8,805 matches
-
perioadă atât de lungă m-ar fi terminat definitiv și c\ n-o să-mi mai revin. „Crede-mă, știu ce vorbesc“, am încercat eu să-l conving. Simptomele nu se lăsar\ așteptate: îmi țiuiau urechile, auzeam tot felul de sunete stranii, aveam insomnii. Mi-a sugerat să plec undeva singură, înainte, și mi-a promis că va veni și el de îndată ce rezolva toate problemele. I-am zis că nu vreau să merg nicăieri singură, că nu rezist fără el, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai mic, după moarte. Apoi l-au incinerat și n-a mai rămas decât cenușă din el. Ce-a lăsat în urma lui? O librărie amărâtă pe o stradă de cartier și două fiice din care, cel puțin una, era cam stranie. Ce fel de viață era asta? mă întrebam eu. Oare ce se afla în creierii aceia tulburi, așa cum zăcea în pat, cu capul bandajat și cu privirile ațintite pe mine? Tot gândindu-mă la tatăl lui Midori, m-a cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am văzut că steagul nu flutură pe catarg, de unde am dedus că e seară. Era și înălțarea steagului bună la ceva! — Watanabe, ești liber acum? întrebă Midori. — Nu știu, ce zi e azi? — Vineri. — Dimineață sau seară? — Seară, bineînțeles. Ce straniu ești! A, uite, e șase și optsprezece minute. A, deci era seară! Mă întinsesem în pat cu o carte în mână și ațipisem. Mi-am pus mintea la contribuție și mi-am dat seama că vinerea nu trebuia să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
a fost mai blând, deci și mult mai plictisitor decât primul - o mulțime de scene de sex oral - fellatio, cunnilingus, 69 - însoțite de efecte sonore scabroase, care mă făceau să mă simt ciudat la gândul că trăiesc pe această planetă stranie. — Cine poate să scoată asemenea sunete? am întrebat-o eu pe Midori. — Mie îmi plac, spuse ea. S-a auzit până și sunetul unui penis mișcându-se în vagin. Nici nu mi-am dat seama până atunci că există asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
băut bere și am citit. Prima oară citisem cartea în anul în care intrasem la gimnaziu. Acum, după opt ani, o reciteam, în bucătăria unei fete, în toiul nopții, îmbrăcat în pijamaua, cam mică pentru mine, a tatălui ei decedat. Straniu. Dacă n-ar fi fost împrejurările acelea ciudate, probabil că n-aș fi recitit Sub roți. Cartea era puțin cam siropoasă, dar destul de bine scrisă. Mi-a făcut plăcere să o răsfoiesc pe îndelete, chiar într-o librărie, în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
avea momentan probleme cu scrisul și mă ruga să nu mă îngrijorez pentru că i se mai întâmpla, uneori, așa ceva. Când a început vacanța, mi-am îndesat lucrurile în rucsac, mi-am încălțat cizmele și am plecat spre Kyoto. Doctorul cel straniu avusese dreptate - munții acoperiți de zăpadă erau incredibil de frumoși. Ca și la vizita anterioară, am dormit două nopți în același apartament cu Naoko și Reiko, am petrecut trei zile făcând cam aceleași lucruri ca și prima oară. Când apunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
perioadă de timp. Se găsea oriunde ceva de lucru pentru mine. Nu aveam o destinație anume în minte, ci pur și simplu mă mutam dintr-o localitate în alta. Lumea cea mare e plină de lucruri ciudate și de persoane stranii. La un moment dat i-am telefonat lui Midori. Îmi era cumplit de dor de vocea ei. Să știi că școala a început de mult, mi-a spus ea. La unele cursuri ni se cer deja referate. Ce naiba ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ei limpezi, era îmbrăcată în cămașă albastră de noapte și ședea, cu genunchii la bărbie, pe canapea. Toate aceste imagini mă izbeau cu violență, una după alta, asemenea unor valuri puternice care voiau parcă să mă poarte spre un ținut straniu... O lume în care să trăiesc împreună cu moarta. În lumea aceea Naoko trăia, vorbea cu mine, ne îmbrățișam. Era o lume în care moartea nu însemna sfârșitul vieții, ci făcea parte integrantă din viață. Naoko continua să trăiască cu moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
