49,017 matches
-
cu toate că a fost consul sub Nero (55/56), nu a Îndeplinit nici unul dintre marile oficii sacerdotale ale cetății Roma. El reprezintă cu o autonomie absolută o linie „neostoică”. Critica pe care o aduce religiei este radicală, religiozitatea lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu se Îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
selecti Împreună cu cele douăzeci și cinci de cărți ale lucrării Antiquitates rerum humanarum, Antichitățile lui Varro Îmbrățișează Întreaga civilizație romană. Ele oferă o imagine a lumii, a omului și a istoriei, imagine amplă și abundentă, În același timp raționalistă și speculativă, foarte morală, oarecum melancolică. Teologia sa cuprindea Întreaga „teologie politică” (theologia civilis) a Romei (vezi subcapitolul 4.1b), așadar toate cultele pe care cetățenii și conducătorii lor trebuie să le practice, dar și, tratând despre spectacolele de teatru, theologia fabularis și Întreg
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Își află expresia În celebrul „Imn către Zeusxe "Zeus"”, al lui Cleante, În care suveranul panteonului grec capătă trăsăturile puterii cosmice ce conduce totul și ordonează viața umană după legile Logos-ului universal, parametru și măsură de inflexibilă a conduitei morale a individului. Știrea lui Diogenes Laertios referitoare la experiența lui Zenon, În ciuda tonului ei anecdotic, este oglinda fidelă a unei situații reale care, specifică acestui moment al veacului al IV-lea Î.Hr., va rămâne - chiar și cu transformările, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orientale. Pentru moment, adăugăm doar că sursele nu ne permit să asociem perspective escatologice particulare cu practica misterică, chiar dacă, În ansamblul lui, cultul Marii Mame oferă garanții neîndoielnice pentru bunăstarea individului, În special sub aspectul sănătății fizice, dar, uneori, și morale. Cultul zeiței anatoliene cunoaște o soartă unică În panorama răspândirii cultelor orientale În Occident, fiind introdus la Roma În 204 Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rațiunii ce Îl călăuzește pe Înțelept În efortul lui de purificare etică și de unire contemplativă cu divinitatea. În același timp, filozoful nu admite că rugăciunile i-ar putea influența pe zei, nici că ar putea să se substituie purificării morale și intelectuale. b) Porphyrios (cca 232-300 d.Hr.) Fundamentele etice și intelectualiste ale religiozității plotiniene au exercitat o influență hotărâtoare și profundă asupra discipolului și continuatorului, al cărui iter cultural și spiritual arată, de altfel, că implicarea În pestrițul humus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trup, dându-i posibilitatea de a se ridica la cer (Boyce, 1975a, p. 113). Ideea, cel puțin Într-un stadiu inițial, a unei existențe paradisiace nu era străină mentalității indo-iraniene primare, chiar dacă aceasta nu era foarte marcată de valori propriu-zis morale. O existență fericită după moarte era probabil rezervată unei elite de preoți și războinici; Însă, În cadrul escatologiei individuale, domina credința Într-o supraviețuire cenușie, de umbră, a spiritelor ajunse Într-o locuință subterană; aici erau „căile părinților”, adică drumurile parcurse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pp. 68 sqq.). O constantă a Învățăturii zoroastriene, din cea mai Îndepărtată antichitate până În zilele noastre, a fost Întotdeauna convingerea naturală a unei solidarități profunde și indestructibile Între două nivele de existență, cel spiritual și cel material, cu toate implicațiile morale și comportamentale. A necinsti un element - de exemplu, focul, pământul, apa - Înseamnă a impieta și a necinsti Adevărul, Devoțiunea, respectiv Integritateaxe " Integritatea", din cauza legăturii strânse și organice dintre toate părțile universului viu. Într-adevăr, nimic nu poate avea o existență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de secțiuni, grupate În trei părți, compuse fiecare din șapte secțiuni: secțiunea „gathică” compusă chiar din G³th³ și din câteva comentarii; secțiunea despre „ritual”, intermediară prin conținut și importantă atât pentru diferite aspecte ale ritului, cât și pentru doctrinele cosmologice, morale și astronomice incluse În aceasta; partea „legală”, care conținea lucrări juridice și texte referitoare la istoria mitică sau chiar la liturgie (cf. mai sus, subdiviziunea triplă a d¶n). Conform acestei tradiții, ale cărei fragmente se găsesc și În alte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai vechi dintre manuscrise este din 1288. Întregul corpus al Avestei care a ajuns până la noi poate fi considerat un ansamblu de texte și fragmente eterogene, utilizate cel mult pentru cerințele liturgiei, ale practicilor