48,792 matches
-
, I. D. (pseudonim al lui Iosif C. Dumitrescu; 19.III.1899, Pietrari, j. Dâmbovița - 10.II.1986, București), poet. Este fiul Filofteiei (n. Coman) și al lui Constantin Dumitrescu, notar. Urmează clasele primare în satul natal, fiind admis apoi la Școala Normală din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
ales notele și anecdotele nesemnate de la rubrica „Felurimi” sunt redactate de el. Rubrica „Bibliografie” include anunțuri despre cărți recent apărute, însoțite de prezentări sumare și de condițiile sau înlesnirile acordate la cumpărare. La „Foișoara” ziarului Șt. C. Michăilescu semnează, cu pseudonimul Stemil, textele Condeie dăscălești și Condeie teatrale. Se mai remarcă articolul Literatura. Folosul literaturii. Ce și cum trebuie citit, iscălit cu inițiala S, o amplă analiză făcută de I.C. Drăgescu creației Dorei d’Istria, urmată de lista completă a scrierilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290348_a_291677]
-
aceea, în mod cu totul iresponsabil, administratorii de conținut media distribuit prin internet nu numai că nu au aplicat niciun filtru moral și profesional asupra comentariilor, ci, dimpotrivă, au încurajat în mod scandalos proliferarea mahalagismului și a jegului uman sub pseudonim cu motivația strâmbă, profund discutabilă, a măririi traficului aducător de publicitate. Odată stârnită, această tornadă nu a mai putut fi oprită. După ziarele de pe internet au apărut noi forme de comunicare, etichetate cu un termen nou și atrăgător: social media
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ziarele de pe internet au apărut noi forme de comunicare, etichetate cu un termen nou și atrăgător: social media. De aici, de la acel termen minuscul și efervescent, "social", a început și gargara ideologică și filosofică. Comentariu murdar și laș, făcut sub pseudonim, nu mai arăta fața dezgustătoare, chipul schimonosit de ură și complexe al jivinelor din subsolurile internetului, scăpate acum de constrângerile binefăcătoare ale civilizației care îi obligau măcar la mimarea unei conduite sociale decente, ci, potrivit profeților de berărie, asistăm la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
LESNEA, Sanda (pseudonim al Alexandrei Lisnic; 3.VIII.1922, Dumbrăvița, j. Bălți), prozatoare și poetă. Este fiica lui Vasile Lisnic, țăran. Absolventă a Liceului „Regina Maria” din Chișinău (1940) și a Școlii de Medicină din Orhei (1957), a lucrat ca medic la Orhei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287782_a_289111]
-
Boldea, Pavel Dan se oprește asupra ciclului de trei balade populare închinate lui Pintea Viteazul, Olga Caba propune un medalion Paul Gauguin, iar Raoul Șorban analizează Pictura în Catedrala ortodoxă din Cluj. Singura traducere din E. A. Poe este semnată cu pseudonimul Coronius. Alți colaboratori sunt Traian Herseni, G. Guțu, Octavian Ruleanu, C. I. Anderco, Yvonne Rossignon, Ion Th. Ilea. D.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285143_a_286472]
-
latifundiari, prin denunțarea abuzurilor și a privilegiilor nemeritate R. a fost considerat unul dintre „stâlpii” ideologiei poporaniste. Rezultat al preocupărilor de istoric și genealogist sunt La Roumanie et les Juifs (1903), cu o ediție în limba engleză (1904), semnate cu pseudonimul Verax, și alte numeroase studii, între care Cronica Bohotinului (1905), Cronica Vascanilor (1906) Note genealogice despre familiile Buhuș și Rosetti (1906), câteva având un caracter pronunțat politic - Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova (1905), Despre cenzura în Moldova (1907
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
Iași. După o scurtă perioadă în care este profesor la Rupea, va lucra la ziarul „Drum nou” (1965-1966) și la revista „Astra” (din 1966). Debutul publicistic s-a produs în 1965, în „Iașul literar”, iar cel editorial în 1967, sub pseudonimul Paul Antim, cu Lovituri din umbră. Va recurge la același pseudonim atunci când va publica volumele Dispariția unui contabil (1977), Balaban și statuia (1981), Un Casanova călătorește spre iad (1992). Un alt pseudonim folosit de B. este Roberto R. Grant. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285916_a_287245]
-
va lucra la ziarul „Drum nou” (1965-1966) și la revista „Astra” (din 1966). Debutul publicistic s-a produs în 1965, în „Iașul literar”, iar cel editorial în 1967, sub pseudonimul Paul Antim, cu Lovituri din umbră. Va recurge la același pseudonim atunci când va publica volumele Dispariția unui contabil (1977), Balaban și statuia (1981), Un Casanova călătorește spre iad (1992). Un alt pseudonim folosit de B. este Roberto R. Grant. A fost distins cu un premiu al Asociației Scriitorilor din Brașov pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285916_a_287245]
