5,364 matches
-
reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră sau numai poposiseră Întâmplător pe meleagurile respective. La auzul unui astfel de nume, localnicii tresar Înfiorați de o plăcere subită, devin volubili și exuberanți, spun tot ce știu și Încă ceva pe deasupra despre acel cineva glorios și exemplar, cu un aplomb evocativ care ar suna Înduioșător dacă n-ar fi puțintel cam ridicol prin exces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sunt o mie de motive pentru care n-aș face una ca asta. Primul dintre ele este acela că, nemaiavând În dotare decât unul singur, trebuie să gestionez cu multă precauție ce fac și ce nu fac cu el! Am tresărit siderat: tipul Începea să devină morbid. După câteva fracțiuni de secundă În care parcă se amuză să observe efectul acelor vorbe sinistre asupra mea, Îndepărtă cu un gest calm pledul colorat care Îi acoperea jumătatea inferioară. Priveliștea era terifiantă: membrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cât mai aveam la dispoziție până la Încheierea prelegerii: Îmi plăcea mult ca semnalul sonor care anunța pauza să coincidă cu ultima mea frază și mă simțeam foarte satisfăcut dacă șmecheria Îmi ieșea la fix. Cel mai adesea Îmi ieșea. Am tresărit violent și m-am frecat la ochi, nevenindu-mi să cred ce vedeam: după ceasul meu, potrivit preventiv Încă de ieri după fusul orar al Franței, de la plecarea de la aeroport trecuseră mai bine de patru ore. Era aberant, infailibilul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Înțeleg nemulțumirea și nervozitatea, dar Încercați să Înțelegeți că situațiile deosebit de grave nu se pot soluționa Întotdeauna cu mijloace dintre cele mai ortodoxe. - De când și pentru ce reprezintă răpirea o soluție, fie și În situații deosebit de grave? - Preferați moartea? Am tresărit violent. Cheliosul continua să surâdă bonom, dar vocea lui nu lăsa loc nici unui dubiu: omul era cât se poate de serios. - Am avut de optat Între un asasinat și o răpire. Ce ați fi ales În locul nostru? Am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
N-aveam de ce altceva să-mi ancorez disperarea. Undeva În vorbele sinistrului meu amfitrion trebuie să apară o fisură, o eroare, o neatenție - nu există crimă perfectă, așa ne Învață toate policier-urile lumii. D’a capo, așadar... Brusc, am tresărit ca scurtcircuitat. Acefal și orb ce sunt: cum de nu mi-am dat seama de la Început? Sigur că exista un detaliu care nu se potrivea În nici un fel cu restul tabloului, era vizibil, sărea În ochi de la o poștă: Kapala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
recunoștință, iar el... Timp de o secundă-două, cât gândise toate astea, junele student Își contemplase ceasul cu un Început de nostalgie: probabil că În curând aveau să se despartă. Adio, nemișcatule! Atunci s-a produs miracolul: dintr-odată, secundarul a tresărit ca trezit brusc din somn, a tremurat o clipă indecis și apoi a Început să se deplaseze În cadența impecabilă de totdeauna. Înviase. Dar adevăratul șoc a venit abia după aceasta. Toshiro Fujimori și-a așezat geamantanul pe peron și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o actriță destul de bună pentru a improviza o explicație acceptabilă. Mi-ar lua cam o jumătate de zi dus-Întors, nu e mare lucru. Poți să-mi suporți lipsa câteva ore, n-o să mori dintr-atât de dorul meu, nu? Am tresărit ca electrocutat și i-am aruncat o privire cruntă. Proastă glumă și, mai mult decât atât, nepotrivită glumă! Cu ultimele cuvinte, Eva pierduse o excelentă ocazie să tacă naibii din gură, pentru că, nu știu prin ce bizară asociație de idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut, unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia, sê maldito! Simbolul existenței, blestemat de Antero, era lumina. Nu era numai o simplă expresie poetică. Neurastenia, care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din spate