48,657 matches
-
să fie concentrată rapid în direcția principală de ofensivă. Prutul a fost trecut de 10-15 mii de ostași . Pentru a cuceri cetatea Silistra au fost trimise corpul al III-lea sub comanda generalului Crasovskii și corpul al II-lea sub comanda generalului Palen. Pe la mijlocul lunii aprilie 1829 armata rusă trece din nou Dunărea și în luna mai înconjoară cetatea Silistra . În noaptea de 13 spre 14 mai armata rusă începe bombardarea Silistrei care a ținut până la 3.00 noaptea. Așa a
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
și dotări și a fost denumit „Castelul ocnașilor”. Acest castel compus din parter și un etaj, prevăzut cu subsol cu două beciuri, construit cu pereți din piatră, se menține și în zilele noastre, fiind utilizat ca pavilion administrativ și de comandă la parter, iar la etaj sunt spații destinate cazării pentru condamnați. Noua clădire a închisorii ordonată a se construi de către domnitor, pe același teren unde se afla castelul său, avea forma unei potcoave, iar intrarea în închisoare se făcea tot
Penitenciarul-Spital Târgu Ocna () [Corola-website/Science/337394_a_338723]
-
portul Vladivostok, situat pe malul Oceanului Pacific și s-a sfârșit fie în portul Constanța, fie în porturile italiene Triest, Genova și Ragusa. Cădere pe data de 16 aprilie 1920, a preluat de la colonelul ceh Eduard Kadlec prin hotărârea generalului Janin, comanda "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni". Preluând întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut de la Janin aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
a ordinii și disciplinei în interiorul acesteia. De asemenea, a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Acestor măsuri, fostul comandant al bazei militare de la Vladivostok - generalul Lavergné, care la 20 aprilie 1920 fusese numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii au fost întâmpinați „în numele guvernului român” de către maiorul Cădere. Pe drumul de la Harbin spre Vladivostok parcurs până la 18 mai 1920, comandantul Misiunii le-
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
ea ieșise din istorie pentru a se bloca într-o cămașă de forță ideologică alienantă, într-o „paranteză a istoriei sale”. După reîntoarcerea sa pe pământ francez, în decembrie 1917 Janin a fost numit conducător al Misiunii Militare Franco-Cehoslovace, preluând comanda unităților cehoslovace de infanterie care au dorit să implice în luptă de partea Aliaților în Franța, Italia și Rusia. Pe august 1918, Guvernul Franței l-a desemnat pe Janin comandant al Legiunii Cehoslovace din Rusia, într-un moment în care
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
ajutorul cehoslovacilor, cu scopul creării unui alt front antigerman. La sosirea sa la Vladivostok la jumătatea lunii noiembrie 1918 însă, situația geopolitică era însă foarte diferită față de cea de la plecarea sa din Europa. Ajuns în Siberia, generalul francez a preluat comanda Misiunii Militare Franceze, a Legiunii Cehoslovace și, în final, a tuturor forțelor Aliaților. La 16 decembrie Janin a ajuns la Omsk, pentru a ocupa însă un post care a devenit mai mult sau mai puțin redundant, dat fiind că Legiunea
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
comandantul trupelor albe au fost încordate (Kolceak având în același timp o relație mult mai bună cu Knox - care a devenit cea mai importantă figură dintre străinii care se aflau în Siberia). Bazându-se pe generalul englez, Kolceak a contestat comanda operațională a puterii Aliate exercitată la vest de Lacul Baikal inclusiv pe cea exercitată asupra trupelor rusești, de către generalul Janin. Janin până la urmă și-a păstrat în mod formal titlul, dar responsabilitatea sa s-a extins numai asupra forțelor aliate
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
primit pentru activitatea sa au venit din parte președintelui cehoslovac Masaryk, care a fost capabil să înțeleagă constrângerile la care Janin a fost supus. Odată însărcinat de către factorii de decizie francezi cu organizarea unui front antibolșevic în Siberia și cu comanda trupelor Directoratului, Janin a primit și comanda trupelor de alogeni: iugoslave, sârbe, poloneze, românești și letone. În iarna 1918-1919 astfel, a intervenit în conflictul dintre colonelul ceh Eduard Kadlec - numit comandant al celui de Al Doilea Corp al Voluntarilor Români
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
