5,061 matches
-
Niculae Stanciu a fost dintre cei dintâi tineri bucureșteni care au obținut brevet de pilot și au condus, în Primul Război Mondial, avioane de luptă. A căzut în misiune și post-mortem i s-a acordat Medalia „Bărbăție și credință“ cu spade. Menuetul de Händel a fost mai târziu transpus pentru pian și de Wilhelm Kempff și reluat în diverse interpretări, Idil Biret fiind pianista care i-a dat catifelarea cea mai stranie. Cu o pauză de doi ani în timpul Războiului celui
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la hotarele deșertului, dar nu mai erau formate din grupuri de războinici mândri și trufași, ci din oameni ce continuau să se răzvrătească în sinea lor, știind cu siguranță că niciodată nu aveau mai fie temutul „Popor al Vălului“ „al Spadei“ sau al „Lăncii“. Cu toate acestea, poporul imohag era în continuare stăpânul deșertului, de la hamada până la erg sau munții cei înalți biciuiți de vânt, căci adevăratul deșert nu însemna puțurile presărate pe întinderea lui, ci miile de kilometri pătrați care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de colo-colo, scoțând șopârlele din vizuinele lor și făcând păsările să se lase la pământ, căci nici să zboare nu mai îndrăzneau când, în sfârșit, ajunse la zenit. Targuí-ul opri atunci animalul, îl obligă să îngenuncheze și înfipse în pământ spada sa cea lungă și bătrâna-i pușcă, ce slujiră drept suport, împreună cu șaua, pentru un micuț acoperiș de pânză groasă. Se retrase la umbra acestuia, își sprijini capul pe spinarea albă a mehari-ului și adormi. L-a trezit, mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
orizonturi, și în fiecare zi, în timpul fiecăreia dintre rugăciunile sale, cu fața spre Răsărit, spre Mecca, îi mulțumea lui Alah că îi îngăduie să trăiască acolo unde trăia și să facă parte din binecuvântata rasă a oamenilor vălului, lăncii sau spadei. A adormit dorind-o pe Laila, și, când s-a trezit, trupul pietros al femeii pe care o strângea în vis s-a transformat în nisip moale ce i se prelingea printre degete. Plângea vântul la ceasul vânătorului. Privi stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a cuprins acum treaz fiind și, instinctiv, și-a întors privirea spre intrarea sheribei sale, temându-se că va vedea, în sfârșit, ceea ce îi provoca spaima cu adevărat. Acolo, în picioare, la treizeci de metri depărtare, strângând mânerul takubei, lunga spadă înfiptă în pământ, Gacel Sayah, nobilul inmouchar din neamul Kel-Talgimus, îl aștepta, hotărât să-i ceară socoteală pentru faptele sale. La rândul lui, și-a luat spada și a înaintat foarte încet, semeț și demn, oprindu-se la cinci pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
adevărat. Acolo, în picioare, la treizeci de metri depărtare, strângând mânerul takubei, lunga spadă înfiptă în pământ, Gacel Sayah, nobilul inmouchar din neamul Kel-Talgimus, îl aștepta, hotărât să-i ceară socoteală pentru faptele sale. La rândul lui, și-a luat spada și a înaintat foarte încet, semeț și demn, oprindu-se la cinci pași de el. — Metulem, metulem, a salutat, folosind expresia preferată a tuaregilor. N-a primit răspuns și, de fapt, nici nu-l aștepta. Aștepta, în schimb, întrebarea: — De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
război între triburi, adăugă. Nimeni în afară de noi nu trebuie să plătească pentru greșelile noastre. — Așa să fie, răspunse Gacel aplecându-se, gata să facă față primului asalt. Dar acesta întârzie, pentru că nici Mubarrak, nici Gacel nu mai erau luptători de spadă și lance, ci oameni de arme de foc, iar lungile takuba rămăseseră, cu trecerea anilor, simple obiecte de decor și ceremonii, folosite în zilele de sărbătoare, la demonstrații fără vărsare de sânge, în care se căuta mai mult efectul loviturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pietrele ascuțite, iar litham-ul îl împiedica să vadă limpede și să-i ajungă la plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea nesigure. Spadele spintecară aerul, șuierând furioase în calmul dimineții, și o bătrână știrbă scoase un țipăt de groază și imploră să-l omoare cineva cu un glonț pe șacalul împuțit care încerca să-i ucidă feciorul. Mubarrak întinse mâna cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și nobilă, chiar dacă era pe viață și pe moarte. Fusese provocat pe față și avea să ucidă pe față. Căută pământ tare sub picioare, trase aer, scoase un țipăt și se năpusti înainte, spre pieptul dușmanului său, care eschivă vârful spadei cu o lovitură seacă și dură. Din nou calmi, se mai priviră o dată. Gacel își învârti tabuka de parcă ar fi fost o măciucă și lovi ca o morișcă, de sus în jos. Orice novice în ale scrimei ar fi profitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
