KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...193 194 195 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

varianta intranzitivă este aleasă atunci când entitatea din poziția subiectului are proprietăți suficiente pentru a produce procesul, iar varianta reflexivă, când proprietățile entității din poziția subiectului sunt insuficiente pentru a produce procesul, adică atunci când un Cauzator extern este implicit. Aplicând teste sintactice, autoarea a ajuns la concluzia că variantele cu se au comportament de tip inacuzativ, iar cele fără se, de tip inergativ. Dobrovie-Sorin (2004: 4) observă că analiza propusă de Labelle se confruntă cu următoarea problemă: pentru un verb de schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a se înroși − din cauza unei expuneri prea mari la soare sau de rușine, a se îngrășa, a se umfla, a se ridica apar numai în construcții reflexive, când nu se ia în considerare un Agent extern). Din punct de vedere sintactic − arată Manoliu-Manea (1993: 77) −, construcția acuzativ-locativă din română este centrată pe întreg (M-am tăiat la deget), iar cea cu dativ/acuzativ, centrată pe parte (Mi-am tăiat degetul). Autoarea (Manoliu-Manea 1993: 79−80) atrage atenția asupra faptului că, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pus pe proces; diferență aspectuală accent pus pe starea finală; diferență aspectuală; cauză externă Rothemberg (1974) cauză internă cauză externă Forest (1988) proces intern entității proces exterior proprietăților entității Labelle (1992) proprietățile subiectului sunt suficiente pentru a produce procesul; comportament sintactic inergativ Cauzator extern; comportament sintactic inacuzativ Cornilescu (1998) proces autonom cauză noninternă Maldonaldo (1988) proces așteptat proces neașteptat, construcție "energică" Lakoff (1977) responsabilitate transferată asupra subiectului Pacient Kemmer (1994) Inițiator ≠ Punct Final Inițiator = Punct Final; grad mic de complexitate, grad

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
accent pus pe starea finală; diferență aspectuală; cauză externă Rothemberg (1974) cauză internă cauză externă Forest (1988) proces intern entității proces exterior proprietăților entității Labelle (1992) proprietățile subiectului sunt suficiente pentru a produce procesul; comportament sintactic inergativ Cauzator extern; comportament sintactic inacuzativ Cornilescu (1998) proces autonom cauză noninternă Maldonaldo (1988) proces așteptat proces neașteptat, construcție "energică" Lakoff (1977) responsabilitate transferată asupra subiectului Pacient Kemmer (1994) Inițiator ≠ Punct Final Inițiator = Punct Final; grad mic de complexitate, grad mare de elaborare a evenimentului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspectuale dintre cele două forme ar putea fi acceptată este cea în care s-ar considera − urmând observația lui Labelle (1992) − că numai varianta reflexivă este inacuzativă, pe când cea nonreflexivă este inergativă. Demonstrația lui Labelle este însă centrată pe teste sintactice, a căror relevanță este limitată (pentru anumite limbi sau pentru anumite subclase semantice de verbe inacuzative) și ignoră caracteristicile semantice comune ale celor două perechi, care pledează pentru încadrarea în aceeași clasă. (c) O propunere mai moderată pare a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
robinete, care are proprietățile necesare pentru a duce la capăt procesul; Robinetele s-au ruginit după câțiva ani, focus pe activitate, ruginirea, presupunând și existența unei cauze externe, de exemplu umiditatea) ar putea fi extinsă − cu rezerva inexistenței unui test sintactic − și la verbele a mucegăi ( Pereții au mucegăit în timpul iernii/ Pereții s-au mucegăit din cauza umezelii), a putrezi (Copacul a putrezit/s-a putrezit), a râncezi (Uleiul a râncezit/Uleiul s-a râncezit) și a trece (Rana trece/ Rana se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru alte verbe, am remarcat fie specializarea semantică, fie stilistică (în absența unei distincții semantice) a celor două variante; în fine, am remarcat comportamentul special al celor patru verbe care exprimă o configurație spațială sau mișcarea direcționată. 6.2. Statutul sintactic al elementului se Așa cum am arătat supra 6.1., în română, se are mai multe valori, care sunt greu de captat și de unificat din punct de vedere atât semantic, cât și sintactic. Acest plurifuncționalism, care caracterizează situația corespondentelor elementului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
spațială sau mișcarea direcționată. 6.2. Statutul sintactic al elementului se Așa cum am arătat supra 6.1., în română, se are mai multe valori, care sunt greu de captat și de unificat din punct de vedere atât semantic, cât și sintactic. Acest plurifuncționalism, care caracterizează situația corespondentelor elementului se din mai multe limbi (care au un asemenea clitic reflexiv), a dus la apariția unor interpretări diferite, unele care încearcă să unifice analiza, altele care încearcă să separe valorile. 6.2.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un asemenea clitic reflexiv), a dus la apariția unor interpretări diferite, unele care încearcă să unifice analiza, altele care încearcă să separe valorile. 6.2.1. Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 2−4) prezintă tipurile de interpretări ale elementului se (argument sintactic vs morfem care reduce o valență) și problema statutului de argument intern vs argument extern al lui se. A. Se argument (a) În analiza tranzitivă/pronominală, susținută în studii precum D'Alessandro (2001)143, Dobrovie-Sorin (1998), Fontana, More (1992)144

