4,863 matches
-
efectul de dig) și se depun astfel aluviunile în suspensie din apa marină ca mâl pe nisipul curat, în unele locuri putându-se simți în loc de nisip sub picioare mâl. - Poluarea locală - contribuie la efectele alergogene directe asupra persoanelor care se scaldă în mare. "Mareea roșie" gonește efectiv turiștii. De curând Marea Neagră cunoaște un flagel sub forma unei meduze tipice pentru apele poluate pentru care un întreg program al Națiunilor Unite caută soluții de eliminare. Litoralul românesc nu beneficiază de reglementări juridice
AMENAJAREA TURISTIC? A TERITORIULUI by Irina Teodora MANOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/83493_a_84818]
-
noastră": Mediterana romană). O viziune menită să justifice politica de cuceriri neîncetate, întrucât, "înainte de a fi artizana pax romana, [Roma] a inspirat războiul continuu"40 (fiind calificată pentru aceasta drept Prusia Antichității). În ceea ce privește numele propriu de Mediterana, numită asfel "întrucât scaldă pământurile care o înconjoară (mediam terram), separând Europa de Africa și de Asia"41, acesta i se datorează filozofului grec Aristotel. În textul De mondo, care îi este atribuit, apare denumirea de "mare interioară" (heesothalassa). Romanii au preluat apoi reprezentarea
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
cuprind trei peninsule septentrionale (iberică, italiană și balcanică), țările din nordul Africii, Libia, Egiptul și litoralul Orientului Apropiat. Mediterana nu este "o mare, ci o succesiune de mări"58: având ca anexe Marea Neagră, care se prelungește cu Marea Azov (care scaldă litoralul Bulgariei, al României și al fostei Uniuni Sovietice), Marea Egee și Marea Adriatică, aceasta formează un vast ansamblu maritim de 2 969 000 km², populat astăzi, de o parte și de alta a coastelor sale, de 386 milioane de oameni. Țările
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
Don Quijote de la Mancha (o întinsă regiune viticolă!) într-o tavernă pe care "Cavalerul Tristei Figuri" a luat-o drept un castel, străpungând astfel, spre marea enervare a hangiului, burdufurile umplute cu vin. O adevărată satiră, dar și o scenă populară, scăldată în tradiția picarescă (de la picaro, "aventurier") spaniolă. În Anglia, William Shakespeare (1564-1616) pune în scenă în tragediile sale bețivi, ba chiar personaje burlești, cu fețe multiple, precum Falstaff (care apare în 1597 în Henric al IV-lea și în 1599
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
does my royal lord? How fares your Majesty? LEAR: You do me wrong to take me ouț o' th' grave: Thou art a soul în bliss; but I am bound Upon a wheel of fire, that mine own tears Do scald like molten lead. CORDELIA: Șir, do you know me? LEAR: You are a spirit, I know. Where did you die? CORDELIA: Still, still, far wide. Doctor He's scarce awake: let hîm alone awhile. LEAR: Where have I been? Where
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
salut • Ion Brad - Plecarea comandantului • Victor Tulbure - Cât munții lumii • Szasz Ianos - Stalin trăiește • Mircea Avram - Legământul: Și nu mi-ai spus nici „bună dimineața”, „Tăticule, e drept, e-adevărat?” Și două lacrimi calde-au lunecat Din ochii ei cuminți, scăldându-i fața. Tăcută și-a plecat atunci căpșorul Și 1-a ascuns la pieptu-mi sughițând... Și ud, de-atâta plânset, obrăjorul L-a ridicat din nou spre mine: „Când?” — Aseară, draga mea... aseară... Lasă... Ce pionieră-mi ești tu dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
aia În care am uitat să fac comanda la băcănie. Mereu m-am simțit foarte vinovată pentru chestia asta. — Vino-ncoace. Luke rîde și mă trage mai aproape, ca să mă sărute. O vreme stăm pur și simplu acolo, cu fețele scăldate În căldura soarelui. Copilul se foiește Întruna În burta mea și ne uităm amîndoi cum Îmi tresare rochia. Te bagă un pic În sperieți, așa cum a spus și Suze. Dar e și palpitant. Deci, spune Luke, punîndu-mi o mînă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
