5,116 matches
-
mea va bate totdeauna când Îmi voi aminti de acel gest timid și nespus de minunat când te-am sărutat. Tu ai uitat de mult, Petre, nu-i așa? 30 octombrie 1961 (luni) Duminică se deschide patinoarul. În mine se zbate pe de o parte o bucurie imensă, care ar vrea să evadeze și să strige, pe de altă parte o tendință de frânare a acestei porniri nebune. Gheața... Nebunia amețitoare a gheții... De câte ori nu i-am visat luciul acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plin Îmi este sufletul! Petre, gheața! Dar școala! Și ea, dar acum, câteva zile, va fi lăsată mai la urmă, prea iubesc viața ca să nu o trăiesc acum din plin, căci poate mâine va fi nevoie din nou să mă zbat fără gemete și chinul Îmi va fi mai ușor, fiindcă voi ști că Înainte am fost fericită, am mers „la braț cu cine mi-este drag“ și l-am privit ca pe un tovarăș de viață. 5 ianuarie 1962 Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
materiale. O lectură este o abandonare a realului, o trădare a vieții. (azi) A. nu este vulgară În dragoste; are un aer de călugăriță pentita, ce se dăruie cu toată ființa Înfrigurată de ispășirea ce-o așteaptă; se zbuciumă, se zbate, se chinuie, ca și când ar fi În mare primejdie, pronunță cuvinte intermitente, ce nu trec dincolo de buzele Învinețite, pârjolite de febră. Ține ochii Închiși, e aproape moartă și, dacă n-aș simți troznetul cărnii tinere ca o pădure În furtună, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că e lată. Acum se discută să ne exmatriculeze. Doru M. s-a dus cu memoriul pentru revistă la rector. Diaconescu a sărit În sus că vrem să facem revoluție. Ne-a convocat pe toți. Doar tu lipseai. Rectorul se zbate să ne scoată basma curată, ca să-și salveze nepotul.“ „E un tâmpit!“, scuip eu cu greu printre dinți (despre nepot, bineînțeles), deși n-am voie să vorbesc. F. râde În hohote; Îi place să se amuze din orice și pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
incitați de aceste energii bărbătești ce le iradiază. (Că nu e iubită pentru ea, ca femeie, o simte și de aici lipsa de frână, pornirea exagerată, hibrys-ul ei erotic, pe care Îl Înțeleg, dar nu Îl și aprob.) (marți) Mă zbat și acum să Înțeleg ce a vrut să spună E. când m-a rugat să „mă cobor pe pământ“, să nu mai fiu „poet“; da, atunci am fost distrus, intrigat la culme, căci nu știam ce-ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
va trece mai iute timpul de scris. Du-te dracului! Dacă nu ești În stare să scoți nimic din tine, du-te dracului! Dar să nu te mai prind că visezi, că vrei toate fericirile și toate nenorocirile, că te zbați ca un pește turbat! Dacă nu poți să renunți la astea, atunci bagă-le pe hârtie, oricât de greu ți se pare scrisul. Tâmpito! 9 septembrie 1964 Multe au trecut prin sufletul și prin viața mea, dar tot acolo am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mădularele chircite de atâta aglomerație. Și să ne iubim nu la repezeală, Înghesuiți Între patru pereți ai nu știu cărui amic binevoitor. De-aia suntem atât de urâți: suntem bolnavi. Prea puțin timp avem, prea puțin spațiu. Nu putem sparge nimic. Ne zbatem și urlăm. Ca animalele. Suntem niște animale. Vocea naratorului Se ridică din fotoliu, aprinse din nou țigara stinsă În timpul lecturii, rămase În așteptare, cu ochii Închiși; În acest timp, buzele se mișcau mecanic pronunțând aproape deslușit semnele citite. Se observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spre fundul mării. O simfonie a luminii Începea să-mi răvășească ființa. Erau voci calde ce se rupeau din mine și plecau spre suprafață. Apoi, treptat, n-am mai auzit nimic, nu mă mai puteam mișca și simțeam că mă zbăteam să scap de apăsarea visului. Cineva a citit acest text și a făcut În stânga jos o adnotare cu litere minuscule: „la bibliotecă“.) 10 iulie 1965 Nimic nu-i mai putea opri rostogolirea ritmică a pașilor, grea. Panta devenea abruptă, răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Derapează. Intră În cel din față. Dă Înapoi. Îl lovește pe cel din spate. Se ferește către stânga. Poc. Bang. Zdrang. La dreapta. La stânga. Înapoi. În față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