-
Iașul literar”, iar cel editorial în 1967, sub pseudonimul Paul Antim, cu Lovituri din umbră. Va recurge la același pseudonim atunci când va publica volumele Dispariția unui contabil (1977), Balaban și statuia (1981), Un Casanova călătorește spre iad (1992). Un alt pseudonim folosit de B. este Roberto R. Grant. A fost distins cu un premiu al Asociației Scriitorilor din Brașov pentru Incursiuni în literatura de azi (1971) și cu Statueta de Argint în cadrul Conferinței Internaționale a Autorilor de Literatură SF, desfășurată la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285916_a_287245]
-
jurnalul numai pentru mine”, În care gradul de intimitate și intensitate a mărturisirii, precum și doza de informație secretă sunt mult sporite; ori la Stendhal, care folosea interminabile, savante permutări de nume, de date, de Întâmplări, precum și un labirintic sistem de pseudonime, pentru a asigura secretul atât de delicatei operațiuni), el nu poate fi separat de opera „vizibilă” a scriitorului. Dimpotrivă, În nu puține cazuri, creația e altfel luminată prin lectura jurnalului. Postimpresionismul din unele romane ale Virginiei Woolf este perceput diferit
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
, Grișa (pseudonim al lui Herș Segal; 30.XI.1936, Galați), poet. Este fiul Suricăi (n. Moise), funcționară, și al lui Leon Segal, muncitor tipograf. A urmat școala elementară și Liceul „Vasile Alecsandri” în Galați (absolvit în 1955), frecventând apoi, tot în orașul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
Carmen Sylva”, „Convorbiri literare”, „Revista idealistă”, „Adevărul ilustrat”, „Universul literar”, „Rampa”, „Lumea nouă”, „Floare-albastră”, „Clipa”, „Dimineața copiilor”, „Ilustrațiunea română”, „Convorbiri critice” ș.a., semnează și numeroase cronici muzicale, cu precădere în „Aurora” și „Îndreptarea”. În publicistică se folosește de mai multe pseudonime, printre care Raoul de Mont-Doré, Semper, Un Buzoian. Conduce ziarul „Ordinea” din Buzău, din a cărui direcție politică se retrage în 1906. Volumul de versuri Astrale (1901) rămâne fără ecou din cauza tirajului confidențial. Alte două cărți, Londra (1906) și Constantinopol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
Arad) ș.a. Sub semnătura Gil, a publicat traduceri din Jules Verne, F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, precum și nuvele, schițe umoristice, foiletoane, unele iscălite Ile Borg. Își adună proza în volumele De toate (1897) și Clipe de repaus (I-II, 1901-1903, sub pseudonimul Sorcovă), o piesă „pentru teatrul de la țară”, În sat la Tânguiești, apărându-i în 1912. Înzestrat ca povestitor umorist, O. părăsește proza romantică, de tentă psihologică, spre care se îndreptase datorită lecturilor din scriitori ruși, dar care la el e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
unde a fost redactor, „Dobrogea jună” (Constanța), „Dimineața”, „Rampa”, „Teatrul”, „Săptămâna CFR”, la care a lucrat ca redactor pentru partea literară, „Gorjanul” (Târgu Jiu), „Timpul”, „Ultima oră”, „Tribuna românească”, „Almanahul literar”, devenit mai apoi „Steaua”, „Viața românească” ș.a. A folosit pseudonimele Jap, C. Daltă, Toader Gătej, Micu Delasiret, Mărioara Dumbrăveanu, Salustius. Excelent versificator, cu un condei infatigabil și alert, I. produce un șir nesfârșit de cronici vesele și triste. Un pic de umor, o boare de melancolie emit aceste stihuri care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
mai mult de un deceniu după punerea în libertate (1964), în martie 1977, obține azil politic, stabilindu-se în SUA. S-a stins după o suferință îndelungată. În țară, a colaborat, iscălind cu inițiale, cu prescurtări ale numelui sau cu pseudonimul Șerban Barițiu, la foile vâlcene „Oltul”, „Bobi de mărgean”, „Însemnări”, unde a fost și redactor, „Litere”, „Iconar”, „Buna Vestire”, „Revista funcționarilor publici”, „Vremea” ș.a. Reîncepe să scrie în exil, la publicațiile „Drum” (Mankato, Minnesota), „Libertatea” (New York), uneori folosind semnăturile Aron
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