taie în două pe la brâu un om mult mai solid decât Gacel, dar Gacel nu se mai afla acolo. Soarele începea să ardă și sudoarea li se scurgea pe trupuri, umezindu-le palmele și făcând să alunece mânerele metalice ale spadelor ce se ridicară din nou. Se cercetară, se aruncară unul asupra altuia în același timp, dar, în ultima clipă, Gacel se retrase, lăsând vârful spadei lui Mubarrak să-i sfâșie pânza burnuzului și să-i zgârie pieptul, și apoi străpunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
li se scurgea pe trupuri, umezindu-le palmele și făcând să alunece mânerele metalice ale spadelor ce se ridicară din nou. Se cercetară, se aruncară unul asupra altuia în același timp, dar, în ultima clipă, Gacel se retrase, lăsând vârful spadei lui Mubarrak să-i sfâșie pânza burnuzului și să-i zgârie pieptul, și apoi străpunse pântecele dușmanului, dintr-o parte în alta. Mubarrak rămase în picioare câteva momente, sprijinit mai mult de spada și brațele lui Gacel decât pe propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ultima clipă, Gacel se retrase, lăsând vârful spadei lui Mubarrak să-i sfâșie pânza burnuzului și să-i zgârie pieptul, și apoi străpunse pântecele dușmanului, dintr-o parte în alta. Mubarrak rămase în picioare câteva momente, sprijinit mai mult de spada și brațele lui Gacel decât pe propriile-i picioare, și când celălalt își scoase spada, sfârtecându-i pântecele, rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și să-i zgârie pieptul, și apoi străpunse pântecele dușmanului, dintr-o parte în alta. Mubarrak rămase în picioare câteva momente, sprijinit mai mult de spada și brațele lui Gacel decât pe propriile-i picioare, și când celălalt își scoase spada, sfârtecându-i pântecele, rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la hotarele deșertului, fideli tradițiilor și legilor lor, nu erau în situația de a se anihila unii pe alții, căci trebuiau să se apere cum puteau de înaintarea civilizației. Și-a amintit de strania senzație ce îi străbătu corpul când spada lui a pătruns ușor, aproape fără efort, în pântecele lui Mubarrak, și i s-a părut că aude încă horcăiala răgușită ce îi scăpase din gâtlej în clipa aceea. Când își retrăsese brațul, ai fi zis că purta în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că aude încă horcăiala răgușită ce îi scăpase din gâtlej în clipa aceea. Când își retrăsese brațul, ai fi zis că purta în vârful takubei viața dușmanului său, și l-a cuprins teama la gândul că ar trebui să folosească spada încă o dată împotriva cuiva. Dar și-a amintit apoi sunetul sec al detunăturii care îl ucise pe oaspetele lui adormit și s-a consolat cu ideea că nu poate exista iertare pentru cei vinovați de o asemenea crimă. Tocmai descoperise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi aflat la jumătate de zi de drum una de alta. Nu aveau noțiunea timpului, nici a spațiului, nici a mirosurilor și culorilor deșertului, după cum nu aveau noțiunea deosebirii dintre un războinic al „Poporului Vălului“ și un imohag al „Poporului Spadei“, dintre un inmouchar și un sclav sau dintre o adevărată femeie targuí, liberă și puternică, și o biată beduină sclavă într-un harem. Putea să se apropie de el, să-i vorbească timp de jumătate de oră despre noapte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
