50,549 matches
-
10 mm acoperite cu tablă galvanizată, îndoită pe părțile laterale pe o lățime de 20 mm. În interior capacul are montat patru șipci de sprijin între care este prevăzut un locaș pentru capătul tijelor și pentru piulițe fluture. Capacul se sprijină pe podișor lăsând un spațiu în care se pot așeza salteluțe, plăci de polistiren sau alte materiale izolante. Ramele sunt cadre de lemn în care se fixează fagurii artificiali din ceară de albine care sunt crescuți formând fagurii cuibului sau
Stup () [Corola-website/Science/321971_a_323300]
-
9 mm adică două poziții de așezare, fiecare corespunzând la o dimensiune de trecere pentru albine. Închizătorul de urdiniș este o șipcă e lemn cu secțiunea de 15 x 35 mm care are la capete câte un umeraș ce se sprijină pe marginile fundului și are rolul de a acoperi urdinișul la transport. ● Sistemul de împachetare este format din două tije metalice cu secțiunea rotundă având diametrul de 7 mm, prevăzute la un capăt cu filet iar la celălalt cu o
Stup () [Corola-website/Science/321971_a_323300]
-
sau alte esențe moi. Pereții corpului sunt încheiați în falț iar fundul este fixat în cuie, fapt care asigură o saliditate mare. Pereții laterali au grosimea de 30 mm. În partea de sus au un falț dublu pe care se sprijină umărul ramelor și respectiv podișorul. ● Urdinișele de formă dreptunghiulară sunt situate pe peretele din față. Dimensiunile urdinișelor sunt de 300 x 20 mm raspectiv 150 x 20 mm. Fiecare urdiniș are scândură de zbor articulată care se poate rabate în
Stup () [Corola-website/Science/321971_a_323300]
-
Poliția secretă rusă ordonată autorizată de Nikolay Nicolaevici Novosiltsev a început persecuția organizațiilor secrete poloneze și în 1821, țarul a ordonat desființarea francmasoneriei. După 1825, sesiunile poloneze din Sejm erau secrete. În ciuda numeroaselor proteste de diferiți politicieni polonezi care au sprijinit activ uniune personală, Marele Duce Constantin nu a avut intenția de a respectarea Constituția, una dintre cele mai progresiste din Europa la acea vreme. A persecutat organizațiile poloneze sociale și patriotice, opoziția liberală a fracțiunii Kaliszanie, și i-a înlocuit
Revolta din Noiembrie () [Corola-website/Science/321345_a_322674]
-
de emigrație și sărăcirea datorată condițiilor economice dificile de după cucerirea independenței, ca și de prăbușirea sistemului spitalelor și școlilor subvenționate de comunitățile religioase cu bani proprii. Secularismul kemalist nu poate fi considerat antiteism sau antiislamic. De fapt, statul kemalist a sprijinit islamul, după cum o demonstrează înființarea instituției numite Președinția Afacerilor Religioase (Diyanet İșleri Bașkanlığı), concepută să gestioneze toate problemele legate de „credințe, serviciul divin și etica islamului, să lumineze publicul în legătură cu religia lui și să administreze locurile sfinte de închinăciune”. Guvernul
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
unei rețele de „case ale poporului” în întreaga țară și introducerea unui nou alfabet (1929). Efectul acestor reforme în ceea ce privește scăderea analfabetismului nu a fost însă atât de rapid pe cât s-a sperat la început. Reformele în domeniul educației au fost sprijinite și prin întărirea sectorului privat editorial cu o nouă lege a drepturilor de autor și convocarea unor congrese pentru problemele drepturilor de autor, educației publice și publicațiilor științifice. Unificarea sistemului educațional a avut două caracteristici importante. Prima a fost democratizarea
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
încă o mișcare de masă, nici măcar în Siria, unde se manifesta cu mai multă forță. Mulți arabi erau loiali în primul rând comunității lor religioase sau tribului lor. Otomanismul și Panislamismul erau competitori puternici ai naționalismului arab. Parlamentarii arabi au sprijinit Contralovitura de stat din 1909, care a avut ca scop renunțarea la monarhia constituțională și restaurarea monarhiei lui Abdul Hamid al II-lea. Sultanul detronat a încercat să restaureze Califatul și să pună capăt politicilor seculare ale Junilor Turci. În