parte președintelui cehoslovac Masaryk, care a fost capabil să înțeleagă constrângerile la care Janin a fost supus. Odată însărcinat de către factorii de decizie francezi cu organizarea unui front antibolșevic în Siberia și cu comanda trupelor Directoratului, Janin a primit și comanda trupelor de alogeni: iugoslave, sârbe, poloneze, românești și letone. În iarna 1918-1919 astfel, a intervenit în conflictul dintre colonelul ceh Eduard Kadlec - numit comandant al celui de Al Doilea Corp al Voluntarilor Români din Rusia și Comitetul Național Român al
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
aceluiași Corp, iar în primăvara anului 1920 a intervenit în facilitarea repatrierii Legiunii și a altor prizonieri de naționalitate română din Siberia. Când vestea despre ceea ce s-a întâmplat în Irkutsk a ajuns la Paris, guvernul francez i-a luat comanda și i-a ordonat să se întoarcă în Franța. Generalul a părărsit Harbinul în aprilie 1920, luând cu el trei valize și un cufăr conținând 311 relicve imperiale, documente, precum și ultimele fotografii ale familiei imperiale - ținută în captivitate la Ekaterinburg
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
dacă ar fi fost mai bine informați. Deși a dorit aflat pe pământ francez să preia funcția de șef al Marelui Stat Major al armatei cehoslovace, aceasta i-a fost oferită generalului Pellé, Janin mulțumindu-se să accepte la Bourges comanda "Corpului 8 de Armată teritorială" franceză. În acest post - care nu a reprezentat o promovare, și-a încheiat cariera la data de 19 octombrie 1924. De aici s-a retras în Isère, acolo de unde a provenit soția sa. Frustrările trăite
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
regional. Autobuzele liniilor 45 și 69 opresc și ele la Gara Bordet. În dreptul gării există și o stație a operatorului flamand de transport De Lijn. În această stație opresc autobuzele liniilor 270, 271 și 272, precum și serviciul de maxi-taxi la comandă 471. Haltă a SNCB-NMBS, Bordet este un punct de oprire nedeservit de personal (PANG), cu acces liber. Construită în debleu la 48 de metri față de nivelul mării, gara este situată la kilometrul feroviar (PK) 3,90 al liniei 26 de la
Gara Bordet () [Corola-website/Science/335827_a_337156]
-
din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Juriștilor din România, Inspectoratului General al Poliției Române, Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești, Uniunii Executorilor Judecătorești din România, Curții de Arbitraj Comercial Internațional și Primăriei municipiului Călărași etc. În anul 2005, Centrul European de Comandă al Statelor Unite ale Americii i-a acordat o Diplomă de apreciere pentru „remarcabilul ajutor oferit Biroului avocatului-judecător al Centrului de comandă europeană al SUA, Ambasadei SUA, Biroului de Apărare și Cooperare din București și proiectului de studiu juridic din decembrie 2004”. "Interviuri
Dan Lupașcu () [Corola-website/Science/335829_a_337158]
-
Uniunii Executorilor Judecătorești din România, Curții de Arbitraj Comercial Internațional și Primăriei municipiului Călărași etc. În anul 2005, Centrul European de Comandă al Statelor Unite ale Americii i-a acordat o Diplomă de apreciere pentru „remarcabilul ajutor oferit Biroului avocatului-judecător al Centrului de comandă europeană al SUA, Ambasadei SUA, Biroului de Apărare și Cooperare din București și proiectului de studiu juridic din decembrie 2004”. "Interviuri"
Dan Lupașcu () [Corola-website/Science/335829_a_337158]
-
La sfârșitul lui august, au izbucnit însă lupte și în Bosnia, iar Serbia și Muntenegru au promis ajutor, ceea ce a dus la escaladarea violențelor. Principele Nikola l-a trimis pe Petar Vukotić și un număr mare de voluntari muntenegreni au sosit sub comanda lui Peko Pavlović. Guvernul sârb nu a îndrăznit să acorde asistență fățișă din cauza presiunilor internaționale, dar l-a trimis în secret pe (care participase la răscoala din 1852-1862) și pe alții. A existat un conflict și între rebeli din cauza dezacordului
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
iarna lui 1875-1876, ambele părți au profitat de pauză pentru a-și reface forțele. Petar Vukotic devine comandantul răsculaților. În ianuarie 1876, turcii l-au înlocuit pe Reuf Pașa cu Muhtar Pașa, care acum avea 30.000 de soldați sub comanda sa, dar numai jumătate erau gata de luptă. Alții erau bolnavi sau răniți în luptele de până atunci. Detașamentul lui Peka Pavlović cu 1500 de luptători a atacat la 18-20 ianuarie cinci unităti de nizami și bașbuzuci detașare și le-
