6,083 matches
-
un om, adică cred că era un om, pentru că încă putea îngăima cîteva cuvinte: O înghițitură..., domnu' Vasile..., pentru cuțitul ăsta... Cu o mînă tremurîndă întinse un cuțit fără mîner, ruginit și vai de el. Bunul nostru moș Vasile se scoală, prinde vietatea și o dă afară, departe de privirile noastre. Busculada ne-a înmărmurit și ne-a oprit din mîncat. Carolina și cu mine începem a plînge. Moșu' Vasile intră în casă și ne spune blajin: Mîncați, dragii moșului, mîncați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și bătea bățos nevasta cam de 2-3 ori pe săptămînă. Că își bătea consoarta, treacă-meargă, dar să fi bătut cu simț. El însă lovea cît putea și nu alegea o parte mai moale a muierii. Uneori Marița nu se putea scula din pat cîte trei zile și era amărîtă pentru că avea multă treabă. După ploaie, Dumitru a căzut la pat. Lat. Te-a bătut Dumnezeu, anticristule, bombănea Marița, nu fără satisfacție. Dumitru slăbea văzînd cu ochii și abia dacă făcea cîțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
forțele, la vreo 800 m, pe vale, apare un om pe deal ca din senin. Omul nu avea o țintă precisă spre care să se îndrepte. Arunca pămînt în sus, prindea muște, se așeza jos o clipă, apoi iar se scula. Mai făcea vreo doi pași înspre cei trei, apoi se întorcea ca să arunce din nou cu pămînt în sus. Dumitru se oprește din povestit și privește cu interes la omul acela ciudat. Prin apropiere nu mai era nimeni. Eu zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Acesta mai rupea cîte un porumb, îl arunca în sus, îl prindea și îl învîrtea deasupra capului. Mai făcea apoi cîțiva pași în fugă spre cei trei spectatori. Apoi se oprea brusc, ca să arunce pămînt în sus. Se culca, se scula și iar făcea năzbîtii. Ăla care o scăpat de la Socola, atunci demult, l-a omorît pe doctorul Jariște? Și pe soția lui. L-au luat, săracii, în docar, mergeau spre Crasnaleuca! Eram copil pe-atunci, a fost mare jale... Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eu o iau la fugă. Uită-te, vine spre noi... Dar eu unde sînt, femeie? Hai să prășim... Cei trei n-au curajul să se despartă, să se răsfire pe ogor. Nebunul însă se oprește, se așază jos, iar se scoală, se întoarce, revine, aruncă în sus pămînt și... prinde muște. Hai să fugim spre casă, țipă fetișcana speriată. Nebunul parcă a auzit. O rupe la fugă, Doamne, cu ce viteză, și le taie calea spre sat. Apoi iar se oprește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
incitam datorită plăcerii de a-l asculta. Dar cînd au venit cei trei rusnaci? Cînd? mă întreabă candid. Cînd erai la hazeaica unuia în pat și... Aa, m-a trezit hazeaica: "A venit mujicul meu", a strigat speriată. M-am sculat rapid, că eram îmbrăcat. Și cu cizmele? Și cu cizmele. Era război și, un pas greșit, aleluia. Mă dau după ușă și cînd intră ciolovecul îl pălesc în moalele capului cu revolverul. Cade lat și-l trag deoparte și iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în al domnului ministru. El are tensiune. Curios, întreb băbuța ce este soțul, ce este domnia sa. Soțul este profesor de biochimie la Universitatea X, eu am făcut facultatea la Lausanne. El are 67 de ani, eu am numai 66. Mă scol de la masă și socotesc în gînd cîți ani am. Mai am zece ani pînă... Privesc marea de pe terasă și gîndul se grăbește spre casă, spre cei cărora le lipsesc atît de mult. Vasa schimbă destine Avionul sălta jucăuș pe pale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Un țipăt studiat și o fuguță spre haine, nu prea repede totuși, îl exasperează pe Ionică. Preocupați de spectacol n-am observat că fetița lui Rotaru era încet-încet dusă spre larg. Chiar începuse să țipe. O alertă de grad zero scoală plaja în picioare. Femeile țipă, fetița luptă cu valurile și musculoșii se foiesc de pe un picior pe altul. Nici unul din grozăvoșii înotători nu îndrăznește să taie valurile spre fetiță și situația devine din ce în ce mai dramatică. Eu observ un băiețandru, cu mîinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Eu am spus că señorul nu pleacă acum, spune gazda ferm. O mînă de oțel îmi strînge mîna ca un clește. Mi-o îndoaie și mă întind pe bancă. Dormiți mai întîi, adaugă el. Dorm și după un timp mă scoală. Era ora 4 dimineața. Acum señor poate pleca, spune el încet. Dar ce-a fost aseară, de ce te-ai purtat brutal? Aseară señor delira, vroia să plece nerefăcut... Acum am înțeles. Dacă insistam, mă și lega. Încerc să-i plătesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