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
de interes britanice și franceze precum Kuweitul, Adenul și litoralul sirian. Flota franco-britanică distrusese forțele navale otomane din Marea Roșie încă de la începutul războiului. Portul Jidda a fost atacat pe 10 iunie 1916 de 3.500 de arabi, care au fost sprijiniți de pe mare de vasele de război și hidroavioanele britanice. Garnizoana otomană s-a predat pe 16 iunie. Până la sfârșitul lunii septembrie 1916, arabii preluaseră cu ajutorul Royal Navy controlul asupra orașelor de coastă Rabegh, Yenbo, Qunfida și luaseră aproximativ 6.000
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
moment încă aproximativ 15.000 de soldați otomani. Atacul efectuat de forțele arabe asupra Medinei s-a încheiat cu o înfrângere sângeroasă. În octombrie 1916, forțele britanice din Egipt l-au trimis pe tânărul căpitan T. E. Lawrence să-i sprijine pe arabi în lupta lor.. Lawrence a obținut sprijinul din partea Royal Navy sprijinul pentru respingerea atacului otoman asupra orașului Yenbo din decembrie 1916. Principala contribuție a lui Lawrence la a fost convingerea unora dintre cei mai importanți lideri arabi ai
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
pentru ca să aranjeze livrarea de provizii pentru cei 2.500 de arabi și cei 700 de prizonieri otomani din Aqaba. În scurtă vreme, orașul-port a fost ocupat și de o flotilă anglo-franceză, (vase de război și hidroavioane), care urma să-i sprijine pe arabi în acțiunile lor ofensive. Spre sfârșitul aceluiași an, arabii au întreprins raiduri de mică amploare împotriva pozițiilor otomane pentru sprijinirea atacului de iarnă al britanicilor împotriva liniei defensive otomane Gaza-Bersheeba. Victoria britanicilor a dus la ocuparea Ierusalimului chiar
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
redus de piese de artilerie, datorită crizei de astfel de arme din depozitele aliate. Faisal dispunea de un număr redus de tunuri montane. Alături de arabi au mai luptat și soldați egipteni și indieni, în special ca mitraliori. Britanicii i-au sprijinit pe arabi cu un anumit număr de mașini blindate, iar aviația britanică a sprijinit revolta pe parcursul tuturor campaniilor. Pentru o scurtă perioadă de timp, alături de arabi a luptat și întreaga brigadă de cămilieri australieni. Francezii au trimis un mic contingent
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Faisal dispunea de un număr redus de tunuri montane. Alături de arabi au mai luptat și soldați egipteni și indieni, în special ca mitraliori. Britanicii i-au sprijinit pe arabi cu un anumit număr de mașini blindate, iar aviația britanică a sprijinit revolta pe parcursul tuturor campaniilor. Pentru o scurtă perioadă de timp, alături de arabi a luptat și întreaga brigadă de cămilieri australieni. Francezii au trimis un mic contingent să lupte alături de arabi, în ciuda relațiilor tensionate pe care le aveau cu aceștia din
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
să ocupe Palestina, Transiordania, Libanul și o bună parte a Peninsulei Arabe și a sudului Sirie. Orașul Medina, deși izolat de restul Imperiului Otoman, nu s-a predat decât în ianuarie 1919. Regatul Unit promisese în timpul negocierilor Hussein-McMahon că va sprijini independența arabilor dacă ei se vor ridica la luptă împotriva otomanilor. Cele două părți au interpretat în mod diferit prevederile acestei înțelegeri. La încheierea luptelor, Regatul Unit și Franța nu au mai respectat promisiunile inițiale și au împărțit regiunea în conformitate cu
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Balfour din 1917, prin care guvernul de la Londra promitea crearea unui „cămin național evreiesc” în Palestina. Regiunea Hejaz a Arabiei apusene a devenit un stat independent aflat sub controlul lui Hussein până în 1927, când britanicii au schimbat alianțele și au sprijinit familia al Saud, ceea ce a dus la încorporarea ei în Arabia Saudită. În acest fel s-a pus capăt a peste 600 de ani de stăpânire a Hashemiților asupra locurilor sfinte ale islamului.