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
și Irby, care au călătorit în regiune în 1877, situația creștinilor era precară, numărul de fugari depășind 200.000 în zonele de frontieră în ianuarie 1877. Rebelii din Bosnia de Sud eliberaseră zona de turci, și se aflau acum sub comanda lui Despotović, între granița cu Austria și cetățile turcești Kulin Vakup, și . În august 1877, toți bărbații bosniaci musulmani între 15 și 70 de ani au fost chemați la luptă, deși existau deja 54 de batalioane, a câte 400-700 de
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
să profite de ocazie și a cerut retrocedarea teritoriilor ocupate de Vasile al III-lea. În vara lui 1534, marele hatman și tătarii au jefuit zona Cernigău, Novgorod Seversk, Radogoșci, Starodub și Breansk. În octombrie 1534, o oaste moscovită sub comanda cnejilor Ovcina-Telepnev-Obolenski, Nikita Obolenski și Vasily a invadat Lituania, înaintând până la Vilnius și și construind o întăritură pe în anul următor, înainte de a fi opriți. Oastea lituaniană condusă de hatmanul Radziwill, de Andrei Nemirovici, de hatmanul polon , și de Semen
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
pozițiilor sale din Estonia. Revalul a rezistat unui asediu rusesc în 1570 și 1571, dar câteva orașe mai mici au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată rusă și tătară de 16.000 de oameni sub comanda hanului în lângă satul Koluvere. Înaintarea rusească s-a încheiat cu jefuirea Weissensteinului (Paide) în 1573 unde, după capturarea orașului, forțele
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată rusă și tătară de 16.000 de oameni sub comanda hanului în lângă satul Koluvere. Înaintarea rusească s-a încheiat cu jefuirea Weissensteinului (Paide) în 1573 unde, după capturarea orașului, forțele de ocupație i-au prăjit de vii pe liderii garnizoanei suedeze, inclusiv pe comandant. Aceasta a declanșat o campanie
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
de ocupație i-au prăjit de vii pe liderii garnizoanei suedeze, inclusiv pe comandant. Aceasta a declanșat o campanie de represalii din partea lui Ioan, concentrată asupra Wesenbergului, către care armata a plecat în noiembrie 1573 cu Klas Åkesson Tott la comanda generală și cu comandant de campanie. Au existat și raiduri rusești în Finlanda, inclusiv unul care a ajuns până la Helsingfors (Helsinki) în 1572. Pe acest front s-a semnat un armistițiu pe doi ani în 1575. Controfensiva lui Ioan s-
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
conflict cu șefii săi ierarhici - generalul Arthur Văitoianu (comandantul Corpului IV Armată) și generalul Nicolae Sinescu (inspectorul general al cavaleriei) - pe problematica înzestrării și misiunilor trupelor de cavalerie. În mai 1919 este acuzat de incompetență și insubordonare, fiind înlocuit de la comanda Diviziei 1 Cavalerie și anchetat de o comisie special numită în acest sens, fiind absolvit de acuzații. Afectat de aceste lucruri, își dă demisia din armată la 1 octombrie 1921. Rezoluția de pe raportul său de pensionare menționează: "Un prea bun
Mihail Schina () [Corola-website/Science/335866_a_337195]
-
în raionul Medgidia-Peștera, însă cu întârziere, abia la 1 septembrie 1916. La începutul campaniei, comandant al Armatei 3 era generalul de divizie Mihail Aslan, având în subordine Corpurile VI și VII Armată comandate de generalii Gheorghe Văleanu și Ioan Rașcu. Comanda marilor unități era asigurată de: general de brigadă Constantin Teodorescu - Divizia 17 (Turtucaia), general de brigadă Ioan Basarabescu - Divizia 9 (Silistra), general de brigadă Nicolae Arghirescu - Divizia 19 (Cernavodă) și contraamiral Nicolae Negrescu - Flotila de Dunăre. Planul de operații al
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
ofensivă în sud, și se decisese adoptarea defensivei strategice, „"întărirea Turtucaiei era din punct de vedere strategic o greșeală evidentă și de nepermis"”. Bătălia de la Turtucaia s-a desfășurat între 1-6 septembrie 1916. Pe 2 septembrie, forțele bulgaro-germane aflate sub comanda generalului Mackensen au început să atace pozițiile Armatei României din zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
să atace pozițiile Armatei României din zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]