținea lingura-n mână
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cât de cât în ordine, în sicriu. O lacrimă n-a curs din ochii văduvei, nici în zilele și nopțile de priveghi, nici la înmormântare, ori după aceea. N-a scos, însă, o vorbă timp de patru zeci de zile. Sătenii credeau că, de durere, moașa lor și-o fi pierdut graiul și o compătimeau. La parastas au auzit-o zicând: "Fie primit!" și "Dumnezeu să-l odihnească!" și-au făcut cruce. Nu numai de sufletul răposatului ci, mai ales, de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]