furioși, își zise. Dar peste o lună nici n-or să-și mai amintească de existența mea.“ Către amiază se opri, obligă mehari-ul să îngenuncheze într-o mică zănoagă pe care apoi o înconjură cu pietre, înfipse în pământ spada și pușca, întinse pătura ce îi slujea drept acoperiș, oferindu-i umbra atât de necesară la acel ceas, și se ghemui dedesubtul ei. După un minut dormea și nimeni n-ar fi putut să-l descopere de la o distanță mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care să pună capăt acelei situații jenante. Dar își dădu seama că targuí-ul era mai înalt și mai puternic, și chiar în cazul puțin probabil că ar fi putut să-i ia pușca, adversarul său mai avea un revolver, o spadă și un hanger. Singurul lucru pe care-l putea face era să-și ia rămas-bun de la o rapidă înaintare în grad și să se roage ca lucrurile să nu se complice și mai mult. Să moară la douăzeci și opt de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Căpitane! Căpitane! Ce glumă e asta? Unde v-ați ascuns? O umbră întunecată răsări din întunericul bucătăriei. Era un targuí înalt, foarte slab, cu un litham de culoare închisă care-i acoperea fața, o pușcă într-o mână și o spadă lungă în cealaltă. Se opri în tindă. — Sunt morți, spuse. îl privi cu neîncredere. — Morți? repetă prostește. Toți? — Toți. — Cine i-a omorât? — Eu. Se apropie, fără să dea crezare celor auzite. — Tu? întrebă, clătinând din cap ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ce? — Trei cvartale, trei încrucișări de străzi - dădu din mână. în fine, presupun că acolo de unde vii nu există toate astea... Mergi drept înainte până vezi clădirea. Nu mai e alta. Gacel făcu un gest de încuviințare, își luă pușca, spada și sacul de piele în care pusese muniții, ceva de-ale gurii și tot avutul său și porni în direcția indicată, dar taxatorul îi strigă de pe acoperișul autobuzului: — Hei! Aici nu poți să umbli înarmat! Dacă te vede cineva, dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
născuse, rămânea în urmă, la poalele acelor munți înalți acoperiți acum de pășuni verzi și copaci groși, iar el se îndrepta, orb și ignorant, spre ținuturi îndepărtate și ostile, unde voia să-i înfrunte pe stăpânii lumii doar cu ajutorul unei spade vechi și a unei biete puști. îl trezi un scârțâit de frâne, o smucitură bruscă și glasuri de pe lumea cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peșteră goală. Scoase capul pe fereastră și se minună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și el, aproape pe tot corpul, profitând de întuneric și de pustietatea cartierului, iar a doua zi dimineața, când soarele se înălță pe cer, puse în sacul de piele revolverul greu ce aparținuse căpitanului Kaleb-el-Fasi și, renunțând cu durere la spadă, pușcă și zdrențuitele sale gandurah, își începu încet drumul de întoarcere. Se opri în casbah, unde mâncă până se sătură, bău un ceai clocotit, tare și dulce, care făcu să-i circule sângele în vine cu putere, și își cumpără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-se de materialul din care erau fabricate cutițele lungi și extrem de ascuțite pe care unii dintre bărbați le purtau la brâu. Pentru niște oameni că ei, care nu văzuseră niciodată metal, era o experiență fascinantă, căci în ochii lor o spadă de Toledo era lucrul cel mai dur, măi strălucitor și mai letal care se putea gasi pe scoarță pământului. Crucile de aur, săbiile de oțel și cratițele de cupru erau obiecte străine mentalității celor născuți în Bora Bora și simplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
poată descifra limba lor complicată, ca să-i poată încuraja, asigurându-i că, de îndată ce dulgherul va termina de reparat barcă, dotând-o cu un balansier lateral și cu o frumoasă pânză, vor putea naviga până la capătul universului. Însă în afară de șobolani, aur, spadă și oală nu reușea să înțeleagă decât foarte puține cuvinte, deși a existat unul care, foarte curând, a reușit să-i amărască viața cum nu se poate mai mult. Îl învăța în ziua când Vetéa Pitó scoase capul din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
prin minte. Tapú Tetuanúi se întoarse doar pe jumătate și, fără să deschidă gură, o făcu să înțeleagă imensitatea unei asemenea absurdități. —Bine! recunoscu ea. Sigur c-o să-i placă, dar tu poți să-i oferi multe alte lucruri: oale, spade, oglinzi... Vetéa Pitó o să-i ofere și el oale, spade și oglinzi, si, în plus... un clopot. Singurul care există! Pentru moment, dat fiind că străinii nu dovedeau nici cel mai mic interes pentru a-și recupera neprețuita comoara, clopotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]