de data asta e realmente supărată. — Jess, ce s-a Întîmplat? Îi pun o mînă pe braț. Văd că nu ești Într-o pasă prea bună. Nu, zice Jess. Nu sînt. Ridică privirea și, spre groaza mea, Îi văd ochii scăldați În lacrimi. — A dispărut Tom. — A dispărut? zic, Înspăimîntată. Nu voiam să zic nimic. N-am vrut să-ți faci griji. Dar nu l-a mai văzut nimeni de trei zile. Cred că e supărat. Fiindcă pleci? Ea Încuviințează și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cu auzul pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui Goga - de bolșevici și de „slugile” lor dinăuntru, „ciocoii” noi, „roșii”. Spovedania intimă este astfel mereu dublată de confesiunea comunitară. Patosul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
a fi citate, dau cărții un aer de muzică autentică. Detectivul descoperă că tatăl lui Tim a plecat cu o tânără, istoriile se amestecă. Austin Smallwood descrie starea: Totul e deja făcut. Totul e deja spus. Ordinea e aceeași. Ne scăldăm în aceeași muzică. Autorul a creat o istorie (pe care personajele ar putea-o schimba cu ușurință), viața ne-a fost trăită de alții. Ne emoționează frazele frumoase ale acestui vis mai mult decât subiectul romanului în sine. Se dovedește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care găsește floarea soarelui, care creștea în fața casei lui din Londra. Unicul om de pe insulă îi spune: ... în închipuirea mea izolată îmi amintesc că nu sunt singur, ci înconjurat de înaintașii mei. I se spune insulei "emblema existenței" și o scaldă valuri de "muzică englezească". În cele din urmă, Tim se duce la școală și-și face primul prieten de vârsta lui, Edward Campion, un băiețel tarat fizic. De la bun început e cât se poate de predictibil că băiețelul va fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
florii pictate, a luminii calde, e trecătoare, prea plăpândă ca să dureze, aproape neadevărată în evanescența ei. Viața e cu totul altceva decât "hârtia nereciclată" pe care poposește o floare neadevărată. Poemul Nori strecoară un foarte trecător "mai" în viața poetului scăldat o clipă de soare: forma exactă a chipului pe care îl pipăie câtă vreme mai e cald. Viața e caldă, poetul se lasă în pradă bucuriei tandre de a fi viu, dar inteligența lui trage cu ochiul la ce vine
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ivanovschi); I. K. Oleșa, Invidie, pref. Mihai Novicov, București, 1966 (în colaborare cu M. Cardaș); Filipou G. Pieridis, Vremuri grele, București, 1966 (în colaborare cu Antița Augustopol-Jucan); Mihailo Lalić, Nunta, București, 1967 (în colaborare cu Voislava Stoianovici); Artiom Vesiolâi, Rusia scăldată în sânge, I-II, București, 1967 (în colaborare cu Mihail Chițiș); Vitali Siomin, Șapte într-o casă, București, 1968 (în colaborare cu Maria Roth); Viktor Konecki, Focuri pe stâncile de gheață, București, 1969 (în colaborare cu Igor Block și Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
o considerau pe Astharte ca fiind soția zeului canaanean Baal, zeul atotputernic al ordinii cosmice, al vegetației, al vieții și al morții. Ea patrona fertilitatea naturii, vânătoarea, personifica planeta Venus. Zeița se amesteca în luptele oamenilor și ale zeilor, se scălda în sângele învinșilor. Și ei i se atribuie episodul erotic cu eroul Urukului, Ghilgameș, și episodul călătoriei în infern. Astharte este ocrotitoarea dragostei materne, filiale, a iubirii erotice sub toate formele, de la cele morale, până la cele mai libertine. Era reprezentată
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Veronica Porumbacu, reproducem două sonete. Trăiesc și mor; mă mistui și mă-nec. În foc arzând, sunt totuși cum e gheața. Ușoară mult dar și prea grea mi-i viața. Dureri și-n bucurie mă petrec. Deodată râd și-mi scaldă plânsul fața; În desfătare sub amar m-aplec; Ce am rămâne însă toate trec; Mă ofilesc și îmi redau verdeața. Astfel se joacă Amoru-n veci cu mine, Și când durerea pare că m-a frânt , Deodată piere, spulberată-n vânt
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