de purificare și, poate, pentru conduita morală. Preponderența unor asemenea cerințe, mai ales de tip liturgic, nu trebuie să Înșele asupra naturii reale și orientării diferitelor părți ale Avestei actuale. De exemplu, ar fi cu siguranță o greșeală să considerăm că toate textele din Liturghierul roman sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exact contrariul unor Ameșa Spenta, ca Aka Manahxe "Aka Manah", „gândul rău” (În limba pahlavi, Ak½manxe "Ako>man"), sau Vohu Manah; parțial, chiar și aceștia par a fi mai degrabă personificări ale forțelor malefice, care influențează negativ ordinea cosmică, conduita morală, practica liturgică și prescripțiile impuse de legea purității omului și a elementelor naturale. Între acestea din urmă, entitățile care urmează sunt caracterizate În mod special de o tipologie foarte variată: Apaoșaxe "Apaoșa", demon al secetei, rivalul lui Tștrya; Ast½.vidh³tu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a podului sufletului, la trei zile de la deces. Atunci se Întâlnește pentru prima oară cu propria sa da¶n³xe "dae>na>" ca imagine a eului său interior și a sumei gândurilor, cuvintelor și faptelor sale realizate În timpul existenței pământești. Conduita morală de-a lungul vieții este factorul care va decide soarta persoanei respective: călătoria se poate continua spre paradis (În limba pahlavi, gar½dman sau wahișt) sau spre infern (În limba pahlavi, hamistag³n). Actorul suprem al judecății este un tribunal divin compus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de inițiere - naojot (În persană, naw-z³t „născut din nou”: Junker, 1959, pp. 29 sq.; Duchesne-Guillemin, 1965, p. 115) -, care este concepută ca un act ce determină renașterea persoanei respective și o inițiază pentru o viață nouă, marcată de dobândirea responsabilității morale. Inițierea zoroastriană nu anulează o vină originară, ci Îl introduce pe neofit În lupta dintre bine și rău, conferindu-i deplina libertate de alegere (doctrina liberului-arbitru sau a „liberei voințe”, ³z³d k³m, ocupă un loc important În morala zoroastriană: Jackson
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naștere, este și el semnificativ din acest punct de vedere: intenția este ca persoana care urmează să fie inițiată, să se pregătească pentru lupta Împotriva forțelor malefice, primind, cu credință, forța necesară pentru a-l susține În exercitarea libertății sale morale, pentru a nu cădea pradă lui Ahrimanxe "Ahriman" și druji-lor. Astfel, se poate spune că ritul, parțial analog cu naojot și g¶tikharșd, „dobândit În lumea (materială)”, trebuie Înțeles ca un mod de dobândire În timpul acestei vieți a unui loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secolului al XV-lea, un important punct de referință pentru comunitatea zoroastriană a parsilor care s-a putut baza de multe ori pe experiența confraților persani prin intermediul corespondenței care, În scurt timp, dobândește un rol fundamental În soluționarea problemelor doctrinare, morale și mai ales etice, fapt demonstrat de riv³yat (cf. supra, subcapitolul 1.3, și Vitalone, 1987). Parsii din India au avut o soartă foarte diferită de cea zoroastrienilor din Iran. Istoria parsismului este cea a unei minorități care, În ciuda dificultăților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de asemenea, și alți scribi și-au desfășurat activitatea după Ram Kamdin și Peshotan. Pentru această operă de transmitere a textelor, parsii sunt datori confruntărilor cu frații lor din Iran, spre care se Îndreptau nu doar pentru rezolvarea problemelor rituale, morale sau a celor care țineau de obiceiuri, ci și pentru a-și Îmbogăți patrimoniul literar sau pentru a-l Îmbunătăți prin confruntări oportune. De exemplu, parsii au fost multă vreme lipsiți de unele texte importante din Avesta. Legăturile dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
renunțe În cultul morților la practica oferirii alimentelor aduse ca jertfă, care să-i Întărească În călătoria lor În lumea de dincolo, și să se restaureze, În presupusa ei puritate originară, credința În fravași, fondată pe ideea unei depline responsabilități morale, singura În măsură să garanteze sufletelor defuncților, după primele trei zile de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al sacrului și al regalității sacre ulterioare constă În apărarea acelei valori fundamentale pe care indienii o numeau •ta(iar iranienii afq³), care se traduce prin „adevăr”, dar care are, de fapt, o semnificație mult mai amplă: „ordine cosmică, rituală, morală, bazată pe dispunerea corectă a fiecărui element component” (cf. Dumézil, 1997, p. 61). Zeul Varuñaxe "Varun{a" Îndeplinește această funcție de bază Într-un mod Întunecat și amenințător, care Îl Înspăimântă pe credincios și Îl determină să implore Îndurare (cf. Rig-Veda