al vecinului. fără somn, latră absolut inutil. Latră fără pauze și nu lasă impresia că n-are motiv. În depărtare se aud cîntînd cocoșii. Cucurigul lor mă transportă în vremuri demult apuse, în satul meu unde am făcut ochi. Mă scol și beau puțină apă fără să-mi fie sete. Sînt cam lipicios și mă duc să fac un duș. Dușul este un remediu eficace împotriva insomniei. Apa rece însă mă înviorează și-mi propun atunci să mă scufund un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
acceptabil de frumoasă. Așa era ziua de miercuri, 17 noiembrie anul curent. Zi grea, împărțită pe ore și chiar minute. Tot ce era scris în agendă era foarte important și o mică sminteală ar fi produs o adevărată degringoladă. Mă scol devreme. Sculatul de dimineață... Fredonez o melodie, mai mult forțat decît firesc. Mă uit în oglindă. Cam moșnegit la față. Dar dantura? Casc gura. Hm, merge. Încă sînt toți acolo, mai plombați, mai cîrpiți, dar sînt. Mulțumesc doctorului Păruș. Deschid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mișcare a femeii demonstra că utilizarea cuvîntului scorpie a avut oarecare efect. N-o face pe-a proasta, adu-mi un pahar cu apă. Du-te singur, că nu ești țapăn... Vezi să nu te fac eu țapănă, dacă mă scol ...Adu-mi un pahar cu apă... te rog. La auzul expresiei "te rog", Marilu se foșnește în pat, cască cu zgomot și oftează. Apoi se așterne din nou liniștea. Raul aștepta următoarea mișcare, adică scularea femeii din pat și mersul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la jumătate. Își prinde capul în mîini și stă ghemuită, cu fruntea aproape de genunchi. Of, Doamne! Vai de capul meu, ce viață de coșmar am lîngă animalul ăsta... Raul se bucură. Înseamnă că nu peste mult timp Marilu se va scula și-i va aduce apa. Deja simte gustul victoriei împotriva setei. Într-adevăr, Marilu își dă picioarele jos și stă tot ghemuită. Oftează și boscorodește a nemulțumire, a revoltă. Bărbatul nici nu suflă de frică să nu se răzgîn dească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Păi, cînd ajungi acasă, ce ai în frigider? Ce am? răspund ilogic. Ei, în ușă, acolo, jos, în frigiderul mare... Da, bere, multă bere, rece, rece tare... Ei, ce zici? Tragem o fugă acasă? Tragem, alerg, fug, chiar acuma! Mă scol și mă îndrept spre mașină. Cu pas decis, ferm. Cînd ajung la poartă, mă mai uit încă o dată la ușa aia mare, deschisă larg. Nervii sînt întinși la maximum. Intru în mașină. De fapt, într-un cuptor infernal. Volanul frige
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de apă. Călugării de la Galata aveau ispisoc de la Dumitrașco Cantacuzino voievod pentru un loc de moară la capul iazului domnesc din vale de gârla ce vine dinspre Balica (Frumoasa). Călugării de la Frumoasa aveau două roți de moară, dar „s-au sculat în tăria lor...să mai facă al triile roată.” Astfel, când lucrau toate cele trei mori ale Frumoasei apa nu mai ajungea și la moara Galatei. Atunci domnul și cu Sfatul domnesc au judecat „jaloba” călugărilor de la Galata. „Si am
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Trieh Sfetitele, ca să scoată toată piatra.” Apoi, „Un armaș să margă să stei zapciu asupra oamenilor carei fac var pentru lucrul mănăstirii Trieh sfetitele.” După aceea, la 7 iunie 1742 (7250), „S-au scris la Ioniță Hăbășescul postelnic să să scoale să margă la satul Răchiteni, să stea zapciu asupra oamenilor , să taie lemn după izvodul ce s-au trimis și să-l pornească, să-l aducă aici cu carăle lor, la Trei Sfetitele.” La 9 aug. 1742 (7250): „O carte
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
și la sobor, ca să vină la curtea mea, să ducă trupul meu la sfânta mănăstire...Iarăși am dat poruncă jupâniței mele ca să dea din averea mea și un sat și un sălaș de țigani...Iar cneaghina lui Lucoci s-a sculat și a dat din toată averea ce are de la Dumnezeu, bani și mărfuri, pentru păcatul său...a dat 3000 de aspri, și 4 boi, și 10 vaci, și 100 oi, și 6 iepe, și 10 porci, și 1000 aspri pentru