i le dedicasem lui Naoko, au rămas zăvorâte, mobilele acoperite cu pânze albe și pervazurile prăfuite. Îmi petreceam cea mai mare parte a zilelor în acele încăperi. Apoi m-am gândit la Kizuki și mi-am dat seama ce idei stranii puseseră stăpânire pe mine. „Deci ai pus, până la urmă, mâna pe Naoko“, ziceam în sinea mea. „Ei bine, stai liniștit, Kizuki, a fost a ta de la bun început. Probabil că așa a fost să fie, acolo-i locul ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nici un testament. Singurul lucru pe care l-am găsit a fost bilețelul pe care l-a l\sat pe biroul ei și în care scria: „Vreau ca toată îmbrăcămintea mea să-i rămână lui Reiko“. N-a fost un copil straniu? Oare de ce se mai gândea la haine când se pregătea să moară? Ce mai contau hainele? Poate că ar fi avut o mulțime de alte lucruri de spus. — Poate nu, am răspuns eu. Pufăind din țigară, Reiko părea dusă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pentru că era atît de credincios, spuse valetul, care știa tot. — Poate că ar trebui să fim cu toții credincioși, răspunse matadorul. Ia-ți un cîine pentru orbi — Și atunci ce-am făcut? o Întrebă. Îi povesti. — Partea asta a fost foarte stranie. Nu-mi amintesc nimic. — Îți amintești cînd au plecat vînĂtorii? — Ar trebui. Dar nu-mi amintesc. Știu doar cum s-au dus femeile după apă, pe cărarea aia care ducea spre plajă, cum Își țineau urcioarele pe cap, și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pentru că de felul meu nu m-am gîndit niciodată prea mult la lucrurile din jur și, În orice caz, nu În cuvinte, dar locurile alea de pe lîngă Hudson Îmi dădeau senzația tuturor lucrurilor de care am zis. Toate locurile devin stranii cînd plouă, chiar și cele În care locuiești. Lehamite În intersecție, o povestire terminată, a fost scrisă Între sfîrșitul celui de-al Doilea RĂzboi Mondial și 1961. Lehamite În intersecție Ajunseserăm la răscruce Înainte de prînz și Împușcaserăm din greșeală un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
albumul. Era destul de nou și era Îmbrăcat cu o imitație de piele gri. — De-abia mi l-am luat, spuse. Doar ce m-am angajat aici acu’ o săptămÎnă. Helena scrise „Helena Hancock“ pe prima pagină, cu o caligrafie destul de stranie și flamboaiantă, rezultatul mai multor feluri de a caligrafia pe care le Învățase la diferite școli. — Doamne iartă-mă, ce nume! spuse chelnerița. N-ați vrea să-mi scrieți și o dedicație, ceva? — Ba da, cum te cheamă? spuse Helena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
consider privilegiată să lucrez într-un astfel de loc, care tinde să fie iadul anti-corporatist absolut. Am nevoie să simt că dincolo de toate astea sunt ancorată în ceva bine consolidat și de neclintit. Așa că, în această privință, un Excel este straniu de satisfăcător. —Tăiței, fredonează Davey, supă cu tăiței, o drăgălașă supă doldora de tăiței, cu lapte de cocos, tăiței zdraveni și savuroși, tăiței drăgăstoși. Au! Finn l-a trăsnit în cap cu Action Man. Știam că cineva îl avea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de situație. Mă ridic și îl urmez. Îl găsesc stând pe marginea patului și uitându-se la fotografia imensă de pe peretele opus. Sub ea, pe comodă, într-un suport lung de argint, sunt aprinse lumânări. Știu că atmosfera poate părea stranie. Erau lumânări și în sufragerie, dar, de fapt, aici găsește Davey un adevărat altar. Stau pe pat și îl fixez pe Patrick. Fotografia nu e destul de mare, dar pentru mine e suficient. Îmi amintește mereu de un moment fericit. Patrick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în timp ce aplauzele devin din ce în ce mai puternice. Îl îmbrățișez. Fac un efort să nu plâng, deoarece Davey a fost așa de sincer și povestea lui a fost de-a dreptul emoționantă. Tipul din spate îl bate pe umăr. Situația devine puțin cam stranie. Cine e acest bărbat? —Rebecca, șoptește Davey, ca și cum mi-ar fi citit gândurile, el e Jake, salvatorul meu. Datorită lui sunt aici. Jake îmi devine antipatic instantaneu. El e cel care l-a convins pe Davey că e alcoolic, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și s-a dovedit foarte înțelegător când am plâns și i-am spus că m-am speriat foarte tare. Mi-a promis că nu se va mai repeta și a vorbit serios. Acum, când rememorez cele întâmplate, mi se pare straniu că m-a îngrijorat doar faptul că băuse extraordinar de mult. Ar fi trebuit să mă gândesc la cauze. Am fost oarbă cu bună știință. N-am vrut să observ anumite lucruri. Am tot sperat că, dacă nu le iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