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-și asigura protecția zeilor În timpul călătoriei spre Troia, se pregătise să o jertfească pe fiica sa Ifigeniaxe "Ifigenia", salvată În ultimul moment printr-o miraculoasă intervenție divină: un final fericit datorat faptului că, Într-un anumit punct al evoluției conștiinței morale a grecilor, astfel de fapte nu mai puteau fi considerate admisibile. Însă finalul fericit nu apare și În Iliada (XVIII, 336 sqq.), unde Ahilexe "Ahile" sacrifică doisprezece prizonieri troieni lângă rugul lui Patrocluxe "Patroclu"; aici, absența finalului fericit se explică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
amintirea unei epoci În care se practicau jertfele umane. În plus, În ceea ce privește India, trebuie ținut cont de mitul extrem de important al jertfirii Omului Primordial (cf. Rig-Veda, X, 9) În ale cărui membre Își au originea toată realitatea fizică, socială și morală; iar unii cercetători sunt de părere că, În lumea indo-europeană, jertfele umane reproduc tocmai această jertfă primordială și cosmică. O confirmare indirectă provine din cultura iraniană care cunoștea și practica sacrificiul uman, iar În această privință avem mărturii numeroase. De
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
antică, Ragnarok, propriu-zis „destinul zeilor”, transformat apoi În Ragnarøkkr, „amurgul zeilor”), când forțele răului se vor arunca În luptă pentru a distruge zeii și ordinea cosmică guvernată de aceștia. Despre acest lucru, care va Începe cu o perioadă de depravare morală a oamenilor, se vorbește pe larg În Völospá: Frații se vor lupta și se vor ucide, 45 rudele vor rupe legăturile de sânge, se vor săvârși fapte rele și adultere Îngrozitoare; va fi o epoca a spadelor și a scuturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui YudhiÌÚhira dă naștere unei perioade Întunecate care se va Încheia cu un mare război Între reprezentanții binelui și cei ai răului, În care aceștia din urmă vor fi Învinși (= exilul lui Baldrxe "Baldr" marchează Începutul unei epoci de decădere morală care se va Încheia cu bătălia finală Între zei și forțele răului); se poate aduce aici obiecția că, În India, Învinge binele, iar În Germania răul, Însă această obiecție este depășită dacă se ține cont de faptul că: 3) În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că-l va apăra în timpul întregii sale călătorii spre unchiul Laban (Gn 28,15), dar nu spune nimic asupra motivului acestei călătorii: Iacob a furat binecuvântarea fratelui său Esau printr-o înșelăciune pusă la cale de mama sa, Rebeca. Această „morală dublă” este și ea caracteristică povestirilor patriarhale precum și „religiei familiei”. Foarte adesea, se observă însă că „dreptatea” triumfă, dar pe termen lung: Abraham va fi expulzat din Egipt; Iacob va rămâne douăzeci de ani departe de casă și va fi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
scenă. Cine se poate opune lui Dumnezeu? 3. Unele pericole ale genului literar al epopeii Suntem foarte conștienți de pericolele acestui fel de a scrie istoria. Deja Cartea lui Iosue, prin insistența sa asupra împlinirii legii induce un anumit „cod moral” în această lume războinică. Alte cărți, în special cărțile profetice și sapiențiale, dar și unele pagini ale Pentateuhului, vor arăta că Dumnezeu poartă război nu împotriva persoanele sau popoarelor, ci mai degrabă împotriva răului ce ia atâtea forme în societate
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
de la birocratismul pur la inerția revoluționară. Pe temeliile unei asemenea „sociologii a supușeniei” (cum o numește undeva el însuși), I. clădește un veritabil „Pantheon” al imposturii intelectuale postbelice. Verbul pamfletar este dublat pe tot parcursul volumului de conștiința unei misiuni morale implacabile: „Dacă și noi tăcem, nu se va mai auzi decât glasul mercenarilor ce țin isonul stăpânirii într-o permanentă bălmăjeală a competiției.” Pe când Românește s-ar putea subintitula „pagini din Antologia rușinii”, documentarul Fenomenul Pitești ar constitui un capitol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
trăirii, ca mod de respirație intelectuală. Pentru R. gazetăria oferă mai mult decât un jurnal de existență, devenind expresie integrală de manifestare a creativității în raport și în funcție de rosturile supreme de impunere a adevărului, fie el istoric, teologic, estetic sau moral. Publicațiile „Îndreptar” („foaie pentru gând și faptă creștinească”, 1950), „Legea” („organ de luptă creștină românească”, 1956) și mai ales „Cuvântul în exil” (început în iunie 1962) îi marchează biografia din refugiu pe întreaga ei durată, ceea ce dovedește cât de necesară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]