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
nu l-au lăsat să facă moară, pentru căci nu au fost vad de moară unde s-au apucat călugărul...și popii lui Nistor i-au fost tot cu pace...Iar acmu, în zilele lui Iliiaș vodă, noi ne-am sculat iarăși cu pâră asupra popei lui Nistor ca să ne dea de-a dzecea din mori; el nu a vrut...ce au stătut la Divan cu noi înaintea lui Iliiaș vodă...Iar popa Nistor dac-au vădzut aședzare mare, el încă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Vodă a plecat spre țară, dar nu a mai ajuns la Iași, fiind părăsit de oșteni, care s-au răzlețit și de boieri...Așa stând lucrurile, Duca Vodă s-a retras în satul Domnești, unde avea Curte. Atunci s-a sculat Stefan Petriceicu cu oaste făcută din boierii moldoveni pribegi, cazaci și leși și a intrat în Iași. O parte din această oaste a pornit spre Domnești, să-l ridice pe Duca Vodă: „Si intrând leșii și căzacii și moldovenii, au
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
ea a durat până mai târziu este zapisul lui Mihai Racoviță voievod, din 6 aprilie 1717 (7225) în care se spune: „Scriem domniia mea la boiariul nostru, dumnealui Constantin (Zbierea) șetrariul. Iți facem știre văzându carte domniei mele, să te scoli și să mergi la Dealul Brândzii, la Buciumi, și să strângi oameni buni și bătrâni, împregiurași de acolo, și să-i întrebi cu frica lui Dumnedzău. Iată că s-au făcut și carte de blăstăm de la sfințiia sa părintele mitropolitul
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
în necunoștință de cauză sau poate fi mincinos pentru a apăra un interes...Cred că ai dreptate, dragule. Ar mai trebui să spunem doar că, după secularizarea averilor mănăstirești din 1863, în casele făcute de călugării greci a funcționat o Scoală de croitorie și albituri a Reuniunii Femeilor Române...După 40 de ani însă, adică în 1903, întreg așezământul a fost dărâmat și în locul lui a apărut Teatrul Național Iași. - Mi se pare, mărite Spirit, că am spus ce era de
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
400 lei, ca să facă o svântă rugă, pominire Svântului Spiridon.” S-a întâmplat însă ca vânzarea caselor de către căpitanul Carp să nu fie după lege, după cum se vede din zapisul din 31 mai 1752 (7260), în care căpitanul spune: „Si sculându-se rudele meale Buhușeștii a opri locul să nu se zidiască mănăstirea, arătând că acel loc iaste a lor...Si fiindu că să urzisă mănăstirea pe acel loc n-am putut să întorcu locul de la cei ce-l vândusăm.” - Se
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Mihăiță se trezește încercând să deslușească ceva pentru calea pe care o va lua în viitorul apropiat. Dar nimic semnificativ. „Bâiguieli de noapte, își spuse el concluzionând. Nu sunt eu omul să mă iau după vise. Mai bine să mă scol și să caut un mijloc de transport spre Bârlad, că apoi mă voi descurca să ajung cât mai aproape de casă, dacă nu altfel, tot pe la Băcești.” Știa foarte bine a se feri de persoane iscoditoare, a înțeles multe și de la
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
poate fi, în perimetrul școlilor tantrice, „deturnat“, „salvat“, ca tehnică de obținere a extazului. Te poți elibera de corp nu doar suprimându-l, ci și epuizându-i toate posibilitățile, pe principiul „când ești căzut la pă mânt nu te poți scula decât sprijinindu-te pe pământ“. Cu alte cuvinte, simpla demonizare a plăcerii nu garantează extirparea ispitei. O cale plauzibilă e și aceea a plăcerii de dramatizate, sistematizate, utili zate ca trambulină, ca vehicul al unei „rupturi de nivel“. Preiei, ca
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
făcut din ură și din exprimarea ei o profesie lucrativă, un program, un mod de viață. Ura pare să fie, în aceste cazuri, preocuparea dominantă a persoanei, unicul conținut al prestației ei publice: un viciu și o obsesie. Te poți scula și te poți culca în fiecare zi cu o grijă, cu o dorință de împlinire, cu un afect intens, euforizant, sau melancolic. Pe vremuri, lumea se scula și se culca făcând o rugăciune. Dar să te scoli și să te
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]