48,657 matches
-
de la Ockenburg la Overschie, strecurându-se printre pozițiile olandeze. În satul Wateringen, au întâlnit un post de comandă olandez. Când în sprijinul olandezilor au sosit două mașini blindate, germanii s-au retras și au ocolit poziția. Cei mai mulți dintre militarii de sub comanda lui von Sponeck au reușit să ajungă la Overschie, unde s-au alăturat supraviețuitorilor luptelor de la Ypenburg. În seara zilei de 12 mai, colonelul Scharroo a primit ordine din partea Cartierul general olandez să intensifice eforturile pentru înfrângerea rezistenței germen de pe
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
Göring dăduse deja ordin "Kampfgeshewader" 54 (KG 54) - în componența căruia intra 90 de bombardiere Heinkel He 111 - să decoleze de la bazele din jurul orașului Bremen. Comandantul grupului de bombardment, "Oberst" Walter Lackner, și-a condus două treimi dintre bombardierele de sub comanda sa pe o rută care permitea apropierea de țintă dinspre nord-est. Restul de 27 de bombardiere de sub comanda "Oberstleutnant" Friedrich Höhne au înaintat spre Rotterdam dinspre sud. Ora estimată de sosire a bombardierelor în zonă era 13:10 ora locală
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
să decoleze de la bazele din jurul orașului Bremen. Comandantul grupului de bombardment, "Oberst" Walter Lackner, și-a condus două treimi dintre bombardierele de sub comanda sa pe o rută care permitea apropierea de țintă dinspre nord-est. Restul de 27 de bombardiere de sub comanda "Oberstleutnant" Friedrich Höhne au înaintat spre Rotterdam dinspre sud. Ora estimată de sosire a bombardierelor în zonă era 13:10 ora locală. Germanii au acceptat punctul de vedere al olandezilor. Generalul Schmidt i-a cerut traducătorului său să redacteze un
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
de fumul exploziilor. Cu toate acestea, următoarele 24 de bombardiere din formația care venise din sud au închis tapele bombelor și au virat spre vest. Formația de bombardiere care se apropia dinspre nord-est era formată din 60 de bombardiere sub comanda "Oberst" Lackner. Datorită fumului gros, piloții au primit ordinul să schimbe altitudinea și direcția de zbor. Rachetele roșii luminoase lansate de la sol nu au fost văzute de piloți, iar centrul Rotterdamului a fost supus unui bombardament puternic cu bombe de
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
a găsit în concediu acasă, astfel că a fost încadrat în Armata Austro-Ungară ca ofițer de rezervă în "Regimentul de Artilerie de cetate Nr. 3" din Nagykanizsa. De aici a fost trimis în Fortăreața Przemyśl, unde a preluat, mai întâi, comanda unei fortificații din "Fortul Nr. XI. „Duńkowiczki”" În luna noiembrie 1914, având gradul de locotenent major a fost numit la comanda podurilor "Fortului X" în timpul primului asediu al Przemyślului, ulterior, preluând, treptat, comanda întregului "Fort XI" (cu câteva zeci de
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
de cetate Nr. 3" din Nagykanizsa. De aici a fost trimis în Fortăreața Przemyśl, unde a preluat, mai întâi, comanda unei fortificații din "Fortul Nr. XI. „Duńkowiczki”" În luna noiembrie 1914, având gradul de locotenent major a fost numit la comanda podurilor "Fortului X" în timpul primului asediu al Przemyślului, ulterior, preluând, treptat, comanda întregului "Fort XI" (cu câteva zeci de guri de foc de artilerie grea), subordonat fiind "Brigăzii 93 Landsturm". În noaptea din 21 spre 22 martie 1915, înainte de capitularea
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Fortăreața Przemyśl, unde a preluat, mai întâi, comanda unei fortificații din "Fortul Nr. XI. „Duńkowiczki”" În luna noiembrie 1914, având gradul de locotenent major a fost numit la comanda podurilor "Fortului X" în timpul primului asediu al Przemyślului, ulterior, preluând, treptat, comanda întregului "Fort XI" (cu câteva zeci de guri de foc de artilerie grea), subordonat fiind "Brigăzii 93 Landsturm". În noaptea din 21 spre 22 martie 1915, înainte de capitularea fortăreței, a distrus muniția și tunurile rămase, a aruncat în aer cazematele
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