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
(în , în ) a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfășurată în orașul Vukovar din estul Croației. Asedierea orașului s-a făcut de către Armata Populară Iugoslavă ("Jugoslovenska Narodna Armija" - JNA), sprijinită de diverse forțe paramilitare sârbe, cu intenția de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru. Asediul s-a desfășurat între august și noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Socialistă Federativă Iugoslavia. Liderii politici ai minorității sârbe din Croația au reacționat cu vehemență, organizând proteste la scară largă și, ulterior, punând mâna pe arme împotriva guvernului croat pe teritorii întinse din țară, începând cu 1990. Aceste mișcări au fost sprijinite de conducerea sârbă, la vârful căreia se afla Slobodan Miloșevici, și de Statul major dominat de sârbi al Armatei Populare Iugoslave. În această etapă a conflictului iugoslav, obiectivele lui Miloșevici și ale Armatei Populare Iugoslave difereau întrucâtva. Miloșevici intenționa să
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
de conducerea sârbă, la vârful căreia se afla Slobodan Miloșevici, și de Statul major dominat de sârbi al Armatei Populare Iugoslave. În această etapă a conflictului iugoslav, obiectivele lui Miloșevici și ale Armatei Populare Iugoslave difereau întrucâtva. Miloșevici intenționa să sprijine secesiunea de Croația a comunităților rebele sârbe și să le integreze într-o Iugoslavie dominată de Serbia. Conducerea Armatei Populare sprijinea și ea rebeliunea sârbă, însă voia mai mult, și anume să distrugă în fașă noul stat croat. Conform fostului
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
În această etapă a conflictului iugoslav, obiectivele lui Miloșevici și ale Armatei Populare Iugoslave difereau întrucâtva. Miloșevici intenționa să sprijine secesiunea de Croația a comunităților rebele sârbe și să le integreze într-o Iugoslavie dominată de Serbia. Conducerea Armatei Populare sprijinea și ea rebeliunea sârbă, însă voia mai mult, și anume să distrugă în fașă noul stat croat. Conform fostului șef al armatei, Veljko Kadijević, planul era avansarea în Croația, capturarea capitalei Zagreb și distrugerea forțelor armate ale acestui stat. Odată
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
reducea ca importanță statutul politic al minorității sârbe. Adunarea era dominată de Liga Comuniștilor. Un inginer agronom sârb, Slavko Dokmanović, a fost ales președintele adunării. În primăvara anului 1991, miliții paramilitare din Serbia, antrenate să lupte în Croația, au fost sprijinite și finanțate de Slobodan Miloșevici prin Ministerul de Interne sârb (MUP). Paramilitarii sârbi au aprovizionat cu arme populația sârbă a suburbiei Borovo, aflată la periferia Vukovarului, ceea ce a dus ulterior la asasinatele din Borovo Selo. Propaganda desfășurată atât de Belgrad
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
dezertările constante reduceau din tăria și capacitatea de luptă a multor unități. Mulți soldați ai Armatei Populare Iugoslave nu erau sârbi, un număr mare din ei fiind bosniaci, etnici albanezi din Kosovo, etnici croați sau maghiari din Vojvodina. Aceștia nu sprijineau în mod deosebit nici naționalismul sârb, nici cauza unei Iugoslavii unite. Soldații de altă origine decât cea sârbă erau priviți cu neîncredere de către corpul ofițeresc dominat de sârbi, iar mulți dezertau din fața unei lupte în care pentru ei nu simțeau
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
intercomunitare au început să se petreacă și în alte locuri din Croația în următoarele luni. Pe parcursul lui iulie și august 1991, guvernul croat a început progresiv să piardă controlul Slavoniei de Est, pe măsură ce forțele paramilitare și milițiile sârbe locale, adesea sprijinite de unități ale JNA staționate în zonă, au început să alunge oficialii guvernamentali, să ridice baricade și să planteze câmpuri de mine. Armata Populară Iugoslavă a ocupat poziții pe celălalt mal al Dunării, în timp ce canoniere ale JNA patrulau fluviul. Atacuri
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
o rezistență reală oponenților lor, mult mai bine înarmați. JNA, ca armată națională a Iugoslaviei, era încă desfășurată pe tot teritoriul Croației și era văzută ca o amenințare majoră a secesiunii republicii de Federația Iugoslavă. De asemenea, era acuzată că sprijină activ rebeliunea sârbă din Krajina, iar la jumătatea anului 1991 majoritatea croaților o priveau ca pe o forță ostilă. În scopul eliminării amenințării garnizoanelor JNA și al rezolvării problemei lipsei proprii de armament greu, guvernul croat a ordonat, pe 14
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
și Ante Plazibat. Până în momentul morții lor, cei patru executaseră peste 30 de misiuni de aprovizionare și de luptă deasupra Vukovarului. Nereușind să se confrunte direct cu apărătorii, JNA a recurs la intense tiruri de artilerie de lungă distanță, ocazional sprijinite de raiduri de bombardament ale Forțelor Aeriene Iugoslave. Spre sfârșitul lui octombrie, cea mai mare parte din Vukovar fusese redusă la ruine. În mod ironic însă, acest lucru s-a întors în favoarea apărătorilor; așa cum descoperise și Armata Roșie cu 50
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
Novi Sad, conduse de Partidul Radical Sârb, au decis în 2007 să redenumească unele din străzile orașului cu numele unor militari care participaseră la asediul Vukovarului. Consilierii opoziției au părăsit Consiliul Municipal în semn de protest, însă restul Consiliului a sprijinit totuși redenumirile. În Bosnia și Herțegovina, de unde fuseseră încorporați mulți soldați ai JNA, președintele Alija Izetbegović a facut apel către cetățeni să se opună înrolărilor, pe motivul că „acesta nu este războiul nostru”. Soldații încorporați de JNA din Republica Macedonia
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
fost momentul în care a intervenit președintele sârb Slobodan Miloșevici. Armata Populară Iugoslavă capturase deja majoritatea zonelor locuite de sârbi din estul Croației, iar Miloșevici nu avea niciun interes să ocupe teritorii predominant croate, și cu atât mai puțin să sprijine planul generalului Panić de a răsturna guvernul de la Zagreb și de a plasa Croația sub ocupație militară. Mai mult, războiul în desfășurare cauzase dificultăți politice în Serbia. După ce Miloșevici a obligat Statul Major al JNA să-i ordone generalului Panić
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]