naivă, căci n-aș putea să-mi pun vreuna din ținutele ei fără să arăt ca un caltaboș presat. Îl iau pe Finn, ne suim în metrou și ne despărțim la Oxford Circus pentru a lua trenuri diferite. În mod straniu, mă simt bine cu el, nu vorbește prea mult și nu pare să aștepte să o fac eu în locul lui. Atitudinea sa mă liniștește și îmi amintește de ce îmi place compania bărbaților. Spre deosebire de noi, ei nu simt nevoia să discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
liniștite. —Eu și Finn intenționăm să mergem undeva, ne informează Daisy, un pic jenată. Trebuie să scriu un articol și Finn mă însoțește, pentru că astfel de petreceri sunt foarte plictisitoare dacă nu ai companie. Pentru o clipă, mi se pare straniu că ne dă atâtea explicații. Asta e! Finn își face datoria de iubit închipuit în seara asta. Hainele lui Daisy - mai bine aș spune lipsa lor - vor trebui să provoace la rândul lor efectul dorit. Poartă blugi pictați, tocuri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
toți ne grăbim să rămânem singuri imediat după ce întâlnirile s-au încheiat și mă gândesc că suntem foarte bulversați și agitați și avem nevoie de timp și singurătate să ne calmăm. Ne îndreptăm spre metrou purtând discuții dintre cele mai stranii. Ben ne părăsește imediat ce vede un chioșc, pretinzând că are nevoie de țigări. Pariez că așteaptă cel puțin zece minute până să intre la metrou, doar ca să fie sigur că noi am plecat și nu mai are nici o șansă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aproape imobilă, incapabilă de vreo expresie. Fruntea nu i se încrețea deloc, iar pielea de pe față îi era ca de cauciuc tare; abia putea zâmbi; singurul mod în care își putea exprima cât de cât emoția era să-și miște straniu ochii. — Nu cred că e bine... continuă el, nu cred că-ți mai pot fi consilier - adică, cred că sunt în mare încurcătură. În seara asta mi-am dat seama- nu m-am gândit până acum c-o să am probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
femei cunoscute de el. Îmi spune că s-a împotrivit sentimentelor pe care le are pentru mine, pentru că i s-a părut aiurea, dat fiind că era consilierul meu în probleme sentimentale, și-mi spune că tot se mai simte straniu să-mi vorbească despre toate astea, deoarece se teme că nu l-am uitat pe Patrick. Dar n-a putut rezista, trebuia să-mi spună, pentru că se simte atât de atras de mine, încât de fiecare dată când mă vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de restaurante, a reușit să evite renumele prost de care se „bucură“ acestea. Ne ducem la barul pe care-l frecventăm de obicei, pe la jumătatea străzii; e aproape ruinat, cu reclame la bere spaniolă și franțuzească pe pereți, atmosfera e stranie, căci vopseaua se coșcovește; este acolo și o masă de biliard, așezată în fața câtorva separeuri tapițate cu vinil roșu, absolut adorabile. Clienții sunt mai ales șmecheri de Islington, dar atmosfera îți amintește de Hoxton Square: hainele le sunt intenționat pătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să se așeze. Poartă nelipsitele ei tocuri, așa că e cu un cap mai înaltă decât Davey. Buclele blonde de păpușică i s-au revărsat pe față, ochii îi sunt conturați cu albastru, care-i evidențiază foarte tare, încât am impresia stranie că ar fi două neoane aprinse. Daisy e frumoasă, înaltă și slabă, așa că poate purta cu succes orice îmbrăcăminte la modă. Am văzut creionul ei dermatograf într-o revistă încă de acum două luni, dar n-am avut curajul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
amândoi cu grijă hainele; cred că am putea folosi cu ușurință aceeași cremă de corp și același parfum unisex. Dar nu ne topim unul în celălalt când facem dragoste. Nu ne pierdem unul în altul ca să găsim altceva în loc, ceva straniu, rar, fermecat. Suntem mereu clar separați și, deși încercăm să ne facem reciproc să ne simțim bine, nu reușim niciodată să depășim această izolare. Înainte să-l cunosc pe Patrick, credeam că mai bine de atât nu e posibil. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]