dramatic nu trebuie niciodată să piardă din vedere starea sufletească a celui care vorbește și a celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în Narațiunile împodobite și patetice, trebuie avută multă atenție în ce ape se scaldă sufletul celui care vorbește și al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndrăznești să te încrezi în acest frumos firesc; îndrăznesc să afirm că vei fi mai tragică"." Voltaire, pentru care ea a creat în Electra rolul-titlu, a fost uluit de îndrăzneala ei. El a exclamat, după cum povestește puțin mai încolo Marmontel, scăldat în lacrimi și plin de admirație: Acest lucru nu-i creat de mine, ci de ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze 33. În afara faptului că drama burgheză nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o analiză, prețioasă pentru istoric, asupra stării teatrului parizian între 1876 și 1880, aceste două culegeri constituie un fel de manifest al teatrului naturalist. Căutarea a ceea ce este adevărat, gustul pentru descrierea exactă se înscriu în marele curent pozitivist care scaldă a doua jumătate a secolului al XIX-lea, căruia îi aparține în special Claude Bernard, care a publicat în 1865 Introducerea în studiul medicinei experimentale (Introduction à l'étude de la médecine expérimentale), pe care se bizuie deschis Zola în Romanul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vestibul, o pădure, o intersecție; va fi suficientă chiar și o tăbliță. Drama există numai în om, în acest om convențional care a fost despuiat de trupul său, care nu mai este un produs al solului, care nu mai este scăldat de aerul natal. Asistăm numai la lucrarea unei mașinării intelectuale, plasate de o parte, funcționând în abstract. Nu voi discuta aici dacă este mai nobil în literatură să rămâi în această abstracțiune a spiritului sau să-i redai trupului locul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu care sunt dotate scenele din timpul său i se pare prea convențional pentru a-i satisface țelurile iluzioniste 98. Nu mai acceptă nici rampa care deformează figura actorului luminând-o de jos, nici "iluminatul concentrat" ("le plein feu") care scaldă scena într-o lumină crudă, profund nerealistă. El încearcă să scalde scena într-o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prea convențional pentru a-i satisface țelurile iluzioniste 98. Nu mai acceptă nici rampa care deformează figura actorului luminând-o de jos, nici "iluminatul concentrat" ("le plein feu") care scaldă scena într-o lumină crudă, profund nerealistă. El încearcă să scalde scena într-o lumină la fel de naturală ca lumina zilei. În aceeași perioadă, în Prefața la Domnișoara Julie 99, din 1888, Strindberg deplânge fixitatea surselor luminoase și îndeosebi tipurile de priviri pe care le impune rampa. Cum ochii actorilor sunt luminați
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă teatrul simbolist. "Să nu fie îngrămădit pe platou un talmeș-balmeș de vise sub pretextul amăgitor că este vorba de un vis, că trebuie "să visăm", notează Romain Weingarten în didascaliile inaugurale la Alice dans les jardins du Luxembourg (Alice în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale spiritului (...). El desființează conflictele, scoate la iveală forțele, declanșează posibilitățile, iar dacă aceste forțe și posibilități sunt întunecate, vina nu este a ciumei sau a teatrului, ci a vieții." Teatrul, pentru a-și regăsi violența constitutivă, trebuie să se scalde din nou în izvoarele miturilor, vechilor cosmogonii. Aceasta fusese deja dorința lui Mallarmé. El trebuie să le semene Misterelor Orfice sau Misterelor din Eleusis care puneau în scenă conflicte arhaice. Actorul trebuie să poată intra în transă, ca și dervișii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a treia parte este consacrată povestirii vieții sale în Franța, din 1762 până la moarte, și raporturilor sale cu Comedianții Italieni la Paris. 55 Dacă romanticii germani îl admiră, în ciuda conservatorismului său, pe Gozzi, acest lucru se datorează feeriei care îi scaldă teatrul. Lessing și Goethe, după călătoria lor în Italia, îi fac elogiul. Goethe îi aduce omagiu făcându-l să figureze în Wilhem Meister. Schiller adaptează Turandot, Hoffmann și Tieck, după exemplul său, se inspiră din opera lui. Gozzi cade în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrisoare din 14 decembrie 1887, el scrie: "Ca să fiu cinstit, niște prescurtări de analiză mă deranjează puțin. Știți poate că eu nu sunt pentru abstract. Îmi place ca personajele să aibă o stare civilă completă, să le întâlnim, să se scalde în aceeași atmosferă cu noi." 100 Antoine, și el decepționat de piesele franceze, montează piese străine, în special pe cele ale lui Ibsen și Strindberg pe care le descoperă publicului francez. 101 Dumas adaptează pentru scenă romanul său Dama cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]