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legare, cliticul se. Diferența constă în faptul că, în analiza tranzitivă, Cazul acuzativ trebuie și el verificat în derivare, pe când în cea inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență e importantă semantic, nu și sintactic). Abordarea de acest tip este lexicală. (c) În analiza inacuzativă, susținută de Bouchard (1984), Grimshaw (1990), Marantz (1984), se este un morfem care suprimă argumentul extern. DP nonclitic e argument intern. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM VP 3 SE

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
copii trebuie pronunțate, din necesități cazuale. vP vP 3 3 DPi v' DPi v' 4 3 4 3 v0 VP v0 VP 3 3 V0 DP V0 DPi ! ! ti SE În limbile romanice, copia aflată cel mai jos în configurația sintactică are expresia fonetică se și poartă Cazul relevant pentru proprietățile verbului. Se din construcțiile reflexive derivate este realizarea fonologică a unei urme (t) A-legate, în acuzativ sau în dativ: Mihai s-a spălat pe mâini Mihai și-a spălat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a se prinde, a se ramoli, a se zbârci; a se afla, a se alege, a se apleca; a se ivi, a se rătăci; a se prelinge) este inerent, acesta neputând fi interpretat ca rezultat al vreunei operații lexicale sau sintactice, având în vedere perspectiva adoptată în această lucrare, și anume aceea că există verbe incuzative atât primare, cât și derivate. Se din structura inacuzativelor derivate (care reprezintă majoritatea verbelor inacuzative din limba română) poate fi considerat inerent numai în măsura în care prin

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
majoritatea verbelor inacuzative din limba română) poate fi considerat inerent numai în măsura în care prin inerent se înțelege "rezultat printr-un proces lexical" (având în vedere că am adoptat analiza verbelor inacuzative derivate în Lexicon); însă dacă se optează pentru o derivare sintactică, se poate considera că avem a face cu un clitic reflexiv nonargumental (în accepția lui Cinque 1988) sau cu un se incoativ, acuzativ (în terminologia folosită de Dobrovie-Sorin 2004 și Cornilescu 2006). În ceea ce privește apariția facultativă a mărcii se (în cazul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu un se inerent, verbele acestea fiind listate în Lexicon cu două intrări, una reflexivă, cealaltă nonreflexivă; pentru verbele derivate, se poate adopta analiza ca se inerent, cu observația formulată mai sus pentru verbele inacuzative derivate reflexive; opțiunea pentru analiza sintactică ar fi mai greu de acceptat și de explicat în acest caz. (b) În legătură cu cel de-al doilea aspect, au fost formulate, pentru română, mai multe generalizări (prezentate mai sus): Cinque (1988: 572), preluând observația formulată de Dobrovie-Sorin (1987: 495

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reprezintă o singură intrare în Lexicon, cu proprietăți tematice și selecționale identice, atunci un adjectiv ca it. morto 'mort', aflat în relație morfologică cu verbul ergativ morire 'a muri' ar trebui să fie și el ergativ. Din punct de vedere sintactic, aceasta presupune că adjectivul ar avea subiectul generat în poziția de complement al grupului adjectival (soră cu A'), așa cum subiectul verbelor ergative este generat în poziția de complement al grupului verbal (soră cu V'). În spiritul Ipotezei lexicaliste, Cinque contrazice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Problema relației dintre verb și adjectivul corespondent a fost discutată și de Baker și Stewart (1997) pentru limba edo, vorbită în Nigeria. Analiza acestor autori nu confirmă ideea susținută de Cinque și de Ipoteza lexicalistă. În limba edo, principala diferență sintactică dintre verbe și adjective este legată de inacuzativitate: adjectivele funcționează ca predicate inergative, pe când verbele corespunzătoare funcționează ca predicate inacuzative. Prin urmare, adjectivul și verbul au structuri argumentale diferite, apartenența la clasa verbului sau la clasa adjectivului nefiind un simplu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sigur că voi veni' [Che verrò] è certo/sicuro ' Că voi veni e sigur'. Aceste adjective au posibilitatea alegerii între atribuirea rolului extern (ca în primul exemplu de sub (b)) și suspendarea acestuia (al doilea exemplu de sub (b)). Cinque aplică teste sintactice care diferențiază, în limba italiană, verbele și adjectivele ergative de cele inergative (cliticizarea cu ne, extracția interogativă într-un subiect inversat și extracția clitică succesivă, legarea anaforică la (scurtă) distanță a subiectului, asimetria de comportament în propozițiile introduse prin come