om aspru în ceea ce privește menținerea disciplinei și a fost recunoscut ca fiind un abil tactician,aflându-se, în același timp, printre cei care au supralicitat cel mai bine spiritul aventurier al legionarilor cehoslovaci. Fiind repartizat la Regimentul 7 Infanterie, a luat comanda Batalionului III. Mai târziu, după încadrare și un proces de instrucție, a fost promovat căpitan. La începutul lunii ianuarie 1918 a predat un curs de tactici de infanterie pentru comandanți de companii și batalioane la Pîreatîn, întorcându-se la regiment
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
să se pregătească de plecare din Ucraina. Colonelul rus Smuglov - în calitate de comandant al regimentului, arătând un interes scăzut pentru ofițerii acestuia, Kadlec a fost promovat comandant adjunct. În timpul evacuării efectivelor cehoslovace din Ucraina a primit, la începutul lunii martie 1918, comanda unui tren, având în subordine 2 companii de pușcași, secțiunea de mortiere, secțiunea de cavalerie de recunoaștere, muzica regimentară și o companie de mitraliere - în total, 500 de soldați pe care i-a scos din Berejanî spre Kursk. Într-o
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
cehoslovace dintre Omsk și Krasnoiarsk. În iunie 1918 căpitanul Kadlec a fost promovat în funcția de șef de Statul Major al Grupului de Est (Omsk Est) al trupelor cehoslovace. De aici a demisionat în iulie același an pentru a prelua comanda "Regimentului 7 Infanterie „Tatra”". În 23 august 1918, după ce a fost promovat la gradul de colonel, a primit comanda trupelor cehoslovace aflate la vest de Vladivostok. În această calitate a reușit să domine zona strategică a tunelurilor transsiberiene din jurul lacului
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Major al Grupului de Est (Omsk Est) al trupelor cehoslovace. De aici a demisionat în iulie același an pentru a prelua comanda "Regimentului 7 Infanterie „Tatra”". În 23 august 1918, după ce a fost promovat la gradul de colonel, a primit comanda trupelor cehoslovace aflate la vest de Vladivostok. În această calitate a reușit să domine zona strategică a tunelurilor transsiberiene din jurul lacului Baikal, primind, mai târziu, pentru meritele sale în această acțiune, decorații ruse, cehoslovace, franceze și românești. În 26 septembrie
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
din jurul lacului Baikal, primind, mai târziu, pentru meritele sale în această acțiune, decorații ruse, cehoslovace, franceze și românești. În 26 septembrie a fost transferat la sediul comandamentului central al trupelor cehoslovace din Vladivostok, de unde a demisionat, pentru o nouă funcție de comandă, la data de 10 octombrie. Dovedit a fi un comandant excelent și știind limba franceză, a fost numit, în 25 noiembrie 1918, la Irkutsk, în funcția de comandant al Legiunii de voluntari transilvăneni și bucovineni din Siberia. În decurs de
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
la Versailles, susținut de Franța pentru armatele aliate. Promovat general clasa a V-a, în iunie 1921 , în 28 octombrie 1925 i-a fost atribuit gradul de general clasa a IV-a (grad redenumit general maior, în 1926). A părăsit comanda diviziei pe care a condus-o cu autoritate și profesionalism, în septembrie 1931, când a preluat comanda "Diviziei a 7-a" din Olomouc. În 1934 (1933 după altă sursă) a devenit, prin decret prezidențial, membru al Consiliului Consultativ al Armatei
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
în 28 octombrie 1925 i-a fost atribuit gradul de general clasa a IV-a (grad redenumit general maior, în 1926). A părăsit comanda diviziei pe care a condus-o cu autoritate și profesionalism, în septembrie 1931, când a preluat comanda "Diviziei a 7-a" din Olomouc. În 1934 (1933 după altă sursă) a devenit, prin decret prezidențial, membru al Consiliului Consultativ al Armatei (autoritate consultativă a Ministrului Apărării), funcție pe care a părăsit-o în circumstanțe îndoielnice. În octombrie 1935
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
este că artistul și-a îndreptat mai mult atenția asupra unor edificii muncitorești, nou apărute în geografia orașului, inca neindustrializat deși vechiul târg de la marginea Țării Românești păstra la acea dată suficiente repere de arhitectură veche. Să fi primit o comandă în acest sens?