față. O mie de claxoane. Nervii șuieră. E disperată. Nu mai are control. Se zbate, o pasăre În cușcă. Nu este scăpare. O văd decisă la orice. Intervin. Opresc motorul. Este epuizată. Îi prind mâna asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ci o ține una și bună... Titu socoti momentul potrivit, acuma când părea că s-au mai potolit spiritele, să observe și dânsul cu blîndețe: ― Așa e țăranul pretutindeni, mă rog. Și la noi, în Transilvania, tot după pământ se zbate. Și niciodată nu-i ajunge. Și e bine că e așa. Cât timp țăranul va iubi cu atâta patimă pământul, e sigur că nimeni nu i-l va putea smulge... Bătrânul se uită la el lung și atât de batjocoritor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
S-o stăpâniți sănătos! zise Chirilă cu respect. ― Să dea Dumnezeu! mulțumi Platamonu. Am muncit, Chirilă, toată viața și merit să am la bătrânețe o bucată de pământ. Nici noaptea n-am odihnă, că tu știi, și alerg, și mă zbat, și nu mă codesc a pune osul alături de voi, nu ca alți boieri, care beau cafea în cerdac și așteaptă să le vie toate de-a gata. Și totuși oamenii nu încap de mine și umblă să mă dea la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că nu se putea menține până la urmă în atitudinea brutală de refuz. Sperau amândoi că vor sfârși prin a se convinge: Dumescu pe Iuga să renunțe la cumpărare, Iuga pe Dumescu să-i înlesnească cumpărarea. Grigore știa pentru ce se zbate tatăl său. Din înfățișarea lui și din unele cuvinte ce-i scăpau, înțelegea că nu e prea încîntat de rezultate. Anunțase de când a sosit că vrea să vază și pe Predeleni. După vreo săptămână, se duseră împreună. Și bătrânului îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sărit alți boieri, ca nu cumva moșiile să ajungă pe mâna oamenilor, să nu mai aibă dânșii cu cine să le muncească. Uite, acuma poate să fie un an, așa am umblat și noi, și-am alergat, și ne-am zbătut, și tot ca dumneavoastră am ieșit. ― Da matale de prin ce parte ești? întrebă Luca Talabă. ― De pe lângă Focșani, dacă cumva ați auzit dumneavoastră, răspunse omul. Departe. Tocmai în partea cealaltă... ― Am auzit! se lăudă Marin Stan. Eu am și fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mă dau în lături să vând țăranilor. Le-am promis că vom sta de vorbă când va fi cazul. N-avem decât să stăm de vorbă! ― Cred că ar fi de prisos, coniță! făcu iar arendașul. Țăranii, și când se zbăteau să cumpere, se gândeau și la preț redus, și la mari înlesniri de plată, deoarece ei n-au alt capital decât munca lor... ― A, nu, în asemenea condiții nu! protestă Nadina. ― Ei vor, firește, și azi, să ia proprietatea dumneavoastră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și bătrân, își potrivi o mutră mai amărâtă și zise plîngător: ― D-apoi că alții mai beau și de bine, dar eu numai de supărări și de necazuri, măi nea Cristache! Că de când mi-a murit baba, uite-așa mă zbat, că noră-mea nu mă rabdă, și mă huiduiește, și nu mă-ngrijește... ― Lasă că-ți știu eu povestea, Spiridoane taică! i-o curmă Cârciumarul. ― Cum să n-o știi tălică, vezi bine c-o știi, bolborosi bătrânul jignit, întorcînd