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
buono 'bun', ingiustificato 'nejustificat', pericoloso 'periculos', possibile 'posibil', riconoscente 'recunoscător'). Lista de adjective ergative refăcută din articolul lui Cinque nu cuprinde însă adjective corespunzătoare unor verbe ergative (așa cum se spusese la începutul studiului), criteriile folosite de această dată fiind pur sintactice și independente de relația cu un verb ergativ. Faptul că adjectivele ergative nu răspund la anumite teste aplicabile verbelor ergative (posibilitatea de a apărea în construcții absolute, construcția cu il impersonal și cliticizarea prin en în franceză) este explicat de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structurale; adjectivele inergative, mai puțin numeroase, au argument intern și atribuie complementului prepozițional dativul din motive nonstructurale (adjective cu dativ "excepțional"). Autorii care s-au ocupat de adjectivele ergative au pus distincția adjectiv ergativ vs adjectiv inergativ pe seama unor teste sintactice (de regulă, cele folosite și în domeniul verbal). Dat fiind faptul că româna nu are teste sintactice relevante pentru a distinge verbele inergative de cele ergative/inacuzative, problema delimitării adjectivelor ergative (și a relevanței acesteia pentru limba română) rămâne deschisă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adjective cu dativ "excepțional"). Autorii care s-au ocupat de adjectivele ergative au pus distincția adjectiv ergativ vs adjectiv inergativ pe seama unor teste sintactice (de regulă, cele folosite și în domeniul verbal). Dat fiind faptul că româna nu are teste sintactice relevante pentru a distinge verbele inergative de cele ergative/inacuzative, problema delimitării adjectivelor ergative (și a relevanței acesteia pentru limba română) rămâne deschisă. 8. CONCLUZII În acest capitol am prezentat istoricul interpretării clasei de verbe inacuzative, din care am reținut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
română. În continuare (3.) am reluat câteva definiții (și propuneri terminologice) date verbelor inacuzative în lucrările de sintaxă străine și, anticipând, am formulat o definiție potrivită pentru situația din limba română. Un loc important în economia capitolului îl are clasificarea sintactică și semantică a verbelor inacuzative, pentru care a trebuit să fac opțiunea teoretică a separării inacuzativelor primare (cele care nu au variantă tranzitivă) de cele derivate (care au variantă tranzitivă), deși în unele teorii se spune că toate inacuzativele ar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
configurație spațială, de mișcare direcționată, de existență și apariție/dispariție, de emisie de sunete, miros, substanțe −, la care am adăugat clasa verbelor aspectuale. Deși nucleul semantic al inacuzativității este același, am identificat unele diferențe între engleză și română în privința comportamentului sintactic al verbelor din fiecare subclasă. Este important de subliniat că există numeroase treceri între aceste subclase semantice, încadrarea unor unități verbale într-o clasă sau în alta fiind o chestiune de alegere; de altfel, nici limita dintre inacuzativele primare și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
română, pe care l-am prezentat în Anexa 2. Am exclus din acest inventar verbele psihologice și pe cele de măsură, justificând această opțiune sub 3.1.1. Secțiunea 4. conține o prezentare sintetică a tipurilor de abordări ale inacuzativității − sintactice, semantice, proiecționiste, construcționiste, cognitive −, precum și câteva rezultate ale cercetărilor de achiziție a limbajului și a celor legate de deficiențele de limbaj. Scopul acestei prezentări este acela de a demonstra că, în studiul verbelor inacuzative/ergative, opțiunea pentru un singur model

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care le are folosirea uneia sau a alteia dintre forme, ajungând la concluzia că nu se poate formula o explicație unică, ci se pot găsi mai multe explicații, valabile pentru grupuri mici de verbe. Subsecțiunea 6.2. este rezervată statutului sintactic al elementului se, așa cum reiese din câteva studii în care este descrisă și situația din limba română. Pentru verbele ergative nereflexive, am analizat problema acceptării construcției cu se/a diatezei impersonale, iar pentru cele reflexive, a tipului de se care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
am analizat problema acceptării construcției cu se/a diatezei impersonale, iar pentru cele reflexive, a tipului de se care intră în structura lor: dacă pentru inacuzativele reflexive primare se poate accepta cu ușurință că se este inerent, pentru celelalte subclase sintactice există mai multe posibilități de analiză: se din structura inacuzativelor reflexive derivate poate fi considerat o marcă inacuzativă (numită și incoativă, dar acest termen nu acoperă toate situațiile), dacă se adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]