Gheorghe Simotta () [Corola-website/Science/337070_a_338399]
-
era de tăria unei divizii de infanterie de rezervă, având 17 batalioane de infanterie, 1 escadron de cavalerie și 12 baterii de artilerie. La 25 august/7 septembrie 1916 forțele Grupului Olt-Lotru au fost constituite în Divizia 23 Infanterie sub comanda generalului Matei Castriș. Divizia 23 Infanterie nu era prevăzută a se înființa în planul de mobilizare. După începerea războiului, Marele Cartier General a decis, la 25 august/7 septembrie 1916, constituirea sa, în subordinea a Corpului I Armată, alături de Divizia
Divizia 23 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/337105_a_338434]
-
ereditar—până la abolirea lui în timpul Războaielor Napoleoniene, 2314 ani mai târziu. Auzind de cele întâmplate la Roma, regele, fiii săi și mai mulți soldați se îndreaptă în grabă spre oraș, lăsându-i pe Titus Herminius și pe Marcus Horatius la comanda trupelor din Ardea. Porțile Romei fiind blocate și oameni înarmați pe ziduri, s-au întors în tabără. Între timp, au ajuns scrisorile de la comitetul revoluționar și au fost citite trupelor de către Herminius și Horatius, iar trupele votează și ele republica
Lucreția () [Corola-website/Science/337103_a_338432]
-
A fost al treilea fiu al regelui Ludovic al III-lea al Bavariei și a soției acestuia, Maria Theresa de Austria-Este. Inițial, Franz a fost comandant al regimentului de infanterie König, însă cu puțin timp înaintea izbucnirii Primului Război Mondial a primit comanda unei brigăzi de infanterie. Prințul Franz a condus brigada spre victorii la Fort Douaumont, Bătălia de la Passchendaele și Kemmelberg. La 12 iulie 1912 Prințul Franz s-a căsătorit cu Prințesa Isabela Antonie de Croÿ, fiica Ducelui Karl Alfred de Croÿ
Franz de Bavaria () [Corola-website/Science/337144_a_338473]
-
teritoriul cucerit de la Rusia. Acest regat polonez, cu o autonomie limitată, urma să fie condus de un principe german și să aibă armata, rețeaua de transport și economia controlate de Germania. Armata și rețeaua feroviară urmau să fie plasate sub comandă prusacă. În primul an de război, trupele germane și austriece au cucerit rapid Țara Vistuleifosta Polonie a Congresuluiși, în 1915, au împărțit administrația între un guvernator german la Varșovia, și un omolog austriac al lui la Lublin. În mai multe
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
octombrie, generalul von Beseler a discutat cu Hindenburg la Berlin și, informat fiind de situația militară sumbră, s-au întors la Varșovia bolnav și descurajat. La 6 octombrie, el a predat administrația funcționarilor polonezi și, pe 23 octombrie, a transferat comanda asupra forțelor poloneze (care atunci cuprindeau și regimentele poloneze din Armata Austro-Ungară) Consiliului de Regență. Cu toate acestea, un alt guvern polonez cu sediul la Lublin s-a ridicat să conteste autoritatea Regenței: la 6 noiembrie, a proclamat „Republica Populară
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
polonezi au privit aceasta ca pe „a Patra Împărțire a Poloniei”, ceea ce a dus la o „grevă generală politică” la Varșovia, pe 14 februarie și la demisia administrației lui mai târziu în aceeași lună. Părți ale corpului auxiliar polonez de sub comanda lui au protestat față de rapt părăsind frontul austro-rus și plecând în Ucraina, pentru a se întâlni cu detașamentele poloneze care dezertaseră din armata țaristă. După o aprigă la Kaniów în mai, resturile acestor trupe au fost internate în tabere de
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
reușit să ia legătură cu superiorii, în principal datorită distrugerii liniilor de comunicație din timpul bombardamentului asupra Middelburgului, unități izolate au început să ia inițiative pentru capitulări locale. Van der Stad a fost întrebat în mod repetat de ofițerii de sub comanda lui dar și de primarul din Middelburg cu privire la momentul în care avrea să aibă loc capitulare insulei Walcheren. El a declarat că așa ceva nu avea să se întâmple atâta vreme cât francezii continuau să lupte împotriva germanilor. În seara aceleiași zile, a
Bătălia pentru Zeelanda () [Corola-website/Science/337131_a_338460]
-
Asigurarea aspectelor administrative și a celor care țineau de înzestrarea armatei și coordonarea efortului de război revenea Ministerului de Război, care nu avea însă atribuții pe linia conducerii militare. Ministerul de Război avea un rol pur administrativ, fără atribuții în comanda operativă. Sarcinile sale principale erau gestionarea bugetului, administrația armatei, controlul financiar și administrarea fondului de pensii militare. Ministerul era supus controlului guvernului și Parlamentului. Structura ministerul nu a suferit schimbări esențiale față de cea de la intrarea în război, fiind organizat pe
Ordinea de bătaie a Armatei României (1918) () [Corola-website/Science/337143_a_338472]
-
război, funcționând în anul 1918 la Iași. Marele Cartier General a fost demobilizat la 1 aprilie 1918 - ca urmare a aplicării prevederilor Păcii de la București, fiind remobilizat la 26 octombrie/9 noiembrie 1918. În perioada cât acesta a fost desființat, comanda forțelor române a fost asigurată de Marele Stat Major, condus de generalul Constantin Christescu. Începând cu data de 5 decembrie 1916 generalul de corp de armată Constantin Prezan a fost numit șef al Marelui Cartier General, înlocuindu-l pe generalul
Ordinea de bătaie a Armatei României (1918) () [Corola-website/Science/337143_a_338472]
-
zonele de responsabilitate, precum și crearea cadrului de colaborare cu Misiunea Militară Franceză. În prima parte a anului 1918 - până la demobilizare, Armata 1 a fost organizată pe două corpuri de armată (III și V) cu un total de 5 divizii. La comanda armatei s-au aflat generalul de divizie Eremia Grigorescu. Ordinea sa de bătaie era următoarea:<br> Armata 1 În prima parte a anului 1918 - până la demobilizare, Armata 2 a fost organizată pe două corpuri de armată (II și IV) cu
Ordinea de bătaie a Armatei României (1918) () [Corola-website/Science/337143_a_338472]