martie 1898. D. Marinescu-Marion și Lăură Vampa sunt redactorii acestui periodic, în care se publică versuri și proza, un „Curier al teatrelor” și câteva traduceri. Colaborează Carol Scrob, Al. I. Șonțu, Eliza Mustea, Virgiliu N. Cișman. Lăură Vampa (folosea și pseudonimul Vantura Lume) transpune din Heinrich Heine, iar Eliza Mustea din François Coppée (poezia Orfelinele). R. Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290106_a_291435]
-
al revistei „Hyperion. Caiete botoșănene”. Începând din 1990, activează ca referent de specialitate la Centrul Creației Populare din Botoșani, iar din 1995, este redactor-șef la Editura Axa din același oraș. În 1993, își schimbă numele Gheorghe Borfotină, adoptând oficial pseudonimul Gellu Dorian. Debutează cu poeme, sub pseudonimul George Dor, în „România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
1990, activează ca referent de specialitate la Centrul Creației Populare din Botoșani, iar din 1995, este redactor-șef la Editura Axa din același oraș. În 1993, își schimbă numele Gheorghe Borfotină, adoptând oficial pseudonimul Gellu Dorian. Debutează cu poeme, sub pseudonimul George Dor, în „România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui”. Poemele, trecute prin vama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
tipărite la Viena, în 1865. La deschiderea mormintelor domnești de la Putna, în 1856, el glorifică într-o scurtă descriere, în limba germană, viața lui Ștefan cel Mare. Ierarh cu merite culturale și înzestrare poetică, B. și-a ales, ca poet, pseudonimul Teoctist Șoimul. Repere bibliografice: Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina, București, 1916, 129-139; Loghin, Ist. lit. Bucov., 22, 26-27; I. Zugrav, Un ierarh cărturar: Teoctist Blajevici, MM, 1970, 3-6; Dicț. lit. 1900, 105; Păcurariu, Dicț. teolog., 50. A.Sm.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285756_a_287085]
-
publicată în 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Arad). Debutează în 1964 la ziarul „Flacăra roșie”, cu recenzii, iar ca poet, în 1975 la „Tribuna”, cu poezia Închipuiri. Prima carte, Păuliș ’944, îi apare în 1981. A colaborat, semnând și cu pseudonimul I. Cungreanu, în presa locală, dar și la „Orizont”, „Familia”, „Tribuna”, „Vatra”, „România literară”, „Steaua” ș.a., precum și la periodice ale românilor din Ungaria și Serbia. Poezia lui N. e articulată de câteva teme recurente, între care locul privilegiat îl ocupă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
din 1848 se îneacă într-un romanesc foiletonistic. Culoarea istorică sau locală nu îi reușește lui R-Ș., dar limba este curată, fără construcții străine. Un stil viguros, încărcat de autenticitate, au amintirile din temnița de la Seghedin, publicate în „Tribuna” sub pseudonimul Bül-A.-Zam. Traducerile („Tribuna”, 1891-1894) au popularizat în Transilvania mari scriitori francezi - Zola, Maupassant, Daudet - și pe Turgheniev, cu romanul Apele primăverii. A semnat și Leandru. SCRIERI: Moara din vale, Sibiu, 1894; La Roma, Arad, 1903; Schițe și nuvele inedite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289408_a_290737]
-
RĂCHIȚEANU, Teofil (pseudonim al lui Teofil Purcel; 5.I.1943, Răchițele, j. Cluj), poet. Este fiul Minei (n. Capota) și al lui Petru Purcel, țărani. După absolvirea școlii elementare în satul natal, urmează Liceul Teoretic din Huedin (1959-1963), apoi se înscrie la Facultatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
de la Brănești-Ilfov, și-a desfășurat activitatea de inspector silvic în zona Horezu. A debutat în 1916, cu o recenzie, la „Revista critică”, continuând cu articole social-politice și cronici teatrale la „Cartea vremii”, al cărei director era (1918), semnând și cu pseudonimele Ioachim Movilă, Ion Stânjenaru. Sporadic, îi mai apar proză sau articole și în alte periodice, între care „Adevărul literar și artistic”, dar după 1936 devine un gazetar cunoscut, prin colaborările de la „Viitorul” (unde iscălea Stephan C. Paul) și, îndeosebi, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
de tufan, rămâne necunoscut până în 1945, când Tudor Arghezi îl prezintă elogios cu prilejul apariției nuvelei Cilică în „Revista Fundațiilor Regale”. După pensionare se dedică doar scrisului, dar nu mai reușește să publice decât spre sfârșitul vieții. A mai folosit pseudonimele Pădurarul Melinte, Serenus. În culegerea Dintr-un vârf de tufan Ș. observă cu încântare aspecte ale naturii, descrise în secvențe animate antropomorfic, dar fără efuziuni lirice. În proza scurtă - Regina balului (1946), Povestiri pestrițe (1974) - se poate constata mai degrabă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]