și din când În când un oftat adânc Îi destinde coastele. Este atât de bătrân și somnul lui este atât de bine capitonat cu vise (visează niște papuci buni de ronțăit și ultimele mirosuri adulmecate), Încât nici nu tresare când de afară se aud vag zurgălăii. Apoi o ușă pneumatică geme și se trântește În vestibul. Ea a sosit În cele din urmă; și eu care sperasem atât că nu mai vine! 3 Un alt câine, reproducătorul de elită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu ea. N-am vrut să-i spun Veturiei de surpriza de a revedea acea femeie acolo, după amar de ani. Mai ales că eram conștient de aiureala întâmplării și mă înfuriase constatarea că, doar văzând-o, am putut să tresar de parcă m-ar fi străbătut dintr-odată bucurii nemaiîncercate. Nu mai voiam să mă bucure astfel de întâlniri cu umbre dintr-o lume pe care doream să o uit. Nu-mi mai păsa de cel de odinioară, îmi era indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu umbre dintr-o lume pe care doream să o uit. Nu-mi mai păsa de cel de odinioară, îmi era indiferent, străin, ba chiar dușmănos, și îmi era silă că, văzând acea femeie apărută din cine știe ce glumă a întâmplării, tresărisem tulburat. Veturia aranjase în așa fel încât m-a așezat alături de invitata ei, pe scaunul de lângă capătul canapelei. Nu am luat-o în seamă. Chiar, la un moment dat, credeam că am și uitat de prezența ei. S-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că pirpiria aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i lași moștenire toată înțelepciunea ta dintr-o viață care, simți, se duce tot mai la fund...“ Mă ascultă absentă, privindu-mă cu ochi mari, fără lumini, de parcă nici nu înțelege ce-i spun. Abia când aude cuvântul viață tresare, drăcuie și prinde a râde. „Tu nu vezi cum își râde viața de noi, Simioane? Te lasă la tinerețe să crezi că-i frumoasă, colorată și la bătrânețe îți întoarce curul.“ „E frumoasă viața, Nela“, îi răspund, convins chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bumbu. Se simțea bine și nu se dădea dus. În cele din urmă am prins un moment mai confesiv al profesorului și i-am spus că a telefonat Puica și a întrebat dacă și-a luat pastilele. Atunci Bumbu a tresărit: „Așa-i, puiule, la ora asta trebuie să fiu acasă. Iau pilulele și mă bag la pat. Și somnicu’ vine cât ai zice aia“. Chelnerul ne-a condus până la ușă, încântat de găselnița cu telefonul. Voia să știe dacă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și nu ascult astfel de discuții. Sunt mai mult atent la cadența gândului meu. Încet-încet am alunecat și eu între ei. Devine sufletul meu, ca o mâzgă de lavă, unul de fost. Aștept la fel ca ei, lunar, reînnoirea rețetei, tresar și în mine vechi orgolii din amintire, „am venit aici acum treijdoi de ani“, au început să-mi fie familiare linoleumurile acestea zdrențuite, tocurile ușilor, vopseaua pereților, aerul acesta de resemnare, de înfrângere fără biruință. Mă las inundat de toropeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
curăța locul în care rămân. Să îngrijesc florile ce încă mai răsar. Gânduri de după-amiază călduroasă, în aglomerația din fața ușii doctoriței, mutându-mi trupul de pe un picior pe altul și întrebându-mă, sacadat, cât mi-o mai găsi tensiunea. Nu tresar când apare încă un fost. Costum, cravată, after pătrunzător, mers țanțoș, autoritar. Privește nedumerit viermuiala din fața ușii. Ridică din umeri. Iese afară. Revine. Se interesează „cine-i ultimul“. Iar iese. Revine. „Sunt și eu după.“ Nu mă observă. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prima oră a dimineții. Ne cunoaștem între noi, ne urmărim pe furiș, ne respectăm locurile, ne acordăm uneori mici gesturi de politețe (la predatul fișelor, la catedră sau la rând la singura cabină de la W.C.