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că umbli toată ziulica de ici-colo, dar eu ce să mă fac cu copilașii ăștia, bărbate, ce să mă fac? Și cu ce să le astup gura? Că de unde am putut am cerut, și m-am împrumutat, și m-am zbătut de-am ajuns să nu-mi mai dea nimeni nici un pumn de mălai... Ignat înțelegea că femeia are dreptate și de aceea se supăra mai tare. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul, și cioplea, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iacă am să mă spânzur ca să te mulțumesc... Că tu nu mai ai răbdare cum au și alți oameni și bați mereu din clanță: ham, ham, ham, parcă ai fi câine, și nu om! Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
București, ca să frângă rezistența ministrului. ― Încă o dată, băieți, bine v-am găsit! repetă Boerescu cu glas puternic de întrunire publică. Făcu o mică pauză, așteptând vreun răspuns de mulțumire, cum se obișnuiește. Oamenii tăceau. Numai câțiva în uliță se mai zbăteau să se apropie, bombănind și chicotind. Prefectul nu-și pierdu cumpătul. În clipa când vru să continue, primarul răcni energic: ― Oameni buni, faceți tăcere!... Tăcere!... S-auzim pe domnul prefect! Boerescu ținu apoi o cuvântare patriotică. Își umfla glasul, gesticula
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi operat un purcel: ― Taci, cocoșelul tatii, taci, că ți-ai bătut joc destul de muierile noastre, de-acu să mai stai și cuminte... Ehei, cum m-a usturat inima pe mine toată iarna, și m-am plâns, și m-am zbătut pe la toți oamenii... Nicolae Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și din când în când arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvârcolea în mâinile țăranilor, hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu boierii și alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune înainte de izbucnirea răzmeriței, pe când azi... ― Eu am fost la Amara numai acum câteva zile și am pipăit pulsul țăranilor! urmă Grigore. Cu vreo lună înainte umblau și se zbăteau să cumpere moșia Babaroaga. Azi nici prin gând nu le mai trece așa ceva. Azi pretind foarte simplu să li se împartă toate moșiile. Și acestor oameni vrei dumneata să le duci acuma pe tavă făgăduieli de scutiri de taxe?... Ridicol
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pământul slăninos, cu bulgări grei, izbea cadavrele, zvârlite și îngrămădite în groapă ca niște crăci putrede, cum morții, încetul cu încetul, își potriveau culcușul, se amestecau și se topeau cu pământul care îi ascundea de toate primejdiile. " Cît s-au zbătut ei să aibă pământ și iată că pământul i-a cules pe toți! își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în cele din urmă, toate străduințele noastre tot aici sunt sortite să sfîrșească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
odată, de parcă focul zăcuse până atunci în ele și acum se eliberase. Flăcările se înălțară tot mai sus, cățărându-se unele pe altele, scânteile urcau și mai departe, mistuindu-se în aer ca niște licurici zburători. Crengile pârâiau și se zbăteau, de parcă focul le dădea viață, adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între buzele cenușii. Petrache stătuse atât de aproape de rug, încât acum fața lui strălucea. Nu știa că obrajii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Spre deosebire de naștere, renașterea are loc în trepte. Până una-alta, Ionuț Penescu al tău nu există decât prin priviri. Îți imaginezi, nemișcat de o săptămână încoace și, dintr-odată, bulbii ochilor închiși încep să-i pulseze, ca cineva care se zbate sub cear șaf. I-am ridicat pleoapele și ce să vezi... Pe cât de chioară e lumina asta din salon, pe atât de încordate îi erau pupilele, de parcă totul în jur ar fi fost poleit în aur. Reacțio nează la lumină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]