-ul pentru bărbați, de exemplu), tresărim instantaneu la zgomote neprevăzute - altele decât cele care fac fundalul sonor al sălii de lectură B, urmărim, cu aceiași ochi amuzați, privire blazată și morgă belferească nou-veniții, îi adulmecăm, îi presimțim pe cei care vor deveni, în curând, de-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un buzunăraș cu fermoar pe cealaltă. Pe fața cu catarama erau două benzi albe verticale, de-o parte și de alta a închizătorii. O poșetă stupidă, ca de altfel majoritatea poșetelor de mușama, ieftine, purtate de femeile fără bani. Am tresărit când am văzut gioarsa de la tobogan. Alături de o cutie de carton pentru pantofi, de câteva bulendre femeiești, de un brăduț rămas de la Anul Nou și de alte resturi menajere. Fusese la modă cândva, pe la mijlocul anilor șaptezeci, după ce nu știu ce vedetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
corcitură de indian și alb, cu părul lung și negru, nasul incaș și gura și ochii de european, stătea aplecat deasupra unui mic rezervor de apă și Își umplea butoiașul cu ajutorul ibricului și al pîlniei. Nu-l auzise venind și tresări speriat cînd Îl văzu apărînd ca picat din cer, chiar lîngă el. Deschise gura să strige, dar amuți terorizat cînd simți tăișul ascuțit al unui cuțit atingîndu-i beregata. - O vorbă numai și te scurtez de-un cap, l-a anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
totodată să priceapă că „se afla acolo”, păzindu-l, era ceva care scăpa inteligenței chilianului, Însă era limpede că Iguana Oberlus aluneca precum o umbră sau ca o ființă invizibilă, și nu doar Într-o noapte Sebastián Mendoza se trezi tresărind, Încredințat că dușmanul lui de moarte stătea cu ochii pe el cît dormea, ca și cum ar fi avut capacitatea de a vedea, ca o pisică, prin Întuneric. Se străduia să nu plîngă, fără să reușească, și odată cu primele umbre ale nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un nor gros de fum. Era stăpînul. Era stăpînul absolut și știa asta. - Ce faci? Se trezise cu el alături, ivindu-se, ca de obicei, din pămînt și Într-o desăvîrșită tăcere, ca o umbră fără trup, iar Dominique Lassa tresări terorizat. - Scriu. - Știi să scrii? se miră Iguana. - Dacă n-aș ști, n-aș scrie, veni răspunsul logic. Eu țineam jurnalul de bord pe vapor. - Asta o face Întodeauna căpitanul... Căpitanii sînt cei care știu să scrie. - Căpitanul prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dacă aruncase o privire vreme de cel mult două secunde, ca să nu mai vorbim de celelalte persoane care trebuie că trec în fiecare săptămână prin fața casei ei de marcat. Câtă istețime din partea dumneavoastră! — DOMNULE Chipstead! Strigătul ei mă făcu să tresar. —Ce-i? Care-i problema? —Domnu’ Chipstead e supervizoru’ meu. Îl chem, nu? Da, dar... am avut o imagine oribilă cu mine luat de guler și târât afară din magazin, acuzat de domnul Chipstead că fusesem prea familiar cu fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ușurat la viziunea pe care o avusesem ca fiind un soi de halucinație delicată, cel mai probabil provocată de oboseala și plictiseala din cadrul cazului pe care îl apărasem. Ușurarea mea nu dură mult. Când picioarele mi-au ajuns jos, am tresărit instinctiv și le-am privit, conștient într-o clipă că era ceva cu-adevărat în neregulă. Purtam o șosetă. Încercând să ignor fraza iritantă „Care-i treaba?“ pe care mi-o murmuram, m-am concentrat asupra posibilelor explicații. Întotdeauna, absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
marcat nu trecuseră neobservate de restul personalului. Se poate ca eu să fi devenit conștient abia de curând de dependența mea de Stacey, dar mi-am dat acum seama că pentru toți ceilalți era limpede de ceva vreme. Trupul îmi tresări de umilință și din pricina senzației de a fi privit: în afară de celelalte fete de la case care mă priveau în clipa aceea, mi-l închipuiam pe îngrozitorul domn Chipstead râzând din cauza asta cu ele în camera personalului